Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Doi metri sub pământ (Roman foileton) (40 – ultimul episod

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 3 (135), Martie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

 Doi metri sub pământ (Roman foileton) (40

Primit pentru publicare: 22 Martie 2020
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 23 Martie 2020
© Vasile Lefter© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


     Doi metri sub pământ
                                                             (Roman foileton)
                                                                           40 – ultimul episod

Puteți lectura toate episoadele la adresa: https://luceafarul.net/autor/vasile-lefter

           Orovenii veniți direct de la biserică la inițiativa părintelui Agălinei așteptau emoționați și curioși. Coborârea  celor doi fii ai satului, însoțiți de ai lor, Cornelius, Juana, Mario, Sofia și Nineto, mezinul Țârelogenilor,produse un moment de mare vibrație civică. Ei schimbaseră viața satului. Plecaseră sau fuseseră alungați strigoienii, Flori adunase câinii vagabonzi și făcuse donație după donație. Juana pusese bazele unei asociații agricole cu beneficii pentru toți membrii,plus patronarea unui centru pentru copiii neajutorați.  Cornelius ajunse primar și se bătea pentru atragere de fonduri necesare satul cu trei cimitire și un râu cu apă puțină, prins într-un proiect de creștere a debitului printr-o serie de lucrări aprobate de organele de resort.

     Pentru comunitatea celor din Oroveni, întoarcerea lui Andronache după ce toți îl credeau mort, cu excepția Penelopei lui,  a fost o mană cerească. Orovenii, ca urbe, a început să înflorească. Andronache Țârelogeanu adunase bani mulți din misiunile periculoase la care slujise ani buni. Era un geniu în materie de combaterea celor care voiau să distrugă Planeta. Nu doar mijloacele militare îl ajutau. Avera o minte cu intuiții de geniu. Anticipa mișcările inamicului și acționa nimicitor. Era de temut pentru toate comandourile lui Strigoianu. Alungarea și nimicirea tehnicii strigoienilr din Orovenu-i au fost o mare demonstrație de inteligență logistică.

       După o scurtă așteptare, Andronache și Florica Țârelogeanu apărură la ușa din față îmbrăcați în două salopete la modă.  Andro purta o salopetă de culoare neagră, iar Flori strălucea în una de culoare roșie. Păreau două vedete de Holyood. Nici nu apucară bine să se depărteze de terasa casei și orovenii începură să aplaude. Cei doi chiar nu înțelegeau ce se întâmplă. Ca să ajungă la elicopterul garat în apropierea podului de trafic pietonal ,trebuia să treacă prin mulțimea venită direct de la biserică. În urma lor veneau primarul și Juana, Mario și Sofia. Lipsea doar Nineto. Nici Cornelius nu era la curent cu ceea ce se întâmplșa. Era chiar puțin neliniștit.

Andro și Flori înaintau cu pași mici. Când ajunseră lângă primii consăteni, nu bănuiau ce se va îîntâmpla. Erau mai multe orovence și doar vreo douzeci de oroveni. Cam asta era și structura demografică a satului.
După alți câțiva pași , se întâmplă ceva emoționant. De undeva din spate apăru taraful satului. La un semn al preotului, lăutarii înepură să cânte cunoscuta „Oroveancă”. Se prinseră sincron de mâini, lăsându-i în centru pe eroii lor. Ca o școlăriță, Florica se făcu roșie ca focul și- l trase pe Andro mai la mijloc, intrând în ritmul îndrăcit al jocului cu strigături, un fel de variantă ritmică a Ciuleandrei.. Se striga, se chiuia, se bătea pământul cu putere. Dansa tot satul, indiferent de vârstă, ca pe timpuri la hore. Siluetele „vedetelor” în bătaia soarelui de mai creau un cadru ireal. Orovenii erau mai frumoși ca oricînd, jucând cu mare drag alături de cei care părăseau satul cel puțin pentru o vreme.
 Fiind bine informat asupra orei plecării, preotul Agălinei opri muzica. Veni lângă Andro și Flori, îi binecuvântă și începi să aplaude încet. Gestul lui fu multiplicat și aplauzele concurau zgomotul elicopterului.
       Mai aveau câțiva pași până la scara elicopterului și se mai întâmplă ceva. Pe lângă ei trecu un grup de scheletici fioroși, care alergau paralel cu râul. În urma lor goneau nebunește toți câinii din padoc, gata –gata să-i sfâșie. Câinii din față se aruncau spre ultimii scheletici.Privitorii, neștiind ce se întâmplă, asmuțeau câinii și mai tare, tremurând de frică. În momentul când ultimii scheletici erau pe punctul de a fi înhățați, tot grupul fugarilor se desprinse doi metri de pământ, spre enervarea lătrătorilor.

Primul care înțelese  ce se întâmplă fu Andro. Autorul acestei farse nu putea fi altul decât Nineto. Jocul de-a prinselea continuă. Andro începu să râdă în hohote, secondat de Flori, arătând spre nepotul său năstrușnic, ce apăru de după colțul casei cu pistolul –proiector în mână.

 Înțelegând că are spectatori, Nineto repetă jocul, spre enervarea câinilor care turbau că nu-i pot prinde pe scheletici. Întreaga asistență se relaxă și se porni pe un râs asurzitor. De pe pod, priveau la demonstrație și copiii din Centrul Juanei. Râsul lor cristalin completă râsul maturilor, creând impresia unui cor pe mai multe voci.  De pe pod veneau clinchete de clopoței.

      Nineto lăsă joaca și fugi să-i mai îmbrățișeze o dată pe Flori și pe Andro. Spera să-i revadă curând la Chamonix. Se despărți de ei plângând. Era ora 12 și elicopterul trebuia să plece. Se retrase în fața mulțimii lîngă părini. Privi displayul pistolului- proiector și trimise un fascicul cu o nouă imagine, țintind elicopterul. Efectul vizual fu de vis. Buchete de primule albe, roz, galbene, violete jucau în jurul păsării cu decolare verticală, spre uimirea mulțimii suspinânde. Copiii de pe pod priveau și ei fascinați la pasărea măiastră, pe care unii o vedeau pentru întâia oară. Când vor crește, își vor aminti de această zi mirifică.
        Nineto încă mai avea ochii umezi. Mario și Sofia, dragii lui părinți,  îl mângâiau și-i șopteau ceva la ureche. Ascultă cu atenție și , după negocieri, porni spre pod. Copiii din Centrul Juanei încă mai priveau spre cer și mai comentau.
Nineto se opri în fața grupului și ca un matur întrebă:
-Cine e cel mai mic dintre voi?

Toți îi arătară cu degetul o fetiță de numai cinci anișori.Cu pletele ei blonde semăna cu un înger trimis pe pământ. Nineto o luă deoparte, îi întinse jucăria de la Andro și-i explică ceva. Aceasta pricepu repede și îndreptă pistolul-proiector spre grupul de oameni din fața podului. Nineto îi făcu semn să apese trăgaciul în formă de păpușă. O nouă iluzie plutea lângă apa Orovelului. Pe chipurile oamenilor se proiectau sute de porumbei albi, făcându-i la început să se apere cu palmele. Fetița învățase jocul. Râdea în cascadă. Se convinse pentru prima dată că și oamenilor mari le este frică de lucruri necunoscute. Continuă să se joace. Mai trase o dată. Și încă o dată. Se simțea deja vedeta grupului.  Micuții de pe pod râdeau în hohote, arătând cu degetul spre oamenii mari cărora le e frică de niște păsări imateriale. Cei mici au înțeles că frica nu iartă pe nimeni.
      Cu jucăria primită în dar, fetița deveni vedeta grupului, care o conduse spre tabăra de containere, cântându-i o celebră melodie, care oricum nu-i mai făcea plăcere:
-Are mama o fetiță cât un ghemotoc… Mama poate că avea o astfel de fetiță… Trist era că cei de aici nu aveau mame. Mama lor era dona Juana, Ioana cum îi spuneau orovenii,sau Mama Oana,  cum îi spuneau toți.

 Sfârșit

 

 

                                                                                   

                                                                                                                                     



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.617 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5