Silviu-Cristian Coromelcea s-a născut la 19 august 1983, la Vaslui. Este căsătorit și are doi fii și o fiică. A absolvit Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Ioan Gură de Aur din Huși și Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloaie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Din anul 2005, este preot paroh în satul Cârja, orașul Murgeni, județul Vaslui. Despre istoria, prezentul și perspectivele localității, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 20 iulie 2013, la domiciliul său din sat.

• – Părinte Silviu-Cristian Coromelcea, de când datează prima atestare documentară a satului Cârja?
• – Prima pomenire a localității figurează într-un hrisov de la sfârșitul domniei lui Ștefan cel Mare, care judeca disputa dintre două surori privind moștenirea tatălui lor, ce cuprindea și balta de la Cârja; atunci a apărut denumirea satului pentru prima oară în istorie. Aici, au existat trei biserici: cea din Cârja de Jos, ridicată în 1678 și demolată în 2008, o alta în centrul satului, înălțată pe la 1750, dezafectată în 1908 și năruită după 1930, și cea din Cârja de Sus, construită în perioada 1830-1833 și figurând în Lista Monumentelor Istorice. Toate acestea întăresc vechimea localității.
• – De unde vine numele satului?
• – Există o legendă care vorbește despre un bătrân înstărit, pe nume David Cârjă, care a părăsit localitatea în care se afla și s-a așezat în centrul satului de astăzi, pe locul fostei primării a comunei; de la dânsul, a început să fie locuită această zonă și tot de la el s-a păstrat și numele așezării.
• – Care au fost denumirile primelor așezări de pe acest teritoriu?
• – De-a lungul timpului, satul Cârja a fost alcătuit, de la nord la sud, din cinci localități: Bârsana (fostă Bârsănești), Rășcana și Hârcetea (ulterior, Hrăniceni) – toate formând, mai târziu, Cârja de Sus, Crihana/Cârhana (fostă Crihăneşti/Cârhănești) și Crețana – ambele constituind, ulterior, Cârja de Jos. Și astăzi, chiar dacă nu mai există ca localități, aceste toponime s-au păstrat. Pe de altă parte, unele așezări care au existat în jurul satului actual (una la nord, alta la sud și o alta tot la sud, unde erau înainte viile localnicilor) s-au desființat, pentru că nu au reușit să-și facă biserică și cimitir, iar sătenii de acolo s-au mutat aici. În secolul al XVII-lea, satul Crețana, de pe Valea Elanului, situat între Cârja și Blăgești, a fost afectat de epidemiile de ciumă și holeră și s-a desființat și el, jumătate dintre locuitorii lui venind la Cârja, iar ceilalți mergând la Blăgești; din acest motiv, există și astăzi familii cu același nume în ambele localități.
• – Există vestigii care atestă locuirea acestor zone încă din vechime?
• – Sigur că da; și astăzi, pe locul fostelor vii din sudul satului se mai pot descoperi urme de case, olane cu care acestea au fost acoperite sau piese ceramice, ceea ce atestă că acolo a fost o așezare omenească. În curțile celor trei biserici, au existat cimitire, care, datorită lipsei medicilor și a medicamentelor, precum și din cauza condițiilor precare de igienă, au fost mutate în afara satului; pe locul fostelor amplasamente, s-au descoperit oseminte și diverse obiecte care atestă aceeași vechime. De asemenea, când am demolat biserica din Cârja de Jos și am început construcția alteia noi, de zid și de beton, la săparea fundației am decoperit multe oseminte ale unor oameni îngropați de-a lungul timpului, iar, sub o placă de beton turnată în fața bisericii, am găsit o groapă comună în care fuseseră înmormântați soldați aruncați unii peste alții, alături de monede nemțești și bucăți de uniforme militare.
• – Care a fost perioada de maximă înflorire a localității?
• – Maximum de prosperitate a fost atins până în anii ’60, când cârjenii, oameni harnici și vrednici, ajutați de bogățiile și de frumusețea locului, au muncit mult și au ajutat la înălțarea satului lor.
• – De unde venea această bunăstare?
• – În afară de munca oamenilor, Dumnezeu a binecuvântat această așezare cu o zonă extrem de prielnică traiului omenesc: baltă cu pește, stuf și papură, teren arabil foarte fertil, vii, livezi, sere, solarii – tot ce-și puteau dori; dar C.A.P.-ul a fost distrus, viile au fost împărțite la oameni și astăzi nu mai sunt, livezile au fost tăiate, iar numeroasele realizări de atunci nu mai există în prezent.
• – Totuși, ce a mai rămas?
• – Mai este doar balta, în administrația unor societăți private; populația e îmbătrânită și pestriță, iar media de vârstă a localității depășește 60 de ani. Deci, satul este îmbătrânit – în fiecare an, îngropăm în jur de 40 de persoane și botezăm doar cinci-șase copii, iar, în șapte ani, de când sunt aici, am avut cam tot atâtea cununii. Școala din sat a fost una dintre cele mai bune din județ, funcționând în două localuri, cu două clase paralele în fiecare an de studiu; erau 650 de elevi proveniți din 1.500 de familii. Generații întregi s-au realizat în țară și nu s-au mai întors la casa părintească și la munca câmpului; plecați de aici, avem mulți profesori universitari și chiar doi decani de facultate, un general de brigadă, plus numeroși medici, avocați și ingineri.
• – Despre viața spirituală a satului, ce puteți spune?
• – De-a lungul veacurilor, aceasta a fost înfloritoare, dar, odată cu scăderea populației, și numărul credincioșilor s-a împuținat; nemaiexistând tineret, s-a diluat și posibilitatea unei vieți spirituale reale și compacte.
• – Ce viitor întrevedeți acestui sat?
• – Perspectiva e sumbră, pentru că am pomenit de raportul dintre numărul de înmormântări și cel al nașterilor; prin urmare, încet-încet, satul se stinge. Totuși, mai există o speranță, datorită zonei în care e așezată localitatea; peisajul e foarte frumos, comparabil cu o mică deltă și, de aceea, mai sunt oameni care vin din alte părți și se mută aici. De asemenea, unii pensionari care nu au o vârstă foarte înaintată au revenit în casele părintești după ce au trăit o viață întreagă la Hunedoara sau Galați. La aceștia, se adaugă cetățeni din localitățile apropiate – cei mai mulți de la Murgeni –, care s-au stabilit aici fiindcă este o zonă liniștită, cu oameni gospodari și cuminți, ce-și văd de treaba lor, iar aceste atuuri contează pentru cei ce iubesc liniștea și frumosul.

Florin Bălănescu