Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Ioan Grămadă, scriitor și poet, Câmpulung-Moldovenesc

Oprea-Ion-320x200-150x150Primit pentru publicare: 02 iun.2015
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 03 iun.2015

 

Ioan Grămadă, scriitor și poet, Câmpulung-Moldovenesc

Revista culturală

 

Motto: “Un mare poet nu crește numai din poezie, un filozof nu se formează numai cu istoria filozofiei, iar o conștiință de cultură nu e mare, dacă nu este una a întregii culturi”.
Constantin Noica

“Dacă vrem să integrăm  alte culturi, nu trebuie să ne pierdem propriile valori culturale”.
Neagu Djuvara

„Frământările ființei umane și voința de a da sens existenței, indiferent de forma ce o îmbracă, crează până la urmă ceea ce în termen generic numim cultură”.
Ion N. Oprea

Doresc mai întâi  să-i încredințez pe cititori, dar mai ales pe distinsul și prolificul scriitor Ion N. Oprea, coordonatorul acestei lucrări – Anchetă printre cititori: revista culturală formează oamenii? – căci apreciez în mod deosebit inițiativa de a lansa această anchetă în rîndul cititorilor, pe o temă actuală și interesantă.
Personal consider că fiecare revistă trebuie să aibă un conținut, mai bine spus, un caracter cultural, care să aducă un adevărat mesaj educativ, care să contribuie la formarea oamenilor.
În acest sens, mi se pare potrivit acea  veche zicere chinezească  ce spune: „Nu bine ai deschis o carte, că ai și învățat ceva din ea”.
Dacă o revistă culturală nu formează oameni, atunci care este menirea sa, pentru informații trunchiate, pentru mică și mare publicitate, care din păcate în ultima vreme, cam de prin 1990 încoace, sub pretextul că aduce venituri, inundă tot mai exagerat spațiile din mass-media?! Ori, doar, să ne amintim, câte zeci și sute, mii de pagini sunt dedicate pentru politică, mai ales în campaniile electorale, cu candidați generoși care pentru a fi mediatizați, sunt dispuși să sponsorizeze câte două-trei publicații deodată?

O revistă care se pretinde a fi de un real caracter cultural,trebuie să-și facă un titlu de cinste, prin a omagia marile noastre personalități ale științei și culturii. În acest sens ofer spre exemplificare o concluzie la care am ajuns, fără să o urmăresc în mod voit și insistent, și anume, în luna februarie 2015, pentru omagierea marelui povestitor Ion Creangă, doream să întocmesc un documentar pe care să-l prezint colegilor din Cenaclul „Floare de colț” din care fac parte. Am răsfoit, pentru aceasta, vreo 40 de reviste din care deabia am reușit ca în două exemplare să descopăr articole despre viața și opera sa.

M-a bucurat mult că în toate publicațiile pe care le-am consultat, poetul nepereche era omniprezent, dar consider că odată cu Eminescu ar trebui amintită prietenia cu Ion Creangă, o prietenie statornică ce a avut darul de a-i stimula creațiile marelui povestitor, de o valoare inegalabilă.

Deci consider că ar fi necesar să existe o anume periodicitate în a prezenta evenimentele culturale legate și de aniversări și omagieri. Numai dacă ele și există! Ce puteau prezenta revistele la 60 de ani de la mortea lui George Enescu, când,  la mormântul lui de la Paris, cu inscripțiile șterse de patina vremii, nu a fost pusă, în mai 2015, nici o floare de diverșii noștri reprezentanți, ceea ce l-a făcut pe Cristian Mandeal, vorbind despre “tembelismul” dâmbovițean și de marea „doză de lene intelectuală a românilor”, să vestejească acest act de uitare?!

De asemeni, apreciez că o publicație care pretinde a avea un pronunțat caracter cultural, trebuie să fie atractivă, interesantă,  diversă și bineînțeles instructivă, și în acest caz ofer spre exemplificare, reviste de 80-90 pagini care sunt destinate în proporție de 30-40% apariției unor fragmente din opere publicate – romane, piese de teatru – sau comentarii ori note critice asupra unor lucrări literare, despre care nu doresc a le minimaliza sau ignora importanța.

Cu certitudine, o revistă culturală care se adresează diferitelor categorii de cititori, trebuie să țină seama de cerințele, dorințele și așteptările acestora, iar pentru aceasta și în acest sens, e necesar ca periodic să organizeze sondaje de opinie. Să tragă concluzii. Să le aplice!

Tematica revistelor, așa cum e firesc, trebuie adecvată realitaților cotidiene, exemplificând în acest sens cu fenomenul corupției de la noi, care, din păcate, se tot extinde precum o caracatiță. Oare  în spațiile revistelor nu ar trebui prezentate în antiteză – în locul acelor bucăți de roman împrumutat sau spații dramatice- portrete de oameni cinstiți, care și-au clădit existența și viața lor cu demnitate și onoare, reliefând ce este sănătos, care să contrarieze acest flagel, nu doar sub aspect politic, cât mai ales sub prisma educației morale, care, implicit, este legată de ansamblul culturii?!. O fi proprietatea garantată, asigurată, chiar inviolabilă constituțional, dar prejudiciile aduse celei mari, a societății și a Statului, trebuie apărată prin norme de drept, iar dacă nu le avem, să le creăm, totul legislativ este perfectibil, și mass-media, ca și societatea civilă, trebuie să fie active. Intelectualii în primul rând! Revistele lor.

În ansamblul comunicării culturale, literatura are un statut la fel de vechi ca și filozofia, fiind uzurpate sau susținute de imaginea vizuală. Literatura  ca artă a cuvântului își poate asocia și chiar supune imaginea spre a se comunica pe sine fără a da semne de oboseală. Dincolo de plăcerea lecturii, literatura bună vizualizează ea însăși oamenii, peisaje, obiecte, și pe lângă faptul că dezvoltă imaginația, produce transferul într-o lume fictivă. Alegorică. Imaginea cinematografică sau cea de televiziune, nu vor putea înlocui niciodată relația intimă cu cartea, cu revista. Atâta vreme cât acestea au un conținut cultural, ele pot coabita chiar și în situația globalizării. Literatura ne arată că nu se lasă încovoiată sub dominația economicului. Îl influiențează, îl determină…

A citi o carte, o revistă, cu ele în mână, nu e totuna cu a le citi pe ecranul calculatorului, la lumina lui rece și obositoare. Coala de hârtie, prin litera și mirosul cernelii, singură vorbește!

Pentru ca o revistă culturală să formeze oamenii, ea trebuie scrisă pe înțelesul tuturor, adică cu respectarea limbii române, este meritoriu, evidentă abilitatea lingvistică de a atrage cititorul printr-un  stil dinamic, clar, fără încărcături artificiale, cu utilizarea unor fraze calculate, ci exact cât să fie explicite și să nu obosească.

Mă întreb, oare ce ar putea înțelege cititorul de rând – și chiar autorul –  dacă folosim fraze de genul acesta: „astfel de valori aparțin unei lumi condamnate la dispariție sub tăvălugul mercantilismului și al egolatriei, valori predilecte ale lumii de azi” sau „În roman există câteva repere care orientează spre o lectură sapiențială, izoterică…” etc., etc.

Sau pentru a părea mai „autentici” sau excentrici, unii autori folosesc expresii triviale din dicționarul suburban, pornografic, criticii literari ori comentatorii repetându-le!

Mi-a fost dat nu demult să citesc exprimări de acest gen: „pot să scriu ce vreau, fără grija zilei de mâine care de fapt nici nu există”. Spunând aceasta, autorul pare să fi descoperit rețeta pentru totala libertate a textului într-o carte sau revistă slobodă la gură și descheiată la șliț, cu un potențial scandalos!

