Primit pentru publicare: 15 oct.2015
Autor: Cosmina Marcela OLTEAN
Publicat: 18 oct.2015

Fenomenul abstractizării în artă

Neîndoielnic, o gândire orientată spre abstract, cu scopul de a creea ceva nou, se educă. Aceasta se formează în timp, bazându-se pe mult studiu şi exerciţiu. Mulţi artişti de-a lungul istoriei au mărturisit că au învăţat întâi să deseneze imitând cât mai fidel natura ori obiectul reprezentat şi că doar o astfel de performanţă poate educa o gândire care să surprindă esenţialul, creând un produs abstract. Cu precădere în rândul artiştilor, o gândire educată să surprindă esenţa lucrurilor, este indispensabilă mai ales în arta zilelor noastre, când abstractizarea este căutată. De la complex la tot mai simplu, pare a fi deviza. Pus în raport cu concretul, care corespunde modurilor realităţii, abstractul aparţine spaţiului conceptual şi transformă concretul. Teritoriul concretului este mai vast decât al abstractului, mai simplu şi mai uşor explicabil. Din înţelegerea sensului concretului putem extrage semnificaţia abstractului.
Number 14 gray – Jackson Pollock
Dar, punctând pe latura psihologică, ce înseamnă acest proces al abstractizării? Cum se formează, în timp, gândirea abstractă şi cum poate ajunge la apogeul de a creea mereu ceva nou?

Victoriţa Croitor: Cel mai complex stadiu în dezvoltarea cognitivă descrisă de Jean Piaget ce este caracterizat de adaptare, flexibilitate și utilizarea conceptelor și generalizării. Prin exercițiu, stimulare a creativității și evident lectură.
Bazele gândirii abstracte sunt reprezentate de gândirea critică. Creația liberă, prin unicitatea dată de autorul ei, formează premisele unei dezvoltări durabile a, filozofic vorbind, trezirii conștiinței de sine.

O reducere la esenţial, la ceea ce contează cu adevărat pentru fiecare individ, o stabilire a priorităţilor, este o nevoie a fiinţei umane, aplicabilă pe toate laturile vieţii. La fel este şi în artă. Ajungi la concluzia că esenţa e totul şi că lucrurile simple sunt de fapt cele mai complexe. Este, poate, un mod de a pune ordine în lucruri. Acesta să fie motivul pentru care tindem spre abstract?

Pornesc de la afirmațiile lui Heidegger ”Opera de artă deschide într-un fel specific ființa ființării. Pentru că de fapt în operă survine această decshidere, adică ieșirea din ascundere, adică adevărul ființării. Arta este punerea-de-sine-în-operă a adevărului.”
Pe de altă parte Stephen Hawking crede că ”dacă nu vom avansa în profunzime, vom avansa în complexitate și ne vom afla mereu în centrul unui orizont al posibilităților care se lărgește.”
Disciplina interioară e o nevoie dezvoltată la nivel superior de cei care transformă creativitatea în artă, prin procesul abstractizării.
Willem de Kooning, Untitled I, 1977, tehnică mixtă

Lucrările abstracte pot spune foarte multe lucruri despre autorul lor. Pot fii ele văzute ca pe nişte veritabile teste psihologice? Cu siguranţă că o încercare de interpretare a lor poate conduce la o serie de posibile interpretări în misiunea de a desluşi intenţia, implicit mesajul artistului. Iar interpretarea nu se întâlneşte prea des cu intenţia acestuia, însă în cazul artei abstracte tind să cred că intenţia artistului este tocmai aceea de a oferi cât mai multe interpretări posibile. Aşa să fie?

Da, operele de artă pot fi considerate tehnici proiective de autocunoaștere a trăirilor afective cele mai complexe. Dar să nu uităm că la bază acestea prezintă de cele mai multe ori un sens enigmatic. Ioan Slavici spunea ”Ceea ce îi dă operei de artă viață este efectul ei.”
Cum spuneați și dumneavostră, intenția artistului este aceea de a da ocazia consumatoruluii de artă să ofere propria lui interpretare. Lucrările de artă, tematică sau abstractă, diversifică accesul la nivelurile psihice cele mai profunde, spre exemplu inconștientul.
Lumea  ”digitalizată”  de astăzi reduce accesul la gândirea reflexivă, însă arta abstractă o favorizează și dezvoltă durabil. În orice instituție care oferă educație ar trebui să existe programe și activități de dezvoltare a creativității.

León Ferrari, Planet, 1979