Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Doi metri sub pământ (roman foileton) (11)

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 8 (128), Aug. 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Doi metri sub pământ (roman foileton)

Primit pentru publicare: 09 Aug. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 10 Aug. 2019
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


 Doi metri sub pământ
                                                (Roman foileton)
                                                               11

            Pe ulițele prăfuite și pline de gropi ale satului cu trei cimitire, într-o dimineață de august își făcu apariția un fel de rulotă colorată strident. Șoferul văzut la volan ,părea a fi trecut binișor de 60 de ani. După felul cum privea casele pe lângă care trecea cu viteză mică, părea de prin partea locului.

Curioși, orovenii abia treziți din somn ieșiră pe la porți, crezând că au început să vină musafirii anunțați de primărie. Unii pregătiseră chiar și câte un clondir de țuică din vechea recoltă. Nu pre se făcuseră prune anul acesta.

Șalupa pe roți opri la un gard năpădit de buruieni, în spatele căruia se zărea o casă cu pereți înclinați, deteriorați de vreme și de intemperii.

Musafirul zăbovi câteva minute în fața gardului ca vai de el,apoi trase de porțile mari pentru a face loc acestei case pe roți,ce părea scoasă acum din traficul fluvial.

Intră încet în curte printre buruienele dese,închizând ceea ce mai rămâsese din așa-zisele porți mari. Poarta cea mică era legată cu sârmă ghimpată.

Între timp, mai multe femei și vreo trei bărbați se strânseră în fața casei în care locuise cândva Constandache Țârel, cunoscut pentru farmecele pe care le făcea femeilor. Le descânta de dragoste, iar când avea prilejul punea chiar el în practică descântecul. În sat nu se auzea nimic. Aceasta înseamnă că farmecele își aveau efect.

La poarta acestei case de vrăji renumită odinioară erau acum vreo cincisprezece gură-cască. Morți de curiozitate în privința noului venit în Oroveni, tușa Sevastița Tudorache se apropie de gard și îndrăzni:

-Bună ziua,domnu! Nu ești cumva băiatul cel mare al lui Costică Țârel?

– Chiar eu sunt, mătușă,  nașă Sevastița. Eu îmi amintesc bine de toți consătenii, pe care i-am cunoscut în vremea copilăriei.

-Unde o să stai,nepoate? Casa nu mai are nici acoperiș. Poți să vii la mine, că unchiu-tău a murit de mult. Trei odăi sunt goale. Cea care intrase în vorbă era chiar sora mai mică a lui Constandache Țârel, care îl răsfăța în copilărie cu ce avea mai bun.

– Sărut mâna pentru gândul cel bun.Voi locui în această casă pe roți. Am toate condițiile. Intrați s-o vedeți.

–        Bucuroși, orovenii se strecurară printre buruienele rupte și se îngrămădiră să vadă și ei această năzbâtie. O casă pe roți! Nu-ți place vecinul,pleci mai departe. Viață de nomad. Acum nu era însă cazul.Nici nu prea avea vecini. Casele din jur erau mai toate în paragină,așa că…

Prin ușile larg deschise ale rulotei, oamenii din Oroveni priveau mirați la mobilierul din interior. Era ca un apartament de lux. Nici preotul din Oroveni nu se putea lăuda cu așa condiții de locuit,

-Dar cum de te-ai întors în Oroveni,  Antonache, mamă? Parcă așa te cheamă, nu?

-Da,sunt eu, Antonache C. Țârel. Sunt inginer militar, specialist în aparatură de zbor.

-Măi domnule Antonache, ai auzit că satul tău natal va fi invadat curând de sirieni emigranți? intră în vorbă Ion Turtoi, renumit pentru mâini scrântite mai tare pentru un sac de porumb.

-Știu.Este unul din motivele pentru care m-am întors în Oroveni. Mai sunt și altele,dar nu vă privesc. Eu am lucrat ca expert și în Siria și le-am învățat limba de bază. Ei vorbesc în mai multe graiuri. Eu îl știu pe cel mai răspândit.

-Ce fel de oameni sunt?

-Și buni ,și răi! Nu vă temeți.Suntem la noi acasă. Oroveanul nu prea știe ce este aceea frică.

-Da măi Antonache, dar au rămas puțini bărbați în putere în acest sat bătut de nenoroc.

-Stați liniștiți. Sunt alături de voi.

Dacă vreți să mai pot vorbi,vindeți-mi ceva de mâncare.M-am săturat de hrană ecologică. Iei o pastilă și nu ți-e foame trei zile.

Dar se mai pune problema? Îți aducem îndată carne, lapte, ouă, pâine, legume. Tot ce vrei.

-Să știți că plătesc. Am bani destui. De când m-a părăsit Andreea, singura mea soție, nu prea am avut pe ce cheltui banii. Am doi băieții căsătoriți în Japonia. Sunt experți în calculatoare, așa că nu au nevoie de banii mei. Asta-i viața!

