ÎNTORTOCHEATELE CĂI ALE DESTINELOR

Este la îndemâna oricui să recepteze un fapt, o întâmplare, o ştire. Mai dificil este să situăm conţinutul acestora atunci când dorim să le aşezăm într-un context, să identificăm posibelele cauze şi să urmărim derularea celor legate de acestea. Cu atât mai mult, cu cât, fiind vorba de oameni, desfăşurarea poate oferi situaţii şi finaluri imprevizibile, în toate gamele posibile, de la happy-end, până la catastrofă.

Conţinutul romanului scris de doamna Maria Moisoiu, la care vreau să mă refer în continuare, mi-a prilejuit un contact cu personaje ale zilelor noastre, inspirate din existenţa prietenilor, a colegilor vecinilor sau pur şi simplu a cunoştinţelor ocazionale.

Pe multe dintre acestea le-am întâlnit la şcoală, pe stradă, în general, în societate, nici unul dintre eroii cărţii nu am putea spune că are o biografie situată dincolo de limitele unei existenţe cvasinormale.

Prin dibăcia-i de acum cunoscută, autoarea ne face cunoştiţă cu o tânără, absolventă a unui masterat în arte plastice, din contemporanul Paris, oraş al luminilor de altădată, model de aleasă viaţă modernă, în tot ce poate oferi în prezent, marcat la tot pasul de instituţii de cultură şi amintiri ale boemei pariziene de la începutul secolului XX, punctat  de localuri luxoase, în care „vârfuri” ale stirpei artiştilor contemporani se prezintă la întâlniri de mare ţinută cu publicul.

După promovarea cu brio a masteratului, Dorina se simte excelent într-o asemenea ambianţă, la o întâlnire unde este însoţită de Phill, proaspătă cunoştinţă, un tânăr om de afaceri, dar avizat şi în aceea ce înseamnă artă, familia sa deţinând o importantă galerie pariziană, dispunând, acolo, de tot ceea ce  este necesar pentru restaurarea şi întreţinerea operelor de artă, totul condus de un abil cunoscător în materie.

Din evoluţia intempestivă a evenimentelor, ce generau premise care să întunece orizontul fiicei Carpaţilor, rezultă „portretul” unei idile încheiate cu un promiţător mariaj în cadrul unei selecte familii din societatea franceză actuală.

Devenită posesoarea unui autoturism, pe lângă cochetul castel pe care tinerii căsătoriţi l-au primit drept cadou de nuntă, Dorina şi Phill par a fi o pereche ideală, dar şi familie modernă, având fiecare responsabilităţi pe care şi le onorează exemplar.

Tânăra româncă este asimilată cu multă căldură în familie – de la micuţii nepoţei, animaţi de dorinţa evadării pe potecile pădurii, primind cu multă bucurie oferta unei drumeţii în ajun de Crăciun, până la tata-Gerard, un echilibrat om de afaceri, avocat şi… tată-socru.

În solul Franţei, prezenţa lui Gerard este elementul de siguranţă şi stabilitate, chiar şi în momentele când cuplul tinerilor dă semne „de avarie”.

Nu-mi propun să intru în amănunte, cititorii vor avea satisfacţia să găsească în paginile romanului întregul şir de fapte, dar vreau subliniez încă o dată abilitatea autoarei de a crea stări-limită fără a se folosi de trivialităţi, situaţii şocante sau indecenţe în plastica exprimării literare. Relaţiile dintre eroii cărţii rămân de o acurateţe remarcabilă, înţelepciunea şi calmul dominând orice furtună posibilă în asemenea momente: la volanul autoturismului, Dorina porneşte spre locurile natale, care o cheamă din străfundul fiinţei sale aflate într-un moment de derută, Vatra Dornei fiind ţinta călătoriei ce va urma, dar nu înainte ca, în mod civilizat, să-şi roage socrul, ca în calitatea sa de avocat să se îngrijească de cele necesare pentru legalizarea anulării căsătoriei Phill-Dorina.

Deşi puternic stresată interior, revenită pe meleagurile natale, Dorina se străduieşte să-şi normalizeze viaţa, părinţii – învăţătorii Emilia şi Daniel Brădescu, noua „surioară”, Vic, fata rămasă fără părinţi şi înfiată în framilie, toate constituind un cadru propice refacerii normale şi câştigării unui avans posibil în afirmarea sa profesională.

Casa bunicilor devine atelier de creaţie, participarea la o expoziţie naţională o mobilizează pentru a-şi găsi subiecte interesante care transpuse pe pânză devin mari speranţe.

Corespondenţa verbal-telefonică pe care o are cu Gerard îi aduce veşti menite să o încânte – trei din cele patru lucrări rămase pe siamezele galeriei pariziene s-au vândut, iar banii au fost depuşi în cont, bătrânul tată este nerăbdător să ajungă la Bucureşti, la vernisarea expoziţiei, la care Dorina urmează să participe cu cele mai recente creaţii ale sale, realizate în oraşul natal.

Pe alt plan, Dorina cunoaşte o revenire sentimentală: cunoştinţa pe care o face cu Mike, arhitectul aflat în documentare în bazinul Dornelor, promite să fie de bun augur, împrejurări dramatice în înfruntarea stihiei apelor îi apropie şi mai mult, în finalul romanului autoarea lăsându-ne să înţelegem perspectiva noii relaţii.

Şi în prezentarea raporturilor interumane de „acasă” autorea păstrează acelaşi ton, zugrăvirea naturii lucrurilor şi a fiinţelor neumane surprinse în condiţiile cotidiene ale manifestării celor avuţi material, dar suferind pe plan spiritual, uman şi moral, redându-ne  profilul unei faune ce s-a consolidat la umbra sfidării legilor şi cultivării atitudinilor abuzive în societate.

În această atmosferă a luptei de fiecare zi, pe care societatea o găzduieşte ca o căutare a fiecăruia de a-şi împlini destinul, autoarea romanului  Sub cerul cu zodii (Editura Agata – 2014,  n.r.), doamna Maria Moisoiu a făcut un  nou pas în consacrarea sa ca mânuitor de condei. E o promisiune pentru ceea ce poate urma.

Prof. Dumitru Ivan,
directorul Editurii „Quadrat” Botoşani