Gabriela, Gabriela Adameșteanu, o Ea,  care nu prea seamănă cu Dora din cartea lui Bogdan Crețu – Nichita. Poetul ca și soldatul

•              Gabriela  Adameșteanu, născută la 2 aprilie 1942 la Târgu Ocna – Bacău, căsătorită cu Gheorghe Mihail Ionescu, cu care are un fiu, Mircea Vlad Ionescu, debut literar în 1979 cu „Dăruiește-ți o zi de vacanță”, „Dimineață pierdută” în 1984, pe când Nichita Stănescu, născut în 1933, din romanul lui Bogdan Crețu, profesor universitar și critic literar, fusese în prietenie cu Dora, între Nichita și Ea, Gabriela, fiind o diferență de 26 de ani, Ea-20 de ani, el-46,cum spune Bogdan în „Nichita. Poetul și soldatul”, descriere care nu se prea potrivește, este ficțiune, literatură închipuită, cum recunoaște îndeaproape și naratorul.
• Gabriela Adameșteanu (n. 2 aprilie 1942, Târgu Ocna, județul Bacău) este o scriitoare, jurnalistă și traducătoare română. A fost redactor-șef al revistei de analiză politică și culturală 22, editată de Grupul pentru Dialog Social ( sept. 1991-mai 2005) și al suplimentului „Bucureștiul cultural” (până în 2013), scrie Wichipedia.
•   A debutat  editorial cu „Drumul egal al fiecărei zile” (18 august 1975), bine primit de critica literară: ”Este o carte bine scrisă, cu nerv și ironie. O analiză rece, aproape crudă, o obiectivitate aș zice medicală:romanul nu este nici sumbru, nici amar, ci exact și meticulos în observație. Stilul cărții e rapid, dens, orice elan afectiv părând a fi retezat conștient.Personajele sunt doar schițate, cu excepția Letiției, care e memorabilă: cu stângăcia ei, cu apatia ei, cu ”frigiditatea” ei față de viață care o face să creadă că nu i se va întâmpla niciodată ceva deosebit”, și-a spus părerea N. Manolescu, în  ”Tineri romancieri”, România Literară, 6 nov. 1975.
• Un ”Roman despre formarea și într-o replică subtil asumată față de modelul flaubertian, despre educația sentimentală a unei femei.Un roman fără vârstă, având doar vârsta adolescenței universale” a documentat Sanda Cordoș). Ediția franceză, cu titlul schimbat,Vienne le jour,Gallimard, 2009,va fi nominalizată la Premiul Jean Monnet pentru literatură euroepană și comentată în Le Monde, Le matricule des Anges.
• Fragmente din roman au fost  traduse în limba germană de Werner Sollner și publicate în revista Neue Literatur în 1978, dar traducerea integrală, realizată de G. Aescht, va apare abia în 2013, fiind elogios comentată în….
• În 1979 publică „Dăruiește-ți o zi de vacanță”, un volum cu trei nuvele, două de largi dimensiuni, proză compozită, despre  care Lucian Raicu, în România Literară, 31 ianuarie 1980 spunea: ”Calitatea acestei literaturi, stă chiar în modestia ei, plină de ambiții;mai substanțial orgolioasă decât cei stăpâniți de vanitatea literară a întâietății, Gabriela Adamesteanu reține prin atenția privirii,prin seriozitate profesională,una care ține de firea scriitorului adevărat,capabil să pună mai presus de orice,obsesia unei pagini bune, definitiv așternute,dacă este cu putință; și iată că este. La câțiva ani de la debut, și abia la a doua carte, Gabriela Adamesteanu deține, pe lângă un talent excepțional, ceva din secretul unei autentice maturități.”
