Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

,,LACUL CODRILOR ALBASTRU”

Lacul-Eminescu Primit pentru publicare: 30 ian.2015.
Autor: Ing. Nicolae Iosub.

Publicat : 30 ian.2015.

 

,,LACUL CODRILOR ALBASTRU”

      Când vorbim şi scriem despre Mihai Eminescu, Luceafărul poeziei româneşti, trebuie să fim bine documentaţi, în ceea ce priveşte viaţa şi opera sa. Nu avem voie să facem afirmaţii neverificate, fără o bună documentare, ca să putem aduce ceva nou şi credibil, la cele ce se cunosc despre Marele Poet.

După trecerea poetului în eternitate, s-au scris multe lucruri despre viaţa, activitatea şi opera lui Mihai Eminescu, unele contrazicându-le pe altele, mai ales în ceea ce priveşte data şi locul naşterii poetului, originea lui etnică, problema şcolarităţii, boala şi moartea poetului şi multe altele.

Şi astăzi, o serie de cercetători ai vieţii şi operei lui Eminescu, introduc în biografia poetului diferite idei false, care contrazic chiar şi documentele existente în arhive, duc locul naşterii poetului în alte locuri decât cele stabilite în actul de naştere, fac afirmaţii, precum acum 100 de ani, despre boala de care a suferit poetul etc.

Mai nou, o serie de ,,specialişti în Eminescu”, vor să deturneze adevărul cu privire la copilăria poetului, locurile pe care acesta le prefera pentru joacă, cercetare şi meditaţie. Este vorba de ,,Lacul lui Eminescu”, care apare frecvent în poezia lui,  loc preferat pentru joacă, împreună cu fratele său Ilie, unde studia natura şi vieţuitoarele pădurii, mediu care l-a inspirat, încă din adolescenţă, în creaţiile sale:

,,Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă”.

Acest lac preferat ca loc de joacă şi recreere pentru copilul Mihai, se află în mijlocul pădurii, pe dealul Haraminilor, lac natural alimentat de un pârâu ce izvorăşte de sub Stânca stearpă. Aici, împreună cu fratele său Ilie îşi găsea Mihai loc de joacă, un loc retras, cu multă vegetaţie şi vieţuitoare, aşa cum spune în poezia ,,Fiind băiat păduri cutreieram”:

,,Fiind băiet păduri cutreieram
Şi mă culcam adesea lângă izvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună- ncetişor”.

E greu de crezut că la iazul Loieşti apa suna încetişor şi poetul se culca pe braţ, împreună cu animalele satului care veneau la adăpat!

Eminescu era un copil singuratic, melancolic, fugea de lume şi nu se juca cu copiii satului şi nici cu fraţii lui mai mari, care umblau pe moşie călări şi urmăreau mersul lucrărilor agricole, aşa cum precizează botoşăneanul Corneliu Botez, în 1909, în urma discuţiilor purtate cu bătrânii din Ipoteşti care l-au cunoscut pe Eminescu: ,,Eminescu de mic copil nu stătea de vorbă cu băieţii din sat; de joacă cu ei nici vorbă. Nici cu fraţii lui nu se punea la joacă sau la vorbă, şi umbla totdeauna singur şi pe jos. Fraţii lui Mihai dinpotrivă, umblau pe moşie călări. Nu era vorbăreţ de felul său, dar când vorbea cu oamenii, spunea de va fi ploaie sau vânt, le dădea sfaturi să pună sau nu pe arie, şi oamenii îl ascultau căci începuseră a crede în sfaturile lui.

     Eminescu umbla totdeauna hoinar, cu câte o carte în buzunar; hoinărind aşa, mânca uneori câte un covrig la 2-3 zile. Zadarnice erau încercările părinţilor de a-l găsi şi aduce la masă.

     Poetul de mic copil iubea codrii şi singurătatea. Vara, mai nu dormea acasă, ci pe sub hambare, ori se înfunda în pădurile din împrejurimile Ipoteştilor, pe care le cutreera în lung şi lat. Aici asculta nesăţios ciripitul blând al păsărelelor, zvonul dulce al izvoarelor, în nopţile înstelate, îmbătat de farmecul lunei care-şi strecura razele ei mângâioase prin frunzişul tăinuit” (Copilăria lui Eminescu la Ipoteşti– Corneliu Botez, iunie 1909).

Eminescu mergea, împreună cu Ilie, la lacul din codru, locul lor preferat şi pe care poetul îl localizează precis în versurile:

,,,Adesea la scăldat mergeam
În ochiul de pădure,
La balta mare ajungeam
Şi l-al ei mijloc înotam,
La insula cea verde”.

