Primit pentru publicare: 19 aug. 2016
Autor: Prof. Cristina MAXIM

Publicat: 20 aug.2016

,,Învățarea este acea modificare a dispoziției sau capacității umane care poate fi menținută și care nu poate fi atribuită procesului de creștere sau unor substanțe „.Modificările se produc în zona capacităților ,comportamentului,dispozițiilor personale. Învățarea se produce atunci când un stimul influențează pe educat  încât apar modificări între momentul trecut și cel al situației didactice.

         Diversitatea conținuturilor învățării este vizibilă sub mai multe aspecte:reacții motrice,priceperi,deprinderi,cunoștințe,reguli,capacități,operații,atitudini,convingeri,aspirații.

         Condițiile învățării ,cele date de Gagne,sunt clasificate în 2 categorii: condițiile interne ,manifestate în totalitatea capacităților  inițiale  ala subiectului învățării.Sunt implicate capacități prealabile,senzoriale,perceptive, discriminative,capacități de orientare în spațiu ,de transfer;condițiile externe sunt reprezentate de situațiile-stimul,denumite de R.Gagne,,situații de învățare”.Intervin factorii de mediu -instituționali,materiali,socioculturali,educativi,toți aparținând contextului învățării.

       Gagne a diagnosticat opt tipuri de învățare,cu o finalitate,particularități distincte,sub influența condițiilor interne și externe.

     Învățarea prin semnale constă în elaborarea unui răspuns generalizat la un semnal ,asociind acțiunile lui cu a unui stimul necondiționat Este un reflex condiționat studiat de Pavlov.Stimulul -semnal poate fi un cuvânt sau un stimul concret.

      Învățarea stimul-răspuns constă în elaborarea și fixarea unui răspuns la un stimul discriminat de subiect.Condiția principală este recompensarea sau întărirea pozitivă imediată a răspunsului corect.

      Înlănțuirea ,,constă în elaborarea și însușirea unui lanț de două sau mai multe legături de tipul stimul-răspuns”,învățate înainte.

     Asociația verbală este un tip de învățare în lanțuri verbale ,prin însușire ,repetări succesive ale unor serii de cuvinte și asocierea lor respectând  modelul adultului.

      Învățarea prin discriminare se definește prin elaborare de răspunsuri de identificare diferite care au anumite similitudini.Este un tip de învățare integrat și realizat în învățarea școlară.Se bazează pe capacitatea de diferențiere de către elevi, a unor stimuli și situații concrete și denumirea  lor corectă.

     Învățarea conceptelor -individul își formează capacitatea de a da un răspuns comun unor stimuli fizici diferiți dar cu cel puțin o trăsătură comună.,,Învățarea  unui concept înseamnă  învățarea de a clasifica situațiile -stimul după proprietăți abstracte ca formă ,culoare ,poziție ,număr și altele „.Foarte importante sunt opinia autorului,perceperea stimulilor reprezentările,limbajul și instruirea verbală.

       Învățarea regulilor echivalează cu realizarea și însușirea unor legături logice de concepte ,implicând alte tipuri de învățare.

         Rezolvarea de probleme constă în descoperirea și conceperea unor reguli noi prin utilizarea unor reguli vechi,învățate și folosite înainte.Individul își formează astfel capacități noi:capacitatea de reactualizare selectivă, a unor reguli cunoscute, de transfer,de redefinire,de discriminare,de integrare,sistematizare.

     Jerome Bruner este un reprezentant al teoriilor învățării,este autorul teoriei cognitive care îmbină învățarea cu predarea constituind principala modalitate de solicitare și dezvoltatare a proceselor de cunoaștere.

         Nucleul acestei teorii este învățarea prin descoperire ,care respectă principiul  însușirii științei ca proces ,nu ca produs ,lucru ce presupune participarea activă și conștientă a elevului în procesul de descoperire a științei .Descoperirea presupune :organizarea și stimularea activităților independente a elevilor ;reactualizarea selectivă și reorganizarea cunoștințelor însușite pentru  dobândirea altora noi;explorarea unor aspecte .Drept condiții stau motivațiile intrinseci.

