Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

La mulţi ani, Maestre Nicolae Dabija!

La mulţi ani, Maestre Nicolae Dabija!

 

nicolae-dabija„O legitimă notă de subsol a istoriilor viitoare”
(material realizat de Lili Bobu):

Data şi locul naşterii: 15 iulie 1948, în Codreni (raionul Căinari), satul cu miros de busuioc şi iz de veşnicie, pe tărâmul binecuvântat al Moldovei, căci, cum spune într-un poem, „poeţii mari îşi aleg popoarele în mijlocul cărora au a se naşte”;

Naţionalitatea: Româno-moldo-vlahă, născut cu harta Daciei pe palmă;

Religia: Se caută printre cuvintele rugăciunii să vadă dacă mai există. „Nu am, Doamne, nimic şi-s bogat / Sunt, Doamne, cel mai bogat că Te am”;

Educaţie şi formare: Şcoala de iconografie şi omenie a părinţilor, Academia Simplităţii şi Onestităţii desăvârşită de dăruirea şi înţelepciunea dascălilor care i-au conturat personalitatea (Universitatea de Stat Chişinău, Facultatea de Ziaristică, Facultatea de Filologie);

Averea: A strâns atâtea lumi sub tâmple, un Univers rătăcit prin fiinţa sa, doruri şi zboruri înalte, câteva cântece şi tăceri roditoare, înscrise în subtile coduri de bare stelare; Copiii, imagini ale Sinelui nesfârşit în drumul către eternitate, mărturii ale unui hrisov de iubire;

Ocupaţia: Un profet care plânge pentru rănile neamului său, piatră la hotar cu versu-i, semănând cuvintele ca pe nişte seminţe ce ard lăuntric, iradiind o frumuseţe lirică indicibilă;

Opera: A scris toate cărţile pe care ar fi vrut să le citească;

Pasiuni: Cultivarea unui sistem de valori, a tot ce-i nobil şi ce-i lumină, curăţenia morală şi a atitudinii;

 

Eugen Simion:

Nicolae Dabija este un elegiac împătimit, un melancolic luminos, deloc resemnat, cu o mare disponibilitate retorică. Declară că scrie poemele cu o pană de înger şi că în poeme-care nu sunt decât peisaje ale sufletului – lucrurile sunt văzute cu al treilea ochi, acela care vede nevăzutul. Cert este că basarabeanul Nicolae Dabija, redactorul şef al curajoasei reviste „Literatura şi Arta”, scrie bine şi, la nevoie, schimbă elegia în pamflet politic. Este un poet autentic din familia acelor remarcabili caligrafi care se adaptează cu uşurinţă mai multor stiluri şi, la nevoie, îşi modifică fără dramatism temele.

Nicolae Dabija dă impresia, în tot ceea ce scrie, de onestitate şi forţă morală. Îl „crezi” pe cuvânt şi participi sufleteşte la tragedia mocnită pe care o sugerează poezia lui fluentă, rapsodică, penetrantă.

Un moment de graţie lirică în viaţa hârşită a unui poet adevărat, substanţial, care-şi asumă cu responsabilitate şi admirabil curaj sarcina lumii sale. A lui şi a noastră, se înţelege. Trebuie să spun că Nicolae Dabija îşi îndeplineşte exemplar această copleşitoare misie, fără să trădeze limbajul autentic al poeziei.

 

Grigore Vieru: 

Un filozof antic clasifica profesiunile, în funcţie de importanţa lor socială, în felul următor: pe locul întâi situa preotul, pe locul doi-oşteanul, pe locul trei-învăţătorul, pe locul patru filozoful. Şi abia pe ultimul loc-poetul. Dar, zicea filozoful, sunt vremuri când lipseşte şi preotul, şi oşteanul, şi învăţătorul, şi filozoful. Şi atunci poetul trebuie să-i suplinească pe toţi.

Un astfel de poet este Nicolae Dabija, poate cea mai complexă personalitate culturală din Basarabia. Unul dintre cei mai de seamă poeţi contemporani, cercetător profund şi original al literaturii vechi româneşti, autor de manuale şcolare, animator al vieţii politice şi, credem că nu exagerăm, un eminent publicist, inima celei mai vibrante publicaţii basarabene „Literatura şi Arta”, în care curajosul bărbat răstoarnă aproape săptămânal câte o brazdă de aur la rubrica „Vai de capul nostru” – Nicolae Dabija este o vie dovadă că Basarabia n-a murit şi n-are când să moară.

 

Tudor Gheorghe: 

