Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024
GHEORGHE ȘI RALUCA EMINOVICI
- Zilele acestea, s-a postat pe Facebook, un material despre Raluca Eminovici, mama poetului Mihai Eminescu, în care se spune că ,,dulcea mamă” a dus o viață grea cu bărbatul său, acesta purtându-se despotic cu ea. Sunt date citate de G. Călinescu, din monografia ,,Viața lui Mihai Eminescu”, lucrare ce nu mai corespunde realităților de astăzi, când s-au descoperit multe lucruri noi despre viața și activitatea lui Mihai Eminescu.
- Ca să facem dreptate, redăm mai jos, și ceea ce a spus Mihai Eminescu și fratele său Matei, despre tatăl său și despre Raluca Eminovici, cei care cunoșteau, cel mai bine, relațiile dintre părinții lor.
- Gheorghe Eminovici l-a cunoscut pe Vasile Iuraşcu, cu care intră în relaţii de afaceri şi astfel acesta reuşeşte să-i cunoască familia, fiind atras de frumusețea și distincția Ralucăi, a patra fiică a stolnicului, căreia îi scria:,,Să cred că este vreo speranţă şi pentru sufletul meu care aşteaptă să-i mărturisească Ralucei că am îndrăgit-o şi mai mult” (Scrisoare a lui Gh. Eminovici, aflată în posesia poetului). S-a căsătorit cu Raluca Iurașcu în 1840, la Dumbrăveni.
- Gheorghe Eminovici este caracterizat, cel mai bine, de căpitanul Matei Eminescu, feciorul său mai mic:,,Tata avea ochi albaştri; caracter foarte violent, dar în schimb foarte bun la suflet. Avea o putere herculiană şi vorbea bine ruteneşte şi ruseşte. Mai avea o memorie uimitoare; numai din contactul cu Balş, Hurmuzaki, învăţase bine nemţeşte şi binişor franţuzeşte. Cunoştea aproape toată Moldova. De exemplu: De-l întrebai, cine-i cutare? apoi spunea nu numai cine-i, dar cine era tată-său, a cui fată era mamă-sa, etc. Scria, nu caligrafic, dar foarte lizibil, şi stilul era scurt şi concis, caracter ferm, nelinguşitor, rezolva imediat cestiunea şi de aceea îl iubea Balş. Avea o mare aversiune contra grecilor, nu ştiu, din propria lui convingere, sau fiindcă Balş nu-i putea suferi pe greci” (Căpitan Matei Eminescu- Gheorghe Eminovici- Eminescu Comemorativ, Album Artistic- literar, Octav Minar, Iaşi, 1909). Matei Eminescu trimite şi lui Corneliu Botez din Galaţi, astfel de informaţii despre tatăl său, în corespondenţa cu acesta, din 1909. În acest an se împlineau 20 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu şi Octav Minar, cât și Corneliu Botez scot doua albume despre viaţa lui Mihai Eminescu.
- Şi Mihai va scrie despre tatăl său:,,Creangă (tatăl său în Geniu Pustiu) era un bătrîn bun şi prietenos, vesel şi glumeţ la petreceri, îngăduitor cu supuşii lui, şi unde trebuia îşi punea şi el mîna ca să mai uşureze greul, el nu învăţase multe-n viaţa lui, pe vremea aceea nici nu se cerea multe, dar avea o-nţelepciune şi o isteţie firească, care preţuia mai mult decît pretenţiosul semidoctism de azi”. Această descriere seamănă cu cea dată de Matei Eminescu, în scrisorile sale către Corneliu Botez.
- Gheorghe Eminovici este caracterizat şi de către de către George Călinescu, în monografia sa ,,Viaţa lui Mihai Eminescu”:,,Gheorghe Eminovici era un om de modă veche, înalt, voinic mai mult decât gras, ,,munte de om”, o putere herculeană, trup sănătos, minte sănătoasă, el ne priveşte din fotografie cu un cap masiv, acoperit cu păr trainic şi învăluit în barba castanie, tunsă cu foarfecele, spre împăcarea tradiţiei cu civilizaţia, cu nas prădalnic şi ochi albaştri- verzui, care trec, dispreţuitori, dincolo de lucruri, cu falca de jos obstinată şi plină de sine. Înfăţişarea trădează pe omul de muncă, răzbătător şi cu voinţă de avere, în acel stadiu de înaltă linişte a omului care şi-a agonisit totul prin sine şi, fără slăbiciuni, e oricând gata s-o ia de la început. Un astfel de om este într-o privinţă superior şi într-alta inferior individului obişnuit. El e mai înarmat în lupta pentru existenţă a speţei, dar e lipsit de acel dezechilibru interior, între gândire şi putere care face nobleţea vieţii morale”. Din cele spuse, de către cei care l-au cunoscut, nu se cunoaşte ca Gh. Eminovici să fi înjurat, să fi lucrat de sărbători sau să fi făcut rău oamenilor. Deşi era iute la mânie, era foarte bun la suflet.
