Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Stolnicul VASILE IURAŞCU la Botoşani şi Ipoteşti

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), August 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Stolnicul VASILE IURAŞCU la Botoşani şi Ipoteşti

Primit pentru publicare: 04 Sept. 2019
Autor: Nicolae IOSUB, redactor Revista Luceafărul
Publicat: 04 Sept.. 2019
© Niciole Iosub, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


      Bunicul dinspre mamă şi naşul de botez a lui Mihai Eminescu, stolnicul Vasile Iuraşcu s-a născut în anul 1780 la Dolhasca, din părinţii Ion (Iov) Iuraşcu şi soţia lui Maria.

        Matei Eminovici, în amintirile sale, a afirmat că Vasile Iuraşcu se trăgea dintr- o familie de boieri din Hotin, care, după ce a rămas orfan, ca şi fratele său Teodor, au venit în Moldova. Stabilindu-se pe moşia lui Sandul Ilie din Brăteni (Dorohoi) şi, având ştiinţă de carte, l-au ajutat pe acesta în administrarea moşiei (Ion Roşu- ,,Legendă şi adevăr în biografia lui M. Eminescu”, Ed. Cartea românească, 1989). Această teorie a eminescologului Ion Roşu, elimină ipotezele lansate de Augustin Z.N. Pop şi I.D. Marin, care au susţinut că Vasile Iuraşcu se trage dintr-o familie Iuraşcu din Neamţ şi Roman.

      Cei doi fraţi, Ion şi Teodor Iuraşcu au trecut în Moldova în anul 1774, şi având ştiinţă de carte şi practică în lucrarea pământului, au lucrat ca arendaşi pe diferite moşii, astfel că la naşterea lui Vasile Iuraşcu, tatăl său locuia şi lucra la Dolhasca, aşa cum scrie însuşi în 1930, în condica boierilor din ţinutul Suceava: ,,Vasile Iuraşc, născut la Dolhasca, de 50 ani, fiul lui Iov, rangul de stolnic, locul şederii Joldeştii, fără nimică”. Fratele său Teodor Iuraşcu a plecat la Galaţi, devenind consilier de curte.

      În anul 1803, Vasile Iuraşcu era arendaş, meserie învăţată de la tatăl său, pe moşia boierului Iordache Balş de la Sarafineşti şi Joldeşti, când o cunoaşte pe Paraschiva Donţu, născută în 1785, cu care se căsătoreşte din dragoste, socrul său, Alexa Donţu, umplându-l de bani, cu care a putut lua în arendă două moşii. Ca să poţi lua în arendă o moşie trebuia să plăteşti în avans jumătate din suma anuală stabilită prin contract, ,,arendăşia fiind o îndeletnicire grea, care cerea zbucium şi alergătură din primăvară până în toamnă târziu şi un trai cvasinomad, arendaşul trebuind să se mute adesea pe moşia ce-o administra” (Ion Roşu- Strămoşii).

      După moartea soţiei sale, Paraschiva Iuraşcu, pe 27 noiembrie 1834, într-un accident de trăsură, stolnicul Vasile Iuraşcu, fiind ocupat cu arendăşia şi căsătorindu-se Raluca fiica lui mai mare, ce avea în grijă surorile mai mici, Sofia şi Olimpiada, se hotărăşte să le dea la mănăstire şi pe acestea două, având-o acolo pe Fevronia, ce putea avea grijă de ele. Vasile Iuraşcu nu şi-a dat fetele la mănăstirea Agafton din cauză că nu le iubea, cum au susţinut alţi biografi, ci forţat de împrejurări, neavând cui să le lase în grijă, ele având 7 şi 13 ani. La mănăstirea Agafton Vasile Iuraşcu le-a construit fetelor sale două case cu anexe gospodăreşti, dispunând de tot ceea ce le trebuia, trăind ca în familia de acasă. Atunci când Fevronia a avut divergenţe cu o măicuţă vecină, el a intervenit la Mitropolie pentru rezolvarea conflictului. Povestea că el nu şi-ar fi iubit fetele şi de asta le-ar fi dat la mănăstire, este o născocire şi nu are nici o justificare.

