Primit pentru publicare: 07 mart.2015
Autor:: Nicolae  IOSUB
Publicat: 08 mart.2015

Moşia lui Gheorghe Eminovici de la Orăşeni

Gheorghe Eminovici, deşi lucra cu multă sârguinţă şi pricepere pe moşia boierului Costache Balş, era apreciat şi stimat de către boier, gândul lui se ducea spre viitor, pentru a-şi putea cumpăra o moşie proprie, unde să poată lucra pământul în folosul lui. Acest gând l-a stăpânit mereu şi aştepta prilejul pentru al duce la îndeplinire. Ştia că socrul lui, Vasile Iuraşcu, îi promisese l500 de galbeni ca zestre pentru Raluca şi urmărea momentul potrivit şi ivirea unei ocazii pentru a-şi cumpăra moşia proprie.

Prilejul s-a ivit în anul 1844, când Iordache Ursachi de la Orăşeni, vinde moşia pe care o avea în acest sat, moşie ce avea o suprafaţă de 310 fălci de pământ, situată între două trupuri de pământ, aflate în proprietatea Eforiei Spitalelor Sf. Spiridon din Iaşi.

Din banii de zestre, Vasile Iuraşcu cumpără, pe numele Ralucăi Iuraşcu, la 21 decem­brie 1844, moşia Orăşeni pentru suma de 2400 galbeni, de la serdarul Iordachi Ureche, moşie de 310 fălci de pământ, cu lungimea de 6500 m şi cu 11 hectare şi 37 arii de vie, daţi în dar Ralucăi (probabil dar de nuntă). Iordachi Ureche, donează Ralucăi Iuraşcu cei 10 stânjeni de vie pentru a o ,,băştini” la Orăşeni, pentru ca apoi să poată cumpăra partea lui de moşie, atunci când el se va hotărî să o vândă. Cred că ei s-au înţeles dinainte că vor vinde moşia şi Raluca să o poată cumpăra, la momentul potrivit.

Moşia dispunea de „case boiereşti de cărămidă cu două rânduri” şi 16 pogoane de vie. La cumpărare, stolnicul Vasile Iuraşcu achită 900 de galbeni (din banii de zestre promişi pentru Raluca), restul de 1500 de galbeni fiind împrumutaţi de la acelaşi Iordachi Ureche, pe doi ani de zile, cu dobândă de 8 la sută pe an (totalul dobânzii a fost de 240 de galbeni), semnând o poliţă. Banii luaţi cu împrumut vor fi înapoiaţi în rate, cu întârzieri, şi vor constitui prilej de procese, cu urmaşul lui Ureche. Pentru cei 1500 de galbeni Raluca semnează o poliţă de împrumut cu o dobândă de 8 la sută pe an, scadentă în doi ani de zile. Zapisul de vânzare- cumpărare este încheiat pe 21 decembrie 1844:,,Gios- iscălitul Iordachi Urechi adivirez prin acest zapis de vecinică vânzare ci dau dumisale căminăresăi Ralu Eminovici (născută Iuraşc), precum ştiut să fii că având eu parte de moşâi în moşâia Orăşănii (acum de ţinut Botoşanii) …care iasti aleasă şi dispărţâtă cu pietri şi brazdă pe faţa pământului din cap în capul moşâii, precum şi osăbit clin de pământ dinspre hotarul moşâii Sarafineştii în păduri iarăşi ales cu pietre hotară înpregiur după învoiala ci am cu răposatul boieri vistiernicul Iordachi Balş din 1807 mai, 11 zâle, cu acaret pe dânsa casă boiereşti de cărămidă cu două rânduri, lăcuitori şi şaisprăzăci pogoani vie roditoare, însă cu patru pogoani vii ce sânt piste brazdă pe partea vândută mai din vechi răposat comis Ioan Mavromati, au rămas întru a mea stăpânire macar deşi vin pe a sa parti, fiindcă la vânzarea ci i-am făcut atunci i-am vândut numai douăzeci pogoane iar zâsele patru pogoane au rămas a mele. Aceste mai sus cuprinsă le-am vândut de veci dumisale căminăresei Ralu Eminovici drept 2400 galbini noi drepţi la cumpănă, adică două mii patru suti galbini, cari galbini i-am primit toţi deplin în mâinile mele pentru pământul ci i-am vândut de veci bez zăci stânjeni proşti în lăţimi deopotrivă în tot locul din cap în capul moşâiei, ci prin osăbit act de mai înainti i-am dăruit dumisale din neam în neam, deplină stăpână neclintită şi nerăşluită din lucrul vândut şi cumpărat cu bună credinţă…”(Institutul de istorie ,,A. D. Xenopol” Iaşi, fond Spiridonia XXIX/51). Zapisul este întărit ,,vremelnic” şi nu s-a mai ajuns a se întări ,,statornic”, după şase luni, deoarece între timp a murit Iordache Ureche, şi survine reclamaţia fiului vitreg al vânzătorului, Iordachi Ursuianu- moştenitorul, care reclamă pe Raluca că nu a achitat în întregime preţul stabilit.