- Gheorghe Eminovici îşi pusese în gând să-şi întemeieze o familie, cu o fată cu ceva avere şi să aibă mulţi copii, aşa cum se obişnuia în acele vremuri, când familia era lucrul cel mai important în viaţă.
- La 29 iunie 1840, Gheorghe Eminovici se căsătoreşte cu Raluca Iuraşcu, fiica stolnicului Iuraşcu, pe care acesta o cunoscuse la Dumbrăveni şi care, avea o zestre destul de bună: ,,Izvodul di zăstri ci dau fiicei meli Ralu cu blagoslovenie şi sănătăţi. Din anul 1840, mai 26”: 4 inele cu diamant în valoare de 43 galbeni, o alesidă de aur în valoare de 33 galbeni, o pereche cercei cu diamant, 7 rochii mătăsării în valoare de 42 galbeni, 7 şaluri în valoare de 40 galbeni, o trăsură acoperită în valoare de 94 galbeni şi multe alte obiecte casnice.
- De asemenea Vasile Iuraşcu a dăruit fiicei sale 1500 galbeni înainte de căsătorie şi alţi 1500 galbeni promişi după căsătorie, din care îi va cumpăra casele din Botoşani şi moşia Orăşeni.
- Vasile Iuraşcu, om prevăzător a ţinut ca din banii de zestre să-i cumpere fiicei sale o casă în Botoşani, lângă biserica Uspenia şi o moşie la Orăşeni, care erau proprietatea ei, Eminovici neputând să se folosească de acestea, socrul său cunoscându-l ca pe un om ce făcea afaceri riscante, din care de multe ori a pierdut şi nu voia ca fiica sa să rămână fără banii de zestre. Şi s-a văzut, mai târziu, câtă dreptate a avut!
- Căpitanul Matei Eminovici spune despre mama sa:„Avea pretenţii de nobleţă faţă de tata, zicând că Iurăsceştii, străbunii ei, au fost boieri de I-a ordine. Tata n-o contrazicea, decât îi obiecta că, la drept vorbind, mai nobil a fost Donţu decât Iurăsceştii”.
- Raluca se purta cu mare respect faţă de soţul său şi cu multă bunătate faţă de copiii săi, în consens cu preceptele creştine şi cu bunul simţ ce caracteriza femeia crescută în credinţă şi supunere faţă de bărbat.
- Raluca Eminovici era o femeie foarte evlavioasă, înţeleaptă, harnică şi bună la suflet. Moş Costache Creţu spunea că Raluca purta la ea o carte mică, tipărită în ruseşte (,,Viaţa şi patimile lui Hristos”), pe care o avea de la străbuni şi pe care a dorit să-i fie pusă în sicriu la moartea sa:,,Era nedespărţită de o carte mică, tipărită în ruseşte, pe care a rugat să i-o punem în sicriu când va muri, căci o are de la străbuni. Conaşul Mihai îmi zicea că din cartea aceea, cucoana îi tălmăcea viaţa şi patimile Domnului şi deseori plângea…era o femeie care avea în făptura ei ceva sfânt” (Octav Minar- Eminescu. Din viaţa şi opera poetului). Această carte, tipărită în ruseşte, o avea de la bunicul ei dinspre mamă, Alexa Donţu (Potlof), care o adusese din Rusia, atunci când s-a refugiat în Romania.
- Atât Gh. Eminovici cât şi Raluca, crescuţi în familiile lor în spiritul credinţei străbune, erau oameni cu frică de Dumnezeu care ştiau că, fără ajutorul divin, nu puteau trece peste greutăţile vieţii, nu reuşeau să-şi realizeze copiii şi nu puteau obţine cele necesare traiului şi bunăstării familiei lor. Din cest motiv, soţii Eminovici respectau cu stricteţe sărbătorile, mergeau regulat la biserică şi se rugau, făceau praznice şi pomeniri, respectau zilele de odihnă şi ţineau posturile, rânduite de biserică. Raluca era prezentă la slujbă împreună cu soţul şi copiii săi şi i-a educat în spiritul credinţei strămoşeşti, lucru ce se va observa şi în creaţiile lui Mihai Eminescu, care va scrie frumoase poezii de inspiraţie religioasă. E de mirare că nici unul din fii lui Gh. Eminovici nu s-a făcut preot, cunoscând religiozitatea familiei şi respectul pentru biserică.
- Ei au avut împreună 11 copii, doriţi de amândoi şi la naşterea lor Gh. Eminovici făcea mare petrecere şi dacă era băiat spunea că a căzut în lotul lui, iar dacă era fată spunea că a căzut în lotul soţiei, având multă încredere în viitorul lor şi sperând ca aceştia să nu-l dezamăgească şi să-l facă fericit.
