Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Ioan Grămadă, Câmpulung-Moldovenesc, Bucovina: Câteva considerații – un scurt comentariu – privind cartea noastră “Revistele? Luminoase, instructive și educative…”de Ion N. Oprea

Ioan Grămadă, Câmpulung-Moldovenesc, Bucovina

Câteva considerații – un scurt comentariu – privind cartea noastră “Revistele? Luminoase, instructive și educative…”de Ion N. Oprea

 

Doresc de la început să declar sincer că încerc un sentiment de satisfacție și bucurie,  în a aprecia, în mod deosebit, acum când am citit noua apariție, Cartea anchetă „Revistele? Luminoase, instructive și educative” de Ion N. Oprea, Editura Pim, Iași, 2015, ca fiind o reușită deplină a gândirii și creației multora dintre colegi noștri din Cenaclul literar la distanță, coordonat de autorul principal.

În acest context, aș putea spune în unanimitate de păreri, s-a apreciat că, într-adevăr, revistele  de cultură, ca și ziarele bine făcute, formează oamenii, fapt pentru care s-au formulat și valoroase concluzii privind contribuția presei la realizarea acestui deziderat care, bineînțeles, se produce nu peste noapte ci în timp.

Pe bună dreptate avea să sublinieze doamna dr. Teona Scopos din Iași că munca de formare a oamenilor depinde și de reviste, de conținutul lor educativ, dar depinde și de calitatea cititorilor, părere la care mi-aș permite să mai adaug dacă, totuși,  multe dintre aceste reviste sunt și citite. Am reținut acel exemplu dat , în care într-o localitate, s-a aprobat în Consiliul local fonduri pentru editarea unor reviste, dar când le-au fost  oferite locuitorilor spre lectură, au rămas neatinse pe mese, astfel că femeia de serviciu le-a adunat spre a fi duse la coșul de gunoi, cum se întâmplă și cu bogata maculatură a reclamei comerciale, pusă în cutiile cu scrisori, și atunci nu-i păcat de munca depusă, de hârtia consumată,  de fondurile irosite, dar cel mai mare păcat îl consider până la urmă, lipsa de interes, chiar ignoranța celor cărora le erau oferite.

Și dacă în majoritatea cazurilor spuneam că aprecierile, în cazul nostru, au fost pozitive, că într-adevăr, mass-media formează oamenii,  am întîlnit și formulări cu exprimări redate în mod ostentativ precum că revistele culturale nu formează pe nimeni!

Consider că a pune sub semnul întrebării sau a îndoielii, dacă într-adevăr, presa, revistele culturale formează oamenii, ar fi ceva aproape sinonim cu întrebarea formultă în prima carte-anchetă: „dacă bătrâneșea poate fi o piedică în calea creației?”, la care s-a răspuns-nicidecum,afirmându-se că se crează intelectual până în ultima clipă de viață. Desigur, și în acest caz, răspunsul a fost unul categoric, ca cel cunoscut, „bătrânețea nu constituie nicidecum o piedică în calea creației, ci este perioada unor valoroase creații”, iar în cazul de față, că „revistele culturale au menirea și reușesc în mare parte a forma și orienta oamenii”.

Nu văd neaparat că ar fi ceva nefiresc  ca în abordarea unor eseuri pe o temă dată să nu existe și unele deosebiri de vederi, contradicții chiar, care fără îndoială vor da naștere unor alte și noi poziții ca în cazul cărții lui Dan Alexe, „Dacopatia și alte rătăciri românești|, editura Humanitas, 2015, dar susținerile nu trebuie să fie ofensatoare, denigratoare pentru partea adversă, cum face omul bănuit că ”le știe pe toate”.

Eu cred că a afirma despre revistele culturale că nu formează pe nimeni este identic cu a eticheta și pe sora ei mai mare – cartea – cu aceiași termeni, că nu are nici o contribuție în această privinţă… nimic mai fals. Țin ca în acest sens să amintesc pe marele istoric  și scriitor Nicolae Iorga care, în minunata sa rostire,  aduce un adevărat elogiu cărții: „O, sfintele mele cărți pe care soarta prielnică mi le-a scos înainte, cât vă datorez că sunt om, că sunt om adevărat ca oamenii din țările unde nu s-a întrerupt niciodată cultura. O carte este un sprijin, o mângâiere, un îndemn. Este  câte una căreia îi datorezi cât și celui mai bun învățător. Ba chiar care-ți este cât ți-au fost  părinții și cei mai buni prieteni. Dar atunci trebuie să citim cu alegere”.

Convins fiind că în cele mai multe abordări ale diferitelor subiecte, vor fi păreri pro și contra, nu voi putea fi de acord sub nici o formă cu asemenea exprimări și concepții, precum că familia a devenit în prezent un fenomen perimat și fals, când nimic nu poate fi mai fals – și periculos chiar – decât vehicularea unei asemenea idei, promovarea ei. A susține asemenea inepţii– o spune și cartea în discuție –  înseamnă a pune sub semnul  întrebării însăși existența societății omenești, pentru care  familia a fost și este considerată ceea ce este, celula de bază a ei. Să susținem cu tărie și să recunoaștem rolul fundamental al familiei în formarea și educarea tinerii generații!, o spune cartea noastră.

În contracararea acestor false păreri, ar trebui să afirmăm cinstea și importanța de care s-a bucurat întotdeauna familia în tot ce a însemnat trecutul, cultura și folclorul nostru. Sfintei familii i-au fost dedicate sărbătorile Crăciunului, Nașterea Domnului, Învierea și alte momente importante.

Granada Familia – Sfintei Familii –  i-a fost dedicată de către marele arhitect al Renașterii, Antoni Gaudi,  acea faimoasă catedrală din Barcelona – Spania – ca și de altfel numeroase opere de artă, ca să mă refer numai la aceste exemple.

Dar să recunoaștem că în această perioadă, multe din familii, din care unul sau ambii părinți, din nevoia asigurării unui trai mai decent, au emigrat în diferite țări, lăsând în urma lor copii singuri sau în grija bunicilor, străbat momentele critice ale înstrăinării din care decurg, firește, aspecte de gelozie, neîncredere și mai grav – destrămarea familiei. Va compensa ori agrava situația valul emigrărilor către Europa, prosperă?

Dată fiind importanța fundamentală a familiei în societate –astăzi, dar mai ales mâine – aș considera oportun  ca una din viitoarele teme ale Cenaclului nostru de la distanță, pentru ciclul de carte, să fie tocmai familia.

Cu aleasă recunoștință și vii mulțumiri pentru tot ce faceți, în scopul binelui comun al literaturii și istoriei, în nobila misiune de educare și formare a oamenilor, vă adresez stimate d-le Ion N. Oprea și distinsei dv-stră colaboratore, d-na prof. Ana Dumitrescu, multă sănătate și noi împliniri.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5