Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Ispita meandrelor

Ispita meandrelor

   Printre numeroasele calități ce caracterizează ființa umană, încă de la apariția ei pe pământ, se află și curiozitatea/neliniștea de a descoperi tainele lumii înconjurătoare, pentru a le cerceta, înțelege și a și le apropia ca aliați. Este o particularitate deopotrivă nativă și cultivată, principală forță motrice în eforturile dedicate evoluției vieții. În acest sens, frumusețile naturii terestre au fost, întotdeauna, este, și în prezent, va fi, pentru totdeauna, una din marile ispite, atât pentru spiritele concrete/științifice, cât și pentru cele imaginative, care văd concretul în chip metaforic/sugestiv, acestea alcătuind portrete ale universului terestru  sub aura mirajului și a miracolului.

Despre meandru se spune că este o ,,Buclă accentuată a cursului unei ape curgătoare, cu albia în pantă lină, sinuozități ale unui râu care pendulează pe fundul unei văi largi de câmpie”. Uneori, cuvântul este asociat cu un altul: labirint. Numai că asocierea evidențiază și doferențe demne de avut în vedere. În timp ce meandrul te îndeamnă să i te integrezi, pentru a-i descoperi frumusețile, labirintul te duce în ispită spre a te rătăci, dar și pentru a-ți pune în valoare simțurile de orientare.

În cazul Valentinei Lateș, cartea intitulată ,,Meandre” și apărută în anul 2019 la Editura ieșeană STEF este prin ea însăși o invitație de a da frâu liber ispitei de a citi volumul, ademenitor din capul locului prin inspiratele coperți. Încă de la primii pași, cititorul o simte pe autoare precum ar fi un ghid, demersul străbaterii meandrelor fiind ferit de primejdia rătăcirii. ,,Așez MEANDRELE scrisului meu în sita exegezei atemporale. Cartea se dedică tuturor cititorilor atrași de literatură, precum și memoriei de neșters a celor patru personalități care, prin exigență rară și altruism, inițial mi-au sprijinit pasiunea în structurarea cuvântului scris”. Numele celor patru, însoțite de miniportrete foto și succinte prezentări, sunt: acad.dr.doc. Constantin Ciopraga; poetul și profesorul Mihai Ursachi; ofițerul, scenaristul de film, scriitorul și criticul de artă Nicolae-Paul Mihail; academicianul, prozatorul, poetul, ziaristul italian Vladimiro Bertazzoni.

Valentina Lateș ni se înfățișează ca o structură umană vulcanică. Dar nu una care revarsă lavă la întâmplare, asupra tuturor; ea discerne cu luciditate, găsește și separă binele de rău. ,,Lucru perfect explicabil, dacă ne gândim că viața și cariera Valentinei Lateș sunt de multă vreme dedicate muzicii (această poezie fără cuvinte), fiind în fond complementară elanurilor lirice prin care ființa umană din toate timpurile încearcă și, uneori chiar reușește, să depășească limitele implacabile ale existenței sale cotidiene marcate de inautenticitate și însingurare” – remarcă Nicolae-Paul Mihail în (Prefață). Iar autoarea îi ,,incită” pe cititori chiar de la început, prin Motto: ,,Drămăluim cândva, vreun creier / La ,,Cântar” de psihostazie? / Prin gânduri trainice, cutreier / Să n-am trudirea lâncezie.”

Citind cartea cu luare-aminte și din tartaj în tartaj, bagi cu ușurință de seamă că Valentina Lateș nu se dezminte. Între zisă și făcută nu este nici o distanță. ,,Râvnesc să am un gând sonor, / Să-mi izbăvesc EUL rănit.” Volumul de față pare a fi (poate chiar și este, în intimitatea autoarei) soluția izbăvirii. ,,Etern înflăcărată”, ,,Dincolo de sofisme”, ,,Eternizând limba română”, ,,Las candela gândirii mele-aprinse”, ,,La primenirea de păcate grele”, ,,Iubirea moare nenăscută”, ,,Să mă afli, ești învins mai lesne / Să te aflu nu mă-nvingi nicicum.”

Lansându-se în zbor avântat pe aripile poeziei, autoarea este conștientă de faptul că acesta nu poate fi unul lin, fără suișuri și coborâșuri. Riscuri care nu o ocolesc, dar pe care ea și le asumă cu demnitate. ,,Nu cred că ar fi normal să rămână nerelatat un eveniment din existența mea, a cărui semnificație depășește elementul cotidian, comun. Regretul ar căpăta intensitate de obsesie”. Din aceste (și altele) motive, Valentina Lateș preferă să vadă / prezinte lumea ,,În Spectru sângeriu”: ,,Sculptez prin etern – în efemerul meu / Străluciul rourării lacrimale, / Serafic lucru – în mit spre apogeu / Semn al purificării maximale, // Că aspru veac de eră ne reflectă / Un hău cu valuri de hemoglobină, / Furia infamiilor perfect abjectă / Absurd și dur în sumbru se combină”.

În elanul ei, în esență demn de admirat, autoarea dorește să spună tot ce știe și îi atrage atenția. Din păcate, uneori această grabă mai și… strică treaba. De unde textele comunicate într-o exprimare exterioară poeziei, chiar dacă uneori acestea sunt costumate în strai ironic / satiric. Dacă ,,Eterna fericire” poate fi considerată ca o poezie în proză, ,,Mică publicitate (Pierderi)” distonează, la fel ca ,,Asociațiunea veleitarilor din România ,,Mimoza” (cu toate săgețile pe deplin justificate). Mai pe scurt spus, Meandre poate fi și o (mică) ambuscadă, în care autoarea s-a lăsat prinsă de bună voia ei, deci nesilită decât de dorința (ce nu poate fi imputată) de a oferi pe un ecran panoramic o suită de imagini, de interes, însă nu pe deplin consonante. Oricum, nativa din Adâncata Sucevei merită toată considerația pentru dorința firească de a scoate din adâncuri vibrări ce se răsfrâng mental și emoțional asupra tuturor cititorilor: ,,Îmi prezint MĂRTURISIREA în Fața Puterii Divine, precum și în Fața eventualilor Cititori Buni!”

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.622 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5