Încă de la înfiinţare, şcoala, pe lângă misiunea ei de pregătire pentru viaţă a tinerei generaţii, şi-a dovedit şi vocaţia de instituţie socială educativă, prin organizarea de manifestări la care participă cea mai mare parte a locuitorilor, orientare stimulată şi de imperativele timpului.

Dimitrie Gusti, ministru al Învăţământului în perioada interbelică, cerea ca „şcoala primară să devină peste tot în ţară (…) un centru de îndrumare socială a satului, să sprijine acţiunea de educare a poporului”. În viziunea renumitului sociolog, „şcoala, ca instituţie de stat, care mijloceşte materialul de cultură, stă alături de celelalte aşezăminte de creare şi răspândire a culturii” (citat din Maria Moldoveanu, – coordonator, „Managementul culturii – universul rural”, Ed. Expert, Bucureşti, 2000, p. 27-28).

În acest spirit, şi şcoala vlăsineşteană şi-a coordonat principala funcţie, aceea de a da copiilor primele cunoştinţe şi deprinderi, cu misiunea de a forma ceea ce Gusti numea „personalitatea socială puternică în rosturile superioare ale colectivităţii în care trăieşte”, şcoala a colaborat cu celelalte instituţii publice şi cu iniţiativa particulară, pentru a îmbunătăţi starea culturală a populaţiei satelor.
Pretutindeni în ţara noastră, în perioada interbelică, învăţătorii şi profesorii de la sate şi-au adus o contribuţie deosebită la activitatea „şcolilor ţărăneşti înfiinţate de Fundaţia Culturală Principele Carol”. Cursurile respective urmăreau îmbogăţirea cunoştinţelor sătenilor, cu scopul de a-i face „gospodari mai buni” şi „creştini mai buni”. O „şcoală ţărănească” a constituit-o şi Societatea Culturală „Învierea”, din satul Vlăsineşti, cea dintâi formă de organizare a unor activităţi de culturalizare a populaţiei adulte – activă în perioada interbelică, iniţiată şi susţinută de oamenii şcolii.

Aceiaşi învăţători, cu aportul inestimabil al părintelui Ec. D. Furtună (adoptat de satul nostru, prin căsătorie), director al Seminarului Teologic Ortodox „Pimen Mitropolitul” din Dorohoi şi cu sprijinul altor binevoitori, la 2 februarie 1929 , au inaugurat „în faţa satului şi pe un ger grozav (…) Biblioteca „Zorile” din satul Vlăsineşti, judeţul Dorohoi”. Am citat din Buletinul acestei biblioteci, publicat la 1 iulie 1929, de un comitet format din: C. Diaconescu, directorul şcolii, şi învăţătorii Maria Diaconescu, Gheorghe Ficiuc, Hareta Ficiuc şi Gheorghe Marcovici.

În prima pagină a respectivului document, este argumentată „Necesitatea unei biblioteci”, invocându-se o sugestivă comparaţie: „O şcoală fără bibliotecă este ca o casă în timpul iernii fără sobă”. „Cum s-a format biblioteca” este intitulat capitolul următor. Începutul încurajator l-a constituit o donaţie a părintelui Econom D. Furtună, directorul Seminarului din Dorohoi: un mandat în sumă de cinci mii de lei, împreună cu care era şi o scrisoare, explicând că „dă bani şcolii, pentru nevoile ei şi că în curând va mai da şi alţi bani Şcolii Vlăsineşti”. Iată şi alte două scrisori ale părintelui Ec. D. Furtună, reproduse în textul buletinului: a) „Domnului Director al Şcoalei primare Vlăsineşti – Dorohoi. Am onoarea a vă ruga să bine voiţi a trimite un delegat, spre a lua în primire tablourile şi cărţile ce am pregătit pentru biblioteca şcolii dvs. Director, (ss) Ec. D. Furtună” (No. 92 din 8 sept. 1928); b) „Domnului Director…(acelaşi). Am onoarea a vă înainta una sută exemplare cărţi şi broşuri necesare bibliotecii populare de pe lângă şcoala dvs., aceasta ca urmarea vizitei ce am făcut în Septembrie a.c., fiind mult impresionat de munca dvs. şi gestul exemplar al d-lui Nicu A. Stoianovici. Dată fiind legătura sufletească ce se cuvine să avem cu satul nostru Vlăsineşti, vă rugăm să cunoaşteţi că obolul nostru nu va fi numai acesta pentru opera dvs. culturală. Director, (ss), Ec. D. Furtună” (No. 260 din 30 Nov. 1928).

