• Această problemă am discutat-o într-o ședință de cenaclu cu scriitorul Mihai Ganea, și concluzia a rămas suspendată.Întradevăr sportivii drogați cu diferite substanțe și lichide au performant, și în urma depistări lor, au fost pedepsiți prin suspendare, dar și creatorii, fie scriitori, muzicieni și pictori au dat societății opere deosebite, aflânduse în aceeași situație ca sportivii, dar nu sunt sancționați.De ce?
• “Oamenii de geniu sunt întotdeauna consideraţi nebuni”. Fraza atribuită lui Pablo Escobar i se potriveşte perfect lui Maradona.
• „Tot ce s-a spus despre Maradona s-a exagerat. De bine sau de rău. Ca fotbalist a fost numărul 1. Putea fi şi încântător, dar în viaţa personală a încălcat toate regulile”, spunea Daniel Arcucci, jurnalist al publicaţiei argentiniene La Nation.
• Problemele lui Maradona cu drogurile au început după transferul la Barcelona, la mijlocul anilor ’80. Aventura sa la echipa catalană s-a încheiat cu un imens scandal.  În ’84, Barcelona a pierdut finala Cupei, contra lui Bilbao, iar după fluierul de final, starul argentinian s-a luat la bătaie cu aproape întreaga echpă a bascilor. Imaginile sunt desprinse, parcă, dintr-un film de arte marţiale.
• Mike Tyson face parte şi el din categoria sportivilor de geniu care au rupt toate barierele şi care şi-au trăit viaţa din plin. Fostul campion mondial a jucat multe meciuri importante sub influenţa drogurilor. A recunoscut mai târziu că a păcălit testele folosind urina altor persoane. A încercat pentru prima dată cocaina la 11 ani şi consuma frecvent alcool încă din copilăria petrecută în New York. „Am folosit un penis fals, în care era urina altcuiva, pentru a păcăli testele antidoping”, a mărturisit Tyson. În 2000, a fost amendat cu 200.000 de dolari după ce a fost prins dopat cu marijuana. Se întâmpla după lupta cu Andrew Golota.
• Doi ani mai târziu oferea imagini şocante la TV. Se lua la bătaie cu Lennox Lewis într-o conferinţă televizată. Tyson recunoştea mai târziu că era drogat cu cocaină. „Mi-am pierdut minţile. M-am uitat la el şi am vrut să-l lovesc”.
• Len Bias a fost un baschetbalist considerat atât de talentat încât putea ajunge la nivelul lui Michael Jordan. După moartea sa, a devenit un catalizator pentru lupta împotriva drogurilor. Moartea lui Bias a avut un impact enorm în societatea americană. La puţin timp, s-a pornit o campanie prin care mii de traficanţi de droguri au ajuns după gratii.
• Pe 19 iunie 1986, la două zile după ce a fost transferat de campioana NBA, Boston Celtics, Leonard Kevin „Len” Bias a suferit un stop cardiac, ca urmare a unei supradoze de cocaină. Drama a ajuns pe primele pagini ale ziarelor şi în jurnalele marilor televiziuni. Cum era de aşteptat, povestea a fost mutată pe tema traficului de droguri care distruge viaţa multor tineri. Politicul a pornit o ofensivă împotriva traficului de droguri, iar Bias a devenit icon-ul pentru acest obiectiv.
• Pantani a fost liderul generaţiei sale de ciclişti, în anii ’90, un ciclist fenomenal, care putea urca traseele montane mai rapid decât oricare alt sportiv. Era curajos, agresiv, enigmatic. Avea un stil propriu, cu bandană, barbă şi cercei, ca un adevărat „Pirat”, aşa cum îi plăcea să fie numit. Italia îl iubea.
• Pantani a câştigat Turul Franţei şi Giro d’Italia în acelaşi an. A câştigat milioane de dolari de la sponsori, a fost adulat de milioane de fani, dar a murit ca un om singuratic şi distrus. Ultimele sale zile de viaţă sunt materie de studiu pentru psihologii sportivi.