     După căsătoria Ralucăi cu Gh. Eminovici, în 1840, Vasile Iuraşcu cumpără la Botoşani o casă pe Calea Naţională nr. 179, gândindu-se că va locui şi el la bătrâneţe, când se va lăsa de arendăşie. Acest lucru s-a şi întâmplat la 8 decembrie 1841, când stolnicul Vasile Iuraşcu este numit prin decret domnesc ca lucrător al Judecătoriei Botoşani, în locul căminarului Mihai Dabija: ,,Preaînalţatul domn cu decretul slobozit la… a următoarei luni a binevoit a rândui în locul dumisale cilen la Giudecătoria ţinutului Botoşanii pe dumnealui stolnicul Vasili Iuraşc…”. Primul proces pe care îl soluţionează stolnicul Vasile Iurascu, în noua calitate de lucrător la judecătorie, este acela dintre aga Grigore Cananău şi soţia sa Profira Varlam, care se termină cu o împăcare, stolnicul luptând pentru această soluţie, în baza prieteniei sale cu boierul.

     Ultima arendă a lui Vasile Iuraşcu a fost aceea a moşiei mănăstirii Vorona, ce a durat numai un an, contract desfăcut de mănăstire şi în urma căruia Vasile Iuraşcu primeşte despăgubiri de peste 4000 de lei. Probabil, cu aceşti bani şi cu ce mai avea el, cumpără casa din Botoşani de la Soltana Cheşcu, cu suma de 450 de galbeni, bani de zestre ce-i promisese la căsătoria Ralucăi cu Gh. Eminovici. Aici, în acestă casă va locui Vasile Iuraşcu, cât a mai stat la Botoşani, ajutându-l pe Gh. Eminovici la colectarea accizelor pe băuturi şi păcură, ce intrau în oraşul Botoşani şi în procesele  pe care acesta le avea.

      Tot din banii de zestre promişi Ralucăi, Vasile Iuraşcu va cumpăra o moşie la Orăşeni, cu 12 pogoane de vie, de care s-a ocupat în calitate de vechil al fetei sale, Gh. Eminovici fiind ocupat cu administrarea Dumbrăvenilor.

      Locuind la Botoşani, în casele din Calea Naţională nr.179, Vasile Iuraşcu a urmărit reconstrucţia acestei case, sau construirea alteia noi, cu 5 camere, bucătărie şi o pivniţă mare în care Eminovici îşi ţinea alcolul destinat crâşmelor sale din Botoşani şi Ipoteşti.

     După data de 23 aprilie 1850 (Sf. Gheorghe), Gh. Eminovici se mută cu familia la Durneşti, unde arendase moşia Cleopatrei Caţichi, 1000 de hectare de pământ, iazuri, păduri, vie, etc. Casa din Botoşani o închiriază Smarandei Varlam din Iaşi, care va locui aici până în 1853, în ciuda insistenţelor lui Eminovici de a i se elibera casa la termenul stabilit.

     Se pune întrebarea: unde a locuit Vasile Iuraşcu, în această perioadă 1850-1853?. Răspunsul este uşor de dat. El avea în Botoşani pe Str. Ruset 1003, pe fiica sa Maria Mavrodin, cu o gospodărie mare, unde o perioadă a locuit şi familia lui Gh. Eminovici. Vine în sprijinul acestei ipoteze şi cartea de rugăciuni a lui Vasile Iuraşcu ,,Mărgăritarele…”, în care el notează: ,,În 1856 luna April în 7 la 4 ciasuri după amiază zi după calendarul nostru sau mutat din viaţă Dumnealui Mihalache Mavrodin fiul celor mai sus însemnaţi cu însăşi slova sa (Lupu Mavrodin, Ecaterina Mavrodin) şi a celui ce au însemnat aici şi au fost ginere. Fostau bărbat cu ştiinţă de carte întreagă, la mulţi au fost trebuitor aflând el (povaţă) prin bunele lui sfaturi, cunoscutau legile şi pravilele..” Această însemnare este făcută de stolnic, când a murit ginerele său Mihalache Mavrodin, cartea fiind în casa acestuia, care  avusese şi el trei însemnări în această carte.

      Odată cu mutarea la Ipoteşti a lui Gh. Eminovici cu familia, în casa nouă construită, Raluca îl aduce şi pe tatăl său, care va locui cu ei până la moarte. Bătrânul locuia în atenansă, împreună cu băieţii lui Eminovici, când aceştia erau în vacanţe şi singur când aceştia erau la şcoală. Matei, în scrisorile sale către magistratul Corneliu Botez din Galaţi, povesteşte despre acest moment, când Vasile Iuraşcu era la Ipoteşti şi fiind ,,la aşa adânci bătrâneţe, încât era în mintea copiilor, şi că tot zicea, măi Mihai măi, vin, la moşu, măi, pe când Mihai se juca prin grădină şi care era botezat de bătrân”. Aceasta era înainte ca Mihai să meargă la şcoală, deci înainte de 1858, an când a plecat la şcoală, la Cernăuţi. Raluca a avut grijă de bătrânul Iuraşcu până ce acesta a murit, în 1857 sau 1858 şi a fost înmormântat în cimitirul de lângă bisericuţa familiei. O avea îngropată aici şi pe Maria (Marghioala), care murise la vârsta de şapte ani şi jumătate, în 1855, după mutarea familiei la Ipoteşti. Tot aici a fost îngropat ultimul lor fiu, Vasile (născut în decembrie 1857, după numele dat), mort în 1859, la vârsta fragedă de un an şi jumătate. Aceste morminte erau una lângă altul, aşa cum era normal, apropape de bisericuţa familiei.

