Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 10 (130), Octombrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Jurnal autumnal (VII)

Primit pentru publicare: 11 Oct. 2019
Autor: Nicolae CORNESCIAN
Publicat: 11 Oct. 2019
©Nicolae Cornescian , © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Jurnal autumnal (VII)

26 septembrie

după ce la 23:45 am ieşit
ca să cumpăr şase sticle
de apă minerală
de la magazinul din colţ
am zăbovit un timp
pe podul Dragalina
pentru că ştiam că aici
după miezul nopţii
în apa râului plină de scânteieri
măsurate în albedo
imitând luciul stelelor
înotau un fel de făpturi
aproape nepământene
despuiate
cu piele transparentă
ce-şi lăsau chiar şi părul
pe malul Begăi
ştiam că în locul lor
în clipe neprielnice
întotdeauna murea altcineva
de aceea nici nu se mai simţeau nevoite
ca uneori să se gândească
chiar şi la ele însele
înotau într-o apă aproape stânjenie
însă niciodată nu izbuteau
să-şi atingă trupurile
cu propriile mâini
nici măcar sub podul
unde li se permitea să respire
doar o singură dată
unde aerul stagnant
mă făcea să cred
că tot ce am visat până acum
îmi era întru totul străin
cu excepţia celor şase făpturi
care ştiau că în locul lor
în momente nefaste
întotdeauna murea altcineva
chiar şi pe podul Dragalina
într-un condens dens
de întuneric şi ceva transparent

27 septembrie

când murea cineva
cu toţii se îmbrăcau în alte haine
câinii scotoceau în căutarea oaselor
muşinau umbrele rotocoalelor de fum
levitând pe deasupra capetelor îndoliate
prin acest spaţiu ce părea neîndestulător
chiar şi pentru cei ce îşi mai aminteau
fagii identici cu cei de aici
cu nuanţa sicriului
apa râului pe care privirile lor
se răsfirau în cercuri concentrice
pe când vestalele
de la căpătâiul decedatului
vorbeau de pediplenele paradisului
ca de ceva destul de posibil
spuneau că şi ele se supuneau
timpului celor aleşi să-şi trăiască
numai propria viaţă
doar nişte idiosincrazii ilogice
învăţate pe de rost
redate mecanic
în timp ce neperturbate de nimic
de nici un simbol sacru
animalele scotoceau
în căutarea oaselor
când murea cineva

28 septembrie

seară de seară pe podul Dragalina
îi întâlneam pe toţi cei care
ştiam că au murit demult
când aveau vârsta noastră de acum
ca şi acum de altfel
etate rămasă aceeaşi deja de câţiva ani
neavând nimic comun
cu amintirea timpului existenţei
cu zeii sângelui nostru
ori cu dumnezeii tampoanelor
de unică folosinţă
cu ceruri de culori pământii
spre seară prăbuşindu-se în Bega
cu vitrine vitrificate
prin care treceau tot felul de forme eterice
tot ce puteau fi ei
alte vietăţi dimpreună cu ei
desprinzându-se de oglinzile dimprejur
diafanizând aceste parapete ca de sticlă
de culori ce nici măcar nu existau
privirile noastre radiind luciul viu
căutând umbre dizolvate în alte umbre
chiar deasupra pământului în care
părul lor continua să crească
pe sub crucile de lemn
ce prindeau rădăcini tot mai adânci
semne sacre semnificând ceva relevant
poate doar în conştientul nostru
întotdeauna ca şi acum
când nu mai doream să fim acolo
doar ca să putem să fim singuri
când ştiam că rătăcind
printre cei întâlniţi întâmplător
emaciaţi exagerat de mult
seară de seară pe podul Dragalina
aminteam timpul altei existenţe
cu toate că se făcea deja prea târziu
pentru orice alt început
pentru eterna sihăstrie dimpreună cu ei

29 septembrie

cele care locuiau de cealaltă parte
a gardului de sticlă
credeau că aici coordonatele geografice
erau întotdeauna altele
pentru că spaţiul se afla
într-o continuă expansiune
pentru că întotdeauna
se credeau altcineva
îndeosebi când visau
amintirile noastre
când ne aşteptau
dorindu-şi ca cele întâmplate
să nu se fi petrecut niciodată
nici atunci când uitau cine erau
şi nici când doar cu privirile sticloase
fără noimă căutau alte locuri
marcate de aceleaşi coordonate geografice
ca cele de aici
de cealaltă parte a gardului pe care sta scris
centrul de sănătate mintală
şi amelioare a deranjamentelor psihomotorii
de tip catatonic

30 septembrie

fără tine adâncită în apă
simţeam că îmi lipseau
câteva procente din gravitaţie
mi-a spus cea care mi-a deschis uşa
înainte ca să intru
pentru prima şi ultima dată
în centrul deranjatelor mintal
îmi lipsea tăcerea ta
când atingeam aerul
ştiind că vântul îl va purta
până la tine
căldura mea şi ploaia lunară
valuri spiralate
umplute cu atât de multă lumină
încât nu mai puteai distinge
nici o culoare
mai zicea ea pe când îmi implanta
un cuţit ruginit în inimă
pentru că avea nevoie
de pielea mea
pe care urma s-o îmbrace
peste pielea ei
ca să pot să simt
mai zicea
adevărata-ţi îmbrăţişare
tocmai acum
când ai intrat pentru ultima dată aici
şi m-ai făcut să cred
că din această clipă
am tocmai locul meu
căci te am în mine