Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Eminescu comemorat la Botoşani

Eminescu comemorat la Botoşani
Autor, Gheorghe Median

La 15 iunie 1929, se împlineau 40 de ani de la trecerea în nefiinţă a Luceafărului poeziei româneşti. Evenimentul nu putea fi trecut cu vederea la Botoşani, unde amintirea poetului era încă vie şi unde, o viguroasă elită intelectuală, admiratoare şi recunoscătoare marelui poet, pentru opera sa şi pentru renumele pe care l-a dat oraşului, prin naşterea sa aici, putea da anvergura cuvenită manifestărilor comemorative. Neimplicarea autorităţilor oraşului şi a celor judeţene în organizarea comemorării lui Mihai Eminescu, a făcut ca ziua de 15 iunie a anului 1929, să nu se deosebescă cu mult de cea a anilor anteriori, reducându-se la parastasul de pomenire de la Bisericuţa familiei din Ipoteşti, la prezenţa, în acelaşi loc, a mai multor companii de soldaţi de la unităţile militare din Botoşani, şi a muzicii militare. A salvat evenimentul, demonstrând că Eminescu are un loc special în inima botoşănenilor, presa locală, în care, numeroşi intelectuali botoşăneni, profesori, institutori, magistraţi, care l-au cunoscut pe marele poet sau admiratori ai operei acestuia, i-au dedicat articole pline de simţire.
sTIREAAu editat numere festive dedicate comemorării celor 40 de ani de la moartea poetului, ziarele “Stirea”, “Informatorul” şi “Cuvântul nostru”, ultimele două, spre a da un plus de importanţă ediţiei, solicitându-i colaborarea lui Nicolae Iorga.

Spre a avea siguranţa colaborării marelui istoric, la 27 mai, avocatul Ramiro Neculau, prim redactor al ziarului “Informatorul”, îi adresa acestuia o scrisoare în care, amintind că la împlinirea a 40 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, ziarul pe care-l conduce, “crede de a sa datorie să închine un număr amintirii genialului său fiu”, îi făcea cunoscut că: ,,Am fi foarte fericiţi ca în fruntea acestui număr, să putem oferi cititorilor noştri câteva rânduri datorate celuilalt fiu genial al Botoşanilor. Iată de ce, în această dorinţă, ne îngăduim a vă adresa rugămintea să ne onoraţi cu trimitera unui articol de circumstanţă.”

La rândul său, avocatul Mihail Ciutea, directorul ziarului“Cuvântul nostru”, adresa, o zi mai târziu, lui Nicolae Iorga, o solicitare asemănătoare, amintindu-i că articolul pe care ar fi onorat să-l primească din partea acestuia, va fi inclus într-un număr comemorativ, “cu prilejul împlinirii celor 40 de ani de la moartea lui Eminescu, la 15/28 iunie a.c.

Amintind că Nicolae Iorga a onorat ambele solicitări, ne oprim la ziarul ,,Stirea”, editat de avocaţii Constantin Oprescu şi Vladimir Sardin, apărut în ziua de 29/16 iunie 1929, aflat în fondul documentar al Muzeului judeţean de Istorie.

In editorialul semnat de avocatul Constantin Oprescu, se sublinia faptul că, în acest număr festiv, ziarul nu şi-a propus să publice “studii cu privire la omul sau la opera eminesciană”, ci doar să marcheze această dată ,,înaltă şi tristă”, cu colaborări numai locale, ,,ca un omagiu sfânt adus lui Eminescu-gazetarul, de “epigonii” locurilor pe unde EL şi-a trecut trista Lui copilărie”. Decizia editorilor ziarului de al comemora în acest fel pe marele poet, reprezenta, în opinia editorialistului, înţelegerea obligaţiei “de a ne ispăşi noi păcatul, de a nu-l fi preţuit după cuviinţă, nici cât a trăit, nici mai ales, după aceea. Si de a atrage cât mai mult atenţia generaţiei de azi şi celor viitoare, să împlinească ele datoria pe care neamul românesc întreg o are faţă de unicul său geniu poetic”.

Au răspuns invitaţiei de a trimite ziarului pagini dedicate memoriei lui Mihai Eminescu, câţiva dintre cei mai importanţi condeieri botoşăneni ai momentului: Tiberiu Crudu, Christian Ciomac, N.N.Răutu, Constantin Iordăchescu, Barbu Lăzăreanu, cărora li s-au adăugat alţe câteva personalităţi, ades prezente în presa locală: D.D.Hangan, C.I.Mighiu, D.Mănăstireanu, M.V.Mavrodin şi Andronic Tăranu, articolele lor făcând referire la locurile copilăriei, la câteva momente din scurtele răgazuri petrecute la Botoşani, la disproporţia dintre uriaşa sa activitate de creaţie şi răsplata primită pentru aceasta şi la ingratitudinea pe care o lume nerecunoscătoare, în care, din nefericire, se regăsesc şi botoşănenii, i-a arătat-o.

Reţine atenţia, pentru ineditul celor relatate, articolul “L-am văzut şi eu”, semnat de M.V.Mavrodin, nepot de văr al poetului, în care autorul evocă figura lui Eminescu, prezent, de mai multe ori, în casa părinţilor săi, din strada Ruset, aproape de grădina Vârnav. Intâmplările relatate datează din anul 1888, când, prezent mai mult timp la Botoşani, poetul făcea în fiecare dimineaţă plimbări în grădina Vârnav, după care, “îmbrăcat în haină neagră şi cu pardesiul sub braţ”, trecea pe la familia vărului său. Deşi avea doar câţiva ani, M.V.Mavrodin a păstrat în memorie figura marelui poet: “Chipul lui ne minuna şi pe noi, copiii; dar mai ales ce era încântător la el era sonoritatea glasului şi un râs domol într-o cascadă minunată”.

