Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Jurnal autumnal (IV)

    Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE

    Jurnal autumnal (IV)

    Primit pentru publicare: 17 Sept. 2019
    Autor: Nicolae CORNESCIAN
    Publicat: 18 Sept. 2019
    ©Nicolae Cornescian © Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE
    Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


    Jurnal autumnal (IV)

    15 septembrie

    bărbatului care locuia pe strada Sortilegiului
    la numărul 12 bis
    îi aparţinea o parte din viitorul altcuiva
    din veleatul celei care
    nereuşind să se izbăvească de amintiri
    trăia numai propriul trecut
    ca şi cum ar fi ocupat mereu alte meleaguri
    tocmai acele zone în care de jur-împrejur
    mai mereu ar fi crescut tot mai mult
    şi mai mult spaţiu
    doar un spaţiu gol
    de nerecunoscut în nici un prezent
    nici măcar în propria casă
    situată pe aceeaşi stradă
    unde seară de seară
    ea picta ornice indicând
    mai mereu una şi aceeaşi oră
    şi oricât de stăruitor
    n-ar fi încercat să schimbe ceva
    nici măcar nu realiza că timpul ei
    fusese epuizat în clipa în care
    el îi cumpărase toate lucrările
    izbăvind-o chiar şi de ultima amintire
    de gândul că şi ea ar fi putut trăi
    un alt viitor
    dacă neonorându-i comanda
    ar fi desenat alte orologii
    indicând uneori ore diferite

    16 septembrie

    chiar de nu pricepi că străinul întâlnit ieri
    avea umbra întoarsă pe dos
    îl aminteşti şi încerci să-i repeţi vorbele

    când voi epuiza trecutul
    va trebui să caut locul
    din care aş putea reveni
    tot în acest prezent

    zici încă şi încă o dată
    şi priveşti altundeva
    de parcă nici n-ai fi deja tocmai aici
    ci doar în poza în care
    încerc să surprind
    unghiurile vizibile din orice ungher

    marcând planurile depărtate şi ascunse
    în tainicele alungiri de clarobscur
    cadre din care s-ar putea ivi oricine

    chiar şi cel care
    privind totul de undeva de aproape
    ca dintr-o pată de lumină
    ar putea pricepe de ce nu apari
    în nici o fotografie

    ar spune atunci că nu vom izbuti
    să surprindem adevărul
    cât timp nu vom părăsi locul
    prezentului epuizat
    cât timp umbrele noastre
    nu se vor descompune
    în macule de întuneric

    17 septembrie

    ca să nu observi absenţa
    nu-ţi vorbesc de cele esenţiale
    nefaste şi perimate din pricina
    luminii arse în spaţii golite de aer
    unde umbra ta capătă volum
    se înalţă şi pluteşte mlădios
    printre priviri pătate
    cu albastru şi verde

    nu-ţi spun mai nimic
    ca să nu tulbur totul
    cu cenuşiul expiraţiei
    eliberate de undeva
    din întunericul meu lăuntric

    privesc doar şi văd că împrejurul tău
    ca şi prin apropierile impetuoase
    învăluite în aceeaşi lumină
    de aceeaşi intensitate precum şi ieri
    totul rămâne clar şi nemişcat

    de când plecase cel care ne-a promis
    că va developa toate pozele
    va reveni când va obţine
    culorile esenţiale
    dintr-un amestec fin
    de lumini vii şi întuneric natural
    cel al nopţii care aici
    în suburbia oraşului nostru
    se va face văzut
    abia săptămâna viitoare

    18 septembrie

    pe acest pământ în care nu mai e loc
    pentru morţii străini
    în acest oraş despre care nimeni nu ştie
    cum e el în adevărata-i realitate
    ca să poţi să înţelegi că trăieşti anii tăi
    uneori îţi ajunge doar să-ţi aminteşti
    de cei care vorbesc de cu totul altceva
    ca şi cum ar povesti mereu alte timpuri
    ne zice vânzătoarea de ceasuri
    care indică mereu aceeaşi oră

    zice că-n aceste zile
    nimeni nu se gândeşte la cei
    care nu mai pot fi văzuţi de nimeni
    toţi cei trecuţi dincolo de copacii vopsiţi
    cu ceara diluată cu miere
    ajunşi probabil în cartierele în care
    nici un metal nu e mai greu decât piatra
    în Soarelui şi Iosefin
    chiar şi-n vecinătăţile mahalalei Mehala
    unde în serile de septembrie
    plouă doar cu apă sărată

    de aceea ne mai zice ea
    poate că tocmai acum
    venise tocmai timpul să trăim alte timpuri
    precum acei străini
    acei penitenţi ce au umbre difuze
    şi priviri atât de clare
    încât tot ce ating
    brusc devine mult mai adevărat
    şi aproape transparent
    cei înveşmântaţi în azur
    cum i se cuvine oricărui trimis al înaltului
    cei ce poartă borcane cu nisip
    de pe un mal pe altul
    în acest oraş în care nimeni nu ştie
    că în adâncul pământului
    nu mai e loc pentru morţii străini
    unde celulele cândva vii
    se descompun în atomi
    iar deasupra lor
    pe strada Salcâmilor
    ori în parcul Petofi
    zi de zi încep să lipsească
    tot mai multe margini ale anumitor forme
    despărţind cele văzute
    de tot ce s-ar putea închipui în lipsa concretului

    pe anumite contururi atunci apar crestături
    şi ceva ce seamănă cu privirea
    fotografului străin
    cel care se întoarce seară de seară
    doar ca să dea foc aerului
    golit de lumină
    pentru ca nimeni să nu mai vadă
    pe cei de care nu-şi mai aminteşte nimeni
    nici măcar în visele pline cu copaci
    crescuţi între pereţii împodobiţi
    cu ceasuri care indică mereu aceeaşi oră
    ultima secundă din timpul
    realităţii timişorene

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5