• S-a închis într-o cameră de hotel din Rimini, înconjurat de cutii de medicamente şi cocaină. Timp de 5 zile, Pantani n-a ieşit din cameră. Cei care l-au văzut în acele zile, camerista, câţiva oaspeţi ai hotelului şi omul care i-a livrat pizza, au descris mizeria în care se afla marele sportiv. Până la urmă, inevitabilul s-a produs. Pe 14 februarie 2003, Pantani a murit otrăvit cu droguri. Avea 34 de ani.
• În 2014, regizorul James Erskine a creat un film despre viaţa marelui sportiv, denumit „Moartea accidentală a unui ciclist”. Filmul surprinde copilăria lui Pantani, un puşti timid, îndrăgostit de bicicleta sa şi care îşi ascunde slăbiciunile în spatele măştii de pirat. Însă în acelaşi timp, pe Marco nu ţi-l poţi imagina făcând altceva decât să caute titlul de campion la ciclism. „Era un copil cu o bicicletă, venit de nicăieri”, spune Erskine. Nu a primit o educaţie bună. Şi-a urmat visul, iar acel vis l-a distrus. A murit nefericit, singur şi disperat. Lumea aceea nemărginită în care s-a trezit la un moment dat a fost o capcană. Îi poţi înţelege disperarea, paranoia”.
• Pentru Pantani a urmat cursa nebună contra lui Armstrong. Presărată cu abuzul de droguri şi paranoia. „Ultimul interviu acordat de el este uimitor”, povesteşte regizorul James Erskine. „Era evident că are o mare problemă cu drogurile. Era ca într-o piesă de Shakespeare”.
• „Ciclismul este ca un obiectiv masochist. Este vorba de a-ţi împinge corpul la limitele extreme, până când nu mai poţi sta în picioare. Mai ales în munţi. Este de a lupta contra forţelor naturii. Îţi absoarbe orice urmă de umanitate”, mai spune Erskine, care trage şi o concluzie: „Cred că motivaţia lui venea dintr-o lume întunecată. Trebuia să-şi distrugă rivalii. Nu e vorba numai despre victorie, ci de a le arăta rivalilor că el este cel mai bun. Voia doar să câştige, să câştige, să câştige…”.
• Și în România au fosdt sportivi care au fost depistați că au folosit droguri pentru a performa. Simona Halep este suspendată în urma unui scandal de dopaj care a zguduit lumea tenisului. Fostul lider mondial WTA nu este primul caz celebru de acest gen din România. Andreea Răducan și Adrian Mutu au fost subiectele celor mai cunoscute situații de dopaj din țara noastră. Andreea Răducan a făcut parte din lotul de gimnastică al României la Olimpiada de la Sidney, din 2000. Ea s-a calificat în finalele de la sol și sărituri, dar și în finala de la individual compus, alături de Simona Amânar și Maria Olaru. Comitetul Olimpic Internațional a anunțat, imediat după încheierea concursului, că Andreea a fost testată pozitiv pentru pseudoefedrină, ceea ce reprezenta o substanță interzisă.
• Adrian Mutu, actualul antrenor al Rapidului, este, probabil, cel mai celebru caz de sportiv prins dopat din țara noastră. „Briliantul” ajungea la Chelsea în 2003, de la Parma, iar un an mai târziu a fost găsit pozitiv cu cocaină la un test anti-doping.
• Mutu a fost suspendat pentru 7 luni și a primit o amendă de 20.000 de lire sterline din partea Federației Engleze de Fotbal. Contractul cu Chelsea i-a fost reziliat și judecătorii au stabilit că românul va trebui să îi plătească echipei londoneze daune în valoare de 13 milioane de euro. Atacantul a fost însă iertat de către Roman Abramovich, patronul echipei din Premier League.
• Actualul antrenor a mai fost depistat o dată pozitiv la un test anti-doping în 2010, pe vremea când evolua la Fiorentina. De această dată, substanța găsită în corpul său a fost sibutramina, iar suspendarea pe care a trebuit să o ispășească a fost de 9 luni.
• Halterofilii Răzvan Martin și Gabriel Sîncrăian au fost suspendați după Europenele din Albania, în 2013, unde cuceriseră medalii.