Când scriem, trebuie să luăm în considerare faptul că cetățenii sunt în egală măsură indivizi a căror identitate personală s-a dezvoltat în contextul unor anumite tradiții, în medii culturale specifice. În anumite  situații ar trebui în consecință să extindem drepturile civile, pentru a include drepturi culturale care permit să le confere tuturor cetățenilor în egală măsură accesul la o tradiție și apartenența la o comunitate culturală, deci un acces la mediul cultural.

Răsfoiam la începutul acestui an revista de cultură Tomis, editată de Primăria municipiului Constanța, în care erau înserate noutăți din mai multe genuri de artă precum, poezie, proză, cinematografie, teatru, muzică, dans, arte plastice, unde în preambul am găsit câteva idei interesante în ce privește dialogul intercultural, teme pentru care i-a fost dedicat anul european 2008.

Un lucru important pe care orice om de cultură trebuie să-l facă, este de a arăta celorlalți calea ce trebuie urmată, de a fi un reper pentru neamul său.

Cultura fiind legată de morală, trebuie să credem în puterea pe care o dă literatura. Asta e singura îndeletnicire umană care învinge, fără să lase în urmă învinși, și cucerește fără să umilească.

Dacă ne gândim bine, la noi se face educație și muncă de formare a oamenilor tot cu acei oameni buni, cu un comportament exemplar care vin de fiecare dată la întâlnirile cu scriitorii, lansări de carte, evenimente aniversare, care frecventează bibliotecile, citesc cu nesaț cărțile și revistele apărute.

Un cărturar spunea că oricâtă muncă de educație și oricâte acțiuni culturale am organiza, nu am putea fi niciodată mulțumiți, dacă în jurul nostru, oamenii nu devin mai buni, desigur un deziderat ce pare la modul  ideal dar cu răbdare și perseverență îl putem realiza în timp.

Spuneam cândva că de la bunul  meu tată am deprins dragostea pentru lectura cărților, dar în aceeași măsură și pentru reviste, la care avea abonamente la 11 publicații precum: Albina, Săteanca, Veac nou, Flacăra, Urzica, Uniunea Sovietică, Clima, Lumea, Viața Militară, Buletinul oficial al Bisericii Ortodoxe Române etc., publicații pe care le păstrez și acum în colecțiile mele din Muzeul etnografic.

Consider revistele culturale de o mare importanță, sub aspectul lor educativ, de a forma oamenii, la ele  și-au făcut debutul majoritatea scriitorilor și poeților noștri, și pe care le apreciez ca adevărate rampe de lansare în lumea literară. Să recunoaștem, la înaintașii noștri, pentru renumiții publiciști, în revistele tradiționale se dădea proba de viață, acolo era placa turnantă de promovare a temelor și motivelor literare, și anume în istoria și trecutul glorios, oglindind viața țăranului român, frumusețile patriei, bogățiile ei, vitejia străbună, care însemnau  un adevărat câmp de inspirație nesăcătuit.

Personal, mi-am făcut  mai întâi debutul în revista școlii în care am învățat, intitulată „Gimnaziu”, urmată de revista „A Fi” a Cenaclului „Floare de colț”, din care fac parte, iar la îndemnul mentorului meu, scriitorul Ion N. Oprea, căruia și cu acest prilej îi reînoiesc cele mai alese sentimente de prietenie , colaborez la revista„Luceafărul”,Botoşani  apoi la o altă revistă prestigioasă de cultură „Academia bârlădeană”, „Vestea bună”, Răducăneni-Iași şi la antologiile aceluiași, în cadrul Cenaclului literar la distanță pe o temă dată.

De asemenea, scriu și la revista „Flori de Bărăgan”, Brăila,  unde pentru poemul „Dor de Eminescu” am obținut locul I pe țară.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …,,Cultura fiind legată de morală, trebuie să credem în puterea pe care o dă literatura.”

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5