Stela Gavrilița s-a născut la 1 august 1965, în satul Vadul-Rașcov, raionul Șoldănești, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (astăzi, în Republica Moldova). Este căsătorită și are o fiică. A absolvit Colegiul Orășenesc de Medicină din Chișinău și este studentă în ultimul an la Facultatea de Filologie a Universității Ion Creangă din municipiu. Lucrează ca asistent medical la Liceul Teoretic Dumitru Matcovschi din satul natal și este directorul Muzeului Casa Memorială „Dumitru Matcovschi” din localitate. Despre fosta comunitate a evreilor din sat, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 10 mai 2024, la cimitirul evreiesc local.

– Doamnă Stela Gavrilița, care este istoria evreilor din Vadul-Rașcov?
– La jumătatea secolului al XVIII-lea, peste 500 de familii evreiești s-au așezat în satul nostru, pentru că pe aici trecea unul dintre importantele drumuri ale Moldovei; la Șoldănești, există cale ferată, iar la marginea satului curge Nistrul, Ucraina aflându-se la 50 de kilometri. Principala ocupație a evreilor era comerțul, fiindcă nu puteau avea pământ. Dețineau ateliere de croitorie, cizmărie, ceasornicărie și lemnărie, iar casele lor erau construite cu trei nivele; la primul dintre ele [subsolul], era situat beciul, care avea 20-30 de metri, la cel de-al doilea [parterul] se aflau dughenele sau atelierele, iar ultimul cuprindea camerele de locuit. Nu aveau apă potabilă, aceasta fiindu-le adusă de la două izvoare mari de către sacagii, de aceea au fost nevoiți să construiască un drum pavat până acolo. Copiii evreilor făceau trei clase în comunitate, după care urmau școala moldovenească. Cununiile aveau loc la periferia satului, unde era depozitat bălegarul de la animale, ce, pentru ei, însemna bogăție. Acolo, mergeau mirii, părinții, nașii și rabinul, care cununa tinerii, apoi se retrăgeau cu toții la una din case, unde se desfășura nunta. În sat, au fost șapte sinagogi, cea mai importantă fiind situată, pe atunci, pe locul actualului liceu; în cadrul lor, femeile se rugau separat de bărbați. Relațiile dintre evrei și moldoveni erau foarte bune; ai noștri lucrau la atelierele evreiești, iar, atunci când nu aveau bani pentru a-și procura diverse mărfuri de la magazinele lor, făceau schimb, ducând lapte, brânză, ouă sau găini și luând ceea ce aveau nevoie.

– Au existat personalități evreiești originare din sat?
– Aici, s-a născut și a copilărit scriitorul Ihil [Ițic] Șraibman, provenit dintr-o familie nevoiașă cu zece copii. Buneii lui erau înstăriți, ocupându-se cu vânzarea limonadei și a răsăritei [floarea-soarelui], și l-au putut ajuta să studieze și să-și urmeze cariera. Fiul său Eduard [Edick], stabilit în Statele Unite, i-a ridicat un monument în fața liceului local și vine deseori aici, iar nepoata scriitorului, Irina, care este directorul Muzeului de Istorie a Evreilor din Republica Moldova de la Chișinău, are o casă în sat, unde se retrage periodic.

– Au mai rămas urme ale comunității evreiești?
– În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, partea satului locuită de evrei a fost bombardată și distrusă complet de germani, care au avut harta cu mahalaua evreiască a localității; astăzi, mai există doar un beci mare, drumul pavat, cele două izvoare și cimitirul.

– Ce puteți spune despre acesta din urmă?
– Este unul dintre cele mai mari cimitire evreiești, întinzându-se pe două hectare și având peste 6.000 de morminte. Pământul a fost cumpărat de la Mănăstirea Golia din Iași și aici sunt înmormântați nu numai evreii din sat, ci și cei din județul Soroca, în care s-a aflat localitatea. Morții erau înhumați goi sau înveliți într-un cearșaf alb, după starea lor materială, și în poziție semișezândă, pentru ca, după credința lor, la înviere să iasă primii. Pe pietrele funerare, se află diverse reprezentări (două mâini, flori, câini etc.), care arată fosta îndeletnicire a celui decedat. Potrivit tradiției lor, la morminte nu se aduceau flori, ci pietricele, pentru că ei se socotesc tari ca piatra și cea mai însemnată națiune. Nimeni nu le îngrijește locurile de veci; cu ceva timp în urmă, a venit în excursie un grup de peste 100 de evrei, pe care i-am întrebat de ce nu au grijă de monumentele funerare; mi-au răspuns că în cimitir se află doar trupurile, nu și sufletele celor morți, care nu au nevoie de îngrijire.

– Mai există evrei în sat?
– Nu mai e nimeni, doar în raion mai sunt câțiva, iar rudele celor dispăruți vin rar pe aici. Când eram copil, ajungeau des și țin minte că, la Pesah (Paștele evreiesc), ne dădeau dulciuri și niște turtițe (pasca lor), care, spuneau ei, conțineau și câte o picătură de sânge omenesc. Acum, au mai rămas doar amintirile…

Florin Bălănescu