1) Ion N. Oprea, „Dorul de-acasă”, antologie cu autori la… distanţă

–         Ipostazele dorului –

Autor al unor ediţii de o amplă diversitate tematică (vreo 50 la număr), Ion N. Oprea pare a fi stăpânit de duhurile cele bune, care nu doar îl inspiră şi îl îndeamnă la felurite nelinişti raţional-sentimentale, dar îl şi prefac într-un fel de epicentru al preocupărilor literare de o bună bucată de vreme din ţara noastră.

Trecerea în revistă a titlurilor evidenţiază o cuprinzătoare tematică, preocupările autorului dovedindu-se deosebit de diverse – de la probleme de organizare a muncii, la mari personalităţi ale culturii noastre, la istoricul unor localităţi moldave, la prezentarea unor instituţii de cultură, până la abordarea unor subiecte istorice – toate recomandându-l pe Ion N. Oprea nu doar ca pe un cronicar, ci şi ca pe un creator cu reale valenţe literare. Refuzat în două rânduri, consecutiv, în demersul lui de a se integra pe bune merite – Uniunii Scriitorilor din România , din motive (ne) cunoscute de el, omul îşi vede, totuşi, cu sârg şi cu rod bun de treburile lui. Aşa se face că, măcar din acest unghi de vedere, activitatea pe care o desfăşoară în domeniul scrisului frumos şi util îl aşează cu mult înaintea unora – scriitori… atestaţi – care abia au reuşit să compună o broşură-două. Dar nu aceasta este chestiunea care trebuie să domine îndemnul de a scrie aceste rânduri.

Problema de bază – adică motivul – este reprezentată de noua carte semnată de Ion N. Oprea, chiar dacă aceasta nu este în întregime produsul muncii proprii: „Dorul de-acasă” – Editura PIM, Iaşi, 2014. Spuneam mai înainte că acest autor e un fel de epicentru. Un liant, un catalizator – mai precis spus. De ce? Pentru că, pe lângă lucrări absolut personale, omul îi mai solicită şi pe alţi condeieri (o grămadă) la înfăptuirea unor cărţi, structurate tematic: despre prietenie, despre dragoste, despre singurătate. Despre dor – cum este volumul la care fac trimitere.   Ce e, de fapt, „Dorul de-acasă”, în viziunea autorului? Redau ce spune el chiar în „Prefaţă”, într-un fel extrem de condensat, volumul în sine aducând detaliile menite să rotunjească răspunsul: „Despre Dor de-acasă se poate scrie în fel şi chip, cum ar spune mama cu vorbele ei, adică divers, după mintea şi inima naratorului, după dorinţă. Cartea de faţă, a şasea din seria de antologii de proză şi poezie, este rodul muncii independente a unor autori din întreaga ţară, care, precum într-o orchestră, fac din fiecare instrument o voce distinctă care creează ansamblul pe care îl lăsăm să-şi păstreze individualitatea”. Lămuriri suplimentare căpătăm în finalul volumului, în „Postfaţă”, semnată de Constantin Huşanu, care este şi el părtaş la realizarea lucrării. : „Pe lângă momentele idilice aflate în carte stau alături şi momentele dramatice ale satului românesc. Şi de la dezbaterea filologică a unui termen pretins doar românesc, prin asocieri, se ajunge la viaţa cea de toate zilele pe care autorii o deplâng. Prin această lucrare colectivă, Ion N. Oprea încearcă să relanseze valorile morale uitate, spre o vindecare măcar spirituală a societăţii româneşti, dacă altfel nu se poate deocamdată”.

Reiese din cartea lui Ion N. Oprea că nenumărate sunt ipostazele dorului. De unde şi abordările, la fel de diverse, ale autorilor colaboratori, o sumedenie, între explicaţia ştiinţifică a cuvântului şi interpretarea lui lirică, emoţională. Unul din cei mai prezenţi autori în cărţile lui Ion N. Oprea – profesorul bârlădean Gheorghe Calpa – se simte în largul lui pe terenul lingvisticii. El explică termenul – dar şi unele derivate – în exigenţele dicţionarului, dar, mai ales, în spaţiul istoric, cu raportări ramificate în mai multe limbi. Exegeza gramaticală şi lingvistică se armonizează temeinic cu consideraţiile literare, demonstraţiile devenind convingătoare. După “O poetică a dorului” ( „Vechimea cuvântului. Echivalenţe străine. Evoluţie semantică. Feţele dorului în folclor”), autorul trece la „Semnificaţie tradiţională – semnificaţie cultă. Dor-vis. Vis-iubire-dor. Dor-gând” – cu ample trimiteri la destinul cuvântului în creaţia eminesciană, la „Tema dorului” (…) „Dinamica dorului” – cu incursiuni în viziunile unor mari personalităţi pe tema dorului, trage „concluzii statistice” – cu ajutorul Luizei Seche – şi ne conduce de la dorul erotic la cel metafizic, poposind la „Dorul de acasă”, continuând cu mărturisirile lui Constantin Parascan („Despre dor”), întrebându-se : „Poate întreaga lume să fie văzută ca acasă sau acasă este un anume loc?”, scriind despre exil şi despre nostalgia originarului, recitându-ne „Poezii despre acasă” şi, în sfârşit, după ce prezintă „Scrisorile de acreditare ale singurătăţii”, declară, cu ajutorul unui poem de Doru Pop. „Eşti dorul meu”

O consemnare, fie şi… pe sărite, a numelor colaboratorilor la realizarea acestor deosebit de interesante cărţi atestă faptul că în jurul Cenaclului la distanţă, „patronat” de Ion N. Oprea, s-au adunat condeieri statornici, nu numai în prietenie, dragoste, dor, ci şi în spiritul care guvernează gruparea: prof. Mihai Bejenaru, („Acasă”), Smaranda Iacoban („Când m-a prins dorul de casă”), prof. Vasile Maftei („Dorul de casă, cauze, situaţii, oglindiri”), Ec. Ioan Grămadă („Dor de acasă’), toţi din Câmpulung Moldovenesc; prof. Vasile Filip („Dorul dorurilor toate’), dr. Teona Scopos, (‚Dor de casă”), prof. Vasile Fetescu, („Din nou acasă”), prof. Ana Dumitrescu („Mi-e dor de-acasă”), dr. Aurel Constantin Panfil („Un ACASĂ liniştitor şi împlinit”), prof. Aurel Gheorghiţă (“Îmi este dor”), Olguţa Trifan („Cu gândul la tine, satul meu bătrân”), Corneliu Văleanu (‚Ultima întâlnire…’), Mircea Popescu („Sertarul cu amintiri”), toţi din Iaşi ; prof. Doina Dobreanu (“Când mi-e dor de acasă…”), Cosmina Marcela Oltean, (“Cuvântul învaţă”), ambele din Subcetate-Harghita; general de armată ® Constantin Niţu, (‚Zile şi zile’), Adriana Andreiaş-Micu (‚Dor de-acasă”), dr. Valeriu Tudor, ambasador, (‚Exodul de competinţe – referiri la România), toţi din Bucureşti; Ion Grigoroiu şi Camelia Grigoroiu din Ianca-Brăila; Marinela Belu-Capşa , Râmnicu Vâlcea („În satul cu bunici”); pr. Ioan Andrioaie („Dor de mamă”), Moineşti; prof. univ. Ioan Dănilă, Bacău („Acasa scriitorului”); prof. dr. ing. Avram D. Tudose, Huşi („Dor de toate…”); prof. Serghei Coloşenco („Dorul de acasă?”), Geta Modiga („Dorul de acasă pe cale de dispariţie”), Dorina Stoica („Acasă), toţi din Bârlad; prof. Silvestru Pânzariu, Siret („Dor de plaiurile legendare, de Şcoală”); Roman Scumpu, Priponeşti-Galaţi („Deschide poarta profesorului…”); Marian Malciu, Slatina-Olt („Gânduri şi amintiri izvorâte din dorul de casă”); Graham Robinson, Ideciu-Mureş („România e o bucăţică de rai”); Silvia Lucica Podeanu, Novaci-Gorj („Lacrimi de sânge”);   Jane Margareta Tudor Şerban („Dor de-acasă”), prof. Mioara Niculescu („A-casa mea”), prof. Camelia Nenciu („Exerciţiu de admiraţie”), Alexandra Staicu („Dor de casă”), Alexandra-Alina Niculescu („Dor”), Minca Silvia-Ştefania („Dor de acasă”), toţi din Constanţa; prof. Petru Bejinariu („Trăirile şi valorile apartenenţei…”), prof. Luca Bejenariu („Nesfârşitul dor de…”), ambii din Rădăuţi-Suceava; prof. Eleonora Toma-Teoharie („Casa cu iederă”), Slobozia.

După cum se poate băga de seamă, fie şi numai din aceste titluri, gama abordării este şi ea diversă, pe măsura substanţei cuvântului “dor”. Registrul vibrează între struna ştiinţifică şi cea lirică în chip convingător, chiar şi unele nuanţe ceva mai lacrimogene fiind de înţeles şi de acceptat. Unele participări sunt eseistice, cu alură de studiu uneori, altele de-a dreptul literare: poezii, reportaje, fragmente de roman (Ion Grigoroiu, din romanul „Pădurea de patimi” şi Camelia Grigoroiu din romanul „Acasă”, Ianca, Brăila). Scrie prof. Ana Dumitrescu în „Dorul „de casă”, „de acasă”, „de-acasă”: „Stilul confesiv al aducerilor aminte mizează pe timpul, perioada şi locul în care şi cât a trăit personajul respectiv. Astfel că interpretarea sensului acestui „dor” nu este de loc facilă sau de circumstanţă, ci implică gândiri şi simţiri profund omeneşti ». Lucru pe care cartea lui Ion N. Oprea îl împlineşte cu asupra de măsură şi într-o percepţie larg accesibilă, precum şi mângâietoare pentru orice cititor cu bună gândire şi capabil de sincere trăiri emoţionale.

Oricum, fiind de-o măsură cu Veşnicia, Dorul va mai pune în vibrare multe minţi şi inimi şi în lucrare multe condeie. Ceea ce ne garantează dăinuirea, ca neam mereu izvorâtor de valori.

Vasile Filip