Anișoara Puică s-a născut la 17 noiembrie 1967, în satul Nicoreni, raionul Drochia, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (astăzi, în Republica Moldova). Este căsătorită și are un fiu. A absolvit Academia de Muzică „Gavriil Musicescu” (în prezent, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice) din Chișinău. A efectuat numeroase înregistrări și a participat la multiple emisiuni de radio și televiziune, figurând în diverse lucrări de specialitate. A susținut peste 1.000 de recitaluri și a efectuat sute de turnee în țară și peste hotare. A editat albumele „Viața mea toată-i iubire” (2008), „A doua tinerețe a-nceput” (2009) și „Din toată inima” (2018), apărând pe mai multe compilații. A primit titlurile de Artist Emerit (2006) și Artist al Poporului (2009), a obținut zeci de premii la concursuri și festivaluri din Basarabia, România, Rusia și Coreea de Nord și a participat cu succes la Festivalul de muzică ușoară de la Frankfurt pe Main (Germania).

Anișoara Puică este o cunoscută și îndrăgită solistă de muzică ușoară și populară, romanțe și colinde din Basarabia. Prin talentul, sinceritatea, eleganța și rafinamentul interpretării, ea a cucerit inimile admiratorilor săi. Despre viața și activitatea ei artistică, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 12 martie 2019, la Iași.