• Romanul său „Dimineață Pierdută” apare în aprilie 1984, deși pe pagina de gardă scrie 1983. „Neavând prilejul să citesc prozele anterioare ale autoarei, m-am aflat dintr-odată în fața unui roman de deplină maturitate, care situa pe autoare nu numai printre cei mai mari romancieri contemporani, dar și printre cei mai buni din întreaga noastră literatură” nota Monica Lovinescu, în cronica sa la Europa Liberă, sept. 1984.  Cu acest volum a luat Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor. A fost pus în scenă la Teatrul Bulandra de Cătălina Buzoianu (nov. 1986), în distribuție cu Tamara Buciuceanu, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Irina Petrescu, Rodica Tapalagă, Ion Besoiu, Răzvan Ionescu, Lucia Mara, Marcel Iureș, Valentin Uritescu,Tora Vasilescu, Mihai Constantin. Versiunea franceză, Une matinée perdue a fost nominalizată în 2006 la Premiul Uniunii Franceze. În iunie 2020, Dimineață Pierdută s-a aflat pe lista celor 18 cărți reomandate de Consiliul Uniunii Europene (Readers of Europe Reading List).
• Tema emigrantului, în proza Gabrielei Adameșteanu, apare pentru prima oară într-o amplă nuvelă, „Întâlnirea”, din volumul „Vară-primăvară” (1989), cel de al șaselea roman al ei, scris în timpul  pandemiei și este mai tîrziu dezvoltată în romanul cu același nume, publicat de Polirom în 2003. În mai 2006 s-a jucat pe scena Teatrului Odeon spectacolul-lectură „Întâlnirea”, regia Cătălina Buzoianu, scenariu Anca Hațiegan. În distribuție, Florin Zamfirescu, Rodica Mandache, Dorina Lazăr, Irina Mazanitis.
• În 2007 apare ediția a doua, a romanului, cu o postfață de Carmen Mușat intitulată „Patologia memoriei și nostalgia întorcerii. ”Autoarea a renunțat la dispunerea poematică a narațiunii în favoarea uneia de factură aparent clasică, păstrând complexitatea construcției”(Sanda Cordos, ”Ulise fără Ithaca,Dilemateca, oct. 2007). Tot în 2007, dar în aprilie,Teatrul Național Radiofonic a prezentat  adaptarea radiofonică a romanului „Intâlnirea”, dramatizare Anca Hațiegan, regie Cătălina Buzoianu, din distribuție făcând parte Virgil Ogășanu, Marius Manole, Rodica Mandache, Valeria Ogășanu, Papil Panduru. Adaptarea,realizată în cadrul proiectului Dramaturgi români contemporani, coordonat de Magda Duțu, a fost nominalizată în 2008 la Premiile Uniter. În 2008, în revista Liaisons sunt publicate trei capitole din „Intâlnirea”/La Rencontre, traduse de Marie-France Ionesco.
• Romanele Provizorat (2010, Premiul Observator Cultural) și Fontana di Trevi (2018, Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Radio România Cultural, Premiul Sofia Nădejde, Premiul PEN, Premiul Observator Cultural) alcătuiesc, împreună cu Drumul egal al fiecărei zile, o trilogie românească, urmărind destinul personajului Letiția Branea, de la adolescență la senectute.
• Cu alte cuvinte, Gabriela Adameșteanu, volume de nuvele, „Dăruiește-ți o zi de vacanță”, Cartea Românească, 1979, Paralela 45, 2002, Polirom, 2008, Opere,2 (sub titlul Gara de Est), 2013 (sub titlul „Vară-primăvară”, serie de autor),„Vară-primăvară”, Cartea Românească, 1989, Paralela 45, 2002, Polirom, 2008 (Opere 2), 2013 (ediție de autor)
• Romane? „Drumul egal al fiecărei zile”, Cartea Românească, 1975; Eminescu (Colecția Romanul de dragoste, 1978); Litera, 1993; Editura ICR, 2004;Polirom, 2008, 2015 (ediția de autor); „Dimineață pierdută”, Cartea Românească (1984), Albatros, 1991, Gramar (Colecția capodopere ale romanului românesc) 1997, Polirom 2003, 2008 (Opere,l), 2011 și 2019 (colecția Top 10+ ), 2012, 2014, 2018, 2019 (seria de autor); „Întâlnirea”, Polirom, 2003, 2007, 2008 (Opere,ll), 2013 (ediția de autor);  „Provizorat”, Polirom, (2010), ediția a cincea în Top 10+ , Polirom, (2020); „Fontana di Trevi”, Polirom, (2018, 2019); „Voci la distanță”, Polirom, (2022).