• În 2016 a fost interzis pentru un an întreg lotul de kaiac-canoe al României, din cauza dopajului sistematic. În același an, Eva Tofalvi (biatlon) și Mirela Lavric (atletism) au fost suspendate.
•  Gabriel Sîncrăian a fost suspendat din nou după Jocurile Olimice de la Rio, pierzând la limită și bronzul în proba de 85 de kg.
• Alex Ioniță, Takayuki Seto și Kehinde Fatai au experimentat lucruri similare în 2020, când au fost prinși cu substanțe interzise la clubul Astra.
• Lista poate continua.
• În lumea scriitorilor același fenomen s-a descoperit, însă, spre deosebire de sportivi, aceștia și operele lor nu au fost sancionate.
• Antropolog şi istoric al religiilor, Andrei Oişteanu a studiat fenomenul drogurilor în România, de la cele folosite în practicile magice şi tradiţionale, până la cele folosite de locuitorii oraşelor. Printre aceştia din urmă se numără şi oamenii de cultură, scriitorii şi artiştii, care au folosit de-a lungul istoriei tot felul de narcotice. „Cultura română nu este sincronizată cu celelalte culturi. În cultura occidentală sunt rafturi întregi care vorbesc despre aceste subiecte-şi despre imaginea evreului, şi despre narcoliteratură, şi despre sexualitate. Din anumite întârzieri ale culturii române, dintr-o pudibonderie excesivă a regimului comunist şi chiar postcomunist, s-au întârziat astfel de studii. E o dificultate a cercetătorului care umblă prin pădure fără busolă, nu are cu cine să nu fie de acord.“ „Pe de-o parte era un foarte bun prilej de şantaj-homosexualitatea, consumul de droguri-ei deveneau cam toţi colaboratori ai Securităţii. Pe de altă parte, Securitatea însăşi folosea substanţe narcoleptice împotriva unor disidenţi. Paraschiv e unul dintre exemplele notorii. Erau folosite substanţe narcoleptice care îl transformau într-o legumă.
• El e cel care a inventat Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România. A fost bătut, drogat, sedat pentru a fi scos din circuit.“ „O a treia tangenţă a Securităţii cu drogurile este folosirea scopolaminei, drogul adevărului. Mircea Eliade are o nuvelă despre asta, se numeşte Dayan. E o bună metodă pentru a-l face pe adversarul politic sau militar să vorbească.“ „Eu tratez istoric problema şi văd în ce măsură geto-dacii au practicat această fumigaţie de canabis. Herodot ne povesteşte cum intrau într-un cort de pâslă, unde erau pietre încinse şi unde se aruncau seminţe de canabis. E foarte probabil că a fost vorba de o aclimatizare a canabisului.“„Odobescu lua mai ales morfină. a avut nişte neuropatii în tinereţe, când se afla la Paris, iar un doctor i-a recomandat morfină. De atunci a devenit dependent. Ea a folosită masiv în timpul operaţiilor, dar şi împotriva depresiilor nervoase. S-a produs o explozie a consumului de morfină.“ „Freud era entuziasmat de cocaină. Are câteva studii de odă pentru cocaină.
• „Macedonski are nuvele în care alter-ego-ul este el, se descrie cum lua pilule de haşiş. Toţi oamenii din jurul lui povestesc despre pipa lui de haşiş.“ „Mihai Eminescu a fost tratat cu morfină, spune Călinescu. Opium şi opiaceele erau folosite în spitalele de alienare mintală.“ „În corespondeţa poetului Ion Barbu se găsesc dovezi că a prins gustul eterului şi a cocainei. Eterul meu cotidian şi cocaina mea săptămânală, spunea el. Lua împreună cu Tudor Vianu, care era şi el doctorand în Germania. Eterul este mai halucinogen, împinge la un lirism, pe când cocaina la un anumit tip de vivacitate. Ei luau cocaină şi ieşeau în oraş. În schimb, eterul te face mai singuratic. El mărturiseşte că a scris Riga Crypto şi Lapona Enigel sub influenţa eterului.“
• Este renumit spiritul boem al artiştilor, mai ales al scriitorilor. Marile talente şi genii ale literaturii româneşti s-au încadrat în mare parte în acest trend boem. Mulţi dintre aceştia aveau vicii şi au reuşit să-şi distrugă sănătatea cu alcool sau stupefiante. Viaţa boemă, se pare, îi ajuta însă să creeze.
