Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr. 6 (150), Iunie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Romanul „2 metri sub pământ”- Editura Arena cărții, Botoșani, 2020

Primit pentru publicare: 28 Iun. 2021
Autor: Toader RĂDUȚĂ, Vrancea – poet, publicist și colaborator la Revista Luceafărul
Publicat: 29 Iun. 2021
© Toader Răduță, © Revista Luceafărul
Editor Ion ISTRATE

 Invitație la lectură: Romanul „2 metri sub pământ”- Editura Arena cărții, Botoșani, 2020

     Intrat în galeria romancierilor, scriitorul Vasile LEFTER, aduce în atenţia cititorilor un subiect îndrăzneţ, mai rar abordat în literatură: “2 metri sub pământ” redefineşte “lumea umbrelor” punând-o într-o altă ipostază decât cea închipuită şi păstrată de milenii în conştiinţa omului, ca un “loc cu verdeață, unde nu este nici întristare, nici suspin”; dimpotrivă, autorul, printr-o temerară acțiune donquijotească, creată cu migală în mintea şi imaginaţia sa, îi conferă o haină umană, cu intrigi şi lupte efervescente, aidoma vieţii terestre. 

     Constructia romanului are în vedere două mari planuri: primul ne prezintă o frescă a satului Oroveni, un sat ca multe altele din spaţiul mioritic, aflat, în ultimele decenii, într-o agonie socială: ”oamenii se descurcau cum puteau, de azi pe mâine. Mai primeau o sită de mălai, mai primeau bănuții ca ajutor social”; tinerii, alungaţi de sărăcie, au ajuns să lucreze pe salarii modeste în ţări din lumea largă; în sat au rămas puţinii pensionari şi cei cu ajutoare sociale, trecuţi de 60 de ani, peste 100 de suflete, femeile întrecând numarul bărbaţilor de cinci ori, ceea ce le conferea celor din urmă, privilegii amoroase (campion era văcarul satului, vestit chiar şi în comunităţile învecinate, dar până şi preotul Aristide, rămas văduv, căzuse în mrejele Melaniei (“Preacredincioşii se prefăceau că nu văd stricăciunea… Era bărbat şi el, nu?”); munca în gospodărie nu omora pe nimeni dar nici nu-i îmbogăţea; („în sat… nu mai muncea nimeni. Unii nu mai puteau, iar alţii erau atinşi de lene”); îşi duceau traiul de azi pe mâine; primarul Costică Urlatu, fără contracandidat în alegerile locale din ultimii 20 de ani, se străduia să conducă comunitatea încercând a justifica bugetul ajutoarelor cu… gropile săpate în cimitirul satului, pentru viitoarele înmormântări; cârciuma Tudoriţei Pantelimon înflorea în zilele de plată, în rest, caietul datornicilor era cecul în alb pentru buna dispoziţie a locuitorilor. În această lume personajele își creionează drumul și se dezvăluie cititorului prin bârfitoarele satului, cărora nu le scapă nimic și care scot la iveală înțelepciunea populară a omului simplu.

     Într-un asemenea loc ai fi zis că totul este fără nici un chichirez, dacă aplombul scriitorului nu ar fi hotărât dezvăluirea tainelor lumii de dincolo de poarta cimitirului, împletind meșteșugit, un adevărat război antiterorist cu viața cotidiană, colorată de două povești de dragoste.

    În fapt, este cel de-al doilea plan al romanului, cel psihologic, care avansează posibilitatea de întelegere a lumii de dincolo de moarte, în speranța milenară a omului de dăinuire ca spirit.

