Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Jurnal autumnal (IV)

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Jurnal autumnal (IV)

Primit pentru publicare: 17 Sept. 2019
Autor: Nicolae CORNESCIAN
Publicat: 18 Sept. 2019
©Nicolae Cornescian © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


Jurnal autumnal (IV)

15 septembrie

bărbatului care locuia pe strada Sortilegiului
la numărul 12 bis
îi aparţinea o parte din viitorul altcuiva
din veleatul celei care
nereuşind să se izbăvească de amintiri
trăia numai propriul trecut
ca şi cum ar fi ocupat mereu alte meleaguri
tocmai acele zone în care de jur-împrejur
mai mereu ar fi crescut tot mai mult
şi mai mult spaţiu
doar un spaţiu gol
de nerecunoscut în nici un prezent
nici măcar în propria casă
situată pe aceeaşi stradă
unde seară de seară
ea picta ornice indicând
mai mereu una şi aceeaşi oră
şi oricât de stăruitor
n-ar fi încercat să schimbe ceva
nici măcar nu realiza că timpul ei
fusese epuizat în clipa în care
el îi cumpărase toate lucrările
izbăvind-o chiar şi de ultima amintire
de gândul că şi ea ar fi putut trăi
un alt viitor
dacă neonorându-i comanda
ar fi desenat alte orologii
indicând uneori ore diferite

16 septembrie

chiar de nu pricepi că străinul întâlnit ieri
avea umbra întoarsă pe dos
îl aminteşti şi încerci să-i repeţi vorbele

când voi epuiza trecutul
va trebui să caut locul
din care aş putea reveni
tot în acest prezent

zici încă şi încă o dată
şi priveşti altundeva
de parcă nici n-ai fi deja tocmai aici
ci doar în poza în care
încerc să surprind
unghiurile vizibile din orice ungher

marcând planurile depărtate şi ascunse
în tainicele alungiri de clarobscur
cadre din care s-ar putea ivi oricine

chiar şi cel care
privind totul de undeva de aproape
ca dintr-o pată de lumină
ar putea pricepe de ce nu apari
în nici o fotografie

ar spune atunci că nu vom izbuti
să surprindem adevărul
cât timp nu vom părăsi locul
prezentului epuizat
cât timp umbrele noastre
nu se vor descompune
în macule de întuneric

17 septembrie

ca să nu observi absenţa
nu-ţi vorbesc de cele esenţiale
nefaste şi perimate din pricina
luminii arse în spaţii golite de aer
unde umbra ta capătă volum
se înalţă şi pluteşte mlădios
printre priviri pătate
cu albastru şi verde

nu-ţi spun mai nimic
ca să nu tulbur totul
cu cenuşiul expiraţiei
eliberate de undeva
din întunericul meu lăuntric

privesc doar şi văd că împrejurul tău
ca şi prin apropierile impetuoase
învăluite în aceeaşi lumină
de aceeaşi intensitate precum şi ieri
totul rămâne clar şi nemişcat

de când plecase cel care ne-a promis
că va developa toate pozele
va reveni când va obţine
culorile esenţiale
dintr-un amestec fin
de lumini vii şi întuneric natural
cel al nopţii care aici
în suburbia oraşului nostru
se va face văzut
abia săptămâna viitoare

18 septembrie

pe acest pământ în care nu mai e loc
pentru morţii străini
în acest oraş despre care nimeni nu ştie
cum e el în adevărata-i realitate
ca să poţi să înţelegi că trăieşti anii tăi
uneori îţi ajunge doar să-ţi aminteşti
de cei care vorbesc de cu totul altceva
ca şi cum ar povesti mereu alte timpuri
ne zice vânzătoarea de ceasuri
care indică mereu aceeaşi oră

zice că-n aceste zile
nimeni nu se gândeşte la cei
care nu mai pot fi văzuţi de nimeni
toţi cei trecuţi dincolo de copacii vopsiţi
cu ceara diluată cu miere
ajunşi probabil în cartierele în care
nici un metal nu e mai greu decât piatra
în Soarelui şi Iosefin
chiar şi-n vecinătăţile mahalalei Mehala
unde în serile de septembrie
plouă doar cu apă sărată

de aceea ne mai zice ea
poate că tocmai acum
venise tocmai timpul să trăim alte timpuri
precum acei străini
acei penitenţi ce au umbre difuze
şi priviri atât de clare
încât tot ce ating
brusc devine mult mai adevărat
şi aproape transparent
cei înveşmântaţi în azur
cum i se cuvine oricărui trimis al înaltului
cei ce poartă borcane cu nisip
de pe un mal pe altul
în acest oraş în care nimeni nu ştie
că în adâncul pământului
nu mai e loc pentru morţii străini
unde celulele cândva vii
se descompun în atomi
iar deasupra lor
pe strada Salcâmilor
ori în parcul Petofi
zi de zi încep să lipsească
tot mai multe margini ale anumitor forme
despărţind cele văzute
de tot ce s-ar putea închipui în lipsa concretului

pe anumite contururi atunci apar crestături
şi ceva ce seamănă cu privirea
fotografului străin
cel care se întoarce seară de seară
doar ca să dea foc aerului
golit de lumină
pentru ca nimeni să nu mai vadă
pe cei de care nu-şi mai aminteşte nimeni
nici măcar în visele pline cu copaci
crescuţi între pereţii împodobiţi
cu ceasuri care indică mereu aceeaşi oră
ultima secundă din timpul
realităţii timişorene

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5