• Mulţi scriitori talentaţi sau chiar de geniu au fost categorisiţi de societate de anturaj drept boemi. În căutarea inspiraţiei sau pur şi simplu ca o manifestare a laturii umane, oamenii care au dat adevărate capodopere s-au lăsat pradă viciilor. 
• Fie că este vorba de tutun, alcool sau chiar stupefiante, istoria literaturii abundă de poveşti şi mărturii privind boemia impinsă uneori la extrem a scriitorilor şi geniilor literaturii. Scriitorii români nu puteau să reprezinte o excepţie, iar istoria literaturii română abundă de nonconformişti, boemi sau pur şi simplu oameni dedaţi viciului. La fel ca şi omologii lor din alte ţări, o parte a scriitorilor români extrem de talentaţi, începând cu secolul al XIX-lea, s-au dedat patimii alcoolului, tutunului şi chiar stupefiantelor.
• Mihai Eminescu, poetul de geniu, este considerat unul dintre boemii literaturii române. O mare parte a legendelor despre Eminescu şi consumul de alcool sunt însă doar mitologie urbană. Din contră, contemporanii spun că era ocupat mai mult cu munca. De unul singur nu bea exagerat. Când îşi găsea însă partener de discuţie şi petrecere, lucrurile stăteau cu totul aşa, cum de altfel afirmă şi criticul literara George Călinescu. În compania potrivită, Eminescu bătea crâşmele până dimineaţa şi o ţinea într-o petrecere zile în şir. Iar compania potrivită în cele mai multe cazuri era bunul său prieten Ion Creangă. Alături de acesta, poetul botoşănean se dezlănţuia şi devenea un boem în toată regula. Bea mult vin, fuma şi mergea dintr-un birt în altul.  
• ”Creangă cu Eminescu cutreierau crâşmele pe unde era vinul mai bun şi pastrama mai fragedă, şedeau pe laviţă ca la sate, sau pe jos, pe iarbă, punând şi câte un ţigan să le zică, cum cânta Mihai scripcarul din Humuleşti. (…) Se mistuiau câteodată zile întregi, mânându-se din crâşmă în crâşmă şi ocolind urbea pe dinafara barierelor, luând-o pe jos, din şesul Bahluiului, ocolind-o pe la bariera Păcurariului, urcând pe la Copou şi invindu-se ca nălucile colbuite desupra Ciricului, de unde se lăsau în bojdeucă”, scria George Călinescu în ”Viaţa lui Ion Creangă”. Mihai Eminescu prefera vinul, iar un alt viciu de notorietate al poetului era fumatul. ”Şi Eminescu a fost un mare fumător şi un cafegiu în exces. Jucându-se ”de-a turcul”, (Turc cinstit şi amorezat, Emin Aga, cum semna o scrisoare către Veronica Micle din 15 decembrie 1879), Eminescu bea cafea şi fuma ”ca un turc”. Nu doar Creangă şi Eminescu şi-a pierdut multe nopţi în localul situat şi astăzi în apropiere de vestitul cartier Copou. Istorii spun şi Bolta Rece era locul preferat de întâlnire al membrilor Junimii, formată la acea vreme de câteva dintre cele mai importante numele ale literaturii române. Iacob Negruzzi, unul dintre fondatorii Junimii numea adunările “junimiştilor” de la Bolta Rece ca fiind adevărate „petreceri beţive şi de mâncări mari”.
• La moartea poetului, Maiorescu a scris despre ”viaţa neregulată” dusă de Eminescu şi despre faptul că ”adesea se hrănea cu narcotice şi excitante: abuz de tutun şi cafea”, scrie şi cunoscutul specialist Andrei Oişteanu în lucrarea ”Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură”. Totodată despre patima lui Eminescu pentru fumat, este convigătoare şi mărturia lui Theodor Stefanelli, fostul său coleg de la Cernăuţi. ”Când veneau apoi colegii săi acasă, aflau în cameră un aer infect, produs de fumul de tutun, de spirt şi de lampă, de nu erau în stare să respire, iar pe Eminescu nu îl puteau zări prin norii de fum”, preciza Stefanelli.