     Satul era situat într-o prelungire a zonei energetice cu legături tainice către Bucegi, “descoperită de sateliţi geostaţionari NATO”, a căror ramificaţii ajungeau sub cimitirul frumos amenajat, pe sectoare distincte, cu denumiri expresive: Gălăgioasele, Amorezii şi Glas de îngeri; pe lângă gropile modeste în care îşi aflaseră lăcaş de veci înaintaşi fără număr, modest îngrijite, trona sfidător şi enigmatic  monumentul Antoneştilor, foști moșieri ai așezării, ”din granit şi marmoră, cu masă și bănci, cu ecrane video și radar de supraveghere a ceea ce se întâmpla  la suprafață”. În subteranele acestuia, „patru nivele… la 8 metri față de cota zero”, se instalase forţe ultrasecrete, cu planuri diabolice, sub  comanda lui Strigoianu, “un robot superdotat, setat pe distrugerea vieţii în Univers”; o adevărată bătălie pentru o nouă ordine mondială şi de stăpânire a lumii; de aici porneau către sat, strigoi ce terorizau orovencile noaptea (“Anton, mort de vreo zece ani, o călărește în fiecare noapte, cerându-i să mai nască o dată, să îi facă o fată, care să-l tămâieze şi pe el în zilele de pomenire a morţilor”;  ”Şi al  meu mă bântuie după cântatul cocoşilor…”; “Femeile erau îngrozite, mărturisind că se trezeau noaptea în pat cu nişte schelete reci, care voiau să facă dragoste cu ele”).

     Interferența dintre cele două planuri ale romanului, îmbracă aspectul luptei dintre bine și rău; forțele malefice beneficiază de posibilități care bulversează mintea și puterea de înțelegere a oamenilor, pentru contracarare fiind nevoie de operațiuni dirijate de un comandament de specialiști antitero.     

    Sub masca de reporter al radioului “Să comunicăm în univers”, Alexander avea să fie primul pion care pătrunde în lumea scheletelor, cu aparatură specială de protecţie, laser, holograme, având posibilitatea de revenire la suprafaţă fără riscuri. Dar “ca să ajungi jos, la doi metri sub pământ, unde scheletele aleargă nestingherite de la un sicriu la altul, e nevoie de descântec, de rugăciune, de comuniune cu lumea de dincolo şi de un crez ferm că morţii sunt încă vii”; iar pentru asta a fost nevoie de ajutorul mătuşii Marghioala Prisăcaru, ca să-i ”dezvăluie vorbele misterioase”. Odată rezolvate aceste preparative, Alexander reuşeşte să treacă în lumea scheletelor, unde îşi începe marea aventură, sfârșită din păcate tragic pentru însoțitoarea sa, Mirena.

     Talentul scriitorului se dovedeşte o capcană pentru cititor, prins în confruntarea dintre forţele malefice şi oroveni. Dar ca în orice poveste, nu putea să nu apară și un Salvator, care să ne conducă pe un drum plin de evenimente, suspans şi, bineînţeles, un final cu happy end. El este chiar un fiu al satului, Andronache Ţârel, Andro, un adevărat Ulise, rătăcitor prin țări străine; Penenelopa, e și ea o oroveancă, Florica Murgeanu, Flori, dragostea lui dintâi.

      În derularea poveștii de dragoste a eroilor săi, autorul se întrece în construcția episoadelor, dezvăluirea caracterelor, tăria sentimentelor reciproce, încrederea totală, creșterea popularității și câștigarea respectului orovenilor, culminând cu bogăția de amănunte și tradiții, puse în scenă la nunta celor doi, o adevărată sărbătoare a întregii comunități.

      „Locul în care nu se întâmpla nimic”, avea să trăiască un moment de cotitură, odată cu reîntoarcerea lui Andro, dupa 30 de ani; cu studii și pregătire în străinătate, era specialist militar în aparatură de zbor, ofițer aflat în slujba Comandoului antitero. „Venise în Oroveni cu misiune” expresă din partea „contingentului NATO pentru a anihila operațiunea oamenilor lui Strigoianu”. Satul s-a confruntat și cu un alt eveniment: un grup de migranți sirieni, eșuați pe malurile Dunării în încercarea lor de a ajunge cu bărcile în vest, au fost repartizați temporar aici, printr-o acțiune umanitară, încercându-se chiar o integrare socială, spre bucuria  câtorva celibatari și a focoaselor orovence.