Se poate observa că pe moşia cumpărată de Raluca Eminovici de la Orăşeni, era o gospodărie bine închegată cu case boiereşti de cărămidă pe două rânduri şi anexele gospodăreşti necesare depozitării produselor şi animalelor şi cu o livadă de pomi fructiferi, îngrădită.

Familia Eminovici a locuit, probabil, şi în această casă, între anii 1844-1849, mai ales în perioadele de vară, pe timpul desfăşurării lucrărilor agricole, când Gh. Eminovici avea grijă şi urmărea administrarea moşiei. El nu putea lipsi prea mult timp de la Dumbrăveni, unde era ocupat, peste măsură, cu administraţia moşiei boierului Balş, dar periodic trecea şi pe la Orăşeni pentru a vedea cum se desfăşoară lucrările agricole de sezon. În această perioadă, Vasile Iuraşcu locuia la Botoşani şi această moşie fiind aproape de Botoşani, era şi el mereu prezent pentru a urmări şi administra şi moşia fiicei sale.

Deşi, după trei ani încă nu achitase integral preţul moşiei Oră­şeni, la 30 iulie 1847, Gh. Eminovici cumpără şi moşia Ipoteşti, în­da­to­­rându-se şi mai tare. Probabil căminarul se baza pe nişte venituri altfel nu s-ar fi aventurat să se îndatoreze atât. Numai că veniturile sale nu s-au dovedit atât de mari şi mai ales atât de constante cum a sperat el. Priceput negociator şi administrator el amână cât poate termenele scadente prin procese şi tertipuri, dar datoriile rămân. Şi cum nu-şi poate achita, nici după 5 ani, cei 1500 de galbeni restanţă, la care se adăuga dobânda, este nevoit să vândă moşia Orăşeni. Faptul se produce la 4 mai 1849, când stolnicul Vasile Iuraşcu, prin procură dată de fiica sa Raluca, vinde Epitropiei Spitalelor Sf. Spiridon, moşia Orăşeni, cu 2800 de galbeni, faţă de 2500 cu cât o cumpărase. La întocmirea actului de vânzare primeşte 1400 de galbeni, bani cu care dă avansul pentru moşia Ipoteşti. În 1852 Divanul Domnesc hotărăşte ca din vânzarea moşiei Orăşeni, să se achite 1388 de galbeni pentru moşia Ipoteşti, iar restul de 1112 galbeni sunt achitaţi în 1855, când se vând casele din Botoşani şi când familia Eminovici scapă de toate necazurile avute timp de şapte ani.

Gh. Eminovici este silit de Epitropia Sf. Spiridon prin presiuni diverse să vândă această moşie care despărţea în două moşia Epitropiei şi îi încurca în lucrarea pământului lor, ştiind că acesta era în urmă cu achitarea ratelor şi intrase în proces cu moştenitorul vânzătorului.

Epitropia generală a Casei Spitalelor ,,Sf. Spiridon” din Iaşi doreşte să răscumpere partea de moşie deţinută de Raluca Eminovici pentru a-şi reîntregi moşia Orăşeni şi în urma presiunilor făcute obţine acceptul Ralucăi, de a vinde partea sa de moşie contra sumei de 2800 de galbeni şi dă procură tatălui său să se ocupe de această tranzacţie. În urma tranzacţiei Divanul de Apel din Iaşi, în urma reclamaţiei făcute de urmaşul lui Ureche, îi reţine o parte din bani ce i se cuvenea din vânzare. În umbra acestei acţiuni era C-tin Hurmuzachi care voia sa-l forţeze pe Gh. Eminovici să-i achite moşia de la Ipoteşti.