• În literatura română una dintre victimele morfinomaniei a fost Alexandru Odobescu. Odobescu a decis să se sinucidă în casa lui din București în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 1895 la vârsta de 61 de ani. Încercarea sa a fost ratată… Odobescu a ingerat o doză mare de opiaceu. Efectul a fost paradoxal. Tocmai pentru că doza înghițită de savant a fost prea mare, a regurgitat-o. A plâns doamna Odobescu, s-a rugat de el și astfel a luat contra otravă și a scăpat. Până la urmă, Odobescu s-a sinucis pe 8 noiembrie 1895. El va muri după o agonie de două zile în urma injectării unei doze mari de morfină.
• Ion Barbu şi dependenţa de droguri
• Un alt scriitor care a rămas cunoscut ca un consumator de stufefiante a fost Ion Barbu, matematician şi poet. Cunoscutul poet era considerat narcoman şi obişnuia să consume cocaină sau eter. La un moment dat Barbu ar fi ajuns depedent de droguri, dependenţă de care scapă cu un alt viciu, cafelele tari. Se pare, poemul ”Riga Crypto şi Lapona Enigel”, inclus chiar şi în manualele şcolare, a fost conceput în timpul unei transe provocate de eter sau cocaină.
• ”În plină perioadă de intoxicare cu stupefiante (cocaină şi eter), Ion Barbu a scris <Riga Crypto şi Lapona Enigel>, în Germania la Tubigen, într-o seară de octombrie 1923. <Mă luptam în camera mea cu chinurile eterlui>, îşi aduce aminte Ion Barbu într-o scrisoare din 1927 către prietenul sau flamand Leo Delfoss”, preciza Andrei Oişteanu în aceeaşi lucrare. De altfel, Ion Barbu este descris de contemporanii săi ca un petrecăreţ de marcă. Geo Şerban de exemplu, un istoric literar, relata o discuţie avută cu Tudor Vianu, despre tinereţea sa petrecută în Germania. „M-am mulţimit să ascult, în mai multe reprize, amintiri depănate de Tudor Vianu, despre tinereţea lor studioasă petrecută în Germania, cu un Ion Barbu prins în vălmăşagul petrecerilor studenţeşti frenetice”.
• Unul dintre cei mai renumiţi boemi a fost scriitorul şi avocatul Păstorel Teodoreanu. De altfel, era unul dintre oamenii de bază ai boemei ieşene şi bucureştene. Era cunoscut ca un mare iubitor de petrecere, de vinuri, dar şi un gurmand de clasă. Experienţa sa bahică l-a transformat într-un adevărat specialist în vinuri, fiind capabil să diferenţieze imediat tipul de vin, dar şi podgoria şi anul fabricaţiei. Pasiunea sa pentru petreceri cu băutură este reliefată şi de glumele sale versificate. „Pentru subtilul amator/ Care-şi respectă al său gât,/ E bună apa de izvor,/ Dar ca uzaj extern. Atât!“. Doi renumiţi boemi şi mari consumatori de băuturi alcoolice au fost Marin Preda, celebrul autor al romanelor ”Moromeţii”, ”Cel mai iubit dintre pământeni” şi ”Delirul”, dar şi renumitul poet Nichita Stănescu. Ambii erau iubitori de ”tărie”, mai precis votcă sau coniac, pe care spun contemporanii acestora îl consumau în exces. Moartea lui Marin Preda a survenit, arată rapoartele oficiale, în urma unei beţii crunte. Cauza morţii este însă controversată, apărând şi varianta asasinatelor. Cu toate acestea, oricare ar fi fost cauza morţii, mărturiile celor care l-au văzut în ultimele ore de viaţă arată viciul lui Marin Preda. 
