Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Sorina Claudia Bloj; © Florin Bălănescu (Arhiva personală) 
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Sorina Claudia Bloj s-a născut la 19 septembrie 1961, la Reghin, raionul cu același nume, Regiunea Mureș-Autonomă Maghiară (astăzi, în județul Mureș). Este căsătorită și are o fiică și un fiu. A absolvit Facultatea de Muzică a Universității „Spiru Haret” din București. A activat în grupurile Crenguță de brad, Gamaton, Arthemis și Ecoul. A fost membru al cenaclurilor „Flacăra” (1981-1982) și „Totuși, iubirea” (1994). A compus peste 60 de piese, a susținut sute de recitaluri în Suedia, Italia, Austria, Croația, Muntenegru, Albania, Grecia, România și Republica Moldova și a efectuat zeci de turnee. A fost invitată în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. Sub titulatura grupului Ecoul, a editat caseta audio „Taina” (1996) și compact-discul „Prima iubire” (2020), apărând pe patru compilații ale Cenaclului „Flacăra”. Este autoarea a zece volume de versuri și coordonatoarea a șapte antologii. A primit mai multe premii la concursuri și festivaluri de muzică folk.

Sorina Bloj (compoziții, texte, voce și chitară) este o cunoscută cantautoare de muzică folk, ale cărei compoziții și interpretare au impus-o în peisajul acestui gen muzical. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 10 octombrie 2005, de la domiciliul său din Reghin.

– Te salut, Sorina Bloj!
– Te salut și eu!

– În ce perioadă ai evoluat în Cenaclul „Flacăra”?
– Cu grupul Ecoul [alături de Magdalena Pușkaș], am cântat din 1981 până în 1982; după aceea, a rămas Magda, cu duetul Partaj [împreună cu Tatiana Stepa] și, ulterior, individual.

– Care au fost atuurile voastre?
– Cred că am adus ceva nou în muzica folk prin liniile melodice clare și accesibile, textele directe, pe înțelesul tuturor, și poate că și armoniile vocilor noastre – „virgine” la vremea aceea – au fost un element de noutate.

– Ce ți-a plăcut cel mai mult în cenaclu?
– Spectacolele, pentru că, de fiecare dată, era ceva nou. Drumurile erau lungi, grele și obositoare, petreceam multe ore în autocar și dormeam pe apucate, dar reprezentațiile erau, întotdeauna, magice și unice. Nu a fost ușor, dar a fost fantastic! Însă de lucrurile facile nu ne putem bucura, pe când cele care ne consumă mai mult ne oferă și satisfacțiile cele mai mari.

– Ce amintiri neplăcute ai de atunci?
– Niciuna. Deși a fost foarte dificil și am mers acolo împotriva voinței părinților mei, nu pot spune că am astfel de amintiri sau regrete. Faptul că, astăzi, sunt directoarea Casei de Cultură a Tineretului din Reghin îl datorez cenaclului și lui Adrian Păunescu, care a investit încredere și în mine.

– Ce ai făcut după retragerea din cenaclu?
– Eu nu am întrerupt deloc activitatea muzicală și mi-am cântat, în continuare, piesele. Dar mi se pare ciudat că toată lumea, în țara asta, are voie să interpreteze La o cană cu vin, Taina, Lumina, Cireșul sau Din copilărie, în timp ce chiar mie, autoarei lor, mi se interzice același lucru.

– Ai fost și în Cenaclul „Totuși, iubirea”?
– Da; am reluat colaborarea cu Magda Pușkaș în 1994, dar, îți spun sincer, nu a mai mers; ne-am schimbat, viața ne-a transformat și mi-am dat seama că nu mai aveam nimic în comun – nici măcar vibratoul vocilor. Era o altă epocă, nu mai aveam același anturaj, iar timpul și-a pus amprenta asupra noastră; aveam familii, iar eu – și un serviciu de care mă țineam și care nu-mi mai permitea să hoinăresc prin țară, deși mi-ar fi făcut aceeași plăcere.

– Îți mulțumesc și te felicit pentru tot ce ai realizat!
– Eu îți mulțumesc pentru că te-ai gândit la mine.

Florin Bălănescu