În vreo două ore, rulota lui Andronache Țârel se umplu de produse proaspete: pui, brânzeturi, fructe, legume. Unora le plăti, altora nu, deoarece au refuzat banii, amintindu-și că tatăl inginerului le-a făcut descântece cu folos. Ei nu știau că drăcușorul care învârtea masa cu spirite era chiar conașul din fața lor.

De îndată ce Orovenii se retraseră la casele lor, aprinzând lămpile cu gaz lampant, Andronache mâncă ceva ușor, mai mult fructe, și își deschise rulota spre cer ,înălțând două parabolice de mare capacitate. Venise în Oroveni cu misiune. Va lua legătura cu Turnul și cu contigentul Nato pentru a anihila operațiunea oamenilor lui Strigoianu, Locul ales de bezmeticii lumii degaja cea mai puternică atracție magnetică. Se bănuia că aici ar fi un pol magnetic neștiut, înglobat în munte.

Andronache privea liniștit ecranele și alerga cu ochii pe radare, fiind pregătit să intervină tehnic în orice moment.

Fusese informat că în cele trei cimitire ale satului,concentrate în unul singur, erau deja doi cercetași, pe care va trebui să-i protejeze și să-i recupereze în caz de pericol iminent. Momentan,tehnica Turnului îi ținea în siguranță. Apăruseră deja probleme. Evenimentele par a fi în derulare rapidă.

Se înnoptase de-a binelea.O stare de moțăială îl învălui dulce. Un început de vis frumos, curmat brusc de niște ciocănituri discrete în geamul rulotei. Erau niște semnale morse , un fel de SOS. Se ridică din șezlong și deschise încet ușa rulotei. În față îi apăru o siluetă blondă, care i se părea că vine dintr-un timp îndepărtat.

-Cine ești și ce vrei în crucea nopții?

-Ce vreau nici eu nu știu. Sunt Florica, Flori cum îmi spuneai în nopțile lungi de iarnă.

-Flori? Iubita mea Flori? Dragostea vieții mele ,pe care am părăsit-o ca un laș?

– Nu-i adevărat Andro.Ai fost nevoit să pleci. Eu am rămas aici.O ciudată singuratică.Nimeni nu s-a mai putut apropia de mine. Cunoscusem iubirea totală. Niciodată nu mi-am mai dorit un bărbat după ce te-am iubit pe tine. Flăcăii mă șicanau. Mi-au pus fel de fel de porecle. Nu mi-a păsat. Andro al meu era mereu în suflet.. Am născut un băiat care îți semăna. Când a crescut, a vrut să-și cunoască tatăl.

-Unde e fiul meu? Dacă știam,aș fi venit să-l văd.

-Fiul nostru este comandant de vas. Rar îmi trimite câte un mesaj. El țtie că tatăl său este un bărbat adevărat.

-Flori,vreau să-mi cunosc fiul!

-Nu crezi că e prea târziu?

-Niciodată nu e prea târziu. Am să-i explic ce s-a întâmplat cu mine. Nici eu nu am mai putut iubi. Ceva s-a rupt din mine și a rămas aici în Oroveni. Îți mulțumesc mult că ai venit să te mai văd. Pot să te mai strâng în brațe ca în vremea tinereții noastre?

– Crezi că trebuie să-mi ceri voie ?

Andro și Flori nu și-au mai spus niciun cuvânt. Era o îmbrățișare scăldată în lacrimi. Pe ecrane alergau imagini de tot felul. Cui îi mai păsa de ele. Regăsirea după mulți ani era mai puternică decât orice misiune. Iubirea păstrată în inimi topise totul în jur. Andro și Flori păreau a se fi regăsit pentru veșnicie.Ațipiră îmbrățișați cu gândul la fiul care se plămădise în acea fascinantă noapte .

Florica se trezi prima din visare. Își sărută duios iubitul și vru să plece înainte ca el să se trezească. În zadar! Era înlănțuită de brațele puternice ale lui Andro. Renunță. Pentru prima dată se simțea protejată. Aceste clipe alungau toate lacrimile din cei treizeci de ani de singurătate. Era fericită. Era mulțumită că nu a încetat să spere În zori se trezi și Andro.În difuzoare se auzea o voce autoritară.

-Andronache Țârel, răspunde urgent. Oamenii noștri sunt blocați la doi metri sub pământ. Se pare că ceva nu e în regulă cu sistemul de alertă. Ia legătura telepatic cu ei și raportează urgent.

Flori înțelese gravitatea momentului și se desprinse delicat din brațele iubitului, făcându-i un semn tainic,știut numai de ei, că va reveni curând.

Soarele invadă interiorul rulotei. Andronache făcu o recunoaștere a locului unde acționau oamenii trimiși de Turn. Nu primi niciun semn de recepție. Situația era gravă. Alerta era din ce în ce mai ridicată. Toată acțiunea Turnului putea fi compromisă în câteva ore dacă Alexander și Melina nu reintrau în program. Urmau ore de tensiune și suspans. Nu mai era timp de așteptare pasivă.Trebuia făcut ceva pe cont propriu.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.587 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5