• ”De când a apărut romanul <Cel mai iubit dintre pământeni>, Marin Preda obişnuia să consume alcool în cantităţi mari, văzându-l aproape zilnic într-o stare avansată de ebrietate. De regulă, venea din oraş sub influenţa alcoolului, iar la Casa de Creaţie continua să consume, după care se culca”, preciza scriitorul Gheorghe Buzoianu, prieten al lui Marin Preda şi citat de jurnalul.ro. Scriitorul nu ar fi consumat mereu băuturi alcoolice, anturajul său fiind acuzat că l-ar fi atras pe această pantă. Mai precis acesta ar fi băut tării doar în ultimii 10 ani de viaţă. În noaptea în care a murit ar fi băut o sticlă de coniac. Morfinofilia poetului Emil Botta ține de mitologia istoriei literaturii române. Se știe și se vorbește despre năravul acestui aristocrat al teatrului și al poeziei dar nimeni nu scrie despre el. Câteva din stările depresive ale poetului sunt redate în jurnalul regizoarei de teatru Jeni Acterian: Botta a băut cam mult și l-a năpădit disperarea. A început să recite versuri. Întâi Eminescu, apoi, nu chiar din senin, disperarea i-a atins un fel de demență și a recitat clocotitor, nebun, cu gesturi grele tot ce i-a trecut prin minte. De la „Joc secund” până la „Duhovnicească” de Arghezi.
• Lucrarea lui Andrei Oișteanu – „Narcotice în cultura română” pornește tocmai de la definirea cuvântului-cheie al acestei scrieri. Prin narcotice sunt denumite planta și substanța care modifică starea psiho-mentală a unei persoane, iar aici includem de la ceai și cafea la opium, heroină, alcool, eter, bromură, camfor, cocaină, mescalină. Artiștii le-au consumat pentru a se folosi de ele direct sau indirect în procesul de creație. Poeții și le-au administrat pentru sporirea creativității și hrănirea imaginației (Tristan Tzara și Ion Barbu). Alții au folosit încărcătura simbolică a numelor drogurilor pentru a-și potența mesajul poetic (Geo Bogza, Sașa Pană sau Victor Brauner). O serie de scriitori au folosit narcoticele pentru a-și înăbuși durerile fizice (Eminescu sau Odobescu) sau pentru a evada spre noi paradisuri artificiale (Alexandru Macedonski). Ori le-au administrat propriilor personaje (cazul lui Mateiu Caragiale sau Mircea Cărtărescu).
• Un alt scriitor genial din perioada comunistă, Nichista Stănescu, avea aceeaşi patimă. Practic băutura i-ar fi distrus sănătatea. ”În vara lui 1977, atunci când m-am împrietenit cât de cât cu Nichita, acesta era deja dependent de alcool. Mai bine zis, de vodcă. Cu toate că bea foarte mult, peste două sticle de vodcă pe zi, Nichita nu era aproape niciodată beat. Alcoolul îi producea o stare de efervescenţă intelectuală vecină cu geniul“, preciza scriitorul Ştefan Agopian şi citat de ”Historia”. Nichita Stănescu făcuse însă ciroză din cauza consumului de vodcă şi în ciuda eforturilor soţiei sale Dora, de a interzice alcoolul în casă, poetul reuşea să pitească sticle în cutia televizorului. S-a ajuns şi la situaţia în care Elena Ceauşescu să-l trimită pe Ministrul Sănătăţii, Eugenia Proca, la uşa poetului, pentru consultaţii. 
• Ludwig van Bethoven a fost unul dintre cei mai buni compozitori din istoria muzicii. S-a născut la Bonn, în Germania, în anul 1770. A fost considerat compozitorul care a reuşit să facă trecerea de la perioada clasică la cea romantică în muzică. A rămas cunoscut în special pentru 9 simfonii, dintre care cea de-a noua este cea mai celebră. Totodată a compus 5 concerte pentru pian şi orchestră, unul pentru vioară şi orchestră dar şi numeroase sonate şi cvartere. La toate acestea se adaugă opera ”Fidelio”. A avut o copilărie nefericită, fiind abuzat de tatăl său, un cântăreţ mediocru şi alcoolic. 
