Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 6 (136), Iunie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Copii, scrieţi-vă amintirile!
 De unde, când şi cum, cu „Papucii lui Muck cel Mic”copiii au deprins scris-cititul – povestesc foştii copii

Primit pentru publicare: 31 Mai 2020
Autor: Ion N. OPREA – Membru Fondator de Onoare – Revista Luceafărul
Publicat: 01 Iunie  2020
© Ion N. Oprea, ©Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

În plină izolare, feriţi de pandemia care, nu se putea, a ajuns şi în România, colegii de la FormulaAs care au vizitat atâtea ţări ca să ne aducă informaţii despre locuri unde se  află oameni ca noi, sămânţă de daci-vlahi, s-au potolit acasă şi de după uşi  închise, ce s-au gândit,  să ne povestească despre… literatura citită când erau copii, ideie, cum aţi văzut i-a încercat şi pe alţii…şi este socotită utilă…

 De unde, când şi cum, cu „Papucii lui Muck cel Mic”copiii au deprins scris-cititul – povestesc foştii copii

II

           Am învăţat să citesc înainte de-a merge la şcoală. Literele mari de tipar le-am descifrat silabisind titlurile ziarului „Scânteia” pe care poştaşul Petrea  îl arunca peste poartă, stârnind prăpăd între mâţe şi găini, scrie Otilia Ţeposu, răspuns la Ancheta „Cărţile copilăriei”, susţinută în „Asul de inimă” al revistei Formula As nr. 1419, parcă iniţiată de mine în Luceafărul din 28 mai cu titlul „Copii, scrieţi-vă amintirile!”.

           Primul învăţător i-a fost buna, care, oricât de multe treburi avea,când nepoata îşi lua scăunaşul şi se aşeza lângă ea, cel mai adesea  după amiaza, şi-i arăta câte două-trei litere şi mai multe cu care formau cuvintele, ca să deprindă fata cititul. Dar, în cele din urmă, pentru că treburile n-o lăsau la „catedră” sau poate, plictisită de atâtea întrebări, unele sâcâitoare, improvizata învăţătoare inventa  ea tot felul de motive ca s-o lase singură, şi aşa, cu câte o pagină de ziar,lângă ea,  micuţa căuta literele învăţate  cu care  devenea bucuroasă când le găsea pentru că, cu ele forma cuvinte, şi  devenea   tristă,  foarte tristă , când vedea câte semne îi erau încă străine.

            Literele mari tot cu Buna le-a deprins. Sigur este că în vara dinaintea clasei întâi, îmi citeam deja singură poezii, poveşti şi lecţii din  cărţile vechi de şcoală ale mătuşilor şi unchilor mei pe care le descoperisem într-o ladă în podul casei… …Primele cărţi cu poveşti mi le-a cumpărat mama. Apăreau în colecţia „Traista cu poveşti”, erau nişte cărţulii subţirele, mai mici de-o palmă, şi costau doi lei…

             Cu doi lei şi-a cumpărat Otilia cartea „Povestea lui Muck cel Mic”, despre care a aflat mai tărziu că e scrisă de Wilhelm Hauff, îndatorându-se… …Au urmat apoi, de-a lungul  anilor, sute şi mii de cărţi de poveşti care m-au ajutat să fiu aşa cum sunt. Dar primele lecturi au fost hotărîtoare: „Cuore”, „Singur pe lume”, „Legendele Olimpului”, „Momo”,  „Colţ Alb”, „Heidi”, „Oliver Twist”, „Micul Prinţ”, „Fram, ursul polar”, „Winnetou”, „ Cireşarii”, „Băieţii din strada Pal”, „Gulliver”, şi multe altele încă. Toate mi-au fermecat coplăria, fie că le-am citit la masa de lucru, fie căţărată pe-o creangă de măr, ori în leagănul de sub nuc.

        Fac o pauză, poate nepoliticos cu o doamnă, o întrerup să vă spun că la cam aceeaşi vârstă, ca toţi copiii, am ctit  şi eu un Gulliver, eram prin clasa întâia sau a doua de gimnaziu la Seminarul Veniamin Costache din Iaşi, la o oră de educaţie cetăţenească , profesorul diriginte, ce rău că i-am pierdut numele, ne-a dat să scriem o compunere despre… Gulliver pe care nu-l cunoscusem la Priponeşti, acolo, pe atunci, nu era bibliotecă, aşa că aici, în Iaşi, liber la cărţi, mi-am dat drumul la flămânde ispite şi cât din cartea citită despre „Gulliver  în ţara piticilor” de Jonathan Swift, recte Dr.Lemuel Guliver, pseudonimul, Gulliver dcci, care prin iscusinţă, povestită de el, a reuşit să câştige încrederea micilor omuleţi, să le înveţe limba şi obiceiurile, pe unii, nu mai înalţi de 15 centimetri, parcă erau o fărâmă din el omul-om, să şi-i facă prieteni, să învingă împreună atâtea şi multe obstacole, cât de la mine, cel care compuneam şi din închipuiri, made ION, încât, identificam eu,  scriitorul anglo-irlandez care era advăratul Swift, de unde voi fi ştiut, făcuse, nu cum se spunea, undeva,poate vreo notiţă critică, o lucrare din „literatura pentru copii”,  ci, în realitate- era vorba de o mare creaţie literară, apreciere  care a generat alte şi alte titluri, dar şi nota domnului profesor.

            O astfel de judecată a unui copil, l-a mişcat pe profesor, încât la înapoierea lucrărilor, verificate în timp, m-am trezit în braţe cu alte şi alte volume, cu coperte care mai de care ademenetoare, adică frumos colorate şi cu nişte pitici cu căciuli mari-mari cum alt domn profesor, la desen, ştia să ni-i pună pe tablă, răsplată că lucrarea mea, Gulliver, fusese catalogată, prima în clasă.

             Să nu te bucuri, de aşa amintire?

              Când deschid şi acum o carte, dau cuvântul Otiliei, scuze familiarismul,  e ca şi cum mi-aş  pune în picioare condurii fermecaţi ai lui Muck cel Mic şi-aş porni într-o călătorie nemaivăzută. Oh, Doamne, şi cât am mai călătorit! Papucii aceia  minunaţi mă poartă „ca vântul şi ca gândul” dintr-o parte în alta a pământului, dintr-o lume în alta, de  la bucurie la tristeţe şi-napoi la speranţă. Cu ei pot străbate într-o pagină cât alţii au văzut în o mie de ani şi pot trăi atâtea vieţi câte poveşti citesc. Ce-aş putea dori mai mult de atât? Se întreabă Otilia Ţeposu.

             Să reia cititul cărţii Muck cel Mic şi când va deveni bătrână !, îi răspundem noi care avem, deja, nişte ani.

             Ion N. Oprea, Iaşi, 1 iunie  2020.