Elena Lupescu (cunoscută și ca Duța Grünberg, Magda Wolf sau „Duduia”) s-a născut într-o familie evreiască, la 3/15 septembrie 1899, la Iași și a murit la 29 iunie 1977, la Estoril, districtul Lisabona, Portugalia, fiind înmormântată la Mănăstirea „São Vicente de Fora” din Lisabona și reînhumată în cimitirul Mănăstirii Curtea de Argeș, județul Argeș. A fost căsătorită de două ori – cu căpitanul de artilerie Ion Têmpeanu și cu Regele Carol al II-lea –, fără a avea copii. Singura ei „profesie” a fost cea de metresă. În anul 1904, ea l-a cunoscut, fugitiv, pe Principele Moștenitor Carol al României, după care s-au regăsit la începutul anului 1925, când a devenit amanta sa. Prințul a renunțat a treia oară la tron și s-a exilat, sub numele de Carol Caraiman, în luna decembrie, același an, împreună cu ea, o vreme în Italia, apoi în Anglia și, în final, în Franța, la castelul Coesmes, aflat la 180 km de Paris. În urma încoronării lui Carol ca rege, la 8 iunie 1930, ea a revenit în țară după două luni, unde a rămas până la 7 septembrie 1940, a doua zi de la abdicarea regelui. A plecat, împreună cu el, din nou, în exil, locuind, pe rând, în Spania, Mexic, Brazilia (unde s-au căsătorit, la Rio de Janeiro, la 3 iulie 1947) și stabilindu-se, în final, în Portugalia, la vila „Mar y Sol” din Estoril, oraș situat la 27 km de Lisabona. I-a supraviețuit lui Carol 24 de ani și i-a moștenit un sfert din avere, pe care a lăsat-o prin testament lui Monique Urdăreanu, soția lui Ernest Urdăreanu, fostul mareșal al Palatului Regal, care i-au însoțit în exil. Este autoarea cărții „Memorii”, apărută în mai multe ediții – ultima în anul 2013, și a fost editat volumul „Duduia – Scrisori din exil ale Elenei Lupescu” (2016).

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

Despre povestea de dragoste dintre Elena Lupescu și Regele Carol al II-lea, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 23 iulie 2012, la Bacău.

– Domnule Eugen Șendrea, care a fost popularitatea inițială a „Duduii”?
– În luna mai a anului 1927, vânzătorii de ziare din București erau, pur și simplu, asaltați; toată lumea cerea revista Realitatea, în care apăruseră Memoriile Elenei Lupescu, amanta nu mai puțin celebrului prinț Carol. Cea mai bârfită doamnă din societatea românească de la începutului secolului al XX-lea era o damă de moravuri ușoare, înzestrată cu multă voluptate și experiență sexuală. Legătura dintre ei, care dura de mai bine de doi ani, ajunsese subiect de bârfă în toată țara și în întreaga Europă; de aceea, scriindu-și memoriile în exilul din Franța, ea declara că va încerca să restabilească adevărul.

– Ce conțin relatările ei?
– Afirmațiile sale sunt pline de inexactități voite și de interpretări subiective, menite să-i legitimeze prezența alături de Carol. „Eu, Elena Lupescu, sunt socotită de lume drept o curtezană ca multe altele, fără scrupule, o sirenă egoistă, pentru ale cărei mângâieri un prinț de neam regesc a renunțat la tronul său. Sunt arătată drept «acea evreică cu părul roșu», Magda Lupescu, iar căminul nostru e numit «vila misterioasă a unei iubiri neîngăduite», în care se complotează împotriva României. […] În ceea ce mă privește, eu sunt, pur și simplu, Elena Lupescu, al cărei trecut e îngropat în România, al cărei prezent este cu voința legată de soarta unui prinț exilat și nefericit și al cărei viitor este incert. Eu sunt «românca cu părul roșu» care-l iubește pe Carol. Și dacă s-ar putea înapoia în România fără mine, eu aș putea fi sigură că dușmanii săi nu s-ar răzbuna? Nu: locul meu este aici, împreună cu el!”

– Care era opinia contemporanilor despre ea?
– Este știut că Regele Carol al II-lea a rămas în istorie cu imaginea unui bărbat care a avut aventuri cu un număr uriaș de femei, apetitul său sexual fiind greu de stăvilit din cauza unei boli genitale de care suferea – priapism –, motiv pentru care avea nevoie constantă de sex. Elena Lupescu i-a putut satisface din plin această nevoie imperioasă, după cum scria gazetarul Pamfil Șeicaru în ziarul Curentul: „Carol nu putea fi acaparat decât de o femeie care aducea o vastă experiență în legăturile cu bărbații, de pe urma cărora a căpătat o mare tehnică. Aceasta era Duduia, o femeie vulgară, indecentă, stăpânind toate vicleșugurile de alcov, ştiind să reîmprospăteze, până la epuizare, dorința partenerului și să-şi domine oboseala și care, în loc de un leşinat sentimentalism, să-i servească o pitorească trivialitate.” La rândul său, politicianul Constantin Argetoianu afirma în memoriile sale: „Sosirea Duduii în țară a fost înconjurată de mister; din tot cât am putut să descurc, am rămas convins că n-a adus-o regele, ci i-a adus-o altul [economistul Mihai Manoilescu, un apropiat al lui Carol]. Istoria ne învață că amestecul fustelor în politică e întotdeauna fatal cuiva, mai ales când sub fuste se învârtește o târfă. Prezența doamnei Lupescu în bilanțurile noastre politice ne-a încurcat socotelile mai mult decât ni le-ar fi încurcat șapte ani de secetă.”

Florin Bălănescu