Zoia Alecu s-a născut la 10 ianuarie 1956, la București. A fost căsătorită de două ori și are un fiu. A absolvit Liceul (astăzi, Colegiul Național) „Gheorghe Lazăr” din Capitală. A fost membru al formațiilor Sfinx (1986-1991) și Sfinx Experience (1991-2004). A compus și interpretat mai mult de 100 de cântece, inclusiv pentru spectacole de muzică și poezie la Teatrul „Nottara” din București și pentru reprezentații la Circul de Stat din Capitală. A susținut peste 1.000 de concerte în Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Belgia, Olanda, Germania, Austria, Bulgaria, România și Republica Moldova. A fost membru al cenaclurilor „Flacăra” (1974) și „Viața Studențească – Amfiteatrul Artelor” (din 1974). A fost invitată în numeroase emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A editat albumele individuale „Vino aici” (2007), „Cărări de maci” (2007), „Printre lupi” (2012), „Să ierți” (2015) și „Best of The Best of Zoia Alecu” (2023), precum și „Balkano” (1999) și „Sfinxstanbul” (2001), împreună cu grupul Sfinx Experience. A apărut pe diverse compilații, între care „Gold folk” – volumul 2 (1994), „Cântece interzise/Cenzurat” (2007) și „Folk You” (2008). A primit, între altele, Premiul Uniunii Compozitorilor (2009), Premiul pentru cel mai bun text la gala On Air Music Awards (2012) și patru premii ale Radiodifuziunii Române (2008, 2008, 2012 și 2015).

Zoia Alecu (compoziții, texte, voce și chitară) este una dintre primele cantautoare de muzică folk și rock de la noi, care a cunoscut consacrarea datorită calităților vocale, liniilor melodice inspirate și interpretării expresive. Despre Cenaclul Flacăra și prezența ei pe această scenă, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 5 octombrie 2005, de la domiciliul său din București.

– Te salut, Zoia Alecu!
– Și eu te salut!

– Când a început cariera ta în muzica folk?
– Primele piese în stil folk pe versuri proprii le-am compus la 16 ani, dar debutul a avut loc în 1973, la Club A [Clubul Arhitecturii] din București, la invitația lui Doru Stănculescu. În Cenaclul Flacăra, m-a adus tot el, în ianuarie 1974, rămânând acolo până în primăvara aceluiași an.

– Erai o folkistă formată?
– Nu, mă aflam doar la primii pași. Abia mai târziu, am devenit cunoscută prin prezențe constante la spectacolele desfășurate la Club A și Club Z din Capitală, precum și în deschiderea recitalurilor unor formații rock reputate din acei ani.

– În ce măsură cenaclul ți-a influențat cariera?
– Destul de puțin, deși era onorant să ajungi pe scena aceea, pentru că acolo erau cei mai buni. Eu nu am fost acceptată de la început și a trebuit să mai treacă vreo doi ani până când Adrian Păunescu a auzit, din nou, de mine. El a fost mai mult decât fair-play vizavi de comportamentul pe care l-a avut, inițial, în privința mea; și-a cerut scuze, iar eu le-am acceptat cu inima deschisă și am, și acum, un respect enorm pentru el și pentru ceea ce a făcut în favoarea muzicii folk.

– Care este imaginea despre cenaclu cu care ai rămas?
– A fost mai mult decât o manifestare culturală, un fenomen ce a reunit cele mai importante nume de actori și cantautori ai vremii, care au oferit publicului momente artistice de mare calitate, rămase, până astăzi, în memoria oamenilor.

– Îți mulțumesc pentru acest dialog și pentru contribuția ta la succesul acestui gen muzical.
– Cu toată plăcerea.

Florin Bălănescu