Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.1 (145), Ianuarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

 Experimente  poetice la frontierele  comunicării umane cu Gh. Mizgan

Primit pentru publicare: 03 Ian. 2021
Autor: Prof. Vasile GĂUREAN, Bistrița
Un afectuos LA MULTI SI FERICITI ANI CONDUCERII PUBLICAŢIEI  LITERARE,,LUCEAFĂRUL*  ŞI MEMBRILOR REDACŢIEI!
Publicat: 04 Ian. 2021
© Vasile Găurean, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

 Experimente  poetice la frontierele  comunicării umane cu Gh. Mizgan

După ce a editat  un număr impresionant de volume, subsumate genului liric, credeam că scriitorul bistriţean va  persevera ascensional spre culmile Olimpului, strunind un pegas cu multe şi reale virtuţi literare.

Nevoia interioară de originalitate, de novaţiune, caracteristică  sigură a bunilor creatori, l-a mânat spre un orizont poetic pe care nu l-am bănuit şi pe care unii dintre  noi nu-l consideră explorabil: experimentul lingvistic cu finalitate literară.

Unii îi pot spune ,,joc de cuvinte”(de altfel un titlu arghezian). Şi totuşi, un astfel de joc cum este cel din placheta ,,ADN poetic”,  care i-a adus înscrierea în Guiness BOOK, ceea ce nu e  la îndemâna oricui.

Fire ,,neliniştită”  cum l-am putea defini caracterial pe inginerul şi poetul Gh. Mizgan, a mai dat un ocol până la modelele lirice japoneze, scriind poeme  şi micropoeme în tehnicile Hayku, Senryu sau Tanka. Lirica japoneză este tributară în mare parte unor autoconstrângeri. Dacă sunt persoane care nu fac alergie la cătuşe, ei bine, există creatori de literatură care se supun ei înşişi  unor constrângeri, adeseori deosebit de severe.

Haiku-ul , cât o fi el de scurt –poate fi  chiar un cuvânt- e imperios să conţină o imagine referenţială la un anotimp (tipul kigo). Dacă nu face asta, e Suryu, altă modalitate de scriere. Creatorul bistriţean a şi dat un volum de micropoeme ,,Tanka”, spre a  nu mai spune de Haiku (aici excelând şi o altă voce bistriţeană, dna. Fătu Nalaţiu).

Dar…nu ne confruntăm noi cu ciudăţenii  năstruşnice toată ziua? Unuia nu-i place vinul (,,mă înăcreşte”); fotbalul: (,,o prostie -22 de proşti după o minge”; femeile chiar (,, cică sexul nu ştiu pentru ce frumos”zice ironic Schopenhauer. Şi nici AUR-arul Sorin Lavric nu se omoară după dumnealor). Mă tog, nu suporţi una, alţii alta…

Toate ca toate, dar să nu suporţi o vocală sau nişte consoane din graiul omenesc, să-ţi fie oroare la propriu şi să te dai de ceasul morţii să le eviţi,  este  cu siguranţă o performanţă la oicumenele limbajului. Unii spun că a absurdului.

Dădusem cândva exemplul lui Garcia Marquez care, în romanul ,,Toamna patriarhului”, n-a folosit niciun semn de punctuaţie, deci nici iniţiale mari ale literelor, iar tot romanul  este o superlongă frază pe 340 de pagini. Greu de citit, că de înţeles e superfluu să mai zicem…Dacă ai însă la activ un Nobel…merge.

Preocuparea de a crea opere literare care să respecte nişte constrângeri autoimpuse  a născut un gen: al LIPOGRAMELOR şi chiar o breaslă literară cu asemenea intense preocupări.

Cazul cel mai faimos este al scriitorul francez Georges Perec (1936-1982), cel ce scrie în 1969 romanul ,La Disparition”, roman care nu foloseşte cea mai uzuală vocală a limbii franceze, ,,e” (de altfel şi limba română).

Pare imposibil, dar autorul a reuşit această performanţă, singurul loc în care a folosit vocala,,e” fiind numele auctorial: Georges Perec. Bizarul roman a fost tradus în peste  zece limbi: engleză, suedeză, turcă, germană , spaniolă (dar cu omiterea vocalei ,,a”), în olandeză, poloneză, italiană, rusă (cu omiterea lui,,o”), iar în limba română Şerban Foarţă ne dă în 2010 traducerea romanului,,Dispariţia”, în care adevărata problemă nu e dispariţia personajui Anton Voyl, ci a vocalei ,,e”. Că mai dispar personaje, fie, dar ca o vocală să lipsească în integralitatea unui roman…Şi totuşi, cititorul va rămâne uimit cât de multe astfel de preocupări sunt în ţările înalt civilizate ale lumii. (Diana Toaxen ne informează că în Marea Britanie  s-a început scrierea operei lui Shakespeare lipogramatic: ,,Hamlet”fără litera ,,i”, ,,Othelo” fără vocala ,,o”, ,Macbeth” fără ,,a”, iar un american, E.G Wright are şi el publicat în 1939 un roman , ,,Gaddy”, fără vocala,,e”. Omul şi-a legat tasta ,,e” de la maşină de scris, spre a nu-l ispiti.

