Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 7 (127), Iulie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

O FETIȚĂ TREZEȘTE SUFLETUL ȚĂRII

Primit pentru publicare: 04 Iul. 2019
Autor: Lucia OLARU NENATI, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 06 Iul. 2019
© Lucia Olaru Nenati, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Atunci când s-a petrecut întâmplarea am scris aceste rânduri pe care, din varii motive, nu le-am publicat atunci dar,  regăsindu-le, o fac acum.

Ei bine, de puțin timp nu se mai poate nimeni concentra serios pe un alt subiect căci toate antenele mass-media sunt cotropite de țipetele Sorinei, fetița brunețică ce a tulburat atenția publică românească mai mult decât a făcut-o vreodată orice alt eveniment, manifestație, proces electoral ș.a m.d. De ce? Pentru că de astă dată oamenii au fost atinși la suflet, zona cea mai intimă și mai vulnerabilă a oricui, indiferent de nivelul de educație, stare socială, materială apartenență politică etc. Fiecare are copii sau frați și surori, sau măcar își poartă cu sine copilul care a fost el cândva.

Și e de relevat încă un fapt că, în ciuda părerilor care se mai vehiculează câteodată cu privire la discriminarea rasială în societatea românească, de-a lungul kilometrilor de comentarii, atitudini, luări de poziții, contraziceri, replici ș.a., nu s-a observat nici o atitudine depreciativă față de faptul că fetița este de etnie romă (cum sună în limba de lemn oficială!) sau, în limba normală, că este o țigăncușă. Tot omul a reacționat solidar, ca la un semn, față de atrocitatea care s-a petrecut în zilele noastre, într-o localitate a țării noastre, în societatea noastră de azi. Adică la vederea unui copil brutalizat  în mod incredibil și făcut să sufere sfâșietor în văzul lumii. Pe ecranele tv. s-au derulat tot felul de analize, de presupuneri, de opinii – că la talk-show-uri suntem profesioniști! – în care s-au putut afla păreri pro și contra în materie de justiție (știm, știm! aceea care trebuie musai să fie independentă și să nu asculte nici de influențe și interese politice, electorale, internaționale, materiale, doamne ferește!). Și pentru independența căreia, fie că știau câte ceva, fie că nu știau decât ce trebuiau să strige, se unduiau nu de mult și vociferau luminiscent în noapte valuri, valuri, de apărători.

Acum însă n-a mai fost nimeni care să dea telefoane și să mobilizeze lumea să iasă din case sau pe Facebook, decât puternicul imbold sufletesc  și profund omenesc de-a sări în apărarea unei persoane în suferință, și încă a unui copil fără apărare care era târât, ”precum mielul la tăiere”, pe caldarâm spre a fi răpit dintr-un mediu resimțit ca familiar, unde era ocrotit și pe care nu voia nici în ruptul capului să-l părăsească, plângând și strigând cât putea ”mami, mami, nu vreau să plec!”.

Și unde trebuia să plece și de ce? Pentru că, din cât am aflat din alambicatele explicații, acest copil de 8 ani crescut de o asistentă maternală a fost declarat a fi apt pentru adopție, iar interesați sunt o familie de români din SUA care, deși mai au doi copii vin tocmai acum în țară să mai adopte unul, ceea ce li s-a aprobat deși, așa cum s-a afirmat sincopat în dialogurile Tv., asistenta maternală a făcut și ea cerere pentru adopție (de opt ori!) dar i s-a refuzat. Și-atunci, având aprobarea necesară, acea familie a descins în zori de zi la domiciliul copilei, însoțită de o duduie procuror, de polițiști și de mascați, adică, tot tacâmul trebuitor încarcerării unei periculoase bande de traficanți. A, ceva tot a lipsit din tacâmul respectiv: câinii, nu știu din ce motiv, echipa de intervenție a venit fără câini! Cine știe, poate erau ocupați în altă parte!

Dacă e sau nu vorba despre oarece trafic, se va afla poate, căci gura lumii care, de astă dată, s-a auzit  mai tare ca niciodată – în scris și oral! – susține că ”americanii” sunt foarte insistenți căci, cică, au plătit copilul cu 30.000 de euro (sau dolari, nu știu sigur!). Nu se știe deocamdată și nici nu se poate incrimina buna credință a familiei adoptatoare care poate că chiar a dorit doar să mai dobândească  un copil fără nici un alt interes ascuns! Doar că asta ne amintește deodată de primii ani de după numita revoluție când la toate orfelinatele și-n toate cătunele de tip Balta Arsă, descindeau mașini largi cu străini interesați de-a cumpăra copii, însoțiți de avocați și alți intermediari, desigur dezinteresați, ori chiar viitori mari demnitari, zice-se! Aceștia îi momeau pe necăjiții lipiți pământului cu șmocuri de bani orbitori pentru a le cumpăra copiii. Dacă unii dintre acei copii s-au întors, sănătoși și bine crescuți, la obârșie, doritori să-și cunoască părinții și originea, în multe cazuri nu se mai știe nimic despre acei copii. Doar că între timp s-au dat parcă niște legi care au reglementat lucrurile și au incriminat  cumpărarea de copii!

Deci nu știm ce e adevărat și ce nu în acest caz dar, bref, zelul uimitor, faptele oribile care au scandalizat lumea din localitate care a protestat cu pancarte, dar și din țară care a scris petiții, precum și tot internetul, a alimentat și întărit zvonul și suspiciunea corupției. Însă cel mai mult a scandalizat fapta duduii procuror care s-a ocupat – în chip uimitor și nelegal – singură de ”răpirea” copilei, trăgând-o pe caldarâm, în ciuda strigătelor ei sfâșietoare și a traumatismului psihic greu de vindecat vreodată. Faptele au amintit irepresibil de scandalul Bernevernet de care toți ne disociam odinioară cu indignare având aerul că la noi nu e posibilă atâta cruzime față de copii și familii.

Ei și tocmai acesta este lucrul care dă în clocot, după ce a apărut treptat în timp! Această lipsă de empatie față de ființa umană de care agentul făcător de justiție a dat dovadă tot mai mult în acești ani ai scânteierilor teatrale de cătușe, de parcă toate tinerele codruțe s-ar fi născut nu din mame umane ci din ciber-roboți care ”n-are mamă, n-are tată”, ci doar ținta executării ordinilor induse de oculte interese. Nu știu dacă această stare de lucruri se datorează înființării de facultăți juridice pe te miri ce scări de instituții, cu durată fulgerătoare, în care numai despre imperativul categoric al dreptății nu se vorbea. Dar se impune limpede să se reformeze învățământul juridic din temelii, cu profesori de vocație, cu durată serioasă și, mai ales, formatori de conștiințe întru duhul adevărului și dreptății înainte de orice, căci nu se mai poate să continue așa! Ei bine, cred că strigătele disperate ale acestei fetițe au mai trezit sufletul țării cum n-a făcut-o nimic altceva și tocmai asta trebuiau să anunțe: că așa nu se mai poate face dreptatea!

Intre timp cazul a fost ridicat la un nivel înalt (nu chiar la cel mai înalt!) și i se așteaptă rezolvarea corectă, dar în orice caz, e timpul ca în viața noastră socială, amețită și amorțită de fel de fel de șocuri și aparențe, să se petreacă o trezire radicală la o viață omenească!