      Reîntâlnirea cu orovenii i-a adus lui Andro o împlinire mult visată: prima lui dragoste, Flori, l-a făcut să retrăiască sentimente adânc înrădăcinate în suflet; avea să afle cum i-a rămas fidelă, crescând pe fiul lor dintr-o iubire unică și așteptându-i reîntoarcerea. Au retrăit o noapte de vis în care și-au reînnoit jurămintele de iubire. Profitând de plecarea temporară a lui Flori la o matușă, Ando și-a mobilizat resursele și într-o săptămână a prefăcut casa părintească într-o locuință de vis: ”șase camere, câte trei pe nivel, dependințe și o terasă cu plante exotice”, urmând ca amenajarea finală să-i aparțină Floricăi. Surpriza a fost de proporții și, după multe lacrimi de bucurie, cererea de căsătorie a fost pecetluită cu nesfârșite îmbrățișări și o noapte în care ”se iubiră… ca și cum venea sfârșitul lumii”.

     N-au lipsit nici planurile de nuntă: totul într-o singură zi; la primărie, biserică și apoi petrecerea în corturi, pe malul gârlei; ca prin minune, la oficierea legăturii, o limuzină de lux i-a adus pe fiul lor, Mario, acum căpitan de vas, împreună cu soția Ysabel și nepoții Estevan și Petronella. Suprizele se țineau lanț, inclusiv pentru primar care se alese cu un CEC gras, ptr reabilitarea drumului principal al satului.

     Petrecerea a fost condusă de celibatarul Costin Cornelius, fratele vitreg a lui Andro, dintr-o legătură amoroasă a bătrânului Costandache Țârel, vraciul orovencelor într-ale dragostei; neavând pereche, verișoara Isabellei, Juana, avea sa fie norocul vieții lui, între cei doi explodând o dragoste la prima vedere. Petrecerea de nuntă din corturile de pe malul gârlei, a fost totală: trompete, urale, aplauze, transmisiuni TV; nașii, Martinez și Dulcineea, din Salvador, salută orovenii și anunță începerea momentului mult așteptat; Cornelius, justificând onoarea ce i s-a dat  pentru conducerea ceremoniei, își dezvăluie oficial legătura de sânge cu  Andro, fapt deja cunoscut din bârfa orovencelor. Petrecere a debutat cu dansul mirilor, în acordurile valsului „Dunărea albastră”; Andro si Flori „privindu-se în ochi cu dragoste, călătoreau pe Dunăre de la izvoare până la vărsarea în mare”…

     Nuntă „ca la curțile marilor voievozi”: mâncare, băutură, muzică; inevitabil, în acordurile muzicii populare s-a ajuns la binecunoscutul dans cu strigături satirice, „oroveanca”, stârnindu-se un entuziasm extrem: ”Haideţi oroveni la joc, în miros de busuioc”/”Frigeţi tare oroveanca, poate vă mai tace fleanca”/”Sus piciorul oroveni, astăzi nu sunteți coceni”

     Invitații sirieni au cinstit și ei participarea cu un număr tradițional, răsplătit cu aplauze. A venit rândul periniței și a tortului, în acordurile fanfarei. Zorii însă, fură tulburați de chemarea la ordine a mirelui; discret, acesta explică Floricăi situația și continuarea petrecerii fu încredințată fratelui vitreg; securitatea comunității priva, chiar și în aceste condiții; odiseea lui Ulise continuă astfel și după regăsirea iubitei, iar Penelopa va mai avea multe de pătimit.

     Lupta cu Strigoianu s-a transformat într-un adevărat război care a implicat forțe și tehnică militară de vârf, dar și emoții și sacrificii umane; complexitatea bazei de acțiune subterană a strigoienilor a depășit imaginația orovenilor: un lac subteran pe care patrulau șalupe, o baza de elicoptere, trafic de armament, droguri și substanțe de exterminare în masă; a fost nevoie de strămutarea cimitirelor, cu implicații imprevizibile pentru oroveni; atacul biologic cu melci africani toxici au generat 6 victime; diversiunea strigoienilor cu trupa de teatru, venită pentru un spectacol gratis, a făcut alte 30 de victime, cadavrele fiind preluate pentru a fi scheletizate; lupta devenea tot mai crâncenă: s-a hotărât mutarea satului dincolo de apă, pe un platou mai înalt, spre a fi ferit de inundarea zonei, necesară pentru anihilarea magnetismului din subteranele bazei lui Strigoianu; sirienii au fost îmbarcați în autocare și vor lua drumul occidentului; din păcate, visul lor se va frânge din nou; aproape de granița cu Ungaria, vor sfârși tragic, teroriștii aruncându-le în aer autocarele; comunitatea era șocata: părintele Aristide avu parte de o adevărată minune în noua biserica, un container metalic la fel ca și restul viitoarelor locuințe ale orovenilor; din icoana sa, vocea Sf Vasile i-a lăsat muți pe oroveni, povățuind preotul să se reîntoarcă la vechiul lăcaș și să fie exemplu de curățenie sufletească pentru enoriași; „rugați-vă ca morții voștri să-și găsescă liniștea dăruită de îngeri”, era sfatul glasului misterios.