- Într-un manuscris, Mihai Eminescu o descrie cu multă dragoste pe buna lui mamă, astfel:,, Era o damă naltă şi foarte albă la faţă, avea ochi mari şi albaştri, faţa lungăreaţă şi plină, nasul foarte corect, iară gura ei roşă purta totdeauna acel surîs voluptos şi satisfăcut care-l au femeile frumoase şi fără de dorinţe. Fruntea ei boltită sub un păr castaniu împletit cu multă măiestrie şi unit dinapoia capului cu un pieptene de aur, mîinile dulci şi pline cu degete lungăreţe, ea se plimba totdeauna gătită cînd prin grădină, cînd prin odăi, fără a vorbi nici un cuvînt. Îmbla cu acea superbă maiestate în salele nalte ale casei sale, ca acele regine din epopeele nordice, cari cu voinţa lor ţin mărirea casei şi a neamului. Ea era de o blîndeţe rară, însă niciodată atât de mîndră, încât în faţa ei să nu rămîie urmele unei neşterse şi adânci blîndeţe. Cînd şedea, nu avea ţinuta plecată proprie femeilor nalte- splendidul ei bust de marmură rămînea drept şi mîndru- ai fi gîndit că se simte pe tron.
- Bătrînul o iubea nu pentru că ar fi existat doar vo afinitate sufletească între ei- din contra, ea avea un fel de spirit de o înălţime religioasă, el cugeta mireneşte, ea avea mult simţ pentru muzică şi poezie, el le privea numai ca distracţiuni, de care un om nu poate scăpa, în fine peste toată viaţa ei era răspîndit un fel de farmec poetic- el era proză, deşi proză bunomă- el o iubea pentru că era frumoasă, de o nobilă cuviinţă, care-i impunea…”.
- Este cea mai frumoasă şi exactă descriere a părinţilor lui Eminescu şi a relaţiilor dintre ei, rămasă în scrierile lui Mihai Eminescu, amintiri de neuitat din frumoasa sa copilărie. Gh. Eminovici o iubea pe Raluca pentru frumusețea, distincția, farmecul și bunătatea ei, respectând-o și dându-i ajutorul necesar, în creșterea copiilor, chiar dacă aplica metode mai dure cu ei.
- George Călinescu o descrie şi pe Raluca Eminovici, în aceeaşi monografie, astfel:,,Raluca poartă în portret părul împărţit cu romantică eleganţă în două zone netede, printr-o cărare la mijloc şi un veşmânt somptuos de atlas sau velur, lăsând umerii goi străjuiţi de dantele a căror cute largi ca în picturile Renaşterii, se lasă de pe piept şi de pe mâneci în raze centripete spre talie, pentru a se desface, probabil în jos într-o unduitoare, rotată crinolină. Mâinile sale albe sânt împreunate spre a expune inelele cu pietre mari, prevăzute în foaia de zestre. De statură era mică, dar robustă. umbla tăcută prin casă, cu un aer de resemnare: ochii negri aveau o orientare îndepărtată, visătoare, iar în colţul gurii, un zâmbet dureros. Era plină de bunătate, statornică în iubire, ca şi în ură şi, ca mai toate fiinţele slabe şi pasive, cu ieşiri uneori de sarcasm”.
- În afară de avere, Raluca era şi o femeie frumoasă, cu care Gh. Eminovici se putea mândri când ieşea în lume, gospodină, elegantă şi cu dorinţa de a-şi întemeia o familie cu mulţi copii, de care să aibă grijă, să-i educe şi să-i pregătească pentru viaţă. Împreună cu Gh. Eminovici, Raluca a născut 11 copii, din care trei au murit de mici. În acele timpuri, cu boli şi molime, (holera, T.B.C-ul, poliomelita etc) care secerau multă lume, familiile aveau cât mai mulţi copii, unii murind de mici, puţini ajungând la vârste înaintate. Numărul mare de copii, necesita o muncă asiduă pentru ai putea întreţine şi ai purta la învăţătură, pentru a le asigura o zestre la căsătorie şi pentru a duce tradiţia şi numele familiei mai departe.
- Pictorul Anton Zigri din Viena, cel care pictase mai multe tablouri lui Costache Balş, a pictat şi pe Gheorghe şi Raluca Eminovici, tablouri cu dimensiunea de 35×28 cm, la preţul de 30 galbeni bucata, faţă de 150 de galbeni cerute lui Balş. Portretul mamei lui Mihai Eminescu este unul din cele mai reuşite tablouri pictate de Anton Zigri, în perioada de un an de zile, cât a stat la Dumbrăveni.
- Din cele spuse de copiii lor și din relatările rudelor și cunoscuților, putem observa că soții Eminovici, aveau respect unul față de altul, se sfătuiau în privința creșterii copiilor, nu se certau, chiar dacă el își muștruluia copiii, iar ea le lua apărarea, ca orice mamă bună. Dacă ar fi fost altfel, cei doi soți nu făceau 11 copii, pe care s-au străduit să-i facă oameni pregătiți pentru viață.
- Nicolae Iosub, Botoșani
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania