Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Ieri ca şi astăzi, lada cu cărţi, cufărul, biblioteca ne va fi de trebuinţă mereu

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 8 (128), August 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Ieri ca şi astăzi, lada cu cărţi, cufărul, biblioteca ne va fi de trebuinţă mereu

Primit pentru publicare: 14 Aug. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 14 Aug. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


 

Crestomaţia, antologia, analectele adunate în satul lui Mihai Eminescu, prieten şi sfătuitor cu N. Densuşianu pentru a dovedi continuitatea noastră cu dacii – Dacia preistorică – de către aleşii botoşeneni Ion Istrate şi Dorina Rodu, directorul şi redactorul-şef al aniversatei reviste Luceafărul – Anul al X-lea de la naştere – lucrare care a prilejuit prolificului şi luptătorului pentru drepturile personale ale tuturor scriitorilor, Al. Florin Ţene, preşedintelui Ligii Scriitorilor din România, studiul găzduit de revistă în ziua de 10 august a.c., îmi stăruie ca operă, de actualitate în veci, cu direcţie la care ochim cu toţii, să ne înveşnicim ca să avem ce lăsa moştenire, obiectiv de urmat –  un Eminescu, un Densuşianu, în mai mic, păstrând proporţiile – autoriii Crestomaţiei, antologiei, analectelor, şi alături de ei, noi, tot şi toţi visătorii…

În Crestomaţie va fi păstrată, ca într-o „ladă de zestre” a spiritului şi spiritualităţii reuşitele la care vom apela – şi o vor face şi descendenţii – ori de câte ori vom, vor, simţi nevoia ansamblului, a analiticului, a crestomaţiei, a antologiei, a analectelor, – sper că l-am citit bine pe referent – ca să împlinim ceea ce spunea Emil Cioran, citat de domnul Al. Florin  Ţene, preşedintele naţional al Ligii Scriitorilor Români: „Nu locuim într-o ţară, locuim într-o limbă. Patria asta înseamnă şi nimic altceva”, patria este limba română în veci, adăugăm noi pentru toţi românii.

Patria este în „Cufărul cu cărţi de la Siemeni” zice universitarul ieşean Eugen Munteanu într-un serial, laudator temporis acti, Ziarul de Iaşi, la sfârşit de iunie 2019, în care rememorează, ca şi domnul Ţene _ cu nostalgie titlurile unor cărţi, dar ale tatălui său care i-au folosit, dar de care nu a beneficiat alt Munteanu, vitregit de destin.

Citind în Crestomaţie, Marin Ifrim. „Academia bârlădeană şi Vasile Voiculescu”, p 79 15 episoade, gândul mă poartă la alte cărţi şi referinţele despre ele, speranţă că vom dăinui: ; Petru Bejinariu, Adevăruri ale științelor naturii în opera lui Mihai Eminescu, Suceava, 2018, p. 170; Dr. Virgil Ene, volumul „Mihai Eminescu între geniu și nebunie, o patografie adevărată”, Editura Brumar-Timișoara, 2018, 340 p., p.14 și 305-308; Martha Eșanu, Iubirea de moșie, postfață  la Să ne iubim pământul strămoșesc, în Luceafărul din 22 martie 2018; foto coperta cărții Astea-mi rămân. Referințe, referințe…, în Meridianul Cultural Românesc din ianuarie-martie 2018; Dumitru V. Marin, în „…77…noduri culturale și semne amicale”, Editura PIM, Iași, 2018, p.12 și 260-269, Ion N. Oprea, Sisif de pe malul drept al Bahluiului prins la muncă precum cel de la Giurgioana-Bacău ; în „La obârșie, la izvor…Convorbiri la Subcetate” de Doina și Vasile Dobreanu, Editura Cezara Codruța Marica, Tg. Mureș, 2018, p.390; Gheorghe A. Stroia, Interviuri cu scriitori români contemporani, vol. II, p. 335-377, 397, 408; Şcoala literară de la Huşi de Petru Ioan, Editura „Ştefan Lupaşcu”, Iaşi, 2018, despre Ion N. Oprea, p. 13-14, 65, 120,126, 131; Mircea Popescu, File din sertarul cu amintiri, eseuri, Ed. „Gr.T. Popa”, 2018, publicate în Antologii de Ion N. Oprea, 118 pagini; Traian Nistiriuc-Ivanciu, Ecourile tăcerii-versuri, Editura Instant, Câmpulung Moldovenesc, 2018, p.10, 271p; „Ion N. Oprea – Un Evocator al României Mari” de Gheorghe Clapa,  Editura Armonii Culturale, 2018, 432p; „Casa de cuvinte (documentar, antologie şi interviuri de Ioan Dănilă), în cadrul Reuniunilor Culturale „Alexandriada”, ediţia a II-a, Bacău, mai 2018, cu o intervenţie a lui Ion N. Oprea, Iaşi,  p.74-81; Gheorghe A. Stroia, Întâlniri Noetice, Editura Olimpias, 2019, p 85, 96, 153; Mihai Bejinaru, „Eseuri şi portrete ocazionale”, Editura Pre-Text, Câmpulung-Moldovenesc, 2018, 268 pagini; Revista Luceafărul – cultură, educaţie, atitudini – ANALECTE adunate şi alese de ION ISTRATE şi DORINA RODU, CRESTOMAŢIE anul al X-lea, 2018, Botoşani, Agata, 2018, p. 64-70, 79-89, 213-242, 460-462; Dorina Rodu, „De ieri, de azi… pentru mâine”, Editura Agata, 2018, 172 pagini, p. 43-46; Ion Istrate, „Lacrimi din cărţi”, Editura Agata, 2018, 118 pagini, p. 35.

…”Destinul cărţii pur şi simplu mă obsedează”, declara  distinsul, mereu tânărul scriitor şi jurnalist Mircea Radu Iacoban, – de mai bine de 12 ani susţinător, de trei ori pe săptămână  a rubricii „Să vezi şi să nu crezi” în „Monitorul de Suceava”, altă rubrică în fiecare zi de luni în Revista mea, „Expres magazin”, săptămânală în Tel Aviv, volunar la Cronica Veche, Iaşi,  şi la alte publicaţii – într-un interviu de Nicolae Busuioc, fost şi dânsul conducătorul Bibliotecii judeţene „Gheorghe Asaki”, publicat în Saeculum 3-4, 2019, p.58, (…) „am trăit toată viaţa printre cărţi, ale mele şi ale altora” (…) „acasă, am exilat maşina din garaj, am instalat şi acolo rafturi cu cărţi”… „Multe dintre volumele din biblioteca mea poartă autografe preţioase, multe-s rarităţi, şi mai multe mi-au marcat copilăria şi adolescenţa – cum  să mă despart de ele? Imposibil!”, deşi, azi, susţine tot dânsul „tirajul cărţilor rar depăşeşte cifra 200”.

 În ce mă priveşte, n-am Crestomaţii de tip Botoşani, dar pentru mine, drept să vă spun,fiecare volum din casă înseamnă mult, material şi sentimental, când am citit ce spune fostul Editor şi Director de teatru, am luat în mână, aşa la întâmplare, pe Constantin Teaşcă, .- 22 septembrie 1922 – 30 iulie 1996 – cu a lui „Ce rău v-am făcut?”, în vogă prin 1976, când îl ştiam pe pitic de pe Stadionul din Dealul Copoului, dintre oficialităţile Iaşului şi noi chibiţii care când ne împăcam, când ne certam cu Napoleonul pe care îl vroiam mereu învingător, el care, cu cartea lui, avertizaţi de Eugen Barbu, şi dânsul iubit, atunci, ne topeau când îi citeam: „Mi-e mi-a revenit rolul de antrenor literar al lui Constantin Teaşcă. Prinzându-l cu fofârlica, adică încercând el să fugă cu traista în vecini, cu fotografia sa de copil marinar, cu mingiuţa la picior, l-am arestuit în casă, l-am omenit şi l-am angajat…

Viaţa luiTeaşcă e mai pasionantă decât romanul furtului secolului, se citeşte mai bine decât Rocambole şi Contele de Monte  Cristo la un loc, pasionează mai rău decât Istoria lui Sharon Tate şi a lui Marliyne Monroe! Piticul  a făcut de toate. A băut cu popa Dicu la Giurgiu. A stat în dreapta reginei Angliei, la campionatele mondiale, a îngropat echipa naţională la Madrid, fără să descalice în  Bucureşti, fiind „înălţat” ca Iisus Cristos şi readus la cârma tricolorilor, ca s-o mai îngroape o dată la Budapesta. Între faptele lui istorice se mai numără un chef într-un dric, împreună cu conducătorii unui club, care voiau să-i arate în acest fel cât îi sunt de recunoscători, salvarea unsprezecelui Clubului Argeş de la linşaj public, numeroase infarcturi produse în tribunele de la  Târgu Mureş, susţinerea unui asediu, ca la Troia, în oraşul Galaţi, unde 18.000 de admiratori au vrut să-i dărâme casa, precum şi câteva modificări în religia musulmană…

De fapt trebuie să vă fac mărturisirea că ambiţia  cea mai mare a lui Teaşcă nu este să câştige cu echipa României campionatul mondial din 1978, ci să devină pensionar al  Uniunii Scriitorilor. Pentru că în cartea lui de muncă există numeroase hiatusuri, eliberări din producţie şi concedii neplătite. Este omul cu cele mai multe amoruri şi divorţuri intempestive, cel care este primit în fiecare gară cu fanfară şi flori şi care pleacă cu un tren de marfă anonim, ca să-şi salveze viaţa. Dacă  nu i s-a pus până acum şoricioaică în ciorbă este o minune. În corespondenţa lui, în afară de scrisori de ameninţare, se pot găsi cuţite şi obiecte contondente. Umblă însoţit de o gardă personală şi a lăsat în urma lui văduve, răniţi şi pensionari cât provoacă un război mondial. Inamic al cârciumii, al culcatului la ore mici, sever provăduitor al laptelui, ceaiului de mentă şi apei minerale, micul Napoleon vrea să vă povestească în acest serial toate Waterloo-urile sale”.

    Cărţile sale:

-Fotbal și fotbaliști la diferite meridiane (Ed. Uniunii de Cultură Fizică și Sport, 1962)
-Fotbal la poalele Cordilierilor (Ed. Uniunii de Cultură Fizică și Sport, 1966)
-Din nou pe meridianele fotbalului (Ed. Uniunii de Cultură Fizică și Sport, 1967)
-Ce rău v-am făcut? (Ed. Junimea, Iași, 1976)
-Păpușarii (Ed. Cartea Românească, 1984)
-Competiții de neuitat (Ed. Sport-Turism, 1989)

           Dacă ar fi apucat să trăiască şi după 1 ianuarie 2007 ceea ce glumea Eugen Barbu s-ar fi realizat,  Constantn Titi Teaşcă ar fi încasat pensie şi de scriitor.

          O carte cu istoria ei, cartea aceasta despre piticul, despre micul Napoleon care în 1976 i se cerea să cucerească lumea, dar se necăjea cu N. Dobrin de la Argeş care uneori lovea contra, deşi „F.C.Argeş” rămânea mereu candidatul la titlu, Dobrin ca şi Teaaşcă au rămas până în ziua de azi foştii vrăjitori ai fotbalului românesc. De aceea,probabil, însuşi Mircea Radu Iacoban fiind pe atunci, 1969-1979, director al Editurii Junimea din Iaşi, secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, 1971-1989, a pus umărul şi volumul cu „Ce rău v-am făcut?”, nostalgic, a fost tipărit în  ştiţi câte exemplare,în 40.000 de exemplare, bun de tipar la 17.II 1976, distanţă mare până la cele 200 de astăzi, dacă nu şi mai puţin, am întâlnit autori care tipăresc doar 10-20 de exemplare, cărate acasă, la nevastă cu sacoşa, ca să justifice banii cheltuiţi din pensia aşa de anemică, tip, după 1989, ca să fie acoperitoare pensiile speciale, unii cu câtă carte ştiu se şi eschivează a le număra boabă cu boabă…

Şi încă o surpriză de la Junimea, str. Gheorghe Dimitrov nr 1, Iaşi, bulgarul a cărui trup, mort a fost cărat de la Moscova la Sofia, cu ani în urmă şi prin gările  Iaşi, Bârnova, Ghidigeni… – eram adolescent, elev la Liceu, mă pregăteam să absolv doi ani şcloari într-unul, când l-am urmărit cu privirea, început de iulie 1949, eram la secerat în Ţarnă, în Dealul Cişmelei –  redactorul cărţii lui Teaşcă a fost Vasile Şuvăială, astăzi membru al Cenaclui nostru de la distanţă, cel cu care m-am trezit într-o zi că-mi vorbea, hai să glumesc, despre o Crestomaţie a mea, sediul discuţiei în „Opinii. Verticale. Verticalitate!” Editura Armonii Culturale-Adjud, p. 280, 2017:                                             

Vasile Şuvăială, 2017.

Haide, nene INO,
Vino,
Și-ai să vezi că nu-s frumos,
Dar sunt taaaare norocos,
c-am primit un exemplar
prețios!
Și foarte rar,
Cartea de mărgărintar*

O carte monument, o carte impresionantă, o carte care, la prima vedere, intimidează…;
O carte care te obligă, prin masivitatea ei,  să o studiezi numai așezat la masă și numai cu creionul în mână;,.
Oriunde, deschisă la întâmplare, cartea câștigă cititorul prin înălțime și generozitatea marilor idei și idealuri care au neliniștit existența/existențele celor mai multe dintre personalitățile…. 300 la număr;
O simfonie a destinelor marcante ale culturii românești, multe dintre ele sfârșind tragic sub teroarea comunistă;
Un depozitar al memoriei noastre culturale;
Nu-i cunosc tirajul, dar se cuvine ca oricare român, oriunde s-ar afla, să aibă un exemplar.
Personalități…300 la număr/ion N. Oprea, Iași, TIPOMOLDOVA, 2017, 1249 de pagini.

         Carte despre care Dorina Rodu, redactor-şef la Luceafărul, în „De ieri, de azi… pentru mâine”, 2018, păstrând „ION N. OPREA –un Plutarh complex al vremurilor noastre”, p. 43, reţine, referindu-se la cele două Crestomaţii ale mele, „Personalităţi…300 la număr” şi  „Obelisc. Album-Dicţionar”, ambele OPERA OMNIA, TipoMoldova, 2017 şi 2018, „între coperţile acestor cărţi-monumente regăsim informaţii ample despre nume răsunătoare, cum ar fi Angheluţă Ştefan, Ana Aslan, Lucian Blaga, Banuş Maria, Brăescu Alexandru, Vulcănescu Mircea, Vasile Voiculescu etc.”

         Iar aici fac legătura cu CRESTOMAŢIE, Anul al X-lea, 2018, p.79, MARIN IFRIM, de la BUZĂU,  cu cele XV fragmente ale sale despre volumul „Academia bârlădeană şi Vasile Voiculescu” de Ion N. Oprea, Editura PIM, Iaşi, 2012, 226 p., publicate în Luceafărul,  împrumut de la Al. Florin Ţene zicerea sa din Luceafărul, 10 august, referitoare la ce scria Romain Roland: „Este foarte important să-i critici pe alţii când eşti pe punctul de a te expune tu însuţi criticii”, dar o fac şi dau aici un amar al meu spus cam aşa: într-un P.S.: „Ca de obicei, volumul Personalități… 300 la număr l-am expediat fostului coleg C.D.  Zeletin de la care doar la câteva zile Poșta mi-a adus două volume „C.D Zeletin.-75, Omagiul Academiei Bârlădene, Președintelui ei de onoare, Ediție alcătuită de Prof. Elena Monu, Doctor în istorie, Președinte al Academiei Bârlădene”, Editura Sfera, Bârlad, 2010, 758 pagini, cu autograful: „Colegului meu I. N. Oprea, felicitări  și mulțumiri pentru darul atâtor cărți! C.D. Zeletin, București, 15 iulie 2017; „C.D. Zeletin – 80, Omagiul Academiei bârlădene. Președintelui ei de Onoare, Ediție alcătuită de prof. Elena Popoiu, Membru al Academiei bârlădene”, Editura Sfera, Bârlad, 2015, 583 de pagini, cu autograful: „Fabulosului INO., afecțiunea lui C. D. Zeletin, București, 15 iulie  2017” 

O mângâiere de la fostul coleg pentru că deşi eu din iulie 2010 şi până în 2015 am scris multe materiale despre Academia bârlădeană şi preşedintele ei, volumul alcătuit de prof. Elena Popoiu, nu ştim din  ce cauză, în Cuprins sau bibliografie, nu suflă o singură vorbă despte cel cu „darul atâtor cărţi”, despre „fabulosul INO”, căruia C.D. Zeletin îi transmitea afecţiunea sa, semn că e dificil să lucrezi dacă nu ai la îndemână întreaga bibliografie, ca să zic cu cuminţenie pentru CRESOMAŢIA de mâine, nu?!.

     Ion N Oprea, 14 august 2019

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.584 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5