     Flori a avut și ea parte de o cumpănă, atacată fiind de strigoianul Florea și oamenii lui; dând dovadă de mult sânge rece și istețime, încurajată și de prezența unui câine de pază, Flori reușește să-i țină în șah pe atacatorii veniți cu scopul de a recupera „harta magnetismului din Bucegi… și a căilor de acces către miezul energetic”; timpul câștigat a permis o intervenție la limită a echipei de securitate.

     Destructurarea bazei ultrasecrete a strigoienilor și salvarea cimitirelor de fantomele morții, a intrat în faza finală: eroul nostru Andro, ajuns acum colonelul Andronache Țârelogeanu, răspundea de toate structurile militare implicate: elicoptere cu tehnica de luptă, scafandri geniști, luptători antitero, tanchete cu rachete ușoare, platforme cu electromagneți pentru capturarea broaștelor metalice, personal instruit pentru situații complexe; el însuși supraveghea acțiunea din turnul de control al monumentului antoneștilor, părăsit în ultimile zile de strigoieni. Operațiunea „Broasca” s-a derulat ca la carte, curățarea bazei subterane a strigoienilor de fioroasele mașinării cu încărcătură atomică, făcându-se cu precizie și profesionalism, evitându-se orice risc pentru comunitate; coșmarul orovenilor luase sfârșit. 

     Scriitorul încheie spectaculos romanul: eroii principali sunt pregătiți pentru o nouă odisee, de data aceasta împreună; Flori fusese numită ca dispecer în marea companie antistrigoieni, condusă de Andro; șefii lui apreciase curajul și istețimea de care dăduse dovadă soția sa în capturarea strigoianului Florea și protejarea datelor despre zona energetică a Bucegilor; în sfârșit, Penelopa putea să-l însoțească pe dragul ei Ulise, până la capătul lumii; capăt care deocamdată era undeva în Alpi, zonă în care Strigoianu intenționa acțiuni de dizlocare a ghețarilor.

     Comunitatea s-a despărțit de cei mai dragi oroveni, în acordurile tarafului sătesc, pe ritmurile dansului tradițional „oroveanca”, aplaudați de întregul sat. Proiecția de holograme cu un grup de scheletici fugărit de câini de-a lungul râului, le-a reamintit pericolul de care tocmai scăpaseră; următoarea însă, cu un imens stol de porumbei albi, a generat un moment de teamă,  până la lămurirea farsei; „frica nu iartă pe nimeni”, aveau să înțeleagă cei mai mici din reacția celor mari.

     Eroii noștri își continuă odiseea, începută cu primul zbor spre Chamonix, împletit cu cel al porumbeilor din holograma proiectată repetat. Este ca un zâmbet al romancierului, care deschide calea spre o binemeritată liniște pentru comunitatea greu încercată a orovenilor. Schimbările din viața lor erau mai mult decât spectaculoase: primar nou, investitori și perspectiva transformării satului într-un orășel militar, cu aeroport, școli, magazine, apă curentă, gaze… Ehei, veniți acasă, oroveni!

     Ce vor mai spune acum guralivele?… Cu siguranță că vor găsi subiecte picante, spre a continua tradiția: „Ați aflat, suratelor?… Pregătiți-vă, vom juca într-un film de fițe!”

Toader Răduță, Pădureni, 28 iun 2021
toader.raduta@yahoo.com