Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Gheorghe Burac fără ,,sincopă”, în scrieri

SanduPrimit pentru publicare: 02 oct.2015
Autor: Neculai – Virgil SANDU, publicist
Publicat: 02 oct.2015

 

Gheorghe Burac fără ,,sincopă”, în scrieri

Recent am intrat în posesia unei noi cărţi cu titlul ,,Comuna Vlăsineşti – Şcoala 150” (1865 – 2015). Privire monografică„, apărută la Ed. Agata, 2015,  autor Dl. profesor Gheorghe Burac, având alături, în calitate de colaboratori, două doamne profesoare: Livia Ciucălău şi Lidia Macsiniuc.

Burac,vlscDl Prof .Burac excelează în preucupările Domniei sale scriitoriceşti, îndeosebi în memorolistică. Este a doua carte lansată în acest an, 2015. Acest gen literar, spre deosebire de alte genuri, se înscrie printre cele mai complexe preocupări literare care presupune, în primul rând, multă pasiune, o muncă asiduuă şi o experienţă bogată în domeniu, de care d-l Burac nu duce lipsă. Ca urmare, dovada, a realizat în ultimii ani şi alte lucrări de acest gen (monografii etc.), lăsând impresia că este deja profilat în această direcţie. Pe lângă calităţile enumerate, presupune însă, în plus, şi multă inspiraţie şi mai ales harul perspicacităţii de a strânge şi selecta datele necesare şi de a reproduce apoi, cât mai fidel posibil, imaginile senzoriale dobândite, ideile şi stările afective dintr-un trecut când evenimentele trăite au fost întipărite şi păstrate la nivelul memoriei logice. Cred că este cunoscut că prin natura fiinţei umane este dat ca, în cele mai multe cazuri, să existe acea însuşire nativă de a memora unele lucruri care, indiferent de natura lor (pozitivă sau negativă, dar care pot deopotrivă să impresioneze) ar putea să marcheze indivizii pentru toată viaţa lor şi, nu de puţine ori, la un moment dat, să trezească la vârsta maturităţii unele nostalgii de parcă acele momente, din trecut, le-am trăit aievea.Într-un asemenea context, Domnul profesor Burac merită toată admiraţia pentru acurateţea redării, din memorie, amintirile sale pentru care ar putea fi invidiat, cu atât mai mult dacă avem în vedere şi gradul de precocitate al întipăririi acestora la fragida vârstă, de numai 4 ani (descriind atât de multe detalii despre vitregiile vieţii oamenilor satului românesc din prima jumătate a sec. XX).

Am parcurs paginele cărţii de faţă cu mult interes, cu plăcere, dar şi cu respect şi pioşenie despre ,,eroiii” nominalizaţi, fiecare la locul cuvenit. Unele nume, foarte puţine ce-i drept, le-am întâlnit şi cu alte ocazii, în diferite momente din trecutul meu. Autorul cărţii a consacrat primele pagini ale cărţii, prezentând marile personaalităţi ale ştiinţelor pedagogice europene, printre care şi marele pedagog eleveţian Pestalozii. Ei bine, pot spune că despre această personalitate am luat cunoştinţă încă din primele clase primare, 1939 – 1940. Aveam un vecin bădia Neculai Bejenaru, un bărbat de vreo 45 de ani, despre care pot spune că era un veritabil autodidact. Avea şi o soră învăţătoare. În casa lor se găseau o mulţime de cărţi, iar eu mă aflam mereu în preajma lor, răsfoindu-le şi citindu-le.Tot la ei, ascultam şi priveam fără să clipesc pe bădia Neculai, când ne recita poezia ,,Câinele soldatului”. Printre cărţile pe care le admiram, am găsit un caiet cu mai multe citate din operele unor oameni de seamă, printre care Spiru Haret cu ,,Legea şcoalelor”, marele pedagog Pestalozii etc. Am reţinut un citat din Pestalozii:,,Consider că îmbunătăţirea situaţiei poporului se poate realiza numai prin educaţie şi instrucţiune, atât în mediul familial cât şi în şcoală… Numai astfel se aduce contribuţia la dezvoltarea armonioasă a naturii umane din punct de vedere intelectual, moral şi fizic…”. Am întâlni în cartea Domnului Burac şi nume din generaţia mea, cum este cel a lui Ştefan Velniciuc, odihnească-să în pace, care mi-a fost camarad în armată, timp de 1,6 ani, la Ţândărei şi Hanu Conachi, cu care adesea discutam multe din viaţa noastră, comupuneam şi scrisori etc.

Undeva, mai zice D-l Burac că, timp de 40 de ani cât a şofat ,,nu a avut nicio sincopă”. Să-i amintesc, totuşi, că prin anii 1980-1981, după vreo 5-6 ani de şoferie, venind de la Durău, l-am întâlnit stând pe marginea drumului, pe dreapta, cu capota maşinii ridicată, meşterind ceva la motor. Era într-un cătun din comuna Boroaia, Fălticeni. Nu reţin dacă era o maşină roşie sau verde… dar să nu fi fost cumva ,,o sincopă”?!



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5