ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Bogații nu visează niciodată scoici de Luminița Zaharia, editura Sitech, Craiova, 2018

Primit pentru publicare: 18 Dec. 2018
Note de lectură de Geo CĂLUGĂRU
Publicat: 18 Dec. 2018
Editor: Ion ISTRATE

  Trebuie să încep prin a mărturisi că, de fiecare dată când îi apare câte un volum de poezie și-mi face onoarea de a mi-l dărui și de a mă invita să-i fiu alături, cu gândul și sufletul meu, poeta Luminița Zaharia mă surprinde. Așa s-a întâmplat și de această dată cu cel mai recent volum al său, evident de poezii, chiar de la titlul său, atât de tranșant, încât nu admite nici măcar o urmă de echivoc:  Bogații nu visează niciodată scoici, apărut la editura Sitech din Craiova. Cuvântul cu cea mai mare greutate din acest titlu este adverbul de timp niciodată, pe care dacă ți-l adresează cineva, te înspăimântă. De ce ? Pentru că, din start, cea care moare ultima, dar nu se predă, acest cuvânt o anulează înainte chiar de a se naște. Bogăția și divinitatea, nu de puține ori dureros de contrastante, ale trăirilor, la fel de divers motivate, sunt îndulcite cu un umor care atenuează tăișul satirei și al ironiei, capacitatea sa de a inova și alătura cuvinte cu înțelesuri diametral opuse, aproape că nu are limite. De aici, din această dimensiune, care se raportează la cuvinte, ca apoi acestea să se așeze cuminți acolo unde le e destinat să ajungă prin voința Luminiței de până mai ieri, devenită astăzi o puternică și de a lua în seamă o poetă de dimensiune națională.
  Nu am să mă opresc decât asupra poeziei care dă titlul volumului și, odată cu acesta, cheița fermecată cu care deschide ușile către celelalte comori, câștigul moral și sufletesc fiind incomparabil față de cel material și constă în a descoperi înțelesul profund al verbului a fi , al devenirii proprii întru destin.

Iată în tușe ce țin minte apogeul deșertului moral și sufletesc al unei lumi în care trăim dar foarte puțini găsim cuvintele-ghilotină învelite în catifea, care, pe undeva ne protejează de cei lezați, care s-ar răzbuna având puterea de a o face dar sunt împiedicați de catifeaua, atribut al opulenței, de care-s tare mândri.
Prin urmare, stimată poetă Luminița Zaharia, aveți cuvântul:

bogații nu visează scoici
ei cresc cu icre negre și cu doici
își spală rufele în Marmara
și trec rîzînd prin holograma ta

nu spun nici mulțumesc nici cu plăcere
ei dorm cu eticheta la vedere
în smokinguri sau rochii din tafta
doi bani nu dau pe demnitatea ta

bogații-și fac lejer transplant de tot:
de păr, celule stem, pielea pe cot
să nu-i mai doară, ei o schimbă des
cu piele de băsescu-reales

bogații n-au biblioteci în casă
cultivă ode pe-o tabulă rasă
cacofonii consumă la cafea
și smulg metafore din carnea ta

în limuzine supraetajate
bogații jinduiesc la castitate
doar banul le e forță motrice
și investesc constant în te miri ce

bogații nu opresc la semafor
sunt daunele mici pentr-un picior
pentru omor se dă cu suspendare
și treci curat în viața următoare

scoicile noi le facem colier
și urcăm drepți frînghia către cer!
(Bogații nu visează niciodată scoici)

  Fiindcă vorbim de o carte, cartea ta, Luminița, sunt uluit cât de fericit te intersectezi cu Tudor Arghezi pe acest subiect, când, cu amărăciune, bardul constata: Robul a scris-o / Domnul o citește/ Fără să știe că-n adâncul ei / Zace mânia bunilor mei. (Tudor Arghezi, Testament)