Primit pentru publicare: 01 febr.2017
Autor:Prof. Traian Nistiriuc-Ivanciu, Câmpulung  Moldovenesc
Publicat: 02 febr. 2017
Editor: Ion ISTRATE

Ion N. Oprea : personalizarea „tunelului”

   „ Tunelul” – al patrulea volum de „eseuri pe verticală” (Editura  Armonii Culturale, Adjud, 2016) – întăreşte în cei care îl citim părerea că mereu tânărul Ion N. Oprea îşi risipeşte, cu generozitate, preţiosul timp în beneficiul celor mulţi, pentru a-i informa cât mai corect despre ceea ce au trăit şi le este dat să trăiască în originala noastră democraţie.

    Reluate cu obstinaţie, pentru a le da relief ; argumentate cu grijă, pentru a convinge, temele propuse, izvorâte din surse diverse, dar mai ales din propria experienţă, incită la cunoaşterea curată a realităţii, realitate, de multe ori, ” interpretată”  în fel şi chip de plătiţii celor interesaţi în ascunderea

adevărului. Căci adevărul, crudul adevăr, este doar unul, însă interpretările pot fi infinite, în funcţie de poziţionarea socială, politică, economică, intelectuală, dar mai ales de interesele personale.

    Şi această carte de eseuri este structurată pe cicluri tematice, de data aceasta enumerând şase: Grupuri de interese; Zilele culturale ale Bârladului; Poveste din fapte; Căsătoria; Energii; Cătinel – cătinel.

    Căutând explicaţii pentru stabilirea titlului cărţii, găsim pe la finele ultimului ciclu eseul „Tunelul”, acest termen amintindu-ne de „luminiţa de la capătul tunelului”. Alegorie labirintică pentru speranţa în mai bine, expresia este personalizată, pentru autor tunelul reprezetând o experienţă proprie, ieşirea din întunericul acestuia fiind o amânare a încheierii socotelilor cu viaţa de pe acest pământ.

     După ce îşi ia rămas bun de la Moarte, părăsindu-i tunelul, eseistul, înconjurat de rude şi apropiaţi, simte acut lipsa fostei perechi: „…numai tu nu ai venit,/că erai plecată/pe drumul tău,/dusă/tot/de ceea cu coasa,/de care mă despărţisem/ adineaori şi eu…”( La revedere, Moarte!)

     Răsfoirea unui album de familie îi oferă autorului prilejul de a rememora secvenţe fericite din viaţa sa: „…aici mi-i soţia,/frumuşica,/dincoace copiii,/drăgălaşii noştri;/călătoriile noastre de la mare sau de la munte,/dincoace ea – nu mai e veselă,/este bolnavă,/inima!,/aici eu,singur…”(Spital)

    Având în atenţie specială  neajunsurile îmbătrânirii, ultimul ciclu al volumului însumează, cu nostalgie dureroasă, cu răbdătoare şi chinuitoare autoanaliză, destrămarea treptată a speranţelor:  „La un timp/nu mai ai puterea tinereţii,/memoria de altădată,/nici forţa pe care ai avut-o ,/ eşti în declin şi cu plăcerile senzuale…” (Virtuţi);  „Nici să citeşti,/să meştereşti/ori/să te uiţi la Tv/ nu mai poţi,/că vederea ţi s-a slăbit,/de ascultat la radio,/nici atât,/nu te mai ajută auzul..”.(Nici gând).

  În ciuda faptului că se simte tot mai singur şi mai neglijat de rude şi de apropiaţi (Dificultăţi; Prieteni?) vârstnicul îşi revendică utilitatea prin activităţi altruiste, punând capabilităţile dobândite de-a lungul vieţii în slujba tinerilor cu mai puţină experienţă.(Sfatul  bătrânilor)

   Pe lângă evidenţierea lucidă, seacă a degradării fizice şi intelectuale, îmbătrânirea e îndurerată de atitudinea de distanţare, nepăsare a copiilor ( în căutarea, prin ţări străine, a unui mijloc existenţial)dar şi a autorităţilor, pentru care pensionarii au ajuns o povară, ideea diabolică  a „ţării fără bătrâni”  întrezărindu-se în lipsa de conştiinţă a multora dintre votaţii noştri.