        Bruner indică trei modalități prin care pot fi cunoscute obiectele și cunoștințele.

         Modalitatea activă -constă în manipularea obiectelor și acțiunea cu ele. Cunoștințele sunt însușite în cadrul acțiunilor directe ,nemijlocite ,exercitate de subiect  asupra fenomenelor concrete. Cunoașterea autentică nu este posibilă în absența obiectului .

       Modalitatea iconică se bazează pe folosirea imaginilor care înlocuiesc obiecte și fenomene .Astfel pot fi folosite  toate categoriile de material  didactic reprezentativ: desene ,fotografii,planșe,ilustrații,grafice, diapozitive, diafilme..Această  metodă este frecventă mai ales la clasele primare datorită  caracterului concret -intuitiv al gândirii elevilor.

        Modalitatea simbolică (,,reprezentarea simbolică”)  se bazează pe utilitatea limbajului ca instrument de cunoaștere ,de prelucrare ,transmitere didactică și însușire a informației științifice .Este frecventă mai ales la vârsta preadolescenței și a adolescenței.

Ideea dependenței dezvoltării individului uman de activitate a învățării este afirmată și de R. Gagne.

O idee importantă susține că mecanismul de formare a operațiilor mentale se formează în activitatea bazată pe efortul personal al elevului, prin interiorizarea acțiunilor concrete.Formarea gândirii presupune formarea operațiilor  sale specifice ,elaborare prin acțiune.Operațiile mintale, ideile își au geneza în ,,acțiunile externe,materiale sau materializate”.

     ,,Ideea ,ca fenomen psihologic ,nu este altceva decât o acțiune de control transpusă în plan mintal și,prin prescurtare maximă,redusă la actul simplu de conștientizare a obiectului său.Ea este produsul final al reflectării și transformării a două acțiuni materiale relativ independente ,componente ale acțiunii îndeplinite după acțiuni materiale relativ independente ,componente ale acțiunii îndeplinite după model”.

      David Ausubel Floyd Robinson,au elaborat o teorie amplă a învățării școlare:

-formele  învățării:prin receptare ;prin descoperire ;învățare ,,conștientă”(logică)-învățare mecanică;

-tipuri de învățare conștientă:învățare prin reprezentare;învățarea noțiunilor,a propozițiilor;învățare prin descoperire;

-variabilele învățării școlare:cognitive,operaționale,afective,motivaționale,și sociale;

-condiții și factorii favorizanți și perturbatori ai învățării școlare.

            S-a conchis că elevii învață prin receptare întâi,apoi prin descoperire .Informația este transmisă de profesor și achiziționate de educați.Este vorba despre învățarea verbală a sensului.Cele mai multe noțiuni,idei prezentate sunt receptate și ordonate în mintea elevilor ,se realizează legături și idei noi.

          Ausubel a lansat o strategie de predare-învățare alcătuită din patru operații:denumirea conceptului,stabilirea caracteristicilor importante ,expunerea unor exemple.

         Metoda învățării prin descoperire presupune elaborarea unor concepte noi,reguli,principii ș.a,descoperirea unor noi procedee,algoritmi sau soluții pe baza unor reorganizări și recombinări de cunoștințe și operații.Personalitatea profesorului este un important factor care favorizează eficiența învățării școlare.

        Modelul învățării depline (mastery learning )propus de John Carrol în 1963.Este sructurat pe 5 componente:aptitudinea de învățare a unei anumite sarcini;capacitatea de înțelegere a conținutului instruirii;timpul de învățare dedicat și calitatea activităților de educare.

       Capacitatea de înțelegerereprezintă abilitatea elevului de a evidenția și percepe legăturile existente între elementele conținutului de învățat ,de a raporta noile cunoștințe la cele dobândite anterior.

