Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Eseu cu… tentaţia cărţilor

Iartă-mă, cititorule, nu e un îndemn la lectură, în bulversate vremuri IT, când cartea virtuală ameninţă cetăţile literare mai ceva decît focul biblioteca din Alexandria. Chiar bibliotecile din sufragerie devin pentru junele de azi nişte inutili dinozauri din lemn. E o invitaţie pe un itinerar periculos (cu serpentine neprotejate) al casetoforilor. Prin anii ’70, se auzea în dulcele târg al Ieşilor, incredibilul zvon că un pocherist pasionat şi-a pierdut nevasta la poker. Trăind „în ritmul sfânt al unei ode”, îmi era imposibil să cred o asemenea blasfemie, socotind-o produsul unei imaginaţii excesive. Cum să-ţi pierzi iubita pe o carte de joc? Un impresar al unor vedete de odinioară, în turneele de-a lungul şi de-a latul ţării, autentifică o asemenea bizarerie: „Şi într-o urbe şi într-alta s-a spânzurat unul din amor, a pierdut altul o casă la cărţi şi a câştigat un pârlit lozul mare la loterie. Ba, alt nefericit, după ce a pierdut la foiţe vila, nemaiavând altceva, şi-a pariat nevasta la cărţi”.
Eu însumi, după terminarea studiilor universitare, în postura de dascăl, aflam la o masă de protocol, cum notabilităţile oraşului de provincie încingeau, cel puţin la sfârşit de săptămână, un pocher cu poturi ce-ţi puteau permite extinderea unor investiţii. Era singura posibilitate de a evada din malaxorul şedinţelor în care se bătea apa în piuă, unicul divertisment, fiindcă sandwichul de televiziune de 120 minute între două telejurnale părea a fi concluzia trasă la şedinţele de peste zi. Nimic nou sub soare, fiindcă şi-acum, în micile baruri sau cafenele, într-un colî al localului există cel puţin o masă de joc. Boală grea jocul de cărţi, dacă şi marele comic Constantin Tănase, acest NAStratin genial de revistă, ca răsplată pentru agitaţia sisifică de a produce marile spectacole, după gongul de început, încingea câte un poker în cabină, aşteptând cartea izbăvitoare aşa cum artiştii lui râvneau aplauze furtunoase („Aoleu Tănase, ce nas noduros, / Spune, măi Tănase, de unde l-ai scos… „).
Acolo se surprind „armonica” pachetelor de cărţi, oasele zarurilor, ţăcănitul tablelor, duelul tacurilor de biliard în valurile rotocoalelor de tutun, ce îngroaşă haloul misterios al hazardului.
Patima jocurilor de noroc e dorinţa omului obişnuit de a intra într-o competiţie, resemnat a se mulţumi, fie, „şi o mână” cu anonima glorie locală. Un zar norocos, o carte intrată la ţanc, un număr intuit îi dau paşaport temporar pentru a trece frontierele efemere ale Fericirii. Care e mai mult decăt un sentiment. E o taină.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5