Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 11 (131), Noiembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Doi metri sub pământ (roman foileton)

Primit pentru publicare: 17 Nov. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 19 Nov. 2019
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Doi metri sub pământ
(Roman foileton)

23

Moartea  neașteptată a orovenilor participanți la un spectacol anunțat cu surle și trâmbițe de autorități a tulburat întreaga comunitate a  orovenilor.  A fost inculcată ideea că participanții la așa –zisul spectacol din sala unui cămin cultural de țară ar fi fost pusă la cale chiar de autorități. Preotul nu era străin de identitatea actorilor. Se zvonise și mai înainte că monumentul Antoneștilor ar fi lucrul dracului. Niciodată preotul Agălinei nu a discutat această bârfă, evitând subiectul.

Trei poduri erau trase peste plăpândul fir de apă Orovel. Uneori ,nu se putea trece prin apă, mai ales după ploi torențiale. Cele trei poduri au înghițit mulți bani. Unul se oprea în buza malului. AL DOILEA ERA PENTRU MAȘINI GRELE. Până acum nu a fost cazul. Și .în sfârșit, al treilea era mai mult pietonal  și pentru căruțe. Avea multe scânduri rupte și o balustradă gata să cadă.

De când cu mutarea cimitirelor, era folosit mai des. Cortegiul funerar putea trece pe aici. Un mort nu putea fi prea greu. Satul nu mai avea dric. Era în funcțiune o năsălie, un fel de targă pentru patru oameni dispuși să câștige un ban de pe urma defunctului. Așa se întâmpla și la trei zile după carnagiul provocat de oamenii lui Strigoianu. Primarul sunase la 112, da i se răspunse că fabulează, deoarece poliția nu știe de niciun masacru. Să fi fost înțeleși?

Strigoienii luaseră cu ei cadavrele pentru scheletizare. În grabă, lăsaseră unul căzut între bănci. Era tanti Alexandrina, nelipsită de la evenimentele importante ale satului. Medicul chemat să constate decesul, nu descoperi nicio urmă de glonț. În schimb, probabil în cădere,tanti se lovise la tâmplă și  nimeni nu observase. Fiecare căuta să-și  salveze pielea. Trăind singură într-o chiliuță, neavând pe nimeni, sarcina îngropării trecu în seama primăriei, spre nemulțumirea edililor, care trebuia să rupă ceva din puținul buget pe care îl mai aveau după schimbarea guvernului. Doar preotul nu ceru nimic. În rest, toți cei chemați să ducă pomul, crucea, prescurile,năsălia și celelalte cerură să fie răsplătiți, dacă nu cu bani,barem cu zile în contul ajutorului social.

Flori privea toate acestea îngândurată. Nu mai avea nicio veste de la Andro. Tot aștepta ca lacul cu broaște mecanice să fie adus între zidurile înălțate pe perimetrul fostelor cimitire și duhurile rele să plece departe de Oroveni. Cu o noapte înainte de înhumarea consătenencei scăpată de scheletizare, avu un vis ciudat. În miez de noapte lângă ea venise în pat Andro, scheletizat. O mângâia pe coapse și-i vorbea duios:
„Floricica mea dragă, dacă mă iubești , vino cu mine la Strigoianu. Vreau să te scheletizeze și pe tine. Astfel, vom fi amândoi împreună, luptători în Divizia morții și vom schimba lumea asta rea, scăpând-o de sperjuri, hrăpăreți, criminali. Vom fi părtași la purificarea omenirii. Scheletele sunt o primă formă a renunțării la carnea flască a corpurilor noastre. Scheletele vor face nopțile mai frumoase. Simpla atingere a oaselor va provoca beatitudine. Nimic nu va mai fi carnal. Ne vom elibera de obsedantul „l’amour charnel”. Creierul va fi doar un os ascuțit ,pe care să-l activăm doar în absența semnalului  trimis de computer.La început ,vom avea un disconfort. Cu timpul vom uita de vechea înfățișare. Ne vom privi prin orbitele goale, având programe performante. Ce zici? Mă iubești destul ca să renunți la învelișul carnal,plictisitor și comun? Intrăm în lumea celor aleși să salveze planeta de platitudine și mizerie.”

Flori se scutură speriată, încercând să iasă din acest coșmar. La ușa din spate, cineva o striga de zor:
„-Flori, ce-i cu tine? E târziu și îndată vine mortul. Tanti Alexandrina ți-a fost ca o mamă. Nu poți lipsi de la îngropăciune.”

