Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Jurnal autumnal (I)

    Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE

    Jurnal autumnal (I)

    Primit pentru publicare: 04 Sept. 2019
    Autor: Nicolae CORNESCIAN
    Publicat: 04 Sept. 2019
    ©Nicolae Cornescian © Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE
    Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


     

    1 septembrie

    eşti mult mai aproape decât propria-mi umbră
    decât cearşaful acoperit cu frunze
    ori nuanţele arămii de deasupra noastră

    aerul ce-l inspir e mirosul ca de nisip
    al pielii şi părului tău
    e iluzia toamnei ce amintindu-mi totul
    mă menţine viu

    chiar şi-n această cameră de hotel
    unde luminile reflectate de oglinzile din tavan
    pe când adormi şi totul devine diferit
    îţi ridică umbra cât să acopere cu ea
    întregul meu trup

    tot ce nu izbutesc să mai simt
    pentru că nu pot să visez
    pentru că nu am ce să visez
    când îmi eşti atât de aproape

    2 septembrie

    e o seară de septembrie
    iar tu-mi zici că împreună
    am trăit doar anii fără anotimpuri

    mă aduci la marginea celor văzute
    ştiind că tocmai aici se termină orice prezent

    în faţa apei înălţându-se în cer
    precum oglinda ce nu mai reflectă nimic
    pentru că dincolo de ea începe lumea
    altor dimensiuni

    cresc transparenţe de intensităţi diferite
    pe care privirile noastre nu le pot discerne
    asemenea aerului îmbibat cu întunericul nopţii
    dintre două anotimpuri

    din privirile noastre aproape luminând
    din cauza culorilor ce plutesc pe Bega
    şi ajung aici ca dintr-un viitor
    înfăptuit deja

    din depărtările altei toamne
    mereu aşteptate străine mereu

    3 septembrie

    nu ne mai spunem nimic
    de parcă am străbate ore cu totul diferite

    în piaţa solitudinii se înalţă
    doar copacii de piatră şi câteva arteziene
    argintând transparenţa cu o apă multicoloră

    în centru e ceva alegoric
    ce nu se încadrează în nici o formă ştiută
    mai mereu îşi schimbă mărimile
    deşi pare a fi realizat din metal
    mai exact din mercur

    nu atinge pământul
    iar în clipa în care îmi spui
    că aşa ceva nici nu poate exista
    nu mai vedem nimic

    putea fi orice
    te contrazic

    în spaţiul gol de dinainte
    acum răsare un arin metalic
    apoi mai multe frunze
    chiar şi cuvântul frunze

    ca şi cum cineva scriind tot ce gândeşti
    ar aduce ordine în prezentul nostru
    doar ca să nu mai simţim nevoia
    să ne spunem ceva

    4 septembrie

    sunt asemenea liniştii
    din urma şoaptelor străinilor
    citind în sălile bibliotecii municipale
    scrierile apocrife datând din timpuri incerte

    îmi spui că în urma promenadelor noastre
    pe drumurile fără urme
    deseori ai senzaţia că spaţiul de aici
    nu aparţine prezentului trăit în aşteptare

    spui că e doar un oraş încadrat în nişte schiţe
    păstrate probabil dintr-o altă viaţă
    prinzând contur numai în cazul în care
    devenim conştienţi de distanţele asimetrice
    încadrând acest loc între imensităţile depărtărilor cunoscute

    tac pentru că nu sunt sigur
    dacă în acest hotel fără alţi clienţi cu excepţia noastră
    şi între aceste clădiri
    precum nişte decupaje multiplicate la infinit
    se poate exista chiar şi-n realitate

    5 septembrie

    eviţi să rămâi mai mult decât durează orice schimbare
    decât extazul resimţit la atingerea umbrei calde
    pe când stând în lumină văd transparenţele dintre culori
    plutind încontinuu înspre alte orizonturi

    ca şi cum totul ar semăna cu întru totul altceva
    unii cu cei pe care-i uităm
    iar alţii cu nimic demn de a se mai ţine minte

    ca şi cum Timişoara ar fi mereu alta
    de fiecare dată când vreo piatră
    astupă lumina aerului autumnal

    şi atunci în piaţa operei pe ecranele tridimensionale
    strugurii dau în pârg
    pe buzele întredeschise lucesc nuanţele ca de venin
    cineva atinge o umbră tremurândă
    care ulterior izbucneşte în flăcări

    iar tu eziţi să priveşti înspre locul
    în care am putea dispărea pentru totdeauna
    din conul privirii vreunor singuratici
    uitând că nimic nu seamănă
    cu ceea ce uneori numai se presupune
    a fi chiar adevărat

    prezent pe podul de peste Bega
    de peste apă ce aduce culorile coapte
    tocmai din timpuri trăite anul trecut



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5