Zoia Alecu s-a născut la 10 ianuarie 1956, la București. A fost căsătorită de două ori și are un fiu. A absolvit Liceul (astăzi, Colegiul Național) „Gheorghe Lazăr” din Capitală. A fost membru al formațiilor Sfinx (1986-1991) și Sfinx Experience (1991-2004). A compus și interpretat mai mult de 100 de cântece, inclusiv pentru spectacole de muzică și poezie la Teatrul „Nottara” din București și pentru reprezentații la Circul de Stat din Capitală. A susținut peste 1.000 de concerte în Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Belgia, Olanda, Germania, Austria, Bulgaria, România și Republica Moldova. A fost membru al cenaclurilor „Flacăra” (1974) și „Viața Studențească – Amfiteatrul Artelor” (din 1974). A fost invitată în numeroase emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A editat albumele individuale „Vino aici” (2007), „Cărări de maci” (2007), „Printre lupi” (2012), „Să ierți” (2015) și „Best of The Best of Zoia Alecu” (2023), precum și „Balkano” (1999) și „Sfinxstanbul” (2001), împreună cu grupul Sfinx Experience. A apărut pe diverse compilații, între care „Gold folk” – volumul 2 (1994), „Cântece interzise/Cenzurat” (2007) și „Folk You” (2008). A primit, între altele, Premiul Uniunii Compozitorilor (2009), Premiul pentru cel mai bun text la gala On Air Music Awards (2012) și patru premii ale Radiodifuziunii Române (2008, 2008, 2012 și 2015).

Zoia Alecu (compoziții, texte, voce și chitară) este una dintre primele cantautoare de muzică folk și rock de la noi, care a cunoscut consacrarea datorită calităților vocale, liniilor melodice inspirate și interpretării expresive. Despre activitatea sa artistică, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 19 februarie 2020, de la domiciliul ei din București.

• – Te salut, Zoia Alecu!
• – Și eu te salut!
• – După aproape 50 de ani de carieră, nu a intervenit rutina?
• – Nicidecum! E la fel cum ai spune, într-o bună zi, că te-ai plictisit să fii părintele unui copil. Nu am cum să ajung la rutină, pentru că pun multă pasiune și dăruire în ceea ce fac. Sunt atât de obișnuită să respir prin felul acesta de a trăi, iar dragostea mea pentru muzică este neîndoielnică și atât de puternică, încât, renunțând la muzică, ar fi ca și cum aș rămâne fără aer. Eu trebuie să compun, să scriu versuri și să cânt – pe scurt, să creez tot timpul.
• – Cum ai ajuns să optezi pentru o carieră muzicală?
• – Am fost dăruită cu trei haruri: să am vocea pe care o am, să scriu versuri (prima poezie am făcut-o pe când aveam nouă ani) și să compun (am început la 16 ani și, fiind elevă la clasa de vioară a unui liceu de muzică, acest instrument mi-a creat un auz absolut, pe lângă șansa de a fi dotată din naștere).
• – De ce ai ales tocmai folkul, când ai fi putut cânta piese scrise de alții?
• – Vocea mi-ar fi permis să fiu și solistă de rock, dar folkul mi-a dăruit libertatea de a mă exprima în toate cele trei moduri. Cântecele mele vorbesc despre realități pe care le-am trăit fie eu, fie prieteni, fie rude sau oameni foarte apropiați, dar trecute prin filtrul propriu; toate textele mele sunt povești cât se poate de reale. Cât privește compozițiile, m-aș sufoca într-un alt gen muzical.
• – E dificil să fii artist?
• – Niciodată nu mi-a fost greu să mă aflu în fața publicului și să cânt. Emoții am avut de când mă știu, dar ele au fost constructive, benefice pentru un artist, care-ți dau scânteia ce te ajută să pătrunzi în inimile oamenilor. De aceea, greu mi-a fost numai până am intrat în scenă; însă, din clipa în care am stabilit o legătură cu spectatorii, pentru mine nu a mai fost vreo problemă.
• – Dar, ca să ajungi pe o scenă, când era mai ușor: atunci sau acum?
• – Nu era simplu nici atunci; în anii ’70-’80, de pildă, nu oricine punea piciorul pe scenă; pe vremea aceea, era mult mai greu – ca să poți cânta în public, trebuia să ai un atestat, care presupunea un examen în fața unor jurii alcătuite din cei mai „acerbi” compozitori.
• – Poți face o comparație între folkul din perioada aceea și cel de astăzi?
• – Ca orice profesie, și muzica merge pe diferite cărări; totul se schimbă, totul evoluează. Ca să dau câteva exemple, astăzi există Internet, informația este cu totul alta, iar sunetul e complet diferit. Când facem astfel de comparații, trebuie să căutăm corespondențe în peisajul muzical actual; nu putem cânta, la nesfârșit, piese de acum 50 de ani, pentru că lumea se află într-o continuă transformare. La fel cum antibioticele de pe vremuri făceau față infecțiilor de atunci, dar sunt ineficiente astăzi. Trebuie să ne împăcăm cu această realitate, chiar dacă suntem nostalgici și spunem „Ce frumoasă era muzica în tinerețea noastră!” Publicul actual este foarte grăbit și trebuie să-i transmiți un mesaj simplu, direct, rapid și pe înțelesul lui, nu să-i storci creierii.
• – Care sunt proiectele în lucru sau pe care le ai în vedere?
• – Am de gând să fac un dublu album Best of, pe care mi-l doresc de multă vreme, dar asta implică niște cheltuieli și mult timp petrecut în studio, pentru că nu vreau să iasă oricum. Îmi doresc ca acest disc să conțină succesele mele de acum aproape 50 de ani, în variantele de atunci, dar și unele reorchestrate, precum și cel puțin trei piese noi.
• – Îți mulțumesc pentru amintirile și planurile pe care mi le-ai încredințat.
• – Cu toată dragostea!
• Florin Bălănescu