Se poate crede că Gh. Eminovici aprecia în mod deosebit aceas­tă moşie, calitatea şi productivitatea pământului de vreme ce, pe 8 septembrie 1849, acesta vrea să ia în arendă moşia Orăşeni. Chiar dacă a fost nevoit să o vândă, el voia, cel puţin, să o administreze în continuare, ca arendaş. Din păcate Ghe­orghe Eminovici pierde licitaţia în favoarea lui Gh. Costescu. Cei de la Epitropie, în urma neînţelegerilor avute cu Eminovici, nu doreau să-i arendeze lui moşia şi au făcut astfel încât să câştige altul licitaţia. În urma acestui eşec, Gh. Eminovici este nevoit să arendeze, în octombrie 1849, moşia de la Durneşti, moşia lui de la Ipoteştii fiind încă în litigiu datorită neachitării ratelor restante.

În intervalul celor cinci ani, cât această moşie de la Orăşeni, cu casele res­pective, a aparţinut familiei Eminovici, au fost perioade când familia a locuit şi aici, cel mai probabil în perioadele muncilor agricole; toamna la cu­lesul celor 16 pogoane de vie, de exemplu, când toată familia lui participa la recoltare, împreună cu sătenii. Gh. Eminovici se oprea aici ori de câte ori treburile moşiei îi solicitau prezenţa, cu toate că era ocupat cu multe treburi la Dumbrăveni.

Înclin să cred că, administrarea moşiei era făcută mai mult de stolnicul Vasile Iuraşcu, cel care o şi cumpărase pentru fiica sa, mai ales că aceasta se învecina cu moşia Sarafineşti, unde acesta a fost arendaş. Dar şi Gh. Eminovici urmărea mersul treburilor pe moşie de câte ori avea ocazia şi putea pleca de la Dumbrăveni, fiind un om cu multă grijă faţă de avutul său.

În cei cinci ani cât Gh. Eminovici a avut în proprietatea moşia de la Orăşeni, s-au întâmplat multe evenimente la această moşie, necunoscute, din păcate, până astăzi. Este nevoie de o cercetare aprofundată a acestei perioade, în documentele vremii, documente care s-ar putea găsi în Arhivele Naţionale din Botoşani sau Iaşi.

În anul 1854, la cinci ani după ce au fost vândute, casele erau într-o stare avansată de degradare, dovadă că noul arendaş nu era un bun gospodar. Delegatul Epitropiei Sf. Spiridon care inspectează ca­sele afirmă: „Aceli casă fiind clădite în paianturi de lemn cu că­ră­mi­dă printre ele, fără nici o legătură şi fără cât de puţină temelie de piatră, paianturile au putrezit, cărămida care slujă drept temelie numai ca de o palmă pusă în pământ s-au înmuiet şi s-au măcinat de umezeală…Celelalte case posesoreşti sînt bune şi pot sluji multă vreme şi au şi cele trebuincioasă pentru gospodărie împrejiurul lor”.

În aceste case a locuit şi familia lui Gh. Eminovici, în anumite perioade din an, când lucrările agricole impuneau acest lucru. Cei trei copii mai mari, Şerban, Niculae şi Iorgu, s-au jucat pe aceste meleaguri, au locuit în casele de pe această moşie, au participat la culegerea viilor şi alte treburi gospodăreşti, urmăriţi mai mult de mama şi de bunicul lor.

Casele rămase după plecarea Eminovicilor, au ajuns în starea pe care o găseşte revizorul Epitropiei Spitalelor Sf. Spiridon, în luna august 1854, din nepăsarea noului arendaş al acestei moşii.

Mihai Eminescu, nu era născut în perioada cât Gh. Eminovici a deţinut moşia de la Orăşeni, dar e posibil să fi trecut pe aici, când era copil, împreună cu mătuşa sa Olimpiada Iuraşcu. Ea se călugărise la Schitul Orăşeni, după care se mută la Mănăstirea Agafton. Este normal ca ea să fi vizitat, de mai multe ori, schitul unde se călugărise şi să-l ducă şi pe nepotul ei să-i arate schitul şi locurile unde a fost proprietar tatăl său.

Localitatea Orăşeni, este încă una din localităţile botoşănene, legate de viaţa şi activitatea familiei lui Mihai Eminescu, pe unde şi poetul şi-a purtat uneori paşii de copil şi merită ca şi aceste locuri să fie vizitate de iubitorii poetului.

Biserica de lemn a Schitului Orăşeni cu hramul ,,Schimbarea la faţă”, construită de Iordache Isăcescu şi mama sa Safta, în anul 1810. A fost Schit de maici până în 1859.

Nicolae Iosub