ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 27 Iun. 2018
Cronică (carte, I.N.Oprea) de Marin IFRIM
Publicat: 28 Iun. 2018
Editor: Ion ISTRATE

,,Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu” de Ion N. Oprea (IX)

      Prin acest volum, Ion N. Oprea și-a expus credința literară, preferințele textuale și ideale, atitudinea de scriitor cu etică și epică. Nu mai avem și nu vom mai avea curând astfel de oameni devotați, din interiorul ființei, nației lor ancestrale. Cartea sa are un fel de cheie secretă, oferă, fără patimă, cu discernământ de neurochirurg, o realitate valabilă și în trecut și în prezent și în viitor. Realitatea nu înseamnă a apăsa pe secunda prezentului. Am citit multe cărți, timpul mi-a permis acest lucru. Am avut acces la o parte semnificativă a literaturii  lumii. Am lucrat într-o bibliotecă imensă pentru un singur om firav cum sunt eu. Știu ce înseamnă o carte care nu te lasă să (a)dormi. Cartea lui Ion N. Oprea, paradoxal, oferă liniște, răbdare și transmite o impresionantă lecție de istorie inclusiv, sau mai ales, literară. Chiar azi am primit încă un exemplar al acestei cărți rarisime, pentru Andrei Voiculescu, nepotul marelui poet, în același pachet primind și alte două cărți consistente care demonstrează puterea de muncă a acestui scriitor inconfundabil: ”Mălin vestitul revoluției” (Antologie ziaristico-scriitoricească” și ”Bucovina în presa vremii”. Le voi prezenta cât de curând. Sunt onorat. Cităm din cartea lui Ion N. Oprea: ”Momentul când Voiculescu l-a cunoscut pe Vlahuță i-a prilejuit tânărului medic un portret realizat pe măsura talentului celui care avea publicat deja primul volum intitulat chiar așa, <Poezii> (1916)” . La rândul său Voiculescu confirmă: ”A fost către toamna anului 1917 când l-am văzut întâia oară în viața mea. Ședea în fața unei gherete din din piață, unde se vindeau zarzavaturi și unde mulțimea se înghesuia prinsă de neastâmpărul așteptării. Și omulețul oprit în drum privea cu o expresie așa de sfâșietoare gloata aceea ce se strivea împinsă de spaimele traiului, că fără voie am stat să-l privesc la rându-mi. Atunci l-am asemuit numai cu Vlahuță, așa cum îi văzusem mai de mult chipul într-o carte. Când m-a băgat de seamă, și-a tras, parcă înapoi în fundul urechilor, luminile ce se răsfrângeau ca o trâmbă, înfășurând calm mulțimea…A plecat fără să se uite îndărăt. Câteva zile mai târziu, un prieten mi-a spus că Vlahuță este într-adevăr oaspetele Bârladului, unde îl azvârlise valul pribegiei” (”Lamura, 4 ianuarie 1921). Pentru mine, un altruist inocent, nu înțeleg de ce cartea domnului Oprea, dedicată lui Vasile Voiculescu, nu a fost comentată/prezentată/criticată sau lăudată în ”presa de specialitate”. Această indiferență cinică față de munca altuia e o boală românească specifică. Nu avem demnitatea de a recunoaște că există și alți scriitori care au un cuvânt de scris sau de spus. Nu sunt avocatul acestui scriitor. Pentru acest volum, care, din câte am înțeles, se știe încă de la apariția sa, în 2012, autoritățile din Pârscov nici măcar nu au tresărit a lectură obligatorie. Domnul Ion N. Oprea trebuia încă de atunci declarat Cetățean de Onoare al Pârscovului. Și nu numai domnia sa, ci și Florentin Popescu și toți cei care au pus suflet și muncă întru cinstirea unui sfânt. Niciodată nu e prea târziu, dar și când e prea târziu nu e bine deloc. Marelui voiculescolog Alex Oproescu abia acum i se recunosc marile uriașele culturale la el acasă, la Nehoiu, orașul său natal, urmând ca, la inițiativa lui Ovidiu Cameliu Petrescu acesta să fie declarat post-mortem ”Cetățean de Onoare”. Uneori animatorii culturali văd ceea ce nu pot să vadă cârtițele, criticii literari cu morgă și dric în tot ceea ce produc. Pentru mine, Ion N. Oprea este un intelectual care are ”pătrățica” sa distinctă în tabelul memdeleevian al literaturii române. Suntem o nație ciudată, flecară, plină de nonsens comunitar. Nu știm să ne respectăm valorile, munca, cinstea și idealurile pentru care, cândva, alții și-au dat viața.