Sari la conținut
Luceafărul

Fondat 2009 · ISSN 2065 – 4200Anul 18 → 2026

CONTINUUM sau PERPETUA CĂUTARE A ABSOLUTULUI

Autor: Comentarii

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 10 (130), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

CONTINUUM
sau
PERPETUA CĂUTARE A ABSOLUTULUI

Primit pentru publicare: 21 Oct. 2019
Autor: Ghoerghe A STROIA, scriitor, editor – Bacău, Membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe
Publicat: 22 Oct. 2019
© Gheorghe A. Stroia, © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


CONTINUUM reprezintă, în viziunea autoarei, o clamare a veșniciei, în perpetua căutare a absolutului, a frumosului etern, a semnificațiilor vieții de după viață. Atât poezia, cât și pictura Doinei-Maria Constantin, sunt trepte îmbrăcate în marmora simțirii, disipată în tainele absconse ale acestei veșnicii. 

Talentul, dăruirea, atenția la detalii, sinergia versurilor și culorii, fac din opera lirico-picturală a Doinei, motive de a scrie sau rescrie psalmii unei revelări metafizice duale. Indiferent de prozodie, ritm sau nuanță, versurile cărții stârnesc același cumul de emoții, care aduce, fie și pentru câteva clipe, lava incandescentă a trăirii. 

Versurile, cu subsidiare filosofice, îmbrăcate în eterul frumosului, redate apoi prin tușe precise de culoare, întregesc armonia volumului, completează tabloul liric, purtându-ne cu gândul la frumusețea spirituală a unui om și artist care tinde constant spre perfecțiune. 

Instantaneele picturale au o frumusețe aparte, Doina-Maria Constantin dovedindu-se un fin observator al vicinalului, construind pe pânză fragmente de viață ce freamătă, pulsează, prin conotații, senzualitate, (a)temporalitate, sensibilitate.  

Pentru a nu deranja integralitatea volumului ce se dorește a fi un album de poezie și artă, îmi reprim dorința de a cita versuri sau de a numi picturile, lăsând pe cititor să descopere lirica unui poet valoros, să-și clătească ochii și sufletul cu imagini, fie ele induse, văzute sau simțite, ce-i vor aduce bucurie inimii. 

O carte eveniment, alcătuită din picurii de lumină ai sufletului unui om eveniment.

 

Rubrica: ComentariiAutor:

Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail

Articole asemănătoare