Tot părintele D. Furtună, chemând la Dorohoi pe directorul Şcolii Vlăsineşti, i-a dat cărţi în valoare de patru mii de lei, apoi, în alt rând, chemându-l, i-a dat cărţi din biblioteca Sfinţiei Sale încă de două mii cinci sute şaptezeci şi cinci lei. Cu aceste cărţi, biblioteca „Zorile” şi-a început activitatea. La inaugurare „n-a putut lua parte nimeni în afară de domnii: Panaitescu, avocat – Săveni, Nemţeanu, învăţător – Săveni, Lăscărescu, învăţător – Săveni şi domnul Caufman, administratorul moşiei Vlăsineşti. În faţa unui public numeros, d-l Panaitescu a vorbit despre necesitatea unei biblioteci la ţară şi revistele la care trebuie să se aboneze o bibliotecă. A citit din revista „Neamul românesc pentru popor” pasaje interesante şi a terminat cu rugămintea ca această bibliotecă să-şi aibă rostul, oamenii citind-o. Chiar în acea zi s-au dat cărţi la 27 (de) oameni”.

În Buletin sunt prezentate, în continuare, „Condiţiile în care a funcţionat biblioteca „Zorile”: „(…) Cărţile se dădeau numai câte una, cu obligaţiile să se înapoieze în cel mult 20 de zile; dacă se întâmpla să nu se înapoieze o carte, atunci se făcea o adresă şi cartea era înapoiată; (…) revistele se dădeau acasă pentru două zile. Este evidenţiată revista „Duminica poporului”, în care se găsesc articole care tratează, fără nicio jenă, toate chestiunile la ordinea zilei, fără nicio politică, aprobând ce este bun şi dezaprobând ce este rău (…), articole ce îţi înalţă sufletul(…); un ceas petrecut în lectură e un ceas petrecut în rai”.
În capitolul ce urmează, sunt înserate „Măsuri ce trebuie să se mai ia pentru bunul mers al bibliotecii”, punându-se accent pe îmbogăţirea fondului de carte, programul de împrumut şi stimularea cititorilor.

Cea mai interesantă parte a Buletinului, intitulată „Cărţile primite”, îi prezintă (pe unii repetându-i) pe toţi cei care au contribuit la formarea bibliotecii: „…părintele Econom D. Furtună, cărţile primite de la Sfinţia Sa ajungând la suma de 6575 lei, în plus, tot Sfinţia Sa a binevoit a da şcolii cinci mii de lei, din care s-au făcut dulapurile bibliotecii; Căminul Cultural Ungureni (…), în valoare de 715 lei; d-l C. Diaconescu a donat cărţi ce trec de suma de 500 lei, Alte cărţi s-au primit de la Banca Başeului din Săveni, în sumă de 250 lei, de la Societatea Culturală „Învierea” din satul Vlăsineşti, Hareta Ficiuc şi Maria Diaconescu, învăţătoare din Vlăsineşti, Orest Horia Paşcanu, scriitor din Cernăuţi şi Pr. A. C. Cozma Bâlca – Putna (cărţi religioase gustate foarte mult de popor)”.

Buletinul se încheie cu prezentarea „Numărului cititorilor”: „La sfârşitul lunii februarie, numărul cititorilor ajunsese la 43, iar la sfârşitul lunii aprilie, numărul total al cititorilor, numai adulţi, ajunsese la 254 (…); 154 luase între 10 şi 25 de cărţi, iar 90 de cititori luase şi mai multe”. În ordine, au fost citite: „romanele; al doilea, cărţi de medicină populară; al treilea, cărţi religioase; al patrulea, cărţi de literatură populară; al cincilea, cărţi de agricultură pentru popor; al şaselea, cărţile de teatru; al şaptelea, poeziile; al optulea, diverse cărţi literare; al nouălea, cărţile de istorie;al zecelea, cărţile de drept; al unsprezecelea, cărţile de ştiinţe naturale şi, la urmă, literatura”.

Acelaşi comitet a elaborat şi „Statutele bibliotecii”, regulament care consfinţea durata de funcţionare (permanentă), scopul, locul, conducerea, membrii, fondurile / bugetul, programul de funcţionare, abonamentele, împrumuturile, răspunderea şi documentele de evidenţă (registrul chitanţier, registrul de bonuri, cartea de aur,pentru donatorii care au dat bani sau cărţi de minimum 500 de lei, registrul de inventar şi ştampila cu numele bibliotecii). Biblioteca a funcţionat în şcoală, ca o instituţie de susţinere a învăţământului, dar şi de educare a adulţilor. La rândul lor, bibliotecile publice din mediul rural, înfiinţate mai târziu, aveau să vină şi în sprijinul activităţii instructive şi educaţionale din şcoli. Prin urmare, atât bibliotecile şcolare cât şi cele publice au devenit biblioteci poporale. Către care erau îndrumaţi, cu prioritate, cei ieşiţi din şcoală, „ca să nu uite cetitul” (Maria Moldoveanu, op. cit., p. 29).