În acest joc al vorbelor, nu putem uita pe simboliştii francezi: Mallarme, Machado, Rimbaud, Blok, B Ivanov, care creau imagini prin culori atribuite  vocalelor (modă preluată parţial la noi de Al. Macedonski): I=galben, u=verde, e=albastru…

În acest segment de literatură ludică se  înscriu cele mai multe din ultimele volume ale ing. Gh. Mizgan :,,Croaziera cuvintelor”, ,,Insomnii marginale”, ,,Sanctuarul singurătăţii” şi cu deosebire ultimul volum: ,,Lipograme de weekend- poeme”.  După cum ne informează şi titlul, acestea au fost scrise la finele de săptămână (2) şi conţin micropoeme din care lipsesc anumite litere, de obicei câte două.

Luăm câteva mostre fragmentate de micropoeme din placheta ,,Lipograme de weekend”,  cel dintâi fiind: ,,Gânduri scrise”, din care lipsesc cu desăvârşire vocala ,,a” şi consoana,,b”:

,,Pe muchii gri se cern cuminte
Din gânduri, slove în cuvinte
Privesc cum ochiul lui se mişcă
Prin gândul viu cu solzi din frişcă.
Mănânc din fructele ideii
Constrâns de cruci pe unde zeii
Rostogolesc în vise grele,
Printre prundişuri, printre stele,
Trăiri pe muchie de lut
Din stohuri veştede,.
Sunt mut….”   (21 septembrie 2019)

Un altul, ,,Toamna la ţară” din care lipsesc  literele ,,i”, ,,î”, ,,ă” şi ,,j”:

,,Alerg desculţ pe drum de ţară,/Cu dansul frunzelor purtate,/ Spre podul de pe apa clară/ Ce-atrage drumul spre cetate./Mă duc să desfrunzesc / Ce-ascunde versul dezlegat, /Să umplu cartea mea cu carul/ Ce stă sub nucul scuturat./Mă-ntreb, de ce se-ascunde lumea/ De vorba grea, ca un pumnal?/ De ce ne-mbată  sucul roşu/ Ce-a fermentat autumnal?”

     Dacă nu ne-ar fi prevenit autorul că avem insonorităţile menţionate, n-am fi sesizat –probabil- că avem o lipogramă. Cât priveşte capacitatea de a discerne semantismul textelor poetice, consider că sunt comprehensibile oricui şi sunt chiar frumoase ideatic, având un mesaj şi mai ales având capacitatea de a sugestiona o anumită imagine: peisagist-autumnală, ca în poezia citată mai sus  ori  cârdurile de panseuri care se succed în mintea poetului în faţa misterului paginii albe în primul micropoem citat.

  Să ne mai oprim la o altă creaţie , din cele dragi sufletului meu: ,,Rugăciune”, aci lipsind consoanele ,,s” şi ,,s”:

   ,,Din Înalturi, Doamne, cerne/ Ploaia lacrimilor Tale/ Printre robii din guverne,/ Deocheaţi ori plini de jale./Datoria din dreptate/ Tragă-n jugul mântuirii,/ Plugul cu fertilitate,/ Brazde-n PIB-ul pătimirii./ Din ogor teren, cu ură,/ Rup din trupul ne-ntregit!/ Doamne, pune-n arătură/ Gândul bun la încolţit.”

     O ultimă interogaţie: ce este de fapt lipograma? Cuvântul “lipos” înseamnă în limba greacă ,,grăsime” , iar ca prefix în limba română  transmite acelaşi sens: ,,lipide=grăsimi”; ,,lipom, lipomatos=ţesut gras, concentrare de  grăsime”. E vorba deci de un surplus, nu de o  carenţă, de o lipsa vocalică sau consonantică cum ne-am aşteapta. Personal, îmi rămâne incognoscibil motivul  pentru care nu s-a recurs la o altă denumire a specie.  

     Oricum, ne permitem să concluzionăm că ,,Lipograme de weekend” este un real succes, un volum ce merită a fi accesat nu doar pentru ludismul său cert, atestând experienţe lingvistice şi poetice la frontierele comunicării umane. 

                          Prof. Vasile Găurean