Vedem, în aceste versuri, că şi atunci pe acest lac era vestita insulă de pământ ce o vedem şi astăzi, unde stăteau să se usuce la soare, după ce se scăldau ore în şir. Tot aici venea Mihai, în vara anului 1863, cu prima lui iubită, Casandra Alupului, se plimbau cu barca şi apoi se odihneau sub ,,teiul sfânt”, care în zilele de vară scutura floarea peste ei. Mai târziu poetul îşi aminteşte, cu regret de acele zile minunate:

,,Dar nu vine…Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr”.

Tot ceea ce a scris Eminescu este legat de locurile pe unde poetul a copilărit, a trăit, a iubit şi a suferit.

A veni astăzi, după 125 de ani de la moartea poetului, cu ipoteze false privind lacul, unde poetul prefera să petreacă ore în şir, şi a afirma că acest loc era iazul Loieşti, unde sătenii îşi adăpau şi spălau animalele, iaz care vara din cauza secetei seca, este o mare eroare şi nu face decât să întineze amintirile contemporanilor despre copilăria poetului.

Acest iaz se afla pe partea de moşie a lui Ciofu şi era folosit ca loc de adăpat pentru animalele întregului sat, iar vara aproape seca din cauza secetei, tocmai în perioada când Mihai era în vacanţă.

Doctorul Târziu Valeriu, ce a răspuns din punct de vedere sanitar de satul Ipoteşti, scrie în anul 1938 cartea ,,Ipoteşti. Monografie”, carte apărută la Editura Nord Cernăuţi” în 1939, în care spune:,,La o depărtare de 500 m în partea de est a satului, curge de la Nord spre Sud pârâul Loieşti- care se alimentează din iazul cu acelaşi nume, de pe izlazul comunei Cucorăni.

     Fiind în apropierea satului, acest pârâu serveşte locuitorilor pentru adăparea vitelor- iar în bălţile pe care le formează din loc în loc- gospodinele topesc inul şi cânepa.

     Paralel cu Loieştii şi la o depărtare de 3 Km. curge alt pârâu, ceva mai mare ca Loeştii- se numeşte Sitna, dar nici acesta îndestul de abundent ca să aibă forţa motrice de mânat o moară sau un ferestrău.

     Amândouă aceste pâraie, au aceeaşi soartă sezonieră,- dispărând cu totul în timpurile de secetă.

     În afară de aceste 2 pâraie- satul este înconjurat încă de 3 iazuri: Un iaz pe izlazul Ipoteştilor, al doilea Loeştii de pe izlazul comulei Cucorăni- iar al treilea este iazul lui Chitiţă- din care au rămas numai urme ce dispar şi ele pe timp de secetă”.

     Desigur, Mihai Eminescu în copilăria sa, şi chiar mai târziu când era student, a colindat prin toate locurile Ipoteştilor, a cunoscut toate ascunzişurile pădurii, a descoperit vieţuitoarele, pe care le cerceta cu atenţie şi curiozitate, s-a ataşat puternic de locurile natale. Când venea în vacanţe de la Viena mergea la vânătoare cu fratele său mai mic Matei:,,Când venea vara de vacanţe de la Wiena, mergeam amândoi la vânătoare de raţe sălbatice la un iaz de pe moşia Cucoreni, proprietatea unui boier autochton tot de I-a ordine ca Balş, Hatmanul Anastasie Başotă (cel cu institutul de la Pomârla), el cu puşca adusă lui Iuraşcă de Jeltuchin, şi pe care o luase tata la moartea lui Iuraşcă şi o transformase la un armurier din Iaşi din cu cremene în cu capse, şi eu una mai mică pe care o avea tata de la Balş. Dar tot gânditor, vorbea el, spunea, râdea, dar iar rămânea gânditor. Grozav iubea pe ţărani, mare simpatie avea pe Ardeleni” (Scrisoarea lui Matei Eminescu către Corneliu Botez din 20 aprilie 1909).

Mihai Eminescu iubea grozav pe ţărani, după cum spune Matei, dar şi locurile pe unde a copilărit şi pe care nu le-a vrut înstrăinate niciodată.

Toate acestea, sunt motive puternice de a ocroti şi conserva locurile copilăriei lui Eminescu, aşa cum le-a cunoscut poetul şi nu de a veni cu idei fanteziste, despre ceea ce poetul a iubit atât de mult şi pe care le-a pus în versurile sale:

,,Astăzi chiar de m-aş întoarce
A-nţelege n-o mai pot
Unde eşti copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?”.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5