• „Voci la distanță”, carte apărută la Polirom, autoare Gabriela Adameșteanu, despre ea și operă,  citim din ce a scris Sanda Cordoș în Suplimentul de cultură, primul MAGAZIN CULTURAL DIN ROMÂNIA nr. 805, martie 2023, a Editurii și Ziarului de Iași: „Gabriela Adameșteanu a dat deja literaturii române câteva personaje memorabile.  Doar că prin ele erau investigate narativ  istoria familiei (Istoria mică) și deopotrivă istoria țării (Istoria mare). Voci la distanță intră, în chip fericit, în același tipar. Situat în imediata actualitate, în chiar anii noștri, cu toate provocările lor, romanul aduce la expresie consistente voci individuale, prin care se încearcă descifrarea unor voci familiale. Aș spune că, mai presus de orice. Voci la distanță este un puternic roman de familie. La urma urmei, bogați  ori săraci, demnitari sau oameni simpli, toți au familii și suferă ori se bucură (mai ales suferă) din cauza lor, încercând să le mențină, după abilitățile fiecăruia, coeziunea sau, dimpotrivă, să le distrugă pentru a crea altele mai promițătoare.
•                Un roman pe care îl recomand cu toată căldura nu doar pentru că e bine scris și remarcabil consruit, ci pentru că ne oferă șansa de-a descoperi sau asuma vocile noastre dinăuntru ori pe cele esențiale (pentru nop) din afară, din lumea dezlănțuită. Din zgomotul și  disonanțele vieții,  percepute cu necruțare. Gabriela Adameșteanu are harul de a  crea armonia universului artistic”.
• În Voci la distanță,  două intelectuale  la o vârstă matură, în timpul  pandemiei, ca să nu se plictisească de stat în casă, una dintr-un orășel de pe Valea Prahovei, alta dintr-un sat francez, își povestesc  la telefon întâmplări care le amuză. E vorba de Anda îngrijorată de soarta copiilor ei, Delia care lucrează la un cămin  de bătrâni din Occitania, cuplată cu un  coleg al ei, un ucrainean, iar băiatul  e taximetrist, câmpul discuțiilor lor fiind mult mai larg, ele vizează și  alte familii lovite de neputințe, de nenorociri chiar, despre vecini cu stările lor matrimoniale, cu culpalități și  vulnerabilități, tipic momentelor vieții, cu improvizații care plac cititorilor. Folosindu-se de personajul ei, Anda, Gabriela pune în gura ei scene întămplate pe timpul lui Ceaușescu, descrieri ale Bucegilor noștri anotimp de anotimp,care cheamă acasă…
• Multa vreme n-am putut intelege de ce un prozator si-ar risipi fortele si timpul intr-un jurnal zilnic sau, la fel de rau, intr-o carte de amintiri. Oricâte exemple celebre am avut la indemina, ele nu ma clinteau din parerea mea. Si, de fapt, tot asta gindesc si azi, dupa ce, aproape contra vointei mele, am scris aceasta carte; si nu exclud ca as mai putea scrie si altele, in acelasi gen.
