Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    „Era un fel de panică băgată în oameni… «Măi, vine Coroi!»”

    Gheorghe Coroi s-a născut 8 mai 1911, în comuna Durnești, plasa Ștefănești, județul Botoșani și a murit în anul 1979 la București, unde a și fost înmormântat. A fost însurat de două ori; cu prima soție, Hareta Ștefan, din Guranda, căsătorit la 25 ianuarie 1930, la Durnești, a avut o fiică, decedată de mică, de scarlatină, și un fiu, mort în tinerețe la Brașov, într-un accident de motocicletă, iar cu a doua, o băcăuancă, alți doi copii. Și-a alcătuit o bandă din care au mai făcut parte șase tâlhari (Bălăucă, Bolfan, Căsăndrel, Mazăre, Simionescu și Ungureanu), înarmați cu pistoale, puști și cuțite, cu care s-a stabilit în Pădurea Guranda și a comis peste 70 de jafuri în județele Botoșani, Dorohoi și Iași, între anii 1930 și 1935. După ce a fost prins în anul 1933 la marginea Botoșanilor, a evadat imediat din penitenciarul local, dar a fost arestat din nou la 1 aprilie 1935 și judecat pe baza unui dosar penal conținând 14 volume legate ce cumulau peste13.000 de file. Procesul, în care au fost angrenate circa 600 de persoane, dintre care 34 de acuzați, 40 de juriști şi restul martori, s-a judecat mai întâi la Botoșani și apoi la Bacău, fiind cel mai răsunător din epocă. La 8 decembrie 1936, a fost condamnat la șase ani de temniță, din care a executat trei ani și jumătate. Martori oculari l-au văzut în anul 1944, în gara Brașov, într-un convoi de deținuți în timpul evacuării din calea rușilor, după care a intrat în partid și în Miliție, lucrând prin Ardeal; a mai fost văzut prin anii ’50 coborând dintr-o mașină neagră la primăria din Durnești, unde a vorbit câteva minute cu primarul și apoi a plecat la fratele său, care locuia două case mai la vale. Scriitorul ieșean Boris Crăciun a semnat romanul biografic romanțat „Bandiții și jandarmii” (1993, reeditat în 2009) și scenariul radiofonic pentru serialul omonim în zece episoade, difuzat la începutul anilor ’70 la Radio Iași. I-au fost dedicate balade și scenete populare, care au intrat în folclor. La 6 septembrie 2021, a fost inaugurat un ansamblu memorial lângă Pădurea Guranda – Zgârieta din comuna Durnești.

    Gheorghe Costache Ciubotaru s-a născut la 29 februarie 1921, în satul Guranda, comuna Durnești, județul Botoșani, unde a trăit întotdeauna și a murit la 16 aprilie 2015. Despre faimosul bandit Coroi, pe care l-a cunoscut, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 29 decembrie 2011, la domiciliul său din satul natal.

    – Care e numele dumneavoastră?
    – Gheorghe Costache Ciubotaru.

    – L-ați cunoscut pe Gheorghe Coroi?
    – Da, pe când eram elev; am fost vecin cu el. Era însurat și mai venea pe-acasă, că avea doi copii – fata s-a dus de scarlatină, pe când era în clasa a III-a, iar băiatul a murit pe la 20 și ceva de ani, într-un accident la Brașov.

    – Câte dintre aventurile puse pe seama lui au fost adevărate?
    – Multe… Odată, era o femeie la iarmaroc cu o vacă pe care n-a reușit s-o vândă; „Câți bani vrei pe ea?” „Atât.” I-a dat banii, da’ nu i-a luat vaca. „Acu’, poți s-o duci acasă, la copii.”

    – Povestiți-mi cum dădea loviturile.
    – Altă dată, a mers la boierul de la Guranda [Dan Alexandrescu] și a urmărit când trebuia să vină casierul cu banii, că nu-i ținea permanent la moșie; a aflat că urma să-i aducă a doua seară, l-a așteptat și i-a luat paralele, da’ nu s-a mai încurcat și cu mărunțișul – l-a aruncat pe geam, zicând: „Lasă, că l-or aduna copiii, când or trece pe aici…” Unde să-l mai găsească pe Coroi, că dus a fost… În altă zi, s-a prefăcut că-i bolnav și s-a dus la un doctor evreu din Ștefănești, că era târg evreiesc; după ce a intrat la el, i-a luat banii și l-a pus cu fața-n jos, cu un cartof după cap: „Cum ai mișcat, praf te-ai făcut, că asta-i grenadă!” Așa l-au găsit alții, după câteva ceasuri, nemișcat, iar Coroi era plecat de mult… Altă dată, au furat și s-au ascuns într-o pădure, pe care au înconjurat-o jandarmii jur-împrejur; el a văzut un om cu o căruță trasă de doi cai și i-a cumpărat unul dintre ei pe bani mulți; l-a spintecat, i-a dat mațele afară, s-a băgat în locul lor și i-a spus ăluia: „Scoate-mă de-aici, că te plătesc gras.” Omul l-a trecut pe sub nasul jandarmilor, care l-au întrebat dacă nu l-a văzut pe Coroi, iar ăla a dat din umeri… Alteori, se ascundea în carele cu fân și trecea pe lângă poteră, da’ jandarmii nu l-au prins până nu s-a predat singur.

