Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Triptic  editorial Gh. MIZGAN: ,,Caruselul dilemelor”,

    Vasile GĂUREAN


    In  limbile: română, engleză și franceză
       Triptic  editorial Gh. MIZGAN: ,,Caruselul dilemelor”

         Chiar privită de departe, cultura bistrițeană nu stă rău, ca să ne exprimăm popular. Spectacole, apariții de reviste, de literatură în toate chipurile, cenacluri -fie și online, prezențe în reviste naționale,  străluminând spiritul nostru. Cultura unui om sau a unui popor sunt  o atestare că acel individ sau popor e viu, creează, înflorește, crește.

    Prin această prismă putem privi și cele trei plachete ale inginerului, pictorului, poetului bistrițean Gh. Mizgan, semnalate mai sus, ca un eveniment salutar. Domnia sa posedă un impresionant Carusel real, garnisit cu creații literare ce se înscriu pe o linie mereu ascendentă estetic. Dacă în literatura română, un G. Bacovia, Octavian Goga sau alții au avut la debutul literar  și zenitul  creației, majoritatea creatorilor au o linie ascensională. Nu mai luăm în calcul creatorii care se orizontalizează, în sensul că  oricâte volume ar mai scrie, se mențin în aceeași albie a începutului minor.

    Prezentul ,,Carusel al dilemelor” conține 64  confesiuni lirice, având transpunere pe pagina opusă fie în limba franceză, fie în cea a lui Shakespeare. Li se adaugă acestora,  un op al albanezului cu rădăcini românești,  Baki Ymeri: ,,Poetul Gh. Mizgan în viziunea criticii literare”, despre care ne vom referi spre final.

    Ca actant liric, bistrițeanul nostru (consemnat și în Cartea Recordurilor cu performanțe literare) s-a ancorat tematic în zbuciumul ființei omenești, în neliniștile ce îl împresoară.  Suntem adică ,,ființe dilematice”, oscilând mereu între ceva și alt ,,ceva”. Nu în zadar Shakespeare spunea că ,,mintea omenească seamănă mereu cu un regat în care a izbucnit o revoltă”.

    În mod categoric, Gh. Mizgan s-a despărțit de modul clasic de a se confesa, eliberat de toate constrângerile ce le impune, devenind modern și actual. Majoritatea micropoemelor sunt de bună calitate estetic, chiar de nivel european, afirmație pe care mi-o asum și o voi motiva.

    Însuși genul liric trăiește din această constantă a sufletului omenesc de a fi dilematic. A afirmat-o acum 1500 de ani Fericitul Augustin spunând:

    ,,Inquietum este cor meum, Domine, donec requiescat in Te” (Doamne, neliniștită este inima mea până când se va odihni întru Tine”…”) și a repetat-o și primul om pășind pe Selene, după 16 secole: ,, ,,Omul – această ființă neliniștită.”

    Neliniștile sufletului  la poetul bistrițean  provin cu deosebire din constarea perisabilității lumii înconjurătoare, conexate cu propria traiectorie destinală.

    ,,De ce cad frunzele?/ De ce mor visele? De ce ne răzvrătim împotriva destinului?/ De ce păsările care ne însuflețesc primăvara cu ciripul lor,/ Pleacă toamna, semănând în sufletele noastre atâta singurătate?”  Ca să emită apoi un răspuns:,,Dacă  n-ar  cădea frunzele,/  Dacă n-ar muri visele,/ Atunci florile ar rămâne veșnic?/ Sentimentul Love ar purta același veșmânt;/ Noi am fi nemuritori.”

    O stare identică trăiește poetul în ,,Meditație în livadă”, aflat în fața unui piersic în floare:

    ,,Când vezi un piersic înflorit, îți bate
    inima, fiindcă ai în față imaginea primei       …
    sărutări…
    Un piersic înflorit te întristează,
    fiindcă în fața lui , oricât ai fi
    de tânăr, te simți bătrân.
    Înflorește, atâta știe: să înflorească…
    Imaginea lui, frumusețea lui,
    imortalizată în tablou,
    este veșnică,
    dar, în realitate, frumusețea lui ține atât timp
    cât este înflorit, iar voluptatea lui, adevăratul
    sens în viață, cât fructul este copt.”

    Îmi aduce aminte de un panseu similar exprimat de Alex Ștefănescu în grădina sa proprie, în fața unui cireș cu noian de flori: ,,Cine sunt eu, Doamne, să merit a privi atâta frumusețe? Eu, cel garnisit de gânduri impure…”

    Nemulțumiți suntem de toate, sfâșiați de incertitudini: ,,Dincolo-i abisul, dincoace-i amarul/ Rămâi tu, suflet/ atârnat în veci/ de neantul tău.” (Amar după paravan)

    Starea de solitudine este mult mai proprie omului modern, în pofida tehnologizării: ,,între mine și vecini, nu-i decât un perete? Doar peretele, dar …câtă distanță!/ …/,,Sunt singur cu adevărat atunci când până și/ singurătatea nu mai este cu mine.”(Singurând)

    Stările de reflexivitate domină și în cazul erosului: ,,Tu, pocalul / dorințelor mele/ aflat în mâinile/ fetei Morgana./ Eu, zburătorul neostenit/ spre chipul tău,/ alături de icoana ta.”(Resemnare)

