Din dealul străvechi
Bătrânul clopot sună,
Învăluind satul vechi
Cu ecoul ce-n văzduh răsună…

Plopii-nveșmântați în alb –
Veșnici străjeri neclintiți
De-i ceață, de-i îngheț dalb
Veghează cărările neosteniți.

Din vechea Prisaca
Rămas-au doar povești
Ce s-ascund în teaca
Negurilor lumești…

Ieri, în satul nostru drag
S-auzeau glasuri zglobii
De copii cu sănii în șirag – 
În Călineștii vremii…

Azi, biserica bătrână,
Ascultă rugile celor rămași
Pe-a neamului țărână,
Plângând după înaintași;

Copii ce plâng de dor
Părinții plecați peste hotare,
Bătrâni ce-așteaptă a lor odor
Ce-i rătăcit în lumea mare…

Clopotul și biserica bătrână
Cu Nicolae cel Sfânt
Mai aud cum îngână
Rămașii, o rugă, un gând:

Să-i mai țină-n viață soarta
Pe ăst’ pustiu pământ,
Să-și mai vadă o dată poarta
Deschisă de copii și nu de vânt.

Pe șesul Siretului
Se lasă pustiul ușor,
Doar sunetul trecutului
Mai e prezent pe delușor…