O astfel de bibliotecă, având, ce-i drept, un număr redus de cărţi (şi mai multe broşuri cu caracter politico-ideologic), a funcţionat în cadrul Căminului Cultural Vlăsineşti, abia începând cu anul 1947. Aceasta avea să fie germenele Bibliotecii comunale de mai târziu, înfiinţată în 1958, sub denumirea de Bibliotecă sătească şi care, în anul următor, s-a unificat cu biblioteca şcolară, în conformitate cu „Ordinul Ministrului Învăţământului şi Culturii nr. 174”, transmis Consiliului Popular Raional Săveni, cu adresa nr. 1846 din 28 februarie 1959.
Biblioteca astfel constituită avea circa 2129 de volume („laolaltă cu broşurile”). Cu timpul, pe măsura transformărilor din toate sectoarele societăţii româneşti şi, implicit, ale comunei Vlăsineşti, pe fondul unei politici culturale favorabile, a crescut gradul de înzestrare a acestei instituţii, iar bibliotecarii, deveniţi adevăraţi profesionişti, au făcut ca în fiecare casă să ajungă cartea din bibliotecă.

Chiar de la înfiinţare, această instituţie a propagat, fără întrerupere, cartea şi în celelalte sate ale comunei: în Sârbi, printr-o filială care, în cea mai îndelungată perioadă, a funcţionat într-o încăpere a căminului cultural, iar în Miron Costin, printr-un „centru de împrumut”, găzduit de şcoală. Până în 1989, „centre de împrumut” au fost organizate şi la sediile CAP Vlăsineşti şi Sârbi, în sectoarele zootehnice de la A.E.I. Vlăsineşti. Din documentele de arhivă ale bibliotecii comunale, rezultă că la filiala din Sârbi şi la „centrele de împrumut”, deservite de cadre didactice şi personal angajat al unităţilor beneficiare, cărţile se schimbau periodic (aproximativ o dată pe lună), iar activităţile de masă cu cartea erau pregătite şi conduse de bibliotecarul comunal ori de membri ai colectivului de sprijin al bibliotecii (cadre didactice şi alţi intelectuali). Şi, în aproape întreaga perioadă de până la Revoluţia din Decembrie 1989, cartea din bibliotecă era difuzată şi prin „cercurile de lectură”, care funcţionau în fiecare circumscripţie electorală comunală, sediile acestora fiind chiar casele deputaţilor comunali sau ale unor gospodari mai „luminaţi”, care agreau activităţile cu cartea şi le sprijineau. Responsabilii acestor „centre” erau tot cadre didactice sau alţi intelectuali cu aptitudini pentru munca cu cartea.

Atât la sediul bibliotecii comunale, în şcoli, cămine culturale, cât şi în cadrul filialei din Sârbi şi al cercurilor de lectură, se organizau, frecvent, activităţi cu cartea, de o largă diversitate: prezentări de carte, medalioane literare, zile ale cărţii (agricole, ştiinţifice, istorice ş.a.), şezători literare, seri de poezie, dimineţi de basm, lecturi artistice ş.a., la care participau numeroase persoane de toate vârstele. Astfel, putem afirma că de cele peste 12000 de volume şi de numeroasele publicaţii la care era abonată biblioteca, de serviciile acestei instituţii de cultură, beneficia aproape întreaga populaţie din comună. Activităţi de şi mai mare amploare se desfăşurau, sub patronajul bibliotecii comunale, anual: „Luna cărţii la sate”, întâlniri cu scriitorii, concursurile „Iubiţi cartea” şi „decadele cărţii”, devenite tradiţionale, „Serbarea cărţii”, „Cititorii îşi spun cuvântul” ş.a.