• – Bun venit la Iași, Anișoara Puică!
• – Bine te-am găsit!
• – Cine te-a încurajat să alegi o carieră artistică?
• – Părinții mei, care erau agricultori, au fost împotrivă, pentru că mama a vrut să fiu profesoară, iar tata – medic; ei veneau la toate spectacolele în care cântam la căminul cultural din satul natal și se mândreau să mă vadă, dar nu voiau să trăiesc din asta. După absolvirea școlii medii, mi-am dorit să urmez conservatorul, ceea ce am și făcut. Mama nu a apucat să cunoască melodiile mele de succes, dar tata le-a ascultat și i-au plăcut mult.
• – Vorbește puțin și despre familia ta de astăzi.
• – Pe soțul meu, Valentin, care e muzician, l-am cunoscut pe când eram studenți; aveam 20 de ani și atunci eu am pus ochii pe el, chiar dacă el susține că a fost invers. Am avut noroc, pentru că Dumnezeu mi-a dăruit jumătatea care să-mi fie mereu alături. Avem un băiat, Radu, absolvent al conservatorului și violonist la Opera Națională din București; e căsătorit – soția lui e pianistă – și, de șapte luni, au o minune de fetiță.
• – Cui datorezi marele tău succes?
• – În egală măsură, textului și liniei melodice; versurilor, fiindcă trebuie să fie simple și, în două strofe și un refren, să transmită o întreagă poveste, în care ascultătorul să se regăsească și să aibă senzația că au fost scrise chiar pentru el, și melodiei, fiindcă stă la baza oricărui cântec de succes.
• – Cât de importante sunt pentru tine aprecierile publicului?
• – Sunt esențiale, fiindcă publicul te înalță – atunci când are ce ridica. Întotdeauna le-am mulțumit spectatorilor, căci, fără ei, nu aș mai fi fost astăzi ceea ce sunt. Dar, cu cei care te ascultă, trebuie neapărat să fii sincer și să nu încerci vreodată să pari altfel decât în realitate; să fii tu însuți și atunci te vor primi așa cum ești. De aceea, publicul din fața mea înseamnă totul. Însă, pentru asta, e nevoie de multă muncă: să caut și să-mi aleg cu grijă repertoriul, să-mi exersez și, totodată, să-mi menajez corzile vocale, căci interpretarea „pe viu” presupune mult mai mult efort și dăruire, prin care transmiți cu totul altfel mesajul și emoția interpretării.
• – Știi că admiratorii tăi se uită la tine ca la o icoană; tu cum te consideri în raport cu ei?
• – Dintotdeauna, m-am socotit un om ca toți oamenii și am încercat să rămân cu picioarele pe pământ. Cei care m-au cunoscut și de care m-am apropiat mai mult mi-au spus, nu o dată: „Ești un om tare cald și luminos!” Și mă străduiesc, în fiecare zi, să nu mă schimb.
• – În ce țări ai concertat până acum?
• – Am ajuns în numeroase locuri, pentru că din ce în ce mai mulți români au plecat la lucru în străinătate și ne cheamă pentru a-și alina dorul de țară, de rude și de prieteni. Astfel, am cântat în Canada, Franța, Germania, Austria, Italia, Israel, Ucraina, Rusia, Coreea de Nord, România și, firește, Basarabia, dar și în alte țări, care nu-mi vin acum în minte.
• – Cum te regăsești în peisajul muzical de astăzi, cu care intri oarecum în contradicție?
• – Eu ascult și muzică modernă, îi urmăresc și pe tinerii debutanți care încearcă să-și făurească o carieră artistică; într-un cuvânt, îmi place să fiu la curent cu tot ce e nou pe piața muzicală.
• – Dar pe tine, îți place să te asculți?
• – Obișnuiesc să-mi reascult înregistrările, pentru că atunci retrăiesc amintiri și sentimente frumoase din viața mea; chiar am melodii preferate ale mele, care îmi dau o stare de bine.
• – Astăzi, gusturile oamenilor sunt pervertite de subproducțiile „artistice” cu care sunt bombardați din toate părțile. Ei nu mai știu unde să se regăsească, în timp ce tinerii își aleg ca idoli niște antimodele. De aceea, e o mare nevoie de muzică adevărată, cu texte autentice și linii melodice atrăgătoare. Confirmi?
• – Sunt perfect de acord; arta e hrana noastră de spirit.
• – Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
• – Când mă trezesc, trag draperiile și deschid, larg, ferestrele, pentru că iubesc lumina. După toaleta de dimineață, iau micul dejun și, apoi, îmi verific agenda pentru a vedea dacă am întâlniri, repetiții sau înregistrări. Când se întâmplă să nu am nimic programat, intru în bucătărie și gătesc bucate tradiționale, fiindcă îmi place s-o fac și asta mă relaxează. După-amiaza, mă odihnesc, iar, seara, de multe ori, îmi invit prietenii la cină. În rest, dacă am spectacol sau trebuie să plec în străinătate, repet îndelung melodiile, pentru că, pe unele, nu le-am mai cântat de luni de zile și nu le mai țin minte textele. Eu am întotdeauna emoții în scenă – constructive, de care am nevoie – și nu vreau ca ele să-mi influențeze prestația.
• – Ai pasiuni extraprofesionale?
• – În afară de gătit, îmi mai place să citesc și să înot, chiar și împotriva interdicției medicului, care m-a sfătuit să nu mai intru în bazin din cauza unei hernii cervicale.
• – Ești o prezență extrem de agreabilă în scenă; faci ceva anume pentru asta?
• – Dată fiind profesia mea, am avut întotdeauna grijă de felul în care arăt și de ținutele vestimentare. Mama era o femeie simplă, dar, de fiecare dată când ieșea în lume, îmbrăca rochii din stofe alese și cusute cu gust; de la ea am învățat să nu mă îmbrac oricum în fața oamenilor. Am făcut și mai fac sport – înot, bicicletă –, am o alimentație corectă și mă odihnesc și ziua, atunci când trebuie să recuperez somnul pierdut în nopțile de după concerte. În plus, încerc să-mi creez mereu o stare sufletească pozitivă, să am bună dispoziție, căci, altfel, nu-mi reușește mai nimic. Când am timp liber, obișnuiesc să călătoresc, fie și numai până la mormintele părinților mei; asta mă relaxează. Nu am făcut și nu voi face niciodată operații estetice, pentru că unei femei îi stă bine să fie naturală și să-și arate vârsta pe care o are.

Florin Bălănescu