IRINA CORDONEANU: ”Jurnalismul este mai mult decât o profesie, este o vocație”
–
IOAN VASIU:- Sunteți un nume bine cunoscut în rândurile jurnaliștilor români. Când și unde ați debutat ?
IRINA CORDONEANU: – Am început să lucrez ca jurnalist în luna ianuarie 1993, la Secția Politică a Cotidianului „Ora”, condus de Nicolae Cristache. Dacă ne referim la munca în televiziune, migrarea către audiovizual a avut loc la începutul anului 1998, la postul de televiziune „Prima TV”.
I.V.: – Care sunt televiziunile în care ați lucrat de-a lungul anilor ?
I.C.: – Munca în televiziune am început-o în București, la „Prima TV”, în cadrul emisiunii de dimineață. În câteva luni am devenit coprezentator al acestei emisiuni („Prima Oră”), dar viața îmi pregătise alte provocări. În luna octombrie a aceluiași an, 1998, am decis,din motive personale,să mă mut la Cluj-Napoca. Așa că m-am angajat la… „PRO TV CLUJ”. Lucrând pentru Media PRO, a venit de la sine și colaborarea cu postul „Acasă”. Șase ani mai târziu am acceptat oferta venită de la „Antena 1 Cluj” și am lucrat la acea televiziune, evident cu colaborările „de rigoare” pentru Antena 1 București și Antena 3. Am părăsit Clujul când am primit o nouă ofertă de nerefuzat, de data aceasta de la „Antena 2”. În aprilie 2008 am revenit în București, orașul meu natal, și am realizat mai multe emisiuni sub sigla „Antena 2”, care a devenit ulterior „Antena Star”. În 2015 m-am mutat la Televiziunea Română, unde am realizat emisiuni atât pentru TVR2, cât și pentru TVR1.
I.V.: – Care televiziune vă este mai aproape de inimă ?
I.C.: – Nu există o astfel de ierarhie pentru mine, fiecare proiect pe care l-am avut mi-a fost aproape de inimă, altfel eu consider că nu poți face performanță.
I.V.: – Amintiți numele unor importanți oameni de televiziune, alături de care ați activat în decursul anilor.
I.C.: -Munca în televiziune înseamnă precizie și detalii. Ideea de „oameni importanți” are atât de multe nuanțe, încât răspunsul meu s-ar transforma într-un seminar privitor la munca de jurnalist sau de realizator tv. Am lucrat la posturi de televiziune de renume din România, în care au existat și există oameni cu mare greutate în domeniu.
I.V.: – Dacă ați putea întoarce timpul, ați mai porni pe drumul jurnalismului sau ați alege o altă profesie ?
I.C.: – Jurnalismul este mai mult decât o profesie, este o vocație. Nu aș alege altceva.
I.V.: – Creșterea numărului televiziunilor de la noi este de bun augur sau dimpotrivă ?
I.C.: – Competiția este bună în orice domeniu.
I.V.: – Se mai poate spune acum că presa este a patra putere în stat ?
I.C.: – Evident că da. Presa rămâne a patra putere în stat în orice societate democratică, iar România este o astfel de societate, chiar dacă unii văd „plusurile”, iar alții „minusurile”.
I.V.: – În afară de televiziune, ce alt hoby aveți ?
I.C.: -Televiziunea nu este un hobby, pentru mine este parte din profesia mea. La capitolul „hobby” pot aminti călătoriile, timpul petrecut în natură, interacțiunea cu animalele de companie.
I.V.: – Cum doriți să încheiem acest scurt dialog/ interviu ?
I.C.: – Aș vrea să le spun cititorilor că înțeleg responsabilitatea care derivă din statutul meu de jurnalist și de persoană cunoscută publicului. Îmi trăiesc viața sau îmi fac treaba în concordanță cu ceea ce reprezint în percepția publicului.
Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania