ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare:15 Aug. 2018
Autor: Cosmina Marcela OLTEAN, redactor șef adj. Rev. Luceafărul
Interviu
Publicat: 16 Aug. 2018
Editor: Ion ISTRATE
©Cosmina Marcela Oltean,©Andreea Daniela Olaru  ©Rev. Luceafărul

 

 

 

În lumea plină de culoare a personajelor de basm, cu graficiana Daniela Olaru

 

Andreea Daniela Olaru, născută la Botoşani, este în prezent studentă în anul 2 de master la Universitatea Naţională de Arte “George Enescu”, Facultatea de Arte Vizuale şi Design din Iaşi, secţia grafică. O interesează în mod special domeniul ilustraţiei de carte pentru copii, domeniu în care activează de câţiva ani şi în care are deja rezultate frumoase. Ea practică un gen de ilustraţie plină de căldură şi de culoare, care are puterea de a cuceri pe oricine, nu doar pe cei mici. Despre studii, proiecte artistice şi experienţele sale în domeniu am discutat pe larg în cadrul interviului de mai jos. Prin acest interviu vă invităm într-o călătorie frumoasă pe tărâmuri de basm, să aflaţi mai multe despre Daniela şi „secrete de culise” din viaţa unui ilustrator pasionat.

Cum a început parcursul tău artistic? De la cine ai moştenit gena artistică? Vorbeşte-ne despre primii paşi în lumea artei şi ce a urmat până la înscrierea la facultate.

Aş putea spune că totul a început la vârsta de 3 ani când mi-a venit ideea să adun de pe măsuţă niște creioane şi să mă folosesc de cel mai bun suport de lucru: peretele. Am început să umplu peretele de o sumedenie de stickmen, linii ce reprezintă figure umane  sau „momâi”, cum le spuneam pe atunci. Mama şi-a pus mâinile în cap când a văzut cum am „vandalizat” peretele, dar nu după mult timp s-a apucat şi ea de treabă alături de mine. De atunci am prins „microbul” şi nu mai lăsam cărţile de colorat în pace. Cât despre gena artistică, unchiul mamei, Mihai Gheorghe Coron a fost pictor, însă acum lucrează mai puţin din cauza bătrâneţii. Probabil de acolo s-a transmis mai departe dragostea pentru frumos.

În primii şapte ani de şcoală am studiat pianul intensiv, participând la diverse concursuri şi olimpiade judeţene. M-am transferat în clasa a opta la desen după o dezamăgire la ultima olimpiadă judeţeană la care am participat. Decizia luată m-a făcut să descopăr grafica, iar în liceu am obţinut premiul III şi menţiune la Olimpiada de Arte Vizuale și Design, ce au avut loc la Craiova și apoi la Slatina,  premii ce m-au ajutat să intru prima la facultate.

Din 2014 eşti studentă la Universitatea Naţională de Arte “George Enescu” îîn Iaşi, la secţia Grafică, momentan urmezi programul de master. Cum au fost aceşti ani de studiu pentru tine şi în ce fel simţi că te-au schimbat?

Mi-am dezvoltat foarte mult tehnica şi am deprins cunoştinţe în materie de compoziţie. Am avut parte de profesori buni, care m-au îndrumat atunci când simţeam că nu sunt destul de sigură pe ce tip de proiect artistic vreau să merg. Au fost ani cu suişuri şi coborâşuri pentru că nu e uşor să urmezi calea artistică, deşi multă lume consideră că nu poţi să-ţi asiguri un viitor stabil. Eu mereu am fost mai visătoare şi am crezut în lumea mea de basm, iar anii petrecuți în facultate m-au făcut să cunosc persoane care mi-au apreciat desenele și mi-au dat avânt și curaj să merg mai departe.

Ce înseamnă arta şi actul artistic pentru tine, cum le-ai defini?

Arta o simţi. În cazul meu, mi se face pielea de găină când o lucrare mă intrigă. O simt cu toţi porii şi până în măduva oaselor. E o stare extatică, iar actul artistic l-aș defini ca pe o hrană spirituală pentru suflet.

De ce ai ales grafica? Mai cochetezi şi cu alte medii artistice în afară de grafică?

Pentru mine, grafica a fost dragoste la primul laviu, dacă pot spune așa. Am văzut la colegii mai mari cum lucrează pe straturi, treptat, iar transparențele de culoare mi se păreau fantastice, parcă ascundeau dedesubturile artistului. Mereu căutam să interpretez fiecare strop de culoare și mai ales îmi plăceau efectele ce se pot realiza prin stropituri și difuzarea culorilor cu multă apă. Pe lângă grafică, am rămas fidelă pianului, chiar dacă instrumentul este acasă, la Botoşani. Mai cochetez cu canto-ul și cât de curând aș vrea să încerc și ceramica, poate descopăr veleități ascunse în ale olăritului, dacă tot am numele de familie “Olaru”.

Ce tehnici artistice preferi?

Ca tehnici artistice, acuarela este preferata mea. Mi se pare foarte fluidă și vie, mă ajută să-mi aduc gândurile pe tărâmurile noastre și îmi place când simt nevoia să o combin cu creioanele colorate. Pe lânga asta, prefer tehnica colajului, acrilicele și cărbunele.

În decursul anilor te-ai specializat pe grafica de carte pentru copii. Este zona ta preferată, în care se vede că te simţi în largul tău şi în care ai înregistrat frumoase realizări. Mereu ţi-ai dorit să modelezi personaje şi lumi de poveste?

Dacă am început de mică cu acei stickmen, cred că inconștient s-a declanșat dorința asta de a crea personaje și implicit lumea lor înconjurătoare. Probabil mi s-a părut că personajele mele trăiesc mai uman și mai frumos decât ceea ce vedeam în jurul meu, de aici și tendința de a crea o atmosferă specifică: caldă, primitoare, liniștită.

Enumeră câteva dintre realizările tale sau proiecte artistice la care ai luat parte de-a lungului timpului. Ai ilustrat deja cărţi pentru copii?

Am avut diverse proiecte în cadrul facultății, începând cu “Motanul încălțat” după care a urmat mai încolo proiectul de licență unde am realizat o carte obiect cu valoare instalativă pentru povestea “Zâna Zorilor” de Petre Ispirescu, iar la master am lucrat la povestea “Pinocchio”. Am ilustrat deja 3 cărticele în afara țării, pentru diverși clienți.

Creezi cu priceperea unui bun povestitor cadre de basm care ajung să uimească pe oricine, nu doar pe copii. Cum ţi-ai descoperit acestă abilitate aparte de a creea din linii şi culori lumi de basm şi care sunt poveştile şi personajele care îţi plac cel mai mult?

Sunt o persoană introvertită și îmi place să ascult, după care să redau experiența acumulată pe suportul vizual. Simt că vorbesc prin fiecare ilustrație pe care o fac și cu fiecare nouă imagine mă descopăr tot mai mult. Mi-a plăcut mult să citesc tot felul de cărți și povești când eram mică și chiar mă imaginam pe mine parcurgând aventurile pe care le întâmpinau personajele. Cel mai mult mi-a plăcut “Harry Potter”, “Lord of the Rings”, “Cronicile Wardstone”, “Poveștile Fraților Grimm” pe care mi le citea bunica și multe basme românești din folclor. Personajele ce-mi plac sunt Pălărierul nebun din “Alice în Țara Minunilor”, Dorothy din „Vrăjitorul din Oz” și personajele fantastice din basmele românești.

Ştiu că ai avut oportunitatea de a studia pentru o vreme la o universitate de arte din străinătate, mai exact la Manchester School of Art, secţia Illustration with Animation. Probabil această perioadă a fost ca un apogeu al studenţiei tale. Povesteşte-ne despre experienţele tale de acolo. Cum a fost, ce lecţii ai învăţat şi în ce fel te-a ajutat ulterior experienţa de acolo?

A fost cu totul diferit față de sistemul nostru de educație artistică. Profesorii te ajutau să înţelegi mai în profunzime cum ar trebui să gândești o ilustrație, cum ar trebui să îți restrângi paleta pentru că eu sunt destul de generoasă în ceea ce priveşte cromatica și îți arătau artiști cu care te asemănai ca stil, pentru a lua în considerare îmbunătățirile pe care poţi să le aduci ilustrațiilor tale. Pentru o simplă secvență din poveste, spre exemplu, profesorul coordonator m-a pus să fac schița ilustrației de 50 de ori și bineînțeles să nu semene între ele. Le plăcea stilul meu de ilustrație, spunând că se aseamănă cu cel rusesc. Am învățat să-mi fac cartea singură la un workshop de bookbinding din cadrul facultății, unde efectiv am cusut toate paginile și astfel am învățat să-mi leg singură proiectul de carte.

Mă făceau să-mi pun mereu întrebări, de pildă “Ce ar trebui să fac să-mi scot personajele din anonimat și cum ar trebui să le desenez ca să arate așa cum le văd eu?” Căutam referințe și mă documentam la bibliotecă pentru a găsi echilibrul dintre informație și imagini. Toată experiența m-a ajutat să mă perfecționez și mai apoi să-mi ușurez munca.

La şcoala din Manchester ai început să-ţi conturezi proiectul de licenţă. În ce a constat acesta?

Mi-am ales basmul „Zâna Zorilor” de Petre Ipirescu, pentru că am vrut să le arăt dimensiunea noastră mitologică plină de farmec și mister. A trebuit să fac o carte-prototip ce trebuia să conțină un număr de ilustrații finale și un număr de schițe. O astfel de carte se numește “dummy book”, e o variantă de carte care se propune editurilor pentru a-și face o idee despre cum ar trebui să arate proiectul. Mi-a plăcut să redau personajele noastre de basm într-o atmosferă plăcută, un exercițiu de imaginație ce înmagazinează niște trăiri pe pagini de carte.

Ai mai luat parte şi la diferite tabere artistice. Unde şi cum a fost?

În  2017 am fost în Aiud, pe cheile Vălișoarei la Castelul Templul Cavalerilor. Acolo a avut loc tabăra de pictură “Spirit Românesc”, organizată de Martha-Maria Mocanu împreună cu Rotary Club, unde au participat și artiști din Basarabia. A fost o atmosferă ce m-a încărcat spiritual, zona e înconjurată de munți și a fost un loc prielnic inspirației. Totul părea desprins dintr-un alt colț de lume, mai ales la apus, când munții erau conturați de o lumină puternică aurie și se pierdeau apoi în noapte. Am participat în această tabără și în urmă cu doi ani.

La ce lucrezi momentan şi ce planuri de viitor ai?  Unde îţi doreşti să ajungi?

Mă pregătesc pentru lucrarea de disertație și de plecarea în Spania prin programul Erasmus. Ca proiect de viitor, voi începe să colaborez împreună cu un scriitor român la o carte pentru copii. Îmi doresc să bucur oamenii prin ceea ce fac, să le aduc câte un strop de culoare pe chip și să evoluez pentru a ajunge cunoscută în domeniul ilustrației atât în țară cât și în afară. Vreau să mă autodepășesc cu fiecare proiect nou.