          O trăsătură (condiție)necesară este perseverența care se sprijină pe o motivație intrinsecă și implică manifestarea permanentă a voinței și a rezistenței în fața tuturor impedimentelor care apar în realizarea acțiunilor didactice.Timpul și calitatea care îndeplinesc rol de aspecte componente ale educației,care urmează anumite reguli impuse de documentele școlare.

           R.Bal și Jacqueline Beckers au stabilit o strategie a învățării eficiente ,care urmează o insușire de etape în activitatea propusă:

-diagnosticarea deficiențelor de învățare,care favorizează conceperea unor programe de compensare;

-stabilirea obiectivelor;

-predarea conținutului respectă obiectivele,dirijarea învățării;

-aplicarea testului formativ ,a programelor de remediere,de îmbogățire și de aprofundare;

-evaluarea acumulativă;

           Literatura pedagogică promovează și alte modele :modelul alosteric (A.Giordan),modelul zig-zag(G.Schaffer)ș.a.,,Conceptul reprezintă unitatea fundamentală a instruirii și,totodată,entitatea abstractă  cu ponderea cea mai mare în ansamblul cunoștințelor elaborate și însușite în cadrul învățării școlare.Aceste aspecte justifică eforturile și preocupările de elaborare,de către unui psihologi, a unor modele structurale ,cu funcție explicativă sau descriptivă,ale procesului formării lor(conceptelor)”.

            Un model de acest tip a elaborat psihologul rus Vâgotski,evidențiind trei stadii ale acțiunii;ele respectă câteva etape:

1)Copilul grupează obiectele întâmplător,prin încercare,după utilitatea lor,după semnificația lor afectivă.

2)În etapa a doua,numită ,,treapta de elaborare a complexelor”,obiectele sunt integrate și unificate în ,,Complexe de diferite tipuri:asociativ,complexul colecție,complexul în lanț,difuz (ultimul fiind denumite și pseudomoțiune).

            Fiecare tip de complex indică o fază/în dezvoltarea ,,gândirii complexuale,are o structură diferită”.Asocierea  mai multor grupări de obiecte (verigi) formează un lanț de complexe;verigile sunt legate între ele printr-o caracteristică comună.

3)În etapa a treia se evidențiază conceptul potențial;este vorba despre un conținut abstract,bazat pe generalizări progresive .Toate operațiile duc la constituirea conceptului propriu-zis.

       Faza finală este reprezentată de gândirea formală,pe modelul dezvoltării ontogenetice a intelectului.

       Învățarea creativă presupune orientarea elevului spre găsirea unor soluții,spre elucidarea unor impedimente,să producă noi idei,opinii .Cerința fundamentală a învățării creative este problematizarea intensivă și sistematică ,crearea  motivării superioare care să sprijine intelectualul ,dorința de cercetare .

           Întrebările-problemă necesită o formulare și includere  care să  provoace elevii la activitate ,la curiozitate .Profesorul stimulează și formează capacitatea elevilor,le plantează un stil de gândire critică ,liber și independent .Este recomandabilă asigurarea unei atmosfere permisive astfel înât elevul să se poată manifesta liber,spontan,făfă să fie apreciați negativ.

       ,,Crearea unei atmosfere de explorare independentă ,netulburată care să stimuleze încrederea elevilor în capacitățile lor de investigare.Pentru aceasta este necesar ca profesorul să încurajeze și să aprecieze favorabil eforturile și acțiunile creative ale elevilor încă de la primele lor manifestări.”

   În centrul scopurilor stă întotdeauna orientarea și formarea gândirii elevilor.Toate modelele învățării sunt validate și demonstrate în practică prin rezultatele obținute.

Bibliografie:Constantin Postelnicu.,,Fundamente ale Didacticii Școlare”.Aramis.București.2000.