• Acesta a profitat de talentul fiului său pentru a câştiga bani. La un moment dat fascinat de muzica lui Mozart, Beethoven se mută la Viena, în Austria. Susţine numeroase concerte în Praga, Dresda, Viena, Berlin şi numeroase alte oraşe din Imperiul Habsburgic sau Prusia. În anul 1818, surzeşte şi ajunge să converseze cu cei din jur,prin intermediul scrisului. Chiar şi fără auz, talentatul compozitor reuşeşte să lucreze şi să dea naştere capodoperelor. Dincolo de talentul său uluitor, Beethoven era un personaj ursuz, retras, marcat de traumele copilăriei. 
• Mai mult decât atât era un băutor înveterat. Consuma cantităţi mari de alcool, în special vin roşu. Nu exista zi, se arată în mărturiile biografice, în care să nu ajungă la taverna sa favorită. Se spune că din cauza alcoolului a început să sufere de paranoia şi a devenit anti-social. Îşi bănuia inclusiv servitorii că vor să-l fure în permanenţă sau plănuiau să-l omoare. De altfel, cele trei pasiuni ale sale erau muzica, femeile şi băutura. Totate în exces. Ludwig van Beethoven a murit, la 58 de ani, de ciroză, se pare din cauza abuzului de alcool.
• Wolfgang Amadeus Mozart a fost la fel ca Beethoven unul dintre titanii istoriei muzicii. S-a născut la 1756 în Salzburg, Austria şi a fost un copil minune. Mai precis, de la 5 ani a început să compună. Profesor îi era propriul tată, leopold Mozart, un violonist deosebit de apreciat la curtea episcopului de Salzburg. Mozart a făcut de la o vârstă fragedă adevărat turnee prin care uimea lumea cu talentul său. Studiază muzic şi în Italia şi adolescent fiind avea nenumărate angajate la curţile diferiţilor principi germani. Haydn spunea despre Mozart: ”Este cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut”. De altfel, Mozart a realizat un volum enorm de compoziţii muzicale. Dincolo de talentul său, Mozart avea probleme de adaptare în societate. Violonistul Karl Holz în 1825 spune despre el că ”dincolo de geniul său muzical, Mozart era o nulitate”. 
• Totodată istoricul  Wolfgang Hildesheimer spunea că ”era străin de raţiune şi de sfera relaţiilor umane. Era ghidat doar de trăirea clipei, a momentului”. Tocmai de aceea, Mozart, a fost un boem. La fel ca Beethoven iubea muzica, femeile şi alcoolul. De altfel se spune despre el că nu era eveniment la care să nu apară cu paharul în mână. Consuma cantităţi impresionate de băuturi alcoolice şi îi plăcea să şocheze, folosind inclusiv un limbaj indecent.  Aceeaşi persoană care a atins cel mai înalt punct al dezvoltării sale ca artist, încă din fragedă copilărie, a rămas până la finalul vieţii sale, copilăros din toate punctele de vedere. Niciodată, până la moarte, nu a învăţat nici cea mai elementară formă de auto-control”, preciza Nannerl, sora lui Mozart. De altfel un portret din 1790 îl arată pe Mozart la 34 de ani îmbătrânit de alcool şi nopţi pierdute.  Artistul a murit la 35 de ani.
• Dincolo de alcoolism, marii clasici ai muzicii universale foloseau diferite substanţe halucinogene pentru a lupta cu depresia şi demonii creaţiei. Hector Berlioz, un adevărat titan al romantismului în muzică, a fost un cunoscut narcoman. Acesta s-a născut în 1803 în localitatea La Côte-Saint-André din Franţa. A devenit cunoscut ca şi compozitor dar a fost şi scriitor dar şi critic. Berlioz inaugurează şi seria dirijorilor cu baghetă din secolul al XIX lea fiind autorul unor creaţii nemuritoare printre care şi Simfonia Fantastică. Totodată Berlioz a fost considerat unul dintre întemeietorii romantismului în muzica clasică. Nu a fost un copil minune şi se spune despre el că nu a fost în stare să cânte la instrumente. Cu toate acestea a fost un compozitor genial. ”Hector Berlioz a fost primul compozitor important din istoria muzicii care nu s-a afirmat ca un copil-minune sau ca un talent muzical. (…) Berlioz, însă, n-a învăţat niciodată să cînte cum trebuie la vreun instrument.
