Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Jurnal autumnal (I)

Primit pentru publicare: 04 Sept. 2019
Autor: Nicolae CORNESCIAN
Publicat: 04 Sept. 2019
©Nicolae Cornescian , © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

1 septembrie

eşti mult mai aproape decât propria-mi umbră
decât cearşaful acoperit cu frunze
ori nuanţele arămii de deasupra noastră

aerul ce-l inspir e mirosul ca de nisip
al pielii şi părului tău
e iluzia toamnei ce amintindu-mi totul
mă menţine viu

chiar şi-n această cameră de hotel
unde luminile reflectate de oglinzile din tavan
pe când adormi şi totul devine diferit
îţi ridică umbra cât să acopere cu ea
întregul meu trup

tot ce nu izbutesc să mai simt
pentru că nu pot să visez
pentru că nu am ce să visez
când îmi eşti atât de aproape

2 septembrie

e o seară de septembrie
iar tu-mi zici că împreună
am trăit doar anii fără anotimpuri

mă aduci la marginea celor văzute
ştiind că tocmai aici se termină orice prezent

în faţa apei înălţându-se în cer
precum oglinda ce nu mai reflectă nimic
pentru că dincolo de ea începe lumea
altor dimensiuni

cresc transparenţe de intensităţi diferite
pe care privirile noastre nu le pot discerne
asemenea aerului îmbibat cu întunericul nopţii
dintre două anotimpuri

din privirile noastre aproape luminând
din cauza culorilor ce plutesc pe Bega
şi ajung aici ca dintr-un viitor
înfăptuit deja

din depărtările altei toamne
mereu aşteptate străine mereu

3 septembrie

nu ne mai spunem nimic
de parcă am străbate ore cu totul diferite

în piaţa solitudinii se înalţă
doar copacii de piatră şi câteva arteziene
argintând transparenţa cu o apă multicoloră

în centru e ceva alegoric
ce nu se încadrează în nici o formă ştiută
mai mereu îşi schimbă mărimile
deşi pare a fi realizat din metal
mai exact din mercur

nu atinge pământul
iar în clipa în care îmi spui
că aşa ceva nici nu poate exista
nu mai vedem nimic

putea fi orice
te contrazic

în spaţiul gol de dinainte
acum răsare un arin metalic
apoi mai multe frunze
chiar şi cuvântul frunze

ca şi cum cineva scriind tot ce gândeşti
ar aduce ordine în prezentul nostru
doar ca să nu mai simţim nevoia
să ne spunem ceva

4 septembrie

sunt asemenea liniştii
din urma şoaptelor străinilor
citind în sălile bibliotecii municipale
scrierile apocrife datând din timpuri incerte

îmi spui că în urma promenadelor noastre
pe drumurile fără urme
deseori ai senzaţia că spaţiul de aici
nu aparţine prezentului trăit în aşteptare

spui că e doar un oraş încadrat în nişte schiţe
păstrate probabil dintr-o altă viaţă
prinzând contur numai în cazul în care
devenim conştienţi de distanţele asimetrice
încadrând acest loc între imensităţile depărtărilor cunoscute

tac pentru că nu sunt sigur
dacă în acest hotel fără alţi clienţi cu excepţia noastră
şi între aceste clădiri
precum nişte decupaje multiplicate la infinit
se poate exista chiar şi-n realitate

5 septembrie

eviţi să rămâi mai mult decât durează orice schimbare
decât extazul resimţit la atingerea umbrei calde
pe când stând în lumină văd transparenţele dintre culori
plutind încontinuu înspre alte orizonturi

ca şi cum totul ar semăna cu întru totul altceva
unii cu cei pe care-i uităm
iar alţii cu nimic demn de a se mai ţine minte

ca şi cum Timişoara ar fi mereu alta
de fiecare dată când vreo piatră
astupă lumina aerului autumnal

şi atunci în piaţa operei pe ecranele tridimensionale
strugurii dau în pârg
pe buzele întredeschise lucesc nuanţele ca de venin
cineva atinge o umbră tremurândă
care ulterior izbucneşte în flăcări

iar tu eziţi să priveşti înspre locul
în care am putea dispărea pentru totdeauna
din conul privirii vreunor singuratici
uitând că nimic nu seamănă
cu ceea ce uneori numai se presupune
a fi chiar adevărat

prezent pe podul de peste Bega
de peste apă ce aduce culorile coapte
tocmai din timpuri trăite anul trecut