Este lesne de înţeles, aşadar, ce dimensiuni a avut, o bună bucată de timp, activitatea bibliotecii în această comună. În semn de apreciere, în cadrul concursului „Biblioteca comunală cu cea mai bună activitate”, organizat la scară naţională, în anul 1981, aceasta a ocupat locul I pe judeţ, iar în anul următor a fost distinsă cu o tot atât de meritată menţiune. Bibliotecară era, pe atunci, regretata doamnă Florica Târzioru. Biblioteca a continuat să se situeze, constant, pe locurile de frunte în competiţia cu celelalte biblioteci comunale din judeţ, până la Revoluţia din Decembrie 1989, când s-a schimbat ordinea multor lucruri. Foarte repede a scăzut interesul pentru lectură, foştii cititori căutându-şi refugiul în alte părţi şi, totodată, au fost abandonate toate formele de activitate de masă cu cartea. A mai trecut un timp, până când, în pofida multor dificultăţi cu care se confrunta biblioteca, s-a găsit cine s-o salveze înainte de a înceta să mai existe: primarul de atunci, Dumitru Acsânciuc şi Lora Cârligeanu, bibliotecara cu vocaţie pentru lucrul cu cartea, numită în această funcţie în 1995 şi nelipsită din bibliotecă nici în prezent.

Mobilizând un larg colectiv de sprijin şi colaborând cu bibliotecile şcolare din Vlăsineşti şi Sârbi, această devotată activistă culturală a reuşit, chiar din primul său an de muncă, să difuzeze cartea din bibliotecă (preponderent prin intermediul elevilor) în peste jumătate din numărul caselor din comună şi să reconsidere, în bună parte, tipurile de activităţi adresate unor grupuri mari de oameni (expoziţiile şi lansările de cărţi „Vlăsineşti – 550” Istorie şi contemporaneitate, 1996; „Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Vlăsineşti – Selecţiuni monografice, 2000; „Monografia comunei Vlăsineşti”, vol.I, 2005; „Monografia comunei Vlăsineşti”, vol.II, 2007; recitaluri de poezii şi cântece, mai rar şezători şi concursuri literare ş.a.), care se bucurau, încă, de o participare mulţumitoare.

Până spre sfârşitul anului 2007, activitatea bibliotecii s-a menţinut la parametri pozitivi. Edificatoare este frecvenţa celor care călcau pragul acesteia: în 2001 – 3399 de vizitatori (în care se includ şi cei ce au împrumutat cărţi, au participat la diferite activităţi organizate de bibliotecă ori au lecturat în sală); în 2002-3051; în 2003-3452; în 200-3122; în 2005-3044; în 2006-4752; în 2007-3512, datele fiind extrase din fişele de evidenţă ale bibliotecii.

În cursul lunii noiembrie a anului 2007, ca urmare a admiterii comunităţii locale Vlăsineşti în eCOMUNITATE, în urma procesului de selecţie a proiectului „Economia bazată pe cunoaştere”, energia conducerii primăriei şi a bibliotecii s-a canalizat spre mutarea întregului patrimoniu al bibliotecii comunale în acelaşi local cu Punctul de Acces Public la Informaţie (PAPI), componenta principală a Reţelei Electronice a Comunităţii Locale (RECL), în ideea că cele două instituţii să ofere, simultan, servicii pentru toţi utilizatorii.

Astfel, biblioteca comunală, conectată la RECL, ar trebui să asigure eccesul tuturor utilizatorilor la: 1. informaţii referitoare la fondul de carte existent în bibliotecă sau în alte biblioteci din ţară; 2. servicii de informare şi comunicare directă prin Internet; 3. activităţi educaţionale, culturale şi de informare; 4. servicii multiple: listare, multiplicare, redactare, scanare de documente, inscripţionare CD; 5. posibilitatea utilizatorilor de a comunica la nivel global cât şi accesul rapid la informaţia disponibilă oriunde în lume.

Ca principală beneficiară, biblioteca a fost asigurată prin instalarea unui calculator conectat la Internet de mare viteză, prin intermediul dispozitivelor de comunicaţii, plus mobilierul aferent şi a încheiat anul 2007 cu un fond de 11590 de volume şi alte 510 documente de bibliotecă (periodice curente), cu un calculator (PC), două staţii de lucru pentru utilizatori (calculatoare), două alte calculatoare conectate la Internet şi o imprimantă, cu 297 utilizatori înscrişi, 95 vizaţi, total 392 activi şi cu 7493 tranzacţii de împrumut individual, din care 7128 cărţi şi 365 periodice.

Din păcate, începând cu 19 noiembrie 2007, bibliotecara a fost suspendată din funcţie şi au urmat disfuncţionalităţi majore în activitatea bibliotecii, care s-au extins şi asupra întregului an 2008. Abia la 29 decembrie 2008, a fost reîncadrată aceeaşi entuziastă şi competentă bibliotecară, Lora Cârligeanu, prin cumul cu funcţia de manager al RECL, şi sunt semne că această bibliotecă octogenară poate redeveni ceea ce a fost în timpurile ei de strălucire.