Gabriela Ilie Ene s-a născut la 4 decembrie 1967, în orașul Sinaia, raionul Câmpina, regiunea Ploiești (astăzi, în județul Prahova). Este căsătorită și are doi fii. A absolvit Grupul Școlar Industrial (în prezent, Colegiul Mihail Cantacuzino) din localitate și a lucrat în industria hotelieră, la Cazinoul din Sinaia și în mediul privat. Despre istoria acestei clădiri esențiale a stațiunii, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 30 iulie 2013, în incinta sa.

– Doamnă Gabriela Ene, prezentați, vă rog, cele mai relevante detalii despre cazinou.

– A fost construit la inițiativa Regelui Carol I, după proiectul arhitectului Petre Antonescu, pentru a aduce o plusvaloare comunei (pe atunci) Sinaia, reședința de vară a Familiei Regale în acea perioadă. Piatra de temelie a clădirii a fost pusă spre sfîrșitul verii anului 1911, inaugurarea având loc la 21 aprilie 1912. Fondurile care au stat la baza construirii cazinoului au provenit, în cea mai mare parte, de la Eforia Spitalelor Civile; o mică parte a acțiunilor era deținută de baronul Edgar de Marçay, care avea acțiuni și la Cazinoul din Monte Carlo. Încă de la inaugurare, Cazinoul din Sinaia a strălucit; în săli special amenajate, aveau loc jocuri de noroc, iar în sala de teatru se desfășurau spectacole zilnice. Din păcate, în 1940, din cauza începerii celui de-Al Doilea Război Mondial, cazinoul a fost închis, fiind preluat de Crucea Roșie civilă și transformat în spital de campanie până în 1945, când și-a redobândit splendoarea; din nefericire, numai pentru doi ani, deoarece, în ajunul Crăciunului anului 1947, cazinoul a fost iarăși închis, din dispoziția lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care a interzis jocurile de noroc pe teritoriul țării. De atunci și până în 1953, la hotelurile Palas și Caraiman, situate în imediata apropiere, au fost găzduți deportați politic din Grecia împreună cu familiile lor; în aceeași perioadă, spațiile cazinoului au funcționat ca săli de curs pentru copiii greci. În 1953, acesta a fost preluat de Uniunea Generală a Sindicatelor din România și transformat în casă de cultură a orașului Sinaia până în 1976; atunci, clădirea a fost supusă unui proces de restaurare capitală care a durat până în 1978, când a devenit vilă de protocol de grad zero, destinată întâlnirilor șefilor de stat și reprezentanților acestora. Din 1990, cazinoul a fost preluat, pe rând, de Ministerul Turismului, Regia Protocolului de Stat și de alte organe centrale, având cabaret, restaurant și sală de jocuri mecanice pentru public. În 2005, administrația locală a reușit să recupereze clădirea, care, de atunci, găzduiește, alternativ, activitatea Centrului Internațional de Conferințe Casino Sinaia și tururi de vizitare.

– În continuare, faceți o descriere a sălilor care compun cazinoul.

– Primul spațiu este foaierul, locul de întâmpinare a oaspeților. Urmează sala de teatru, care, la 21 aprilie 1912, a găzduit spectacolul inaugural, în cadrul căruia a evoluat, în prezența Familiei Regale și a doctorului Carol Davila, violonistul George Enescu. Atunci, arhitectura sălii diferea de cea de acum; existau lojile Familiei Regale, situate în ambele părți ale scenei, balconul nu era construit, iar mobilierul era altul. Modificările au apărut în perioada comunistă, în urma lor capacitatea sălii devenind cea de astăzi – 400 de locuri. Încăperea următoare este Sala Baronul de Marçay – „la salle privée” –, care fusese una dintre sălile private de joc, unde miza era de cel puțin cinci ori mai mare decât în celelalte. Aici, jucau cele mai importante personalități ale vremii, printre care se aflau, frecvent, Regele Carol al II-lea și Elena Lupescu. În perioada comunistă, sala a fost cabinetul Elenei Ceaușescu, iar astăzi se închiriază pentru ședințe restrânse sau cununii civile. Acest loc oferă o vedere de ansamblu, de sus, a grădinii interioare, amenajată între anii 1976 și 1978, care abundă de flori; în centru, se află un bazin cu apă, iar, în fundal, statuile a patru zeițe. Urmează Sala Oglinzilor, cea mai mare dintre încăperi, unde erau amplasate mesele de ruletă. Podeaua era pardosită cu parchet, înlocuit cu marmură în perioada comunistă, când a apărut și ușa dintre foaier și această sală; până atunci, accesul era liber, străjuit de două coloane care se păstrează și astăzi. În partea din spate, era cofetăria, delimitată de sala mare prin uși pliante cu geamuri, amplasate între arcade. Toată tâmplăria este cea originală, ca și oglinzile din cristal, manufacturate la fața locului de meșteri sârbi. Balconul de la foaier era prevăzut cu o arcadă care a fost închisă în perioada comunistă. De aici, mesele de ruletă erau monitorizate de supraveghetori îmbrăcați elegant, care, folosindu-se de oglinzi și de unghiuri doar de ei știute, treceau și surprindeau matrapazlâcurile făcute pe sub mesele de joc. Următoarea încăpere este Sala Baccara, ce găzduia mesele pentru jocurile de cărți. Apoi, e rândul Sălii Prințul Dimitrie Ghica, unde se afla barul-restaurant, care avea pe tavan o pictură murală reprezentând legenda lui Bachus; din păcate, aceasta a fost distrusă integral – și nu doar acoperită, caz în care ar fi putut fi refăcută – în perioada comunistă. Sala poartă numele celui care a deținut, pe locul în care se află cazinoul, prima vilă a stațiunii, ce făcea parte din domeniul său, ca și parcul orășenesc cu același nume. Vila a ars în 1908 și, atunci, familia Ghica și-a donat întreg domeniul Eforiei Spitalelor Civile, după trei ani începând construcția cazinoului pe acel loc. Urmează grupul sălilor de expoziții ale Galeriei de Artă – Regele Carol I, Regele Ferdinand I și Cabinetul Regina Maria (denumite, generic, Galeria Regală), plus Ștefan Luchian și Nicolae Grigorescu.

– Ce personalități au călcat pragul cazinoului?

– Au fost atât de multe, încât e greu de dat nume concrete. De la inaugurare și până în prezent, pe aici au trecut, pe lângă membrii Familiei Regale, șefi de stat, prim-miniștri, miniștri, șefi de partide, comandanți militari, oameni de știință, de cultură și de afaceri, bancheri și mari moșieri.

Florin Bălănescu