Dacă aş împărţi scriitorimea română în două categorii, acestea ar fi -.„boierii” şi „truditorii”. Fără să facă deosebire din punct de vedere valoric, Sadoveanu, Teodorenii, Camil şi Cezar Petrescu şi alţi prozatori cu ştaif, poeţi emblematici ca Eminescu, Macedonski, Pilat, Nichita, Vieru, Păunescu sunt, fără doar şi poate, categoria „boierilor”. Pe Nicolae Dabijaa nu-l văd aici. El face parte mai degrabă din categoria „truditorilor”. Lui îi stă bine lângă Rebreanu, Stancu, Preda, Arghezi, Ion Alexandru, Sorescu… Simplitatea lui umană şi scriitoricească îl fericeşte cu această nobilă companie, la care m-aş simţi onorat dacă vreodată mă voi hotărî să ader. Un poet care scrie versuri pentru copii rămâne copil şi-n „poezia mare”. Mă refer la puritate, la candoare, la simplitate. Un eseist şi prozator care vine din lumea poetică, fără voia lui, alunecă din când în când, chiar când e prozaic, prin poezie. Nicolae Dabija e în această agreabilă stare. De câte ori îl întâlnesc, am senzaţia ciudată că am făcut şcoala primară în acelaşi sat, că am avut aceleaşi mirări şi nedumeriri în faţa oraşului. De câte ori îi citesc opera, simt că mă apropii din ce în ce mai mult de Basarabia poetică şi nu numai. Dincolo de fiorul literar care-l aşază în galeria marilor scriitori moldoveni de la Mateevici la Druţă, de la Matcovschi la Vieru, de la Liviu Damian la Leonida Lari şi alţii, Nicolae Dabija rămâne în lumea marilor spirite româneşti truditorul şi luptătorul pentru păstrarea limbii, istoriei şi identităţii naţionale. Când mi-e dor de el, mă gândesc, nu ştiu de ce, la Sorescu. Sau poate ştiu.

 

Lucia Olaru-Nenati:

Poetul Nicolae Dabija este unul dintre acei intelectuali creativi pe care îngerul neamului nostru i-a izvodit acolo, dincolo de graniţa de foc lichid a Prutului, în această generaţie, pentru a întări marginea românităţii în vremi de cumpănă. Alături de Grigore Vieru – devenit o efigie a poetului tribun – şi de încă atâţia alţii, Dabija a incendiat sufletele româneşti din acea parte de ţară, dăruindu-le un reper, un scop nobil, un ideal, aşadar acea energie luminată trebuitoare marilor realizări istorice. De aceea, deşi poet în toată puterea cuvântului, (cum suna odinioară sintagma maioresciană!) el nu poate fi evaluat doar cu măsura strict literară, aplicată celor din interiorul ţării, care de mulţi ani n-au mai avut cauze naţionale majore de apărat şi de aceea au ajuns să privească de sus cu suficienţă şi chiar aroganţă pe cei aflaţi pe baricadele luptelor pentru supravieţuire naţională. Revista „Literatura şi Arta” pe care o conduce a fost ani de zile o publicaţie fanion pentru românii desţăraţi, citită de sute de mii de susţinători – dar şi de adversari – interesaţi deopotrivă, de o parte sau alta a baricadei, de publicistica lui scânteietoare.

Iar în ultimii ani, talentul său literar s-a manifestat parcă într-un mod neprevăzut şi într-o altă ipostază, aceea de prozator. Romanul său „Tema pentru acasă” a cunoscut o popularitate rar întâlnită în vremea noastră, în care cărţile au pierdut, din păcate, foarte mult teren. A fost editat în ediţii succesive şi în tiraje de sute de mii de exemplare, tradus vertiginos în tot mai multe limbi, toate acestea pentru că el reuşeste să facă ceea ce era de multă vreme de aşteptat şi de dorit: să transpună esenţa tragică a destinului basarabean în registrul literar, în termenii general umanului, fiind deci capabil să atingă sufletul profund al cititorului de pretutindeni.

Acest creator, luptător, prieten, devenit azi academician, este una dintre personalităţile remarcabile ale vremii noastre, care a scris, dar a şi participat la construirea istoriei acestui timp.

 

Ion Ungureanu:

Nicolae Dabija face parte din miracolele basarabene.
El „a auzit cum cugetă istoria”!

Cred că de-aici începe miracolul ce s-a petrecut în sufletul lui, în întreaga lui fiinţă, dezvăluind lumii o personalitate puternică, cu o forţă creatoare uluitoare – şi toate astea puse în slujba românismului. Sau, am putea spune şi altfel – românismul din el a trezit la viaţă această energie, aceste forţe mirifice, îndemnându-l să se realizeze plenar în dimensiunile întregului spaţiu românesc.

Mergând pe urmele lui Eminescu, pornit desculţ din Cernăuţi spre Chişinău, el, cum scriam mai sus, a auzit „cum cugetă istoria”. Şi a văzut cu ochii sufletului zidurile care ne înconjoară din toate părţile, dar mai ales zidul înălţat chiar pe trupul Ţării, în care au fost îngropate de vii o Basarabie şi o Bucovină – vechi moşii ale lui Ştefan cel Mare.

Există ziduri moarte, dar Zidul Plângerii din Biblie e viu, ca şi zidul meşterului Manole. Ce sensibilitate de mare poet trebuie să ai ca să ştii ce simte zidul care desparte Basarabia de Ţară:

„Doru-mi-i de Dumneavoastră
Ca unui zid de o fereastră!”
Cutremurător!

 

Epilog („Împliniri” – Nicolae Dabija)

Toate ninsorile care trebuiau să ningă – au nins.
Toate cuvintele ce trebuiau spuse – s-au rostit.
Toate lacrimile pe care aveam a le plânge le-am plâns.
Tot ce trebuia să iubesc – am iubit.

Tot ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat.
Toate poemele pe care urma să le scriu le-am şi scris.
M-au găsit evenimentele toate care m-au căutat.
Şi mi s-a-mplinit aproape fiece vis.

Frunzele cad, grele de rouă, ca nişte păcate
Şi umbrele serii împrăştie-n inimi lumine,
acum când îmi vin amintiri atât de ciudate
dintr-un timp care nu se ştie dacă mai vine.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5