•     Pentru mine, cartea aceasta reprezinta o victorie a vietii contra imaginatiei, a realitatii contra fictiunii. Dar poate si ce am scris aici este tot fictiune, fictiunea mea despre viata traita sub semnul miracolului istoric si al nelinistii ca ne vom intoarce de unde scapaseram. (Gabriela Adamesteanu)
• Nona Ropotan, 28 decembrie 2022, comentează: ,Anda, Letiția și toți ceilalți formează o mică comunitate și relațiile dintre ei par să alcătuiască un ghem de fire greu de descurcat. Cu toate acestea, romanul se lasă citit foarte repede, eu personal l-am citit dintr-o suflare, fără să simt nevoia unui respiro și fără să iau creionul în mână ca să fac schița relațiilor dintre ele. Dvs ați simțit că pierdeți pe drum(ul scrierii), fie și pentru o clipă, un personaj?
• Și răspunsul intervievatei: Pentru că  am început romanul cu partea a doua („Folderul Andei”), am văzut traseul personajelor  mult mai târziu. Mi-a fost teamă că începutul (care era de fapt continuarea) e aglomerat de personaje care se calcă pe picioare, dar n-am mai putut să le spațiez. Eu am o teorie că un roman este scris atunci când ajungi la jumătatea lui, dar la acesta n-am mai avut cum s-o aplic. N-am pierdut niciun personaj pe drum, dar drumul unora a fost mai scurt decât obișnuit.
• În Libertatea din 29 ianuarie 2023, într-o discuție cu Vasle Ernu, scriitoarea Gabriela Adameșteanu își exprimă părerea că ” în posturile de conducere  – astăzi –  sunt prea mulți oameni mediocri, corupți și „puțini la simțire”, spune Ea, care este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori, de la cartea „Drumul egal al fiecărei zile”, realizat și publicat în 1975 – la celebrul roman „Dimineță pierdută”, apărut în 1984, la volumul „Voci la distanță”, ajuns recent în librării.
• Despre „Voci la distanță”, apărut în 2022, la Polirom, 304 de pagini – , Vasile Ernu o întreabă – dacă nu cumva, între timp – și la Ea – scrisul s-a schimbat odată cu vârsta ei – născută în 1942 – ca să afle că scrisul se schimbă odată cu scrisul, când „meseriașii” intră în rutină și trebuie să facă noi antrenamente,  să-și revină la scrisul de altădată…
• Într-un alt interviu, cu Ovidiu Simonca, în Observatorul cultural, 29 septembrie 2009, Gabriela Adameșteanu se confesa:
• – Am vrut sa abandonez profesiunea de scriitor
•    -De ce ?
• „Am avut o problema cu profesia de scriitor. Am vrut sa o abandonez dupa fiecare carte. Este o meserie foarte grea, iar pentru o femeie mi se pare mai dificilă decât pentru un bărbat. Firește, cu condiția să o iei foarte în serios, iar eu așa am luat-o. Nici nu am vrut să îmi înec viața complet în literatură, să scriu din doi ani în doi ani alt roman. Am oroare de rutină și sunt nedisciplinată, mi se părea că o asemenea carieră ordonată te usuca și ca scriitor, și ca „om“. Am văzut înaintea mea destinele scriitorilor din generațiile anterioare. De exemplu, mie mi-a plăcut foarte mult Marin Preda, dar nu îmi plăcea că scria carte după carte, închis în lumea literară care este, după părerea mea, un amestec de spațiu rezidențial și ghetou. Eu sunt claustrofobă și mă sufoc în spațiile închise. Și, după ce faci eforturi supraomenești să treci dintr-un spațiu într-altul, vezi că de fapt toate mediile în care intri sunt închise, rutinate. Această idee este sugerată, poate prea discret, în primul meu roman, Drumul egal al fiecărei zile. La proză, există în plus riscul să te repeți, să-ți faci aceeași carte mereu, la nesfârșit, pentru că atunci când ajungi la jumătatea ei, rezervele de inovație, de noutate sunt pe sfârșite. Tu încă nu știi ce vor face personajele, cum se va încheia cartea, dar ai intrat deja într-o rutină. Sau poate asta era doar teama mea. Mi-am dorit, am avut „ambiția“ să fiu diferită de la o carte la alta.

Postat în Antologii, Ion N. Oprea, Iași, 27 martie2023