• Trecand de partea materiala, in spatele absinth-ului se ascund numeroase simboluri, se ascunde misterul, seductia, pericolul. Toate acestea au fost surprinse in numeroase opere de arta, atat in literatura, cat si in pictura. Printre artistii care s-au lasat in voia zanei verzi si au creat opere de arta inedite se numara scriitori precum Edgar Allan Poe, Arthur Rimbaud, Oscar Wilde, Charles Baudelaire, Ernest Hemingway, precum si pictori de seama ai istoriei artei – Vincent van Gogh, Henri de Toulouse Lautrec si Pablo Picasso, insa Vincent van Gogh este considerat unule dintre artistii care au cosumat frecvent celebra licoare dovada stand majoritatea picturilor realizate in tonuri de verde. Din categoria scriitorilor, Paul Verlaine este cel mai cunoscut consumator de absinth, lucru care a dus nu doar la crearea unor opere de exceptie, ci si la instalarea unei instabilitati psihice. Kubla Khan este unul dintre cele mai importante poeme din intreaga istorie a literaturii si a fost scris de catre Samuel Taylor Coleridge intr-o seara dupa ce a consumat substanta mentionata in titlul paragrafului. Folosit in secolele al XVIII-lea al XIXX-lea in scopuri medicinale, in jurul opiului s-au creat forte multe controverse, dat fiind faptul ca opiul provoaca dependenta, iar urmarile acesteia sunt foarte grave, Foarte multi artisti ai vremii, in special poetii reprezentanti ai romantismului, obisnuiau sa consume opiu pentru a-si induce stari menite sa le sporeasca creativitatea. Asa a luat nastere si Kubla Khan, un poem inspirat de emotii si trairi intensificate de opiu, dar bineinteles si de alte surse de inspiratie care l-au ajutat pe autor. Insa, un lucru caracterizeaza poemul: acesta nu are continuitate din cauza faptului ca autorul este deranjat de catre un prieten care il viziteaza pe poet in timp ce compune iar efectul drogului se diminueaza, fapt pentru care Coleridge devine incapabil sa urmeze acelasi fir al povestii.
• Tânărul pictor Matei Păcurar a fost condamnat la 3 ani, 2 luni și 10 zile de închisoare în primă instanță, pentru că în urmă cu trei ani a adus din Argentina patru pliculețe cu frunze de coca pe care voia să le folosească în arta sa. Reporterii Libertatea au refăcut filmul „unui coșmar absurd” pe care-l trăiește artistul de 26 de ani acuzat de „trafic internațional de droguri”.
  Matei Păcurar este pictor și a studiat îndeaproape ficușii înainte să-l vadă pe cel mai frumos dintre ei într-un parc din capitala argentiniană. În 2017 a umplut un perete din spațiul experimental „Launloc” din Cluj-Napoca cu un puzzle care descompune și recompune obsesiv și poetic aceeași plantă – printre cele nouă tablouri, o pânză cu frunze de ficus pictate cu tușe de ulei aprins și o placă de beton întipărită cu nervurile frunzelor. 
  S-a întors în România în februarie 2019 cu idei noi, planuri mari și cu patru pungulițe de frunze de coca, cumpărate dintr-un târg de suveniruri din Anzi. 35,7 grame care i-au pus viața pe pauză și l-au aruncat la 23 de ani într-un vârtej „absurd, fără sens”. 
• Sunt câteva exemple.Ar fi multe de spus și despre poeții clujeni care scriu sub influența alcolului.
• În această situație, se pune întrebarea: De ce sportivilor drogați li se iau rezultatele obținute cu ajutorul drogurilor și scriitorilor, muzicienilor și pictorilor, nu li de anulează operele scrise sub influența drogurilor și alcolului?De ce această discriminare?

Al.Florin Țene