Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

DE TINE AGĂȚAȚI…

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 3 (135), Martie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

DE TINE AGĂȚAȚI…

Primit pentru publicare: 22 Martie 2020
Autor: Gheorghe STROIA
Publicat: 23 Martie 2020
© Gheorghe Stroia© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

DE TINE AGĂȚAȚI…

O altfel de Zi Mondială a Poeziei…

Ne pui la greaua încercare, Doamne,
o merităm cu vârf și îndesat,
de la Piroane ni se trage totul,
nu ne-am smerit, ci doar Te-am înjurat.

Noi de la Facere, păcate-am tot făcut,
nu am avut hodină, nici popas
și-am întinat lucrarea Ta de lut,
și-adesea noi Ți-am chicotit în nas.

Am tot păcătuit cu ființa toată,
Ți-am alungat aromele de mir
și clipă după clipă mai spurcată,
n-am mai gustat din sacrul Tău potir.

Noi merităm chiar tot ce ni se-ntâmplă,
păcatul ne e încă un aliat de soi,
degeaba ducem mâinile la tâmplă,
sperând că ești Salvare pentru noi.

Ne-ai arătat mereu care e Calea,
Credința, Dragostea, Curajul,
dar până nu ne ne-ncearcă Jalea,
noi nu putem vedea că Adevăru-i gajul.

Suntem plăpânzi ca firul sur de iarbă,
ce-n foc așteaptă să fie aruncată,
dar mândri, ne șoptim în barbă,
că doară noi avem o cheie fermecată.

Acum ne zace trupul prin spital,
Iar unii zac făcuți tot una cu pustia,
ne dor rău lacrimile scurse în pocal,
din care ne bem fierea și prostia.

Ne iartă, Doamne-n cel din urmă ceas,
oprește peste noi pe drept urgia,
adu-ne Bunătatea ce-a rămas
și iartă-ne din nou, toată mândria!

Ai grijă, Doamne, de-ai noștri frați,
de mame, de bunici și de copii,
noi, cei rămași de Tine agățați,
Te așteptăm, iar, Doamne, ca să vii!…

__

Gheorghe A. Stroia
Slobozia de Urechești
21 al lui Mărțișor 2020.

Haideți să fim maturi, responsabili, să nu riscăm inutil viețile noastre și ale celor dragi nouă și să STĂM ACASĂ!!!

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania