Neputință

A fost
ultima convorbire
telefonică
cu Adriana,
de la Schitul Darvari
din București,
o sunasem
ca să-i zic
La mulți ani!,
împlinise 97 de ani,
și am vrut s-o aud.

Mi-a răspuns ea,
fără de vocea ei,
se stinsese
parcă-
flacăra lumânării despre care,
altădată,
îmi spusese
că o păstrează,
ca s-o vegheze
în ultima
clipă de viață.

A reușit să-mi răspundă,
cu o durere pierdută
în ultimul fum:
– roagă-te INO să mor!
…A doua zi
n-a mai răspuns ea,
neputințele o epuizaseră;
omul,
plin de voioșie ,
plecase,
dar ea nu privise ca o tragedie
drumul pe care apucase.

Nevoinţa ei,
din chin
devenise triumful ei
către Domnul.

Adriana,
de la Schitul Darvari,
se tămăduise
de neputințele trupului ei și ale vieții –
de luni de zile
nu mai coborâse
din patul de suferinţă
și mă ruga
să mă rog
Domnului
s-o ia
la El.

Și a luat-o,
acolo,
pe aripi de îngeri
îngerii Mihail și Gavril
despre care
vorbise
cu plecăciune
în cărțile ei,
scrise de mine…

7 noiembrie 2015

Telefonul

Telefonul a sunat
și m-a chemat
Mariana, de la Schitul Darvari,
fata
care o îngrijea
pe Adriana,
și m-a anunțat sec:
aseară
6 noiembrie 2015
a murit Adriana
și mâine
8 noiembrie,
are loc
înmormântarea ;
I-am mulțumit
pentru cât făcuse pentru ea,
am zis cuvenitul “Dumnezeu s-o ierte”
celei care
îmi oferise
material pentru cele trei cărți
despre viața ei
și a colegilor ei,
am înregistrat promisiunea
că vom mai fi căutați,
am transmis vestea rea mai departe
unde
formasem
până ieri-alaltăieri
un trio de nedespărțit,
și am aprins candela,
lumânările,
dar mai întâi
i-am căutat
cărţile
şi
le-am pus la vedere
ca să le recitesc,
prietenei noastre
în timp,
cărțile celei cu care
nu ne-am cunoscut
față cu față, dar am vorbit
și ne-am respectat
ca oameni,prieteni.
Încăodată
și nu ultima dată-
Dumnezeu să o ierte, pe Adriana!

7 noiembrie 2015

Dincolo

Dincolo…
primesc vestea,
îmi pleacă tot mai des prietenii
și rămânem tot mai puțini …

Dincoace,
la casa uitării
mai ieri,
în cartea mea
“Nu Uita”…,
i-am pomenit pe trei dintre plecații noștri,
trei care,
cu scrisul lor,
realizau opere literare,
acum
au rămas doar în antologii
la care,
-din cauza bolii și a neputințelor vârstei –
s-a adăugat
şi lipsește și Adriana,
buna noastră prietenă.

În întunecata săptămână
a lumânărilor aprinse și în dangăt de clopote
dintr-o Românie a neglijențelor,
care a trimis Dincolo numărul imens al tinerilor
tinerilor-copiilor nevinovaţi
din focul de la Clubul Comun,
octombrie-noiembrie 2015,
după care,
unii,
ca să dărâme Istorii,
vor să-şi facă partid politic,
şi să câștige alegerile parlamentare
cerute de revoltații din stradă….

Bat în consonanță
și clopotele de la Schitul Darvari,
de la biserica din Valea Călugărească
și de la Cimitirul Sfântul Ilie-Ghencea,
s-o vestească și s-o petreacă
pe prietena noastră
Adriana Andreiaș-Micu,
de mult hotărâtă
să meargă Dincolo,
la îngerii binelui.

Apropiată,
-toată viața-
colectivităților muncitoare
îndeosebi,
tinerilor corecţi şi isteţi
cărora le-a povestit din trecut
şi le-a cântat tot ce-au vrut
cu vocea-i divină
recitând poezii neuitate prin ani
şi de-ar şti…

N-a plecat singură Dincolo
ci însoțită de fețe frumoase,
şi sănătoase
aşa cum a fost şi a ei
ca să fie și acolo
veselie cerească
şi nu cea pământească
buruienos pregătită să-i otrăvească
şi pe părinţi să-i nenorocească;
e lumină puţină pe stradă
doar lumina lumânărilor să se vadă
cum plâng de durere sufletele plecate
şi plâng cei rămaşi în stradă
cu cugete şi aşteptări îndoliate.
Nu numai în București
și orașele mari ale țării,
ci și departe în zare
la Valea Călugărească,
acolo unde se ştie
a fost a Adrianei copilărie
unde azi şi acum,
bat clopotele şi-adună
parcă firesc,
numărul celor care se înmulţesc
unul mereu după altul,
Dincolo,
ca să ne pregătească
și plecarea noastră
firească.

… Adriano, te rog
în ce loc
lumânările,
pentru noi
ai spus că le-ai pus?…

(Din volumul “Fragilitate. Cuvinte pe verticală”, Editura PIM Iași, 2016, p. 133-139)