Cea care o atenționa că e târziu era o colegă de școală primară, pe care o mai ajuta uneori cu un bănuț. Leanca Turtoi avea cinci copii făcuți cu bărbați de ocazie ,numai din dragoste. E adevărat că lângă ea nu mai avea pe nimeni. Băieții își făcuseră rost prin Spania și Italia, iar fata se măritase la Valea Albă cu un basarabean. Doar la sărbători mai primea câte un pachețel  cu de-ale gurii.

Absența Floricăi de la cimitir ar fi fost păguboasă pentru Leanca. Flori se oferise cu drag să dea o mână de ajutor la păstrarea ritualului de înmormântare în Oroveni. Pregătise farfurii cu mâncare, sticle cu vin, batiste cu bănuț. De pomană nu putea fi vorba. Împărțirea farfuriilor cu sarmale și pilaf este bine primită de Atotputernic. Vorba ceea: De unde dai, Dumnezeu îți dă înzecit! Dacă-i așa,de ce nu se îngrămădesc oamenii să dea de pomană? Și-au pierdut încrederea în ceea ce propăvăduiește preotul ? Nu ar fi rău să se facă și o slujbă pentru cei luați de asasini. Fără să fie plătit, preotul văduv al orovenilor nu prea se înghesuie. El știe că până la Dumnezeu te mănâncă sfinții.

Flori o liniști pe Leanca, asigurând-o că totul e pregătit și va trece podul spre cimitir după  cortegiu. Se îmbrăcă decent, după datină, puse totul în cele două coșuri de nuiele și căzu din nou pe gânduri, neputând uita coșmarul din noaptea care se prelungi până târziu în zori. Tare îi mai era dor de Andro! La mormânt va putea plânge în voie. Cine va ști pentru ce plânge? Doar ea! Va plânge pentru tinerețea pierdută. Va plânge pentru nopțile de singurătate. Va plânge pentru părinții care au plecat prea repede spre stele. Va plânge la gândul că dragul ei Andro, soțul ei iubit, nu se va mai întoarce la ea. Îl dorea doar în viață. Restul nu mai conta. Uneori, devenea bănuitoare. Dar dacă Andro are vreo iubită din vremuri mai vechi și ea nu mai contează? Fel de fel de gânduri. Cel mai mare dușman al omului este singurătatea.Urmează viermele îndoielii. Dacă băiatul lor ar fi mai aproape, i-ar spune lui ce o frământă. Nici fratele vitreg al lui Andro nu a revenit în sat cu frumoasa lui soție. S-o fi răzgândit? S or fi certat? Aiureli de femeie singură și proastă. În loc să se gândească la lucruri frumoase, inventează numai gânduri catastrofice. Între timp, se îmbrăcase cu lucruri potrivite momentului, care-i puneau totuși în valoare delicatețea și distincția. Încă era frumoasă. Tot satul o respecta, lăudând fidelitatea și răbdarea dovedite în atâția ani. Parcă era o Penelopă de pe meleaguri orovene. Singura deosebire era că nu fusese pețită de viteji. Și nici nu avusese lângă ea un fiu care să o apere. Se va întoarce oare Ulise al ei? Nu l-a oprit cu vraja vreo sirenă prin locurile primejdioase prin care a umblat? Acest gând chiar o învioră. Se întoarse involuntar în anii tineri de studii, când trecuse prin Homer și antichitatea greacă, prin antichitatea romană și prin marile opere ale literaturii lumii. Doamne, ce lucru minunat este să trăiești în lumea cărților! Ar fi vrut să poarte discuții pe marginea lecturii. Orovenii au frustrat-o de aceste plăceri. Cu soarta nu te pui. Destinul îți este scris în stele. Flori nu era fatalista, dar credea în stele norocoase sau fără noroc. Și acum citea. Andro îi cumpărase o carte ciudată, care rezona cu ce se întâmplă în Oroveni. Cartea se numește „Mă cheamă Roșu” și este scrisă de Orhan Pamuc, câștigător al Premiului Nobel în 2006.Flori a fost cucerită de inteligența autorului; prin predilecția pentru introspecții. se apropie de idolul său adolescentin Marcel Proust.

De mult, Flori nu mai avusese această stare de reflecții culturale. Visul –coșmar trecuse. O stimulase însă în acutizarea minții, bine mobilate în ceea ce privește cultura generală. Ieși pe ușă încrezătoare că totul va fi bine și că în curând dragostea cea mare va reveni lângă ea și nu va mai pleca niciodată. Anii din asfințitul vieții trec repede și nu mai trebuie irosiți.

Lângă poarta cea mare o aștepta Leanca, împreună cu vreo două vecine pentru a o ajuta la dusul bucatelor la cimitir.  Porniră în tihnă spre podul cu scânduri rupte, în așteptarea sărăcăciosului cortegiu funerar.

Va urma!