Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Gheorghe A. Stroia – un poet cu o largă viziune a vieții

    ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
    Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

    Gheorghe A. Stroia – un poet cu o largă viziune a vieții

    Primit pentru publicare: 06 Dec. 2018
    Cronică de Marin IFRIM
    Publicat: 06 Dec. 2018
    Editor: Ion ISTRATE

     

    Volum de versuri apărut la Ed. ”Armonii Culturale”, cu o superbă și adecvată ilustrație (e-net, copyright-les), semnat de cunoscutul poet și editor Gheorghe A. Stroia. ”restul de 30 de arginți” ar putea fi cea mai bună carte de până acum a acestui prolific autor. Într-o scurtă și onestă confesiune, la începutul cărții, Gheorghe A. Stroia face câteva bine venite precizări: ”Cel mai probabil, Timpul trece peste noi sporindu-ne preocuparea pentru latura spirituală a lumii, făcându-ne să reflectăm mai des la calea pe care am străbătut-o, dar și la rostul nostru teluric, la viața de dincolo, la Dumnezeu, la moștenirea pe care am primit-o, dar și cea pe care o lăsăm, la rându-ne.
    Cel mai probabil, urmele pe care Timpul le lasă sunt ridurile sufletului și ale inimii, înainte de a fi ale trupului. Răni vindecate sau nu, liniștea redobândită sau nu, legăturile păstrate ori destrămate, aparițiile sau dispariții fulgerătoare ale persoanelor dragi, toate acestea ne marchează destinul, existența, trăirea, emoția, gândurile.
    Departe de a se dori o carte tristă, am amestecat între filele sale și nostalgia, ce ne urmărește peste tot, mușcând cu dinții amintirii din carnea sufletului nostru. Am încercat să adaug câte puțin din toate. Să păstrez bucuria clipelor trăite în „raiul” meu, lângă persoanele dragi, admirând răsăriturile ori apusurile florilor, să mă încarc cu energia rugii și apropierii de Dumnezeu, deși în momente de încercare, sâmburii îndoielii zgârie conștiința.
    Departe de a se dori o evocare a ceva sau a cuiva, cartea arată simțămintele apropiate de adevăr, despovărate de artificii sau canoane, „împovărându-le” doar cu simplitatea simțirii.
    Vă mulțumesc vouă, tuturor celor care vor avea răbdarea să citească până la capăt și vor avea curajul să recunoască dacă s-au regăsit în emoția pe care am dorit să le-o transmit!…
    Vă mulțumesc vouă, celor care ați investit emoțional în mine, de fiecare dată, m-ați susținut și m-ați făcut să cred!… În aceste rânduri nu e vorba de un sentimentalism, fie acesta chiar și foarte rafinat, ci de un crez liric definit până la arderea totală a unor ”enzime” lirice extrem de motivate în acțiunea lor de ”măcinare” a tot ceea ce este uman, inclusiv a ceea ce înseamnă iubire suferință etc. Un poet complex, cu o o largă viziune a vieții, bun cunoscător și degustător al fructelor Cuvântului de început, cel aducător de lumină și timp omenesc trecător dintr-o generație în/la alta:

    ”Și dacă mâine
    e un ieri,
    atunci visează
    la un azi,
    nu sta captiv
    între tăceri,
    nici temător
    că ai să cazi.

    Și dacă mâine
    e un ieri,
    iar clipa
    te va răsfăța,
    fii doar prezent
    în primăveri
    și-adună flori
    în calea ta.
    Și dacă mâine
    e un ieri,
    zidește azi
    povestea ta,
    din zile
    fără de poveri
    și clipe
    de nu-mă-uita.

    Și dacă mâine
    e un ieri,
    răpune-ți
    gândurile reci,
    adu lumina
    din tăceri
    și fă-o
    către vis poteci.

    Și dacă mâine
    e un ieri,
    fii om,
    așa cum e să fii,
    să dai mereu
    fără să ceri,
    doar zâmbete
    ca de copii”.
    (”Și dacă mâine”, pag. 20)

    Uneori, ca în poemul ”Tot”, pornind de la un vers eminescian, poetul își turează, în funcție de relieful sufletesc, tot arsenalul liric oferindu-ne o exemplară asimilare a unei culturi alese, îmbinând arta bunului gust cu realitatea individuală extrem de variată și de convingătoare, un fel de trecere în revistă a unei vieți trăită după cum Cel de Sus a hotărât în tăcerea Cuvântului Său hotărâtor. Există aici, în aceste versuri cu o cifră octanică ridicată, și ceva din inegalabilul Tudor Arghezi, poate cel mai pământean poet român al tuturor timpurilor. Un Arghezi preocupat de rostul obiectelor, de tainele omului simplu, de tot ceea ce nu-i poate fi străin:

                                          TOT

     Trecut-au anii-n
    clopoței de vânt,
    de la prima suflare
    la ultimul cuvânt,
    trecut-au mulți, puțini,
    doar Domnul știe,
    doar El cunoaște
    ziua ce-o să fie.

    Tu ce-ai făcut
    cu viața ta primită
    să o sporești,
    s-o faci mai împlinită,
    i-ai dat Culoare,
    i-ai mai pus Lumină,
    pentru urmașii tăi
    ce vor să vină?

    Tu ce-ai făcut
    cu clipa ta de viață,
    ai mers pe firul ei –
    un fir de ață
    ori i-ai adăugat
    și Cer și Floare,
    ai mers mereu târâș
    sau în picioare?

    Tu ce-ai făcut
    cu ziua și cu noaptea
    ai râs, ai plâns,
    ai cunoscut Dreptatea,
    le-ai tot adăugat
    și Dragoste și Foc,
    te-ai socotit puternic
    sau fără de noroc?

    Tu ce-ai făcut
    cu harul, cu Iubirea
    în care Ți-a sădit
    chiar Domnul Nemurirea,
    ai pus puțin câte puțin
    la suflet
    ori n-ai mai adunat
    al lumii vuiet?

    Tu ce-ai făcut
    cu inima ta dreaptă,
    ai strâns doar răni,
    e mult mai înțeleaptă,
    n-ai încetat să strângi
    în ale ei cămări
    ieri – poate-o floare,
    azi – poieni de flori?

    Tu ce-ai făcut
    și ce-ai mai vrea să faci,
    ai vrea al zilelor căuș
    să îl desfaci,
    s-o iei din nou, mereu,
    de la-nceput
    ori ești chiar fericit
    de TOT ce ai făcut?
    (”Tot”, pag. 26)

    Gheorghe A. Stroia, prin toată activitatea sa de până acum – lirică, publicistică și editorială – este un nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Puterea sa de muncă este uimitoare, contaminantă, tonică și încurajatoare pentru firile ceva mai domoale. Pariez pe viitorul ales al acestui om de cultură greu de ignorat, plin de vervă și echilibru în aceeași măsură, un drept-credincios fără tăgadă. Astfel de poeme am mai întâlnit la venerabilul poet buzoian Stelian Grigore. Multă acuratețe, muzicalitate, canon clasic, dar și versuri albe pendulând între argintul înțelepciunii și caratele unor pepite de aur pur.  Sunt convins că demersul liric al poetului Gheorghe A. Stroia poate influența colegi de breaslă, cititori și exegeți ai operei sale clădită pe un țel moral la care alții nici măcar nu pot visa/aspira….

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5