In acelaşi articol, M.V.Mavrodin ne redă şi o altă înfăţişare a poetului, pe care l-a văzut în casa surorii sale Harieta, unde a venit, împreună cu mama sa, la vestea, ce s-a dovedit a fi falsă, trimisă de aceasta, că poetul a murit: “Prin uşă l-am zărit ultima oară în pat,frumos şi palid…fără răni, fără insecte”.

Figura lui Eminescu, este evocată şi de Andronic Tăranu în articolul “Mihail Eminescu”. Autorul, relatează o întâlnire cu poetul, pe atunci în vârstă de 24 de ani “frumos, de statură înaltă, oacheş, avea plete mari, aruncate pe spete, barba şi mustaţa rasă”, terminată cu o petrecere, care a durat toată noaptea, într-una din camerele hotelului “Moldova”,din Botoşani, în compania celebrului viorist Toma Micheru şi a frumoasei sale surori Nataliţa şi revederea cu acesta, după câţiva ani, când, marcat de boală, îmbrăcat în palton şi încălţat cu şoşoni, deşi era luna iulie, îşi târa cu greu picioarele, pe străzile oraşului.

Sfărşitul tragic al poetului, prilejuieşte aducerea în discuţie a indiferenţei membrilor Consiliului Judeţean Botoşani, care, în şedinţa din 14 iunie 1887, luând în dezbatere petiţia unui grup de cetăţeni ai oraşului, de a i se acorda un ajutor bănesc lui Eminescu, spre a-şi îngriji sănătatea, au respins-o, pe motiv că s-ar crea un precedent pe care şi alte persoane l-ar putea invoca şi că, în acel moment, judeţul are mai mare nevoie de cazărmi. Amintind acest moment jenant, în articolul “Poezie-Sărăcie”, Barbu Lăzăreanul, face precizarea că, în cele din urmă, poetul a primit un ajutor material, iar M.V.Mavrodin, în articolul citat, aminteşte că, dintre toţi consilierii judeţeni, singurii care au fost de acord ca lui Eminescu să i se acorde ajutorul solicitat, au fost un transilvănean (Rusu), un neamţ (Smelţ) şi un armean (Manea).

Dintre articolele inserate în numărul festiv din iunie 1929, mai amintim pe cel intitulat “Ipoteşti”, semnat de Constantin Iordăchescu, în care autorul pledează pentru punerea în valoare a satului copilăriei poetului, ca un loc sacru pentru toţi românii: “Ipoteştii, rămâne locul care a legănat copilăria genialului poet, unde el şi-a petrecut adolescenţa şi o parte din viaţa sa.In acest sătuleţ romantic şi la poalele pădurii din apropiere, l-au impresionat puternic, mai întâi, oamenii, graiul şi natura.

Acest petec de pământ care a ştiut să vorbească unui suflet mare şi care se răsfrânge în versurile-i inspirate, trebuie să rămână de-a pururea loc sfânt pentru români.

La popoarele care au în sânge cultul oamenilor mari, aceasta s-ar fi înţeles din prima clipă; la noi, nici după…patruzeci de ani!”.

Constatare amară, cu care Constantin Iordăchescu îşi încheie articolul, este confirmată de relatarea succintă a manifestărilor omagiale de la Botoşani şi Ipoteşti, din ziua de 15 iunie, din articolul “Comemorarea de azi”, publicat pe pagina a patra a ziarului, la rubrica „Ultima oră”. Redăm, în încheierea acestor rânduri, fără alte comentarii, articolul citat: “Eminescu a fost şi va rămâne un nefericit în vecii vecilor. O dovedeşte aceasta şi felul cum, chiar azi, s-a “desfăşurat” partea din programul anunţat.

La ora 8 a.m. când programul anunţa întâlnirea “admiratorilor” la bustul de la şcoala Marchian, nu era nici o persoană. Vânt şi pulbere izbiau şi de astă date bustul lui Eminescu.

Ceva mai târziu au început să sosească participanţii: Tiberiu Crudu şi un sergent de stradă. Apoi, tocmai aproape de ora 9, se puteau număra 50-60 de persoane, întrebate mereu de trecători: “ce e, ce e, ce s-a întâmplat“.

Aici nu s-a mai făcut nimic, pentru că nu avea pentru cine să se facă.
Au pornit apoi cu toţii la Ipoteşti.
La 10 s-a oficiat acolo un parastas de un sobor impozant de preoţi. Au vorbit Păr. Protoereu Simionescu, Dl. P.Irimescu şi Dl. C.Cehan Racoviţă, din partea sindicatului presei române din Ardeal şi Banat. Acesta a vorbit aşa, că un ţăran de lângă mine, exclamă la sfârşit: “Măi, da bine i-o ars aista!” Iar o femee îi răspunse: “Apoi aista nu-i di pi la noi!”.

Singura participantă efectivă se poate spune că a fost numai armata. In frunte cu comandanţii respectivi, companii din fiecare regiment local, ofiţeri şi trupă, cu muzica militară, au dat un aspect sărbătoresc comemorării de azi.

Atât a fost.
… Si câţiva naivi se plângeau că a fost prea puţin!



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Un articol foarte bine documentat; felicitari!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5