    Lirica dlui. Gh. Mizgan nu e monocordă, deși este mereu contemplativă, fie că e vorba de sinele propriu, fie de socialul care ne înconjoară. Pe soldații cauzelor zise ,,drepte”, îi avertizează în stilul lui Louis Aragon: ,,Soldați ai luptei/ pentru libertate,/ nu zdrobiți/ chipuri inocente./ Țintele voastre/ să fie doar jugul, și nu ființele/ înjugate/ în chinul înrobirii./…/,,Altfel, nu faceți decât să luați locul/ celor de dinaintea voastră.”(Prețul libertății)”

    Multe și valoroase estetic sunt  destule micropoeme ale plachetei și mărturisesc că sună bine sau chiar foarte bine în traducerile engleză (dl. prof. Zorin Diaconescu) și cea franceză (prof. Florin Avram). Uneori am fost mai tentat să le parcurg sărind de la limba lui  Milton la cea a lui Simon de Beauvoir.

    Această modalitatea de a versifica  se practică destul și pe alte meridiane literare, deși unii ar putea spune că avem ceva foarte aproape de o proză sănătoasă, însă cadența ideilor, metaforizarea, sintagmele insolite atmosfera ideatică, fac translația clară spre apolinic. Personal, prefer acest mod de exprimare poetică, facil oricărei transpuneri în limbi străine.

    Apreciez și că autorul nu s-a dispensat de punctuație. Detest pe cei care o fac, fiindcă probează întâi că n-o cunosc, iar a doua, că lipsesc cititorul de aceste ,,dălți” care sculptează cuvintele, echilibrând tăcerile, stimulând cugetarea și aprofundarea celor lecturate.

    E salutară îmbinarea sintagmelor cu a  cugetării insolite: ,,..altfel, sunt liniștit,/ încât, dacă-i liniște/ în jurul meu,/ îmi aud și gândurile/ cum mă vorbesc/ pe la spate.(Stări incerte); ,,Stelele-și cerneau  clipele-n/ nanoparticule de speranță.”;  ,,Pe pervazul gândului,/ picuri de amintiri,/ faruri trecătoare/ scanează  clătind memoria.”(Ieșirea din timp).

    Aplecarea asupra textului va aduce cu certitudine multe satisfacții de lectură oricui va intreprinde un asemenea demers.       În contextul vremurilor ce le trăim, nu cred că trebuie să fie volume mari de poezie, Forma prezentă este salutară și poate fi lecturată cu folos de cititori de pe toate meridianele.

    Dl. Gh. Mizgan este deja o voce literară puternică, sigură, integrată clar în peisajul cultural local și național, capabilă să ne reprezinte cu succes și peste hotare, în lirica europeană.

    De dorit ar fi însă o prezență poetică a domniei sale  și a altora chiar în librăriile franceze, la criticii literari din Hexagon ori piața londoneză, fiindcă marfa lirică e  de cea mai bună calitate

    X

    Cealaltă plachetă, alcătuită de albanezul Baki, Ymeri, conține aprecieri elogioase la adresa autorului, dar și a poporului român: ,,,noi nu suntem rude, suntem frați.”

    Albanezo-romanul este și el un suflet generos, ceea ce ăl face să aprecieze, asemenea calități la poetul bistrțean, pe care de altfel le-au semnalat mulți dintre noi mai devreme: ,,Gh.Mizgan este un suflet nobil, generos; poemele sale excelează prin sinceritatea discursului”; ,,viața teece, cărțile rămân”. O parte considerabilă a paginilor o consacră  plachetei prezente, ,,Caruslul dilemelor”, vădind o înaltă înțelegere a textului literar și modalităților apolinice de exprimare.

    Probabil se puteau exclude câteva exprimări nu doar poematice, cât ditirambice și hiperbolizante despre autor: ,,GHM este regele eternității”(Doamne ferește!); ,,Femeia este buricul Universului, iar poetul mâna Domnului”; ,,poetul este profetul care deschide porțile cerului”.

    O laudă entuziastă aduce Ymeri cărții în sine, ca un Borges (ce vedea Raiul ca o bibliotecă gigantică):

    ,,O casă  fără cărți e  e ca o bancă fără bani, ca o alimentară fără alimente, ca o vacă fără lapte, ca o femeie fără bărbat, ca un cer fără stele, ca un munte fără copaci, ca un copac fără frunze, ca o grădină fără flori.”

    Sunt adunate apoi recenzii și date referențiale despre lirica dlui. Gheorghe Mizgan ale următorilor: Mircea Daroși, Daniel Marius, David Dorian, Menuț Mximinian, Victor Știr, subsemnatul,  Virginia Brănescu, Ionela-Silvia Nușfelean, Jenița Naidin, Elena M Câmpan, Victoria-Fătu Nalațiu, Vasile Filip, Al. Misiuga, Al. Cristian Miloș, Nicolae Vrăsmaș, Ștefan Doru-Dâncuș, Marius Chelaru etc.

    Știm că, ,,Via vitae brevis este; ars longa”- adică ,,E scurt al vieții drum; al artei nesfârșit”, încât urăm talentatului stihuitor bistrițean noi și frumoase succese literare, ca unui mare iubitor de frumusețe în cele ale artei și ale vieții cotidiene.

    Prof. Vasile Găurean

     

          



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5