     Mulţi biografi au susţinut diferite date, privind moartea stolnicului Vasile Iuraşcu şi faptul că el a fost îngropat la mănăstirea Agafton. Trăindu-şi ultimii ani de viaţă în grija fiicei sale Raluca, nu vedem nici o justificare ca el să fi fost îngropat la Agafton şi nu în cimitirul de lângă bisericuţa familiei din Ipoteşti. Era mai firesc ca stolnicul Vasile Iuraşcu să fie înmormântat alături de soţia sa Paraschiva, la Băneşti, aşa cum se procedeaza de obicei, dar vremurile, probabil, nu au permis acest lucru, sau Raluca a dorit ca toate mormintele familiei sale să fie lângă bisericuţa cumpărată de ea.

     Este trist că I.D. Marin a avut o părere atât de proastă despre fetele lui Vasile Iuraşcu, scriind: ,,Toate i-au înturnat spatele, cu duşmănie, ca unui străin, şi l-au lăsat să-şi trăiască cei mai grei ani ai vieţii, din mila străinilor!” Este o mare nedreptate ce li se fac celor trei fete călugăriţe dar şi celor două măritate, Maria Mavrodin şi Raluca Iuraşcu, care l-au iubit pe tatăl lor şi nu l-au lăsat la bătrâneţe.

     Când a murit cei doi feciori ai lui Eminovici, Iorgu (1873) şi Şerban (1874), imensa supărare a parinţilor, a făcut să uite să mai reînnoiască crucile Mariei şi lui Vasile Iuraşcu şi a ultimului lor copil, Vasile, care după 17 ani de la moartea lor au putrezit. În anul 1884 se stinge din viaţă Gheorghe Eminovici şi fiul său Niculai, mort prin împuşcare, iar Matei, care s-a ocupat de înmormântări, a omis să mai pună cruci noi pentru Maria, Vasile şi bunicul lui, Vasile Iuraşcu.

    În anul 1938, când s-a sfinţit biserica nouă, cu hramul Sf. Mihail şi Gavril, s-au reamenajat şi mormintele părinţilor şi fraţilor lui Eminescu, s-a făcut grilaj şi cruci noi, existente şi astăzi, dar s-a omis din nou să se mai marcheze şi locul de veci al lui Vasile Iuraşcu, Mariei (1848- 1855) şi Vasile.

     De asemenea, este posibil ca Maria, Vasile şi stolnicul Iuraşcu să fi fost îngropaţi în alt loc în cimitir, decât cel cunoscut astăzi, unde sunt îngropaţi Gheorghe şi Raluca Eminovici şi fii lor Iorgu şi Niculae şi să li fi pierdut urma. După moartea lui Gh. Eminovici şi înstrăinarea moşiei şi casei, cei din familia lui au trecut mai rar pe la Ipoteşti, să cerceteze mormintele şi să le îngrijească. Oficialităţile locale nu au făcut nici ele nimic pentru păstrarea locurilor sfinte legate de familia lui Mihai Eminescu.

     Astăzi, în cimitirul unde dorm somnul cel de veci părinţii poetului Mihai Eminescu şi cei doi fraţi ai săi, Iorgu şi Niculae, nu se aminteşte nimic de Maria şi Vasile Eminovici, de stolnicul Vasile Iuraşcu, îngropaţi şi ei aici, în acelaşi mormânt sau morminte alăturate, timpul aşternând uitarea peste aceste trei persoane din această familie şi nici oamenii nu s-au străduit să le pună o cruce la căpătâi, mai ales că stolnicul Vasile Iuraşcu este naşul de botez al celui mai mare poet român- Mihai Eminescu.

    Bibliografie:

1.Gh. Ungureanu- Eminescu în documente de familie– Editura Minerva, Bucureşti, 1977;
2.George Călinescu- Viaţa lui Mihai Eminescu– Ed. Junimea, Iaşi 1964;
3.I.D. Marin –Eminescu la Ipoteşti– Ed. Junimea, Iaşi, 1979;
4.Ion Roşu- ,,Legendă şi adevăr în biografia lui M. Eminescu”, Ed. Cartea românească, 1989).

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.570 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5