  Căutând  răspunsuri imposibile despre ce urmează după viaţa de aici, vârstnicii luptă pentru a demonstra că şi ei pot contribui (cât au contribit nu se pune?) la bunăstarea materială şi (mai ales) spirituală a societăţii: „Îmbătrânirea ,/ieşirea la pensie/nu-i o veste sau semnal/ că nu ai mai fii bun la ceva../…ţi se dă şansa să mai fii şi al casei tale,/al tău,/şi că,/până la urmă,/ai ajuns cu bine,/să te dedici/şi să te apuci şi de altceva,/chiar de nepoţi,/crescându-i…”  (Îmbătrânirea)

  Tendinţele actuale, de sorginte apuseană, după care perversiunile sexuale ar trebui încurajate, promovate (în numele drepturilor omului) I.N. Oprea le răspunde în ciclul Căsătoria, sprijinindu-şi conceptele pe mărturisirile unor Sfinţi Părinţi ai Bisericii (Pavel, Vasile cel Mare,Ioan Gură de Aur) dar şi ale autohtonilor Stăniloaie, Ioan Alexandru, Arsenie Boca, la care se adaugă laicii Dan C. Mihăilescu şi Gheorghe Clapa:  „Când bărbatul şi femeia /se unesc în căsătorie,/ei nu mai sunt ceva pământesc, /ci chipul lui Dumnezeu însuşi.” (Taina unităţii dumnezeieşti)

   Destrămarea în ţările Europe de Vest a 40% din căsnicii aduce îngrijorări eseistului,  mai ales că această  practică începe a rodi şi în România.(Întreţinere)

   Găsim şi în acest volum o cantitate mare de informaţii din mai toate domeniile de activitate, puterea de a alege şi de  sistematizare fiind o trăsătură distinctivă a neobositului Ion N. Oprea.

    Astfel, în capitolul Energii, istoria mondială este marcată de personalităţi fatidice, precum Stalin, Hitler, Putin (Stalin; O marionetă), iar în istoria noastră corupţia şi trădarea  „nu-i de azi,/de ieri.” (Complicitate). Bogdan al II-lea (tatăl lui Ştefan cel Mare), Vlad Ţepeş, Ştefăniţă(nepot al lui Ştefan cel Mare), Radu de la Afumaţi, Petru Rareş, Ion Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, toţi aceşti domnitori  au căzut victime ale trădării, căci, conchide eseistul: „nici o ţară nu poate fi cucerită,/fără o complicitate/din/interior…”

    Tot în legătură cu trecutul nostru sunt explicaţi, prin filieră traco-daco-getică, unii termeni precum : român,România, Sarmisegetuza, Getica, Romelia, vlah, Moldova, cele mai mult cuvinte dintre cele enumerate având pornire din „Hermes,/pomenit în mitologia greacă,/ a grecilor care au preluat mai toate zeităţile/de la traci şi/daco-geţi.”(Român – România)  

    Tenta moralizatoare a multor exprimări era de aşteptat la bogata experienţă acumulată de-a lungul unei vieţi, o viaţă parcursă de autor profund şi cu răbdarea echilibrantă a păstorului mioritic:”…nu poţi face rău altuia,/fără să plăteşti…”; „…să nu gândeşti negativ despre cineva,/ci mai bine/roagă-te pentru sănătatea lui…”(Supărarea); „Cu/ gândul/conduci totul…”; „Când controlezi /o altă fiinţă,/îi iei energia,/îţi faci tu plinul, pe seama celui păgubit…”;”…agresivitatea /dintre bărbat şi femeie/se transformă într-un fel de program/de/autodistrugere…”(Gândul); „Este mai bine să plângeţi,/decât să urâţi.”(Dependenţă)

     Că orice carte e făcută din alte cărţi se adevereşte şi la I.N.Oprea, care introduce şi comentează şi în acest volum fragmente interesante din scrieri mai vechi şi mai noi (Thales, Sofocle, Sfinţii Părinţi ai Bisericii, Cicero, W.O. Schumann; C. Noica, Radu Beligan, Vasile Andru, N. Manolescu, A. Pleşu, Al. Dobrescu, Dan C. Mihăilescu etc.); care este sau nu de acord cu ştiri şi comentarii lansate prin mass-media actuală: scandalul de la Opera bucureşteană; reacţia ministrului Vlad Alexandrescu; problema imigranţilor; afacerea dezinfectanţilor diluaţi; înmulţirea farmaciilor; puterile din stat; imnul actual; tezaurul din Rusia; enigmele evenimentelor din 1989 etc.

     Cu reale veleităţi de coordonator, generos şi altruist, I. N. Oprea rezervă în cărţile sale spaţii importante pentru creaţiile colegilor din Cenaclul de la distanţă, se referă deseori la părerile şi la vieţile acestora, încurajează demersurile culturale, critică ce merită criticat, îşi consumă energiile şi sensibilitatea în slujba contemporanilor, ca un veritabil om al cetăţii: un înţelept bătrân, cu suflet flexibil şi mereu tânăr, o adevărată cutie  de rezonanţă, vibrând neliniştit la realităţile în care ne consumăm timpul.

                                                                                                                           7.01.2017