    – N-a fost arestat niciodată?
    – Dacă azi îl prindeau și mâine fugea, nu înseamnă că l-au prins. Chiar aici, un militar l-a întâlnit într-o noapte și l-a întrebat: „Cine-i acolo?” „Coroi!” Și ăla a tras; el n-a căzut, da’ l-a împușcat pe ofițer.

    – A ucis mulți oameni?
    – N-a omorât niciunul.

    – Cât de mare era banda lui?
    – Avea vreo patru oameni, da’-i mai înlocuia, instruindu-i pentru pungășiile lui.

    – Pentru cine fura?
    – Îi mai ajuta și pe oameni, da’ pentru el asta era o favoare, ca și cum ar fi făcut o afacere.

    – Pe unde stătea ascuns?
    – Prin păduri, pe la ibovnice… Da’ nu prea stătea într-un loc, că era mereu plecat după lovituri.

    – Deci, el n-a avut niciodată o viață de om așezat la casa lui…
    – Nu, dom’le, chiar dacă avea nevastă și copii; trăia și socru-său, Costache Ștefan, care-i spunea Haretei, fiică-sa: „Fată, nu mai aduce hoțul ăsta pe-aici!” Da’ nu ea-l aducea…

    – Cine-i creștea copiii?
    – El!

    – Cum, dacă era tot timpul plecat??
    – Da’ venea și pe-acasă, că-l vedeam mereu trecând prin grădină pe la noi.

    – Și cum de nu-l găbjeau jandarmii?
    – Nu-l spunea lumea, iar unii jandarmi îl avertizau, că-i plătise pe mulți, și el fugea.

    – De ce-l protejau oamenii: de teamă sau pentru că țineau la el?
    – Mai mult de frică: „Dacă-l spun pe Coroi, ăsta mă-mpușcă!”

    – Nu prea știa de glumă…
    – Nuuu!…

    – Ce fel de relație ați avut cu el?
    – Eu eram mic, da’ tata împrumuta de la el făină, parale, una, alta… Era prieten bun cu dânsul.

    – Faceți-i o descriere; cum arăta?
    – Nu era nalt, ca un bărbat zdravăn, da’ era arătos și, pe deasupra, tare iute și aprig.

    – Umbla mereu înarmat?
    – De când era vestit, tot timpul era înarmat și de asta nu puteau pune mâna pe dânsul.

    – Ce arme avea?
    – Arme retezate… Pistoale.

    – Cai avea?
    – Avea, vreo zece; punea patru la trăsură, iar el se suia călare pe altul și… dă-i drumul!

    – Cam câte țiitoare a avut?
    – Multe… Pe Adela lui Dodoi de la Sulița… Pe altele le aducea în pădure… Și crâșmăreasa de aici, din sat, a fost ibovnica lui.

    – Ce soartă a avut?
    – După procesul de la Bacău, a stat închis câțiva ani, iar, după aia, au venit comuniștii și l-au luat în Miliție; mai departe, n-a mai știut nimeni de el…

    – Cum l-ați caracteriza: bandit, haiduc sau om de treabă?
    – După mine, a fost un haiduc…

    – …Și, totuși, i-a rămas faima de bandit.
    – Cum să nu-i rămână, dacă a și părăduit…

    – Oamenii cum îl vedeau?
    – Era un fel de panică băgată în ei… „Măi, vine Coroi!” Da’ el nu lupta cu oamenii; se ducea la boieri și la evrei, că avea ce și de unde lua.

    – Din Coroi, a mai rămas doar faima; e una meritată?
    – Eu zic că a fost un om bun; oamenii îl făceau rău.

    – Era credincios?
    – Natural că era…

    – Cum, cu pistolul în mână??
    – Asta nu se pune!

    – A mai rămas ceva din gospodăria lui?
    – Mai sunt casa, curtea și grădina.

    – Unde?
    – Aici, în Guranda; uite, ceea de colo e casa lui, da’ a fost trecută pe numele bărbatului de-al doilea al nevesti-sii, că ea s-a măritat din nou. Când s-a dus, el a plecat flăcău; i-au rămas casa, nevasta și copiii.

    – Și, acum, cine stă în casa lui?
    – Unul Costache Jijie; înainte, a stat taică-su, care a luat-o pe femeia lui Coroi, și ăla a lăsat casa la copii.

    – Rude de-ale lui mai sunt?
    – Trăiesc nepoți și strănepoți de-ai nevesti-sii pe la Durnești; și o soră și-un frate a mai avut… Mai sunt neamuri, precis.

    Florin Bălănescu



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2023 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5