Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Grigore Creţú, professor şi la Huşi, la o sută de ani de la moarte, imortalizat de Nicolae Iorga I

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Grigore Creţú, professor şi la Huşi, la o sută de ani de la moarte, imortalizat de Nicolae Iorga

Primit pentru publicare: 01 Ian. 2019
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 02 Ian. 2019
© Ion N. Oprea© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

I

                    Între anii 20042008, când am lucrat la ediția a IIa revăzută şi adăugită a cărții „Mari personalități ale culturii române întro istorie a presei bârlădene 18702008” – prima apăruse în 2004, cu sprijinul Ministerului Educației şi Cercetării – am folosit ca bibliografie şi lucrarea „Tipografiile, xilografiile, librăriile şi legătoriile de cărți din Bârlad” – 1909, autori I. Antonovici şi Grigore Crețu.

                Ulterior, cercetând la Arhivele Statului Iaşi, documentația depozitată de Ioan Antonovici, cu titlul „Notițe istorice despre bisericile din județul Tutova” – am găsit notată istorioara părintelui Rebegea Gheorghe de la parohia Ibăneşti, despre întâlnirea dintre profesorul Grigore Crețu şi Moş Ion Roată la Seminarul

din Huşi, unde primul era profesor, iar deputatul de la Divanul AdHoc venise săşi înscrie un nepot la şcoală.
                                                                 *
              În „Notițe istorice despre biserici” – manuscrise adunate de Ioan Antonovici, viitor episcop al Huşilor, depozitate la Arhivele Statului din Iaşi, aflate atunci în curs de descifrare de către subsemnatul – scriam la poziția 104 din Cuprinsul la viitoarea Carte – Ioan Antonovici Depozitarul, vol. I, pg. 356361, ceea ce preotul Rebegea Gheorghe, sachelar la parohia Ibăneşti, județul Tutova, mărturisise la 28 februarie 1902:
               „În anul 1876, luna noiembrie, P.S. Arhiereu Policarp Popescu Bârlădeanu, director şi profesor la seminarul din Huşi, moare în urma unei boli de atac şi se înmormântează cu mare pompă în biserica „Sfântul Nicolae” din Huşi. La succedat arhimandritul Inochentie Moisiu, fiind pe atunci director la Sfânta Episcopie.

                  În 2 septembrie 1878, când P.C. Sa Inochentie îmi scria atestatul de absolvire a Seminarului, intră la P.C. Sa un om cam în vârstă de 60 de ani, bine făcut, roşu la față, cu părul mai mult alb, îmbrăcat în straie de munte. Roagă pe Prea Cuvioşia Sa săI primească în seminar pe nepotul său, care era afară.

— De unde eşti? îl întreabă părintele Inochentie.
— Din plasa Vrancea, județul Putna – veni răspunsul.
— Să se ducă la Roman, acolo vă este Eparhia – ia zis moşului părintele director.

           Bătrânul ascultă şi deodată, din întâmplare, sau poate face să i se dea în lături o parte a hainei de sub surtuc. Pe dedesubt, în partea stângă i se vede o cruce în formă de decorație, mare, aproape cât palma, pe reverul hainei bărbatului. Văzânduio îl şi aud pe Prea Cucernicia Sa , întrebândul:
— De unde o ai? Poate ai fost în război?
— Nu, răspunse bătrânul din fața ecleziastului.

             Domnul Grigore Crețu, profesor şi el la Seminar, fiind cu mai mulți profesori colegi în salonul directorului, aude vorba şi, tamnesam, vine să vadă şi domnia sa pe necunoscutul cu decorația, punândui aceeaşi întrebare ca şi gazda, care îi era coleg.

— De unde ai asta? Poate ai fost în război? Ai trecut Dunărea? Sau poate ai făcut altă ispravă şi mai mare?
             Bătrânul, cum stă maiestos, îl căută de sus până jos pe domnul Crețu şil pofteşte săi răspundă:
— Cu cine am cinstea de a vorbi?
— Cu domnul Grigore Crețu, profesorul de limbă latină şi limbă română la seminarul din Huşi – îi răspunde grabnic şi cu respectul cuvenit vârstei celui întrebat de director.

             Auzind cu cine are dea face, vârstnicul, parcă şi mai respectuos, face un compliment față de toți domnii profesori de față, aplecânduse de spate în fața lor şi întinzând mâna domnului Crețu, convorbitorul, adaugă:
— Şi eu sunt deputatul Ion Roată din Divanul Adhoc al Moldovei de la 1858…

              La acest răspuns şi recomandare, toți domnii profesori i-am văzut arătând o stare de adâncă uimire.

             Şi domnul Crețu începe ai pune diferite întrebări deputatului venit în ospeție dar şi cu interese particulare la seminarul din Huşi: despre pățaniile din viața lui, cum a îndurat viața după ce sa întors acasă de la Divanul Adhoc, cum ia venit în minte ideea să pună jalba în prăjină şi să iasă înaintea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cum… Şi dacă mai poate ceva!

— Dacă aş avea ocazia să fiu prezent şi în alte Divanuri, ceva mai mult aş mai face! – ia fost răspunsul moşneagului.

             Emoționat, Prea Cucernicia Sa Inochentie, domnii profesori, toți, rând pe rând, iau ieşit în întâmpinare, iau strâns mâna călduros moşului şi lau felicitat pentru  patriotismul său, mulțumindui că au avut fericirea de al vedea şi cunoaşte…

              În cele din urmă, cu toții au hotărât ai primi nepotul în seminar la clasa a IVa, deoarece avea deja absolvite trei clase normale şi funcționase mai mulți ani ca învățător cu merite  carel impunea oamenilor”.

             Din reviste, în cărţile mele, aici din „Strămoşii noştri din arhive -Restituiri” de Ion N. Oprea, p.